HOTĂRÂRE nr. 398 din 4 august 1997

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 6 august 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 10ABROGAT DEHG 594 27/07/1999
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 13MODIFICA PEHG 44 03/03/1997 ANEXA 2
ART. 13MODIFICA PEHG 38 26/02/1997 ANEXA 1
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 10REFERIRE LAHG 523 26/06/1996
ART. 11REFERIRE LAOUG 30 16/06/1997
ART. 13MODIFICA PEHG 44 03/03/1997 ANEXA 2
ART. 13MODIFICA PEHG 38 26/02/1997 ANEXA 1
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DESCHEMA 14/06/2022
ActulREFERIT DESCHEMA 22/12/2021
ActulREFERIT DESCHEMA 05/03/2019
ActulREFERIT DEHOTARARE 809 08/11/2017
ActulREFERIT DERAPORT 04/06/2013
ActulREFERIT DERAPORT 03/11/2011
ActulREFERIT DEHG 1030 03/09/2008
ActulREFERIT DESTRATEGIE 03/09/2008
ActulREFERIT DERAPORT 14/02/2006
ActulREFERIT DERAPORT 03/02/2003
ActulREFERIT DEHG 1004 26/10/2000
ActulREFERIT DEORDIN 194 14/04/1999
ART. 1REFERIT DEORD DE URGENTA 39 06/04/2022
ART. 1REFERIT DEORDONANTA 1 02/08/2018
ART. 1REFERIT DEORD DE URGENTA 105 07/12/2018
ART. 1REFERIT DEORDONANTA 27 30/08/2017
ART. 3REFERIT DEORDIN 2564 11/12/2023
ART. 3REFERIT DEORDIN 4433 23/12/2020
ART. 3REFERIT DEORDIN 1259 05/03/2019
ART. 10ABROGAT DEHG 594 27/07/1999

privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor judeţene



Guvernul României hotărăşte: + 
Articolul 1(1) Regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes naţional, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, trec sub autoritatea consiliilor judeţene, ca regii autonome cu specific deosebit, de interes local, conform anexei nr. 1.(2) Trecerea regiilor autonome, prevăzute la alin. (1), sub autoritatea consiliilor judeţene, se face cu activul şi pasivul existent la data de 30 iunie 1997.
 + 
Articolul 2Regiile autonome prevăzute la art. 1 îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii, elaborate conform regulamentului-cadru prevăzut la anexa nr. 2, aprobate de consiliile judeţene sub a căror autoritate funcţionează, şi cu respectarea reglementărilor specifice aviaţiei civile.
 + 
Articolul 3(1) Cheltuielile de administrare şi de întreţinere ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, se asigura din veniturile proprii şi, în completare, din alocaţii de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinaţie.(2) Cheltuielile de capital ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, se asigura din surse proprii şi, în completare, din alocaţii de la bugetul local, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinaţie.
 + 
Articolul 4Se majorează Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 7.582.212 mii lei prin diminuarea, cu aceeaşi valoare, a creditelor bugetare alocate Ministerului Transporturilor prin Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997, potrivit anexei nr. 3.
 + 
Articolul 5Se suplimenteaza sumele defalcate din impozitul pe salarii, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 7.582.212 mii lei, repartizata pe judeţe conform anexei nr. 4.
 + 
Articolul 6(1) Regiile autonome nominalizate în anexa nr. 1 vor prezenta Ministerului Transporturilor deconturile justificative pentru sumele primite de la bugetul de stat în perioada cat au funcţionat sub autoritatea acestuia. Deconturile justificative se vor întocmi şi prezenta Ministerului Transporturilor conform normelor comune ale Ministerului Finanţelor nr. DM/1162/1994 şi ale Ministerului Transporturilor nr. AN/621/1994.(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, regiile autonome prevăzute în anexa nr. 1 vor restitui în contul Ministerului Transporturilor sumele primite de la bugetul statului, nejustificate potrivit alin. (1).
