HOTĂRÂRE nr. 39 din 6 noiembrie 2000

privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentLa data de 3 noiembrie 2000 Biroul Electoral Central a înaintat Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, contestaţia înregistrată la nr. 349 din 3 noiembrie 2000, formulată de domnul Toma-Daniel Stoica din Bucureşti.Contestaţia priveşte înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 26 noiembrie 2000 şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 377D/2000.Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 4 teza întâi din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 19 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, contestaţiile se soluţionează fără citarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.În motivarea contestaţiei formulate de domnul Toma daniel Stoica se susţin următoarele:1. Domnul Ion Iliescu a fost ales Preşedinte al României în urma alegerilor din mai 1990 şi, respectiv, din 1992. Potrivit art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, nu mai poate candida la funcţia respectiva. Aplicarea prevederilor art. 10 nu constituie o aplicare retroactivă a Legii nr. 69/1992, ci exprima o condiţie în concordanta cu dispoziţiile constituţionale.2. Candidatura domnului Ion Iliescu nu este susţinută de semnăturile a 300.000 de cetăţeni, asa cum prevede Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2000, deoarece listele conţin semnături false, precum şi semnături ale unor persoane care nu au drept de vot.3. Domnul Ion Iliescu a îndeplinit doua mandate constituţionale de Preşedinte al României şi, potrivit Constituţiei, nu mai are dreptul la un nou mandat. Al doilea mandat a durat din anul 1992 şi până în anul 1996, iar primul, din 8 decembrie 1991, data intrării în vigoare a Constituţiei, până în anul 1992. Pentru a demonstra aceasta sustinere autorul contestaţiei porneşte de la presupunerea, falsa în opinia sa, ca instituţia Preşedintelui României a căpătat legitimitate constituţională abia în urma alegerilor din septembrie 1992. Aceasta înseamnă ca la data intrării în vigoare a Constituţiei funcţia de Preşedinte al României era vacanta. Soluţia care s-ar fi impus în aceasta situaţie ar fi fost cea a Preşedintelui interimar al României, urmând ca Preşedintele Senatului "tranzitoriu" sa devină Preşedintele interimar al României. Dar art. 151 alin. (1) din Constituţie obliga instituţia Preşedintelui României, creata anterior datei de 8 decembrie 1991, sa rămână în funcţie. Aceasta instituţie dobândeşte însă legitimitate constituţională abia în urma alegerilor din septembrie 1992 şi, în acest caz, "ea nu poate uzurpa locul unei instituţii cu o astfel de legitimitate, anume Preşedintele interimar al României". Cum art. 151 alin. (1) din Constituţie obliga instituţia Preşedintelui României, anterioară datei de 8 decembrie 1991, să fie menţinută, acest lucru nu este posibil decât dacă îi este recunoscută legitimitatea constituţională. Astfel se ajunge la concluzia ca presupunerea iniţială este falsa şi, deci, instituţia Preşedintelui României, creata anterior datei de 8 decembrie 1991 şi a carei funcţie a fost prorogata prin efectul art. 151 alin. (1) din Constituţie, a dobândit legitimitate constituţională prin intrarea în vigoare a Constituţiei.Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, apreciază ca fiind neîntemeiată contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, arătând, în esenta, ca noţiunea de mandat al Preşedintelui României este utilizata pentru prima data în Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul Constituţiei din anul 1991. Rezultă ca singurul mandat de Preşedinte al României, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinţa, se solicita respingerea contestaţiei.CURTEA,analizând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările ulterioare, vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, retine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, republicată, ale art. 2 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României.Contestatorul susţine ca domnul Ion Iliescu nu mai poate candida la alegerile din 26 noiembrie 2000, deoarece a îndeplinit doua mandate constituţionale şi, potrivit Constituţiei, precum şi prevederilor art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, nu mai are dreptul la un nou mandat. De asemenea, candidatura domnului Ion Iliescu nu este susţinută de semnăturile a 300.000 de cetăţeni.1. Examinând aceste sustineri, Curtea retine ca, în legătură cu primul motiv al contestaţiei, şi anume depunerea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru un nou mandat de Preşedinte al României, cu doua opinii separate, ea s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 3 din 24 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 8 noiembrie 2000, în sensul că domnul Ion Iliescu a îndeplinit până în prezent un singur mandat de Preşedinte al României, şi anume în perioada 1992-1996, corespunzător prevederilor art. 81 alin. (4) şi ale art. 83 alin. (1) din Constituţie.Cele statuate de Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 3 din 24 octombrie 2000 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei.2. În motivarea contestaţiei se invocă, de asemenea, nevalabilitatea semnaturilor susţinătorilor candidaturii domnului Ion Iliescu, semnături care nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2000.Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României (astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000), „Candidaturile propuse de partide, formaţiuni politice sau aliante politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 300.000 alegatori. Un alegator poate susţine un singur candidat”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege (modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2000), „(1) Propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.(2) Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă: […] … c) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidatului, scrisă, semnată şi datată de candidat, precum şi de lista sau listele susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 300.000 alegatori". … Examinând contestaţia, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece din documentaţia aflată la dosarul cauzei rezultă ca, o dată cu depunerea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, s-au atasat şi listele cuprinzând semnăturile a 1.170.381 de sustinatori, Biroul Electoral Central certificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României. Astfel fiind, nu exista vreun motiv care să infirme rezultatul verificărilor efectuate de Biroul Electoral Central privind autenticitatea semnaturilor. De altfel, răspunderea juridică pentru nerespectarea legii în legătură cu întocmirea listelor de sustinatori revine celor care au întocmit aceste liste, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu modificările ulterioare, text al cărui conţinut este următorul: „Lista susţinătorilor este un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal. Lista sau listele susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, precum şi prenumele şi numele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului de identitate şi semnăturile alegătorilor care susţin candidatura. În lista se vor menţiona, de asemenea, numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligată să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnaturilor susţinătorilor.”În consecinţa, contestaţia care face obiectul cauzei de faţa urmează să fie respinsă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. B.a), al art. 26 şi 27 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi al art. 2 alin. (2) şi al art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992, cu majoritate de voturi în privinta motivelor întemeiate pe dispoziţiile art. 81 alin. (4) şi ale art. 83 alin. (1) din Constituţie şi cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, contestaţie formulată de domnul Toma-Daniel Stoica.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește