În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 78 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,Senatul adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se încuviințează desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii și servicii privind investigația efectuată de Consiliul Concurenței, deschisă prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/2008*) și având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 81 alin. (1)^1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene de către întreprinderile active pe piața serviciilor bancare și interbancare din România.*) Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 2Ancheta parlamentară prevăzută la art. 1 are drept scop și obiective analizarea și clarificarea aspectelor cuprinse în raportul privind investigația realizată de Consiliul Concurenței, a elementelor care au stat la baza întocmirii acestuia, precum și a modului în care a fost dispusă închiderea investigației prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 260/2013**).**) Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 260/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 3Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia economică, industrii și servicii vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent în termen de 60 de zile.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 11 februarie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ȘERBAN-CONSTANTIN VALECABucurești, 11 februarie 2019.Nr. 4.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.