Având în vedere anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, precum și punctul R2. Crearea cadrului pentru operaționalizarea traseelor cicloturistice la nivel național, pilonul IV. Coeziunea socială și teritorială, partea a II-a componenta 11. Turism și cultură din Planul național de redresare și reziliență al României, aprobat de Consiliul Uniunii Europene în data de 28 octombrie 2021,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 33 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Prezenta hotărâre are ca obiect aprobarea normelor metodologice privind crearea, amenajarea și omologarea traseelor de cicloturism, precum și stabilirea instituțiilor responsabile de la nivel central și local cu operaționalizarea, întreținerea și monitorizarea infrastructurii de cicloturism. +
Articolul 2(1)Cicloturismul este o activitate turistică de recreere, accesibilă tuturor categoriilor de turiști, în care deplasarea se face cu bicicleta.(2)Traseul cicloturistic este acel tip de traseu turistic pe care se efectuează deplasarea cu bicicleta și care pune în valoare patrimoniul natural și antropic. Acesta poate fi pe drumuri publice sau private și poate traversa atât zone intravilane, cât și extravilane ale unităților administrativ-teritoriale.(3)Traseul cicloturistic poate fi numit și rută cicloturistică.(4)Traseele cicloturistice pot fi împărțite în: etape, segmente și secțiuni.(5)Rolul traseelor cicloturistice este de a susține și promova cicloturismul, de a promova și dezvolta zonele prin care se trece, de a facilita orientarea bicicliștilor și de a direcționa un procent cât mai ridicat dintre cicloturiști pe anumite rute semnalizate, fără a afecta dreptul și libertatea acestora de a utiliza orice alte căi de comunicație pe care nu este interzisă circulația bicicletelor.(6)Totalitatea traseelor cicloturistice omologate din România constituie Rețeaua națională de trasee cicloturistice din România, denumită în continuare Rețeaua ROVELO.(7)Rețeaua ROVELO este parte a sistemului național de mobilitate și se interconectează cu stațiile sau terminalele deservite efectiv de transportul public în comun sau terminalele intermodale.(8)Structura de bază a Rețelei ROVELO va fi formată din trasee de rang național, trasate strategic. +
Articolul 3(1)Toate traseele cicloturistice trebuie să permită deplasarea cu bicicleta prin pedalare pe întregul parcurs al traseului, indiferent de clasificare.(2)Clasificarea potrivit criteriului teritorial se face pentru tot traseul, în integralitatea lui. Clasificarea potrivit criteriilor prevăzute la alin. (7) lit. b) și c) se poate face pentru tot traseul, în cazul în care tot traseul se încadrează în aceleași caracteristici, sau se poate face pe secțiuni, fiecare dintre acestea fiind clasificată și semnalizată corespunzător.(3)Pentru marcare, descriere și administrare, fiecare traseu cicloturistic se împarte convențional, după caz, în până la trei niveluri succesive de subdiviziuni: etape, secțiuni și segmente.(4)Etapa este porțiunea de traseu cicloturistic concepută și recomandată a fi parcursă în mod obișnuit într-o zi.(5)Secțiunea este porțiunea concepută și recomandată a fi parcursă în mod obișnuit într-un interval de 1-2 ore, între două locuri de popas sau puncte de interes turistic de pe parcursul traseului cicloturistic.(6)Segmentul este diviziunea elementară a unui traseu cicloturistic, corespunzător unei porțiuni cu caractere strict omogene, fără repere semnificative pe parcurs.(7)Traseele cicloturistice se clasifică astfel:a)după criteriul nivelului teritorial, în trei ranguri: naționale, regionale și locale; … b)după criteriul nivelului de dificultate, în trei grade: lejer, mediu și dificil; … c)după criteriul formei, în două tipuri: liniar și circuit. … +
Articolul 4(1)Pentru a fi omologate ca trasee cicloturistice de rang național, acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a)au acces la punctul de plecare, respectiv la punctul de sosire la cel puțin alte două moduri de transport al bicicletelor; … b)trec prin minimum 3 județe; … c)au cel puțin un capăt într-un punct de trecere a frontierei sau se intersectează cu altă rută națională care are cel puțin un capăt într-un punct de trecere a frontierei. … (2)Rutele EuroVelo de pe teritoriul României sunt asimilate rutelor de rang național.(3)Traseele naționale vor colecta pe parcurs traseele regionale și traseele locale. +
Articolul 5Pentru a fi omologate ca trasee cicloturistice de rang regional, acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a)au acces la cel puțin un mod de transport la unul dintre capete sau pe parcursul traseului. Se va asigura posibilitatea utilizării succesive a cel puțin alte două moduri care permit transportul bicicletelor; … b)trec prin minimum două județe. … +
