Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 12 aprilie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru asigurarea finanţării Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe anul 2011 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru asigurarea finanţării unor programe de interes naţional în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, cu suma de 2.000 mii lei, la capitolul 68.01 "Asigurări şi asistenţă socială", subcapitolul 15 "Prevenirea excluderii sociale", titlul 57 "Asistenţă socială", articolul 57.02 "Ajutoare sociale". +
Articolul 2Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, va introduce modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale aprobat pe anul 2011.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul muncii,familiei şi protecţiei sociale,Ioan Nelu Botişp. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 7 aprilie 2011.Nr. 376.––––