 + 
Articolul 7În termen de 15 zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, consiliile judeţene nominalizate în anexa nr. 1 vor aproba bugetele de venituri şi cheltuieli regiilor autonome preluate de sub autoritatea Ministerului Transporturilor.Numirea directorului general al regiei autonome se face de către consiliul judeţean, cu avizul Ministerului Transporturilor.
 + 
Articolul 8Se autorizeaza Ministerul Finanţelor să efectueze modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 1997, rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 şi 5.
 + 
Articolul 9Personalul aeroporturilor din cadrul regiilor autonome care trec sub autoritatea consiliilor judeţene se considera transferat şi îşi păstrează funcţia, gradul sau treapta profesională şi gradatia avute.
 + 
Articolul 10Salarizarea personalului din regiile autonome care trec sub autoritatea consiliilor judeţene se face conform Hotărârii Guvernului nr. 523/1996 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, competentele acestuia fiind preluate de consiliile judeţene.
 + 
Articolul 11Regiile autonome cu specific deosebit, de interes local, care fac obiectul prezentei hotărâri, se vor reorganiza prin grija consiliilor judeţene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 30/1997.
 + 
Articolul 12Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 13Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 38/1997 privind reorganizarea activităţii aeroporturilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1997, poziţiile nr. 1-5, 7-13 şi 15, precum şi anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 44/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 7 martie 1997, poziţiile nr. 47-52, 54-56, 58-61 se abroga.PRIM-MINISTRUVICTOR CIORBEAContrasemnează:–––––Ministrul transporturilor,Traian BasescuMinistru de stat,ministrul finanţelor,Mircea CiumaraMinistru de stat,ministrul reformei,Ulm SpineanuMinistrul muncii şiprotecţiei sociale,Alexandru AthanasiuMinistru delegatpe lângă primul-ministrupentru coordonareaSecretariatului Generalal Guvernului şi aDepartamentului pentruAdministraţie Publică Locală,Remus Opris
 + 
Anexa 1                     LISTAregiilor autonome aeroportuare care trec sub autoritatea consiliilor judeţene

           
  Nr. crt. Denumirea regiei autonome Sediul regiei autonome Patrimoniul regiei autonome la 31 decembrie 1996 (mii lei) Autoritatea
  1. Aeroportul Arad Arad, str. Bodrogului, judeţul Arad 16.087.802 Consiliul judeţean Arad
  2. Aeroportul Bacău Bacău, str. Aeroportului nr. 1, judeţul Bacău 1.064.308 Consiliul judeţean Bacău
  3. Aeroportul Baia Mare Comuna Tăuţii-Măgherăuş, judeţul Maramureş 5.039.458 Consiliul judeţean Maramureş
  4. Aeroportul Caransebeş Caransebeş, str. Aeroportului nr. 1, judeţul Caraş-Severin 579.683 Consiliul judeţean Caraş-Severin
  5. Aeroportul Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Traian Vuia nr. 149, judeţul Cluj 4.366.070 Consiliul judeţean Cluj
  6. Aeroportul Craiova Craiova, şos. Craiova- Bucureşti km 7, judeţul Dolj 1.086.204 Consiliul judeţean Dolj
  7. Aeroportul Iaşi Iaşi, judeţul Iaşi 923.023 Consiliul judeţean Iaşi
  8. Aeroportul Oradea Oradea, calea Aradului km 6, judeţul Bihor 1.698.638 Consiliul judeţean Bihor
  9. Aeroportul Satu Mare Satu Mare, şos. Satu Mare-Zalău km 9,5, judeţul Satu Mare 8.898.792 Consiliul judeţean Satu Mare
  10. Aeroportul Sibiu Sibiu, şos. Alba Iulia nr. 73, judeţul Sibiu 3.051.996 Consiliul judeţean Sibiu
  11. Aeroportul Suceava Comuna Salcea, judeţul Suceava 3.214.148 Consiliul judeţean Suceava
  12. Aeroportul Târgu Mureş Comuna Vidrasău, judeţul Mureş 4.113.980 Consiliul judeţean Mureş
  13. Aeroportul Tulcea Tulcea, şos. Tulcea- Constanţa km 15, judeţul Tulcea 4.754.472 Consiliul judeţean Tulcea

 + 
Anexa 2REGULAMENTUL-CADRUde organizare şi funcţionare a Regiei Autonome "Aeroportul ……………."I. Dispoziţii generale + 
Articolul 1Regia Autonomă "Aeroportul ……………..", regie cu specific deosebit, de interes local, cu personalitate juridică, funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, beneficiază de transferuri de la bugetul local, în condiţiile art. 3 din hotărâre, se organizează şi funcţionează în condiţiile legii şi potrivit prevederilor prezentului regulament.