Articolul 6Pentru a fi omologate ca trasee cicloturistice de rang local, acestea trebuie să aibă minimum 5 km dacă sunt trasee liniare sau minimum 20 km dacă sunt trasee circuit. +
Articolul 7(1)Clasificarea în funcție de gradul de dificultate se stabilește luând în considerare materialul din care este construită sau pe care este amenajată suprafața de rulare, gradul de înclinare, rugozitatea, condițiile meteo din zona respectivă și condițiile de deplasare.(2)Traseele de dificultate lejeră sunt cele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:a)au suprafața de rulare care permite înaintarea chiar și în condiții meteo nefavorabile, cu rampe care nu depășesc 5% pe distanțe mai mari de 100 m și cu o înclinație medie de maximum 3% per km; … b)sunt accesibile tuturor tipurilor de biciclete, inclusiv celor prevăzute cu sisteme pentru bagaje sau cu remorcă. … (3)Traseele de dificultate medie sunt cele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:a)au suprafața de rulare care permite înaintarea chiar și în condiții meteo nefavorabile, cu rampe care nu depășesc 8% pe distanțe mai mari de 100 m și cu o înclinație medie de maximum 5% per km; … b)sunt accesibile tuturor tipurilor de biciclete, inclusiv celor prevăzute cu sisteme pentru bagaje sau cu remorcă. … (4)Traseele dificile sunt cele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:a)au suprafața de rulare care poate pune probleme de înaintare în condiții meteo nefavorabile; … b)au rampe care depășesc 8% pe distanțe mai mari de 100 m și cu o înclinație medie de peste 5% per km. … +
Articolul 8În funcție de forma traseului, acestea se împart în două tipuri: liniar și circuit.a)traseele liniare încep dintr-un punct și se termină în alt punct; … b)traseele circulare sunt cele al căror punct de pornire coincide cu punctul de final. … +
Articolul 9(1)Traseele cicloturistice se stabilesc pe piste pentru biciclete, pe drumuri pentru cicliști, pe drumuri de utilitate privată deschise circulației publice de către proprietarii și administratorii acestora, pe suprafețe de rulare amenajate în zona de protecție aferentă drumurilor deschise circulației publice, pe drumuri forestiere, poteci și trasee amenajate în fondul forestier, cu acordul administratorului sau proprietarului și în condițiile stabilite de acesta, pe digurile și zonele de protecție la inundație ale cursurilor de apă care pot fi amenajate ca trasee cicloturistice, dar numai cu menținerea rolului de apărare împotriva inundațiilor și asigurarea intervenției rapide pe poteci și pe eventuale alte tipuri de căi de comunicație deschise circulației bicicletelor.(2)Amenajarea traseelor cicloturistice în ariile naturale protejate și în fondul forestier național, precum și accesul public cu bicicleta se fac cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3)Stabilirea traseelor cicloturistice pe suprafața ariilor naturale protejate se face cu avizul administratorului acestora. +
Articolul 10(1)Suprafața de rulare a traseelor de cicloturism diferă în funcție de calea de comunicație utilizată.(2)Pentru traseele care se stabilesc pe pistele pentru biciclete sau drumurile pentru cicliști, pe drumuri de utilitate privată deschise circulației publice de către proprietarii și administratorii acestora, suprafața este dură, aderentă și fină.(3)Pentru traseele cicloturistice stabilite pe suprafețe de rulare amenajate în zona de protecție aferentă drumurilor deschise circulației publice, pe drumuri forestiere, poteci și trasee amenajate în fondul forestier, cu acordul administratorului sau proprietarului și în condițiile stabilite de acesta, pe digurile și zonele de protecție la inundație ale cursurilor de apă care pot fi amenajate ca trasee cicloturistice, dar numai cu menținerea rolului de apărare împotriva inundațiilor și asigurarea intervenției rapide pe poteci și pe eventuale alte tipuri de căi de comunicație deschise circulației bicicletelor, suprafața poate fi nemodernizată, dar de rugozitate redusă.(4)Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), pentru traseele de grad dificil este admisă suprafața de rulare de rugozitate medie sau ridicată. +
Articolul 11(1)Traseele de cicloturism trebuie să respecte normativele tehnice în vigoare, bunele practici în domeniu pe plan internațional, astfel încât să se asigure circulația bicicliștilor în condiții de siguranță și confort.(2)În vederea omologării traseelor cicloturistice naționale și regionale, administratorul traseului va amplasa elemente complementare care pot face deplasarea bicicliștilor mai sigură și mai confortabilă, cum ar fi: indicatoare și limitatoare ale accesului autovehiculelor pe aceste trasee, parcaje în zonele de acces al traseului, instalații cu apă potabilă, refugii sau popasuri, stații pentru reparat biciclete sau orice alte elemente complementare considerate a fi necesare. +
