Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 9 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La anexa nr. I "Componenţa Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări", domnul senator Cseke Attila-Zoltan – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Gyerko Laszlo – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.2. La anexa nr. XIII "Componenţa Comisiei pentru egalitatea de şanse", domnul senator Gyerko Laszlo – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Cseke Attila-Zoltan – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.3. La anexa nr. XVI "Componenţa Comisiei pentru regulament", domnul senator Cseke Attila-Zoltan – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Gyerko Laszlo – Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 5 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 5 septembrie 2011.Nr. 43.–––-