 + 
Articolul 2Sediul Regiei Autonome "Aeroportul …………….." este în …………, str. …… nr. ……., judeţul ………….. .
II. Obiectul de activitate + 
Articolul 3Regia Autonomă "Aeroportul …………….." are ca obiect de activitate:a) administrarea şi exploatarea bazei aeroportuare proprii;b) dirijarea şi deservirea la sol a aeronavelor româneşti şi străine şi a pasagerilor;c) organizarea şi efectuarea serviciilor de handling pe aeroport, pentru aeronave româneşti şi străine;d) asigurarea securităţii tuturor activităţilor aeroportuare şi a mijloacelor tehnice din dotare;e) coordonarea unitară a activităţilor şi serviciilor aeroportuare necesare deservirii la sol a traficului de pasageri şi de mărfuri şi a activităţilor de aviatie generală şi militară solicitate;f) realizarea coordonării întregii activităţi de la sol pe aeroport şi în zonele acestuia, asigurând securitatea aeronavelor, instalaţiilor, clădirilor, pasagerilor şi bunurilor transportate sau în tranzit, în conformitate cu prevederile reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniu;g) dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea pistelor, căilor de rulare şi platformelor, echipamentelor, instalaţiilor şi construcţiilor, ale celorlalte mijloace din dotare, precum şi introducerea tehnologiilor moderne de deservire aeroportuara;h) realizarea cooperării în domeniul sau de activitate, potrivit competentelor, cu instituţiile similare din alte state şi cu organizaţiile internaţionale de profil;i) efectuarea directa de operaţiuni de comerţ exterior pentru activitatea proprie prin compartimente proprii, şi realizarea importului de echipamente şi piese de schimb.
 + 
Articolul 4Pentru realizarea obiectului de activitate, Regia Autonomă "Aeroportul …………….." are următoarele atribuţii principale:a) în domeniul tehnic1. asigura administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea întregii infrastructuri aeroportuare: pista, cai de rulare, platforme, drumuri de acces, parkinguri, aerogara, hangare şi alte construcţii sau dotări care concura la buna desfăşurare a activităţii aeroportuare, în concordanta cu standardele internaţionale;2. asigura administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea echipamentelor şi instalaţiilor aeroportuare în sectoarele: mecano-energetic, telecomunicaţii, de transport şi de deservire aeroportuara;3. elaborează, aproba şi aplica norme tehnice proprii, adaptate la specificul dotării pentru administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea bazei aeroportuare proprii;4. elaborează studii şi executa programe, prin asociere sau prin alte forme şi modalităţi, cu parteneri din ţara şi din străinătate, pentru a asigura administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea bazei aeroportuare;5. organizează şi tine evidenta de cadastru a bazei aeroportuare;6. analizează şi se pronunţa asupra proiectelor de construcţii-montaj elaborate pentru zonele cu servituţi aeronautice ale regiei autonome, în vederea avizării acestora de către autoritatea aeronautica română;7. asigura semnalizarea şi balizarea tuturor construcţiilor existente în perimetrul aeroportuar, potrivit reglementărilor internaţionale recunoscute în România;8. organizează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor în conformitate cu reglementările aeronautice, concomitent cu instruirea şi atestarea pe posturi a pompierilor civili;9. asigura controlul desfăşurării proceselor şi operaţiunilor aeroportuare în vederea respectării normelor şi regulamentelor de exploatare aeroportuara, de protecţie umană şi a mediului înconjurător;10. întocmeşte studii şi cercetări referitoare la dezvoltarea, modernizarea şi optimizarea activităţii aeroportuare, precum şi la impactul aeroportului în zona de influenţa;11. prin posibilităţi proprii sau în colaborare cu parteneri din ţara sau din străinătate realizează, în condiţiile legii, activităţi de