Articolul 12(1)Procesul de omologare este inițiat de către administratorul traseului cicloturistic sau segmentului de traseu.(2)Omologarea traseelor de cicloturism se face de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Centrul Național de Coordonare Velo, denumit în continuare CNCV.(3)CNCV este organizat și funcționează în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, conform art. 4 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cu modificările și completările ulterioare.(4)În cadrul CNCV va fi integrat Centrul Național de Coordonare EuroVelo în România.(5)CNCV realizează, actualizează, întreține și dezvoltă baza de date privind Rețeaua ROVELO.(6)În baza de date a Rețelei ROVELO sunt incluse traseele cicloturistice omologate, în curs de omologare, dar și cele cărora le-a fost retrasă omologarea și sunt menținute în baza de date pentru o perioadă de maximum 5 ani după retragerea omologării.(7)Pentru omologare, administratorul traseului depune o solicitare însoțită de documentația stabilită de CNCV.(8)Traseele cicloturistice omologate, aflate în curs de omologare sau de amenajare se evidențiază corespunzător în documentațiile de urbanism și de amenajare a teritoriului, în amenajamentele silvice în cazul traseelor care trec prin fondul forestier sau în alte documentații din domeniul turismului sau mobilității urbane, conform prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(9)Pentru stimularea amenajării traseelor cicloturistice în zonele urbane, acestea vor fi incluse în planurile de mobilitate urbană durabilă.(10)Modificarea sau retragerea omologării traseelor cicloturistice se face de către CNCV la solicitarea administratorului traseului sau la autosesizarea CNCV, dacă se constată că traseul în cauză nu mai îndeplinește condițiile din momentul în care a fost omologat.(11)În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației se aprobă procedura de omologare a traseelor cicloturistice. +
Articolul 13(1)Traseele cicloturistice sunt semnalizate în teren prin amplasarea de marcaje și indicatoare.(2)În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației se aprobă Ghidul de marcare și semnalizare care va cuprinde indicatoarele și marcajele pentru traseele cicloturistice și pentru rutele de tip EuroVelo stabilite de CNCV.(3)Administratorul traseului restricționat va semnaliza traseul indisponibil în termen de maximum 72 de ore de la constatarea stării de incapacitate de utilizare în condiții de siguranță cu indicatoare amplasate la punctul de plecare, respectiv la punctul de sosire și la punctele de intersecție cu alte trasee. Pentru traseele circulare, anunțurile vor fi postate la intersecția traseului cu alte tipuri de căi de comunicație de pe care se face accesul pe traseu. +
Articolul 14(1)Utilizarea traseelor cicloturistice este liberă și nu poate fi supusă plății de tarife sau taxelor de acces sau tranzit.(2)Prevederile alin. (1) nu exonerează persoanele care circulă pe trasee cicloturistice de obligațiile de plată a unor tarife sau taxe instituite în baza legislației specifice circulației pe drumurile publice sau regimului ariilor naturale protejate sau a altor dispoziții legale ce instituie restricții și reglementări speciale privind regimul unor zone, în măsura în care respectivele tarife sau taxe sunt aplicabile persoanelor indiferent de calea de comunicație și mijlocul de deplasare utilizat.(3)Parcurgerea traseelor cicloturistice implică respectarea dispozițiilor legale aplicabile tipului de cale de comunicație sau de zonă străbătută, cum este legislația privind regimul ariilor naturale protejate. +
Articolul 15(1)Administrarea unui traseu cicloturistic presupune asumarea responsabilității pentru deschiderea acestuia pentru accesul bicicliștilor și utilizarea lui în condiții de siguranță.(2)Administratorul unui traseu cicloturistic este:a)unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află traseul sau segmentul de traseu; … b)asociația de dezvoltare intercomunitară; … c)organizația neguvernamentală, în asociere cu administratorul de la lit. a). … (3)În vederea administrării traseelor cicloturistice, autoritățile administrației publice locale se pot asocia, în condițiile legii, cu organizațiile neguvernamentale care au participat la crearea traseelor, administratorii sau proprietarii terenurilor pe care trec traseele, administratorii ariilor naturale protejate, după caz, sau cu orice persoană juridică interesată.