HOTĂRÂRE nr. 41 din 24 mai 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 06/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 24 mai 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 208 20/07/2015 ART. 101
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul prevederilor art. 101 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. + 
ARTICOL UNICSe numeşte, pentru o perioadă de 8 ani, domnul Barbu Daniel-Constantin în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 24 mai 2017.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
Bucureşti, 24 mai 2017.Nr. 41.–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x