import pentru activitatea proprie şi de aprovizionare tehnico-materială a aeroportului;12. ia măsuri pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate, cu aport intern şi extern, a personalului regiei autonome, atesta calificarea acestuia pentru meserii specifice activităţii aeroportuare, cu excepţia acelor meserii pentru care normele interne sau internaţionale în vigoare prevăd alte condiţii de atestare;b) în domeniul operational1. asigura aplicarea reglementărilor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale potrivit anexelor la Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internationala, precum şi a celorlalte reglementări interne şi internaţionale în domeniul activităţii aeroportuare;2. asigura facilităţile de infrastructura, mecano-energetic, de mijloace tehnice aeroportuare şi de servicii, necesare desfăşurării în bune condiţii, calitative şi de siguranţă, a transporturilor aeriene de pasageri şi de mărfuri, executate de transportatorii interni şi externi;3. asigura datele de informare operativă interna şi internationala cu privire la starea şi funcţionarea sectoarelor şi a mijloacelor proprii care concura la activitatea aeroportuara;4. asigura şi coordonează, la nivelul aeroportului, prin personal propriu specializat, securitatea activităţii de aviatie civilă, în colaborare cu forţele militare şi civile destinate acestui scop;5. organizează şi coordonează elaborarea documentelor de organizare şi mobilizare la locul de muncă, metodologia de înştiinţare a personalului şi stabileşte mijloacele de alarmare în situaţii deosebite;6. coordonează şi participa, prin personal propriu, la activitatea de alarmare, căutare şi salvare a aeronavelor aflate în dificultate în zona de responsabilitate a aeroportului;7. asigura spaţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor pe aeroport, acordând prioritate celor destinate confortului pasagerilor şi fluidizarii traficului;8. organizează şi executa controlul tehnic periodic pentru solicitarea omologării terenurilor şi instalaţiilor aeronautice proprii, în vederea emiterii certificatelor de exploatare sau a prelungirii duratei lor de valabilitate;9. asigura efectuarea controlului medical curent al personalului aeroportuar, iar, la cerere, pe bază de contract, şi al personalului aeronautic care aparţine companiilor aeriene care operează pe aeroport, al personalului celorlalţi agenţi economici din zona; asigura, ocazional, asistenţa medicală, la cerere şi cea de urgenta, pentru public, în aerogara şi aeroport, cat şi servicii pentru respectarea normelor igienico-sanitare;10. asigura respectarea disciplinei muncii, a atribuţiilor de serviciu şi a celorlalte prevederi legale, de către întregul personal propriu, în desfăşurarea activităţii aeroportuare;11. asigura coordonarea întregii activităţii desfăşurate pe platformele aeroportuare, în calitate de autoritate aeroportuara, conform normelor şi instrucţiunilor în vigoare. Totodată, stabileşte norme, reglementări specifice activităţii şi conduitei din perimetrul aeroportuar propriu, obligatorii pentru agenţii economici şi pentru persoanele fizice;12. organizează activitatea de management din structura regiei autonome, inclusiv dezvoltarea aplicării informaticii, în vederea asigurării rapide, computerizate, a informaţiilor necesare luării deciziilor tehnico-economice şi organizatorice;13. în conformitate cu cerinţele creşterii calităţii serviciilor oferite transportatorilor aerieni, pasagerilor, precum şi altor parteneri în traficul aerian, îşi pot diversifica prestaţiile în scopul creşterii veniturilor proprii şi al dezvoltării bazei aeroportuare;14. asigura, contra cost, transportul personalului propriu la şi de la locul de muncă;c) în domeniul economico-financiar1. realizează programarea şi executarea activităţii economico-financiare proprii;2. fundamentează politica de credite şi a altor surse de