(4)În situația unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află traseul sau segmentul de traseu și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară care finanțează lucrări de amenajare, acestea sunt și administratori ai traseului sau segmentului de traseu respectiv.(5)În situația organizațiilor neguvernamentale, acestea pot fi administratori de traseu sau segment de traseu în asociere cu unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora se află traseul sau segmentul de traseu respectiv.(6)În cazul traseului cicloturistic care tranzitează mai mult de un județ, administratorul acestuia poate fi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află traseul sau segmentul de traseu, asociația de dezvoltare intercomunitară sau organizația neguvernamentală în asociere cu unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora se află traseele sau segmentele de trasee.(7)În sarcina administratorului traseului sau segmentului de traseu intră toate lucrările de amenajare, marcare, omologare, întreținere, modificare, închidere temporară sau definitivă, promovare, realizarea și întreținerea unor elemente complementare și orice alte tipuri de lucrări sau servicii digitale pentru buna funcționare a traseului cicloturistic.(8)Pentru întreținerea traseelor cicloturistice sunt obligatorii următoarele tipuri de lucrări:a)verificarea stării/condițiilor de utilizare a infrastructurii căii de rulare; … b)curățarea, repararea, îmbunătățirea potecilor, pietruirea sau repietruirea, taluzarea pistelor, drumurilor, benzilor, sectoarelor protejate de balustrade, copertinelor și punților/podurilor peste ape, tunelurilor și pasajelor subterane și supraterane și înlăturarea obstacolelor care barează trecerea; … c)înlocuirea/repararea stâlpilor, indicatoarelor, inscripțiilor și semnelor de marcaj deteriorate, distruse, descompletate sau lipsă. … (9)Lucrările prevăzute la alin. (8) se vor efectua de către administratorul traseului cicloturistic ori de câte ori este nevoie, minimum o dată pe an.(10)Restricționarea accesului bicicliștilor pe un traseu cicloturistic poate fi dispusă numai temporar și motivat de către organele cu atribuții de ordine publică, precum și de către administratorul traseului cicloturistic sau proprietarul terenului pe care este amenajat traseul cicloturistic, pentru lucrări de reparații, avarii grave produse de calamități, evenimente deosebite sau alte cauze ce fac imposibilă sau inacceptabilă circulația bicicliștilor.(11)Administratorul traseului are obligația să anunțe CNCV în termen de maximum 24 de ore de la închiderea traseului și să indice trasee sau soluții alternative, dacă acestea există.(12)Autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și județelor au obligația de a informa CNCV privind starea traseelor cicloturistice și orice modificări intervin asupra rețelei de trasee cicloturistice naționale, regionale și locale.(13)Finanțarea lucrărilor de amenajare și întreținere a traseelor cicloturistice poate fi efectuată de către unitățile administrativ-teritoriale, de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară, de către organizații neguvernamentale sau asocieri între astfel de entități. +
Articolul 16(1)Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte:a)împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a accesului sau circulației bicicliștilor pe trasee cicloturistice; … b)împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a activităților de marcare a traseelor cicloturistice omologate, de întreținere și monitorizare a stării marcajelor și a altor amenajări pe trasee cicloturistice; … c)deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare cicloturistică. … (2)Contravențiile prevăzute la alin. (1) săvârșite de persoane fizice se sancționează astfel:a)cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, faptele prevăzute la lit. a); … b)cu amendă de la 300 de lei la 500 de lei, faptele prevăzute la lit. b); … c)cu amendă de la 400 de lei la 800 de lei, faptele prevăzute la lit. c). … (3)Contravențiile prevăzute la alin. (1) săvârșite de persoane juridice se sancționează astfel:a)cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei, faptele prevăzute la lit. a); … b)cu amendă de la 600 de lei la 1.000 de lei, faptele prevăzute la lit. b); … c)cu amendă de la 800 de lei la 1.600 de lei, faptele prevăzute la lit. c). … (4)Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițerii și agenții Poliției Române și ai Poliției de Frontieră Române, ofițerii și subofițerii Jandarmeriei Române, precum și de către polițiștii locali.(5)Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul antreprenoriatului și turismului,
Constantin-Daniel Cadariu
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Dan Vîlceanu
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul finanțelor,
Adrian CâciuBucurești, 30 martie 2022.Nr. 441.