Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
cu privire la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2000/25/CE privind dispoziţiile pentru tractoarele introduse pe piaţă în cadrul mecanismului de flexibilitate COM (2010) 607 final
Având în vedere Raportul Comisiei economice, industrii şi servicii nr. XXII/464 din 29 noiembrie 2010,în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Senatul constată că propunerea de directivă respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, considerând că obiectivul privind măsura instituită are un caracter general, valabil pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, fiind bine-venită pentru industria de tractoare din România, nu poate fi atins prin reglementări adoptate numai la nivelul statelor membre şi nici nu se depăşeşte ceea ce este necesar a se reglementa pentru realizarea acestui obiectiv. +
Articolul 2Opinia Senatului, cuprinsă în prezenta hotărâre, se transmite către instituţiile europene.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 decembrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 17 decembrie 2010.Nr. 39.–––