finanţare a regiei autonome; 3. elaborează programul propriu de dezvoltare şi face propuneri de finanţare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în program, urmând elaborarea şi avizarea legală a documentaţiei tehnice;4. efectuează direct operaţiuni de comerţ exterior prin compartimente proprii şi realizează importul de echipamente şi piese de schimb;5. identifica şi exploatează toate sursele de venituri pentru rentabilizarea activităţii pe care o desfăşoară prin operaţiuni specifice;6. autorizeaza şi aproba desfăşurarea unor activităţi pe platforma aeroportuara, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu regulamentele specifice proprii, emise în acest scop. Autorizaţiile sunt emise în scopul asigurării funcţionarii aeroportului, respectând condiţiile de securitate şi numai cu condiţia obţinerii de venituri;7. se poate afilia la organe şi organisme internaţionale din domeniile obiectului sau de activitate.
III. Patrimoniul + 
Articolul 5Patrimoniul Regiei Autonome "Aeroportul …………" este cel determinat conform datelor din bilanţul contabil la data de 31 decembrie 1996.IV. Structura organizatorică
 + 
Articolul 6Structura organizatorică şi funcţionarea regiei autonome, relaţiile în cadrul acesteia şi cu terţii în domeniile sale de activitate se stabilesc de către consiliul de administraţie, în conformitate cu normele legale în vigoare.V. Organele de conducere
 + 
Articolul 7(1) Conducerea regiei autonome se asigura de către consiliul de administraţie şi de către directorul general, în condiţiile legii.(2) Numirea şi schimbarea directorului general al regiei autonome se va face de către consiliul judeţean, cu avizul Ministerului Transporturilor.
 + 
Articolul 8Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare şi funcţionare, având, în principal, următoarele atribuţii, raspunderi şi competente:– aproba programele de servicii aeroportuare;– aproba, potrivit competentelor stabilite de lege, investiţiile ce urmează a fi realizate de regia autonomă şi propune realizarea unor investiţii de amploare, cu respectarea normelor legale în vigoare;– propune bugetul de venituri şi cheltuieli al regiei autonome ce se aproba prin hotărâre a Consiliului judeţean ……………….;– aproba înstrăinarea bunurilor imobile aparţinând regiei autonome, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare;– răspunde de administrarea legală şi eficienta întregului patrimoniu;– aproba elementele de fundamentare a cheltuielilor de administrare şi exploatare aeroportuara, în vederea stabilirii, potrivit legii, a taxelor şi tarifelor prestaţiilor efectuate;– elaborează şi aproba statutul personalului regiei autonome;– aproba, potrivit legii, statul de funcţii şi structura de personal, corespunzător necesităţilor activităţii regiei;– aproba şi alte măsuri, cu excepţia celor date, potrivit legii, în competenţa altor organe.
 + 
Articolul 9Consiliul de administraţie este numit prin hotărâre a Consiliului judeţean ………………. şi este alcătuit din 7-9 persoane, din a cărui componenta fac parte obligatoriu:– directorul general al regiei autonome, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie;– reprezentantul Consiliului judeţean ……………….;– reprezentantul Ministerului Transporturilor;– reprezentantul Ministerului Finanţelor;– reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale;– reprezentantul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale;– alte persoane numite dintre ingineri, jurişti, economişti, tehnicieni specialişti în domeniul de activitate al regiei autonome.La lucrările consiliului de administraţie pot participa, ca invitaţi, şi reprezentanţi ai unor instituţii publice, pentru consultare. Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în problemele privind activitatea regiei autonome, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sunt date în competenţa directorului general sau a altor organe.
 + 
Articolul 10Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani, iar jumătate din numărul lor poate fi înlocuită la fiecare 2 ani. Consiliul de administraţie poate propune Consiliului judeţean ……………… înlocuirea unui membru necorespunzător, precum şi completarea locurilor devenite vacante din diferite motive în cursul perioadei de 4 ani. Membrul nou-numit va funcţiona numai până la încheierea acestei perioade. Membrii consiliului de administraţie nu pot participa la conducerea societăţilor comerciale şi a regiilor autonome cu care Regia Autonomă "Aeroportul …………" întreţine relaţii de afaceri sau faţă de care are interese contrare.
 + 
Articolul 11Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea sau la instituţia de la care provin, cu toate drepturile şi obligaţiile derivând din aceasta calitate. Pentru activitatea depusa în consiliul de administraţie, aceştia primesc o indemnizaţie lunară al carei cuantum se stabileşte prin hotărâre a consiliului de administraţie, conform prevederilor legale în vigoare.
 + 
Articolul 12Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la cererea preşedintelui ori a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi.
 + 
Articolul 13Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare, potrivit legii.
 + 
Articolul 14Directorul general al regiei autonome reprezintă interesele acesteia în raport cu terţii şi în faţa organelor şi organizaţiilor din ţara şi din străinătate.VI. Relaţiile comerciale, financiare şi controlul activităţii
 + 
Articolul 15Partea de cheltuieli care depăşeşte nivelul veniturilor realizate se acoperă de la bugetul local, în condiţiile legii. Consiliul judeţean ……………… asigura, în condiţiile legii, alocaţii bugetare în completarea surselor proprii şi a creditelor pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public, în principal pentru dezvoltarea şi modernizarea platformei aeroportuare.În funcţie de dezvoltarea zonala, şi alte consilii judeţene pot contribui cu surse financiare la întreţinerea şi dezvoltarea aeroportului.
 + 
Articolul 16Operaţiunile de încasări şi plati ale regiei autonome se efectuează prin conturi în lei şi în valută ale acesteia, deschise, în condiţiile legii, la societăţile bancare din ţara şi din străinătate.
 + 
Articolul 17Tarifele şi redevenţele în lei şi în valută, percepute de regia autonomă de la beneficiari interni sau din străinătate, se stabilesc în conformitate cu legislaţia interna şi internationala privind aviaţia civilă.
 + 
Articolul 18Efectuarea prestărilor de servicii şi asigurarea facilităţilor aeroportuare se stabilesc pe bază de contracte cu beneficiarii.
 + 
Articolul 19Regia autonomă poate, în conformitate cu legea, sa realizeze lucrări de investiţii, pe bază de licitaţie publică, cu parteneri din ţara sau din străinătate.
 + 
Articolul 20Gestiunea regiei autonome este controlată de organele de specialitate proprii, cat şi de cele stabilite prin lege.VII. Dispoziţii referitoare la personal
 + 
Articolul 21Personalul regiei autonome, de orice categorie sau specialitate, este supus prevederilor statutului personalului din aviaţia civilă.
 + 
Articolul 22Statutul va cuprinde, potrivit reglementărilor în vigoare, norme obligatorii privind condiţiile de angajare, promovare şi autorizare pe funcţii, precum şi îndatoririle salariaţilor, regimul sancţiunilor, alte norme specifice, referitoare la protecţia socială a personalului.
 + 
Articolul 23Personalul propriu, care executa activităţi în străinătate în baza unor contracte de asistenţa tehnica sau asigurări de servicii, încheiate între regia autonomă şi parteneri externi, beneficiază de toate drepturile legale în domeniu.
 + 
Articolul 24Personalul de reprezentare, întreţinere şi exploatare, care, în desfăşurarea activităţii intră în relaţii directe cu publicul, sau cel din activitatea tehnica aeroportuara, este obligat sa poarte echipament vestimentar tipizat. Locurile de muncă în care se poarta echipamentul vestimentar tipizat, costul şi modul de plată a contravalorii acestuia, modelele şi însemnele caracteristice vor fi stabilite de către consiliul de administraţie, în conformitate cu reglementările legale în domeniul respectiv, precum şi cu cele financiar-contabile.VIII. Dispoziţii finale
 + 
Articolul 25Regia Autonomă "Aeroportul …………" respecta şi răspunde de aplicarea prevederilor din legislaţia interna, precum şi de reglementările aeronautice interne şi internaţionale.
 + 
Articolul 26Prezentul regulament se completează cu orice alte reglementări legale.
 + 
Anexa 3

                   
  TRANSFERURI  aferente serviciilor publice de interes local, preluate din bugetul Ministerului Transporturilor – Cap. 68.01 "Transporturi şi comunicaţii" – la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în aplicarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997
  Nr. crt. Activitatea/ Regia autonomă Total sume  -mii lei- din care:
  Transferuri -mii lei- Subvenţii pentru produse şi activităţi Cheltuieli de capital Rambursări de credite externe, dobânzi şi comisioane aferente Intrări de credite externe Consiliul judeţean care preia regia autonomă
    AVIAŢIE TOTAL, din care: 7.582.212 7.582.212          
  1. Aeroportul Arad 825.274 825.274         Consiliul Judeţean Arad
  2. Aeroportul Bacău 418.816 418.816         Consiliul Judeţean Bacău
  3. Aeroportul Baia Mare 402.000 402.000         Consiliul Judeţean Maramureş
  4. Aeroportul Caransebeş 155.000 155.000         Consiliul Judeţean Caraş-Severin
  5. Aeroportul Cluj- Napoca 553.685 553.685         Consiliul Judeţean Cluj
  6. Aeroportul Craiova 49.000 49.000         Consiliul Judeţean Dolj
  7. Aeroportul Iaşi 1.438.600 1.438.600         Consiliul Judeţean Iaşi
  8. Aeroportul Oradea 608.956 608.956         Consiliul Judeţean Bihor
  9. Aeroportul Satu Mare 965.700 965.700         Consiliul Judeţean Satu Mare
  10. Aeroportul Sibiu 350.400 350.400         Consiliul Judeţean Sibiu
  11. Aeroportul Suceava 1.175.818 1.175.818         Consiliul Judeţean Suceava
  12. Aeroportul Târgu Mureş 435.645 435.645         Consiliul Judeţean Mureş
  13. Aeroportul Tulcea 203.318 203.318         Consiliul Judeţean Tulcea

 + 
Anexa 4                 LISTAconsiliilor judeţene cărora li se aloca sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului pentru regiile autonome preluate de sub autoritatea Ministerului Transporturilor

       
      – mii lei –
  Nr. crt. Denumirea consiliului judeţean Suma alocată
    AVIAŢIE TOTAL,  din care: 7.582.212
  1. Consiliul Judeţean Arad 825.274
  2. Consiliul Judeţean Bacău 418.816
  3. Consiliul Judeţean Maramureş 402.000
  4. Consiliul Judeţean Caraş-Severin 155.000
  5. Consiliul Judeţean Cluj 553.685
  6. Consiliul Judeţean Dolj 49.000
  7. Consiliul Judeţean Iaşi 1.438.600
  8. Consiliul Judeţean Bihor 608.956
  9. Consiliul Judeţean Satu Mare 965.700
  10. Consiliul Judeţean Sibiu 350.400
  11. Consiliul Judeţean Suceava 1.175.818
  12. Consiliul Judeţean Mureş 435.645
  13. Consiliul Judeţean Tulcea 203.318

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x