HOTĂRÂRE nr. 374 din 12 iunie 2013

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 01/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 18 iunie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 2REFERIRE LALEGE 337 17/07/2006
ART. 2REFERIRE LAOUG 34 19/04/2006
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în primăvara anului 2013 la lucrările de gospodărire a apelor aferente unui obiectiv din domeniul public al statului



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, cu suma de 2.000 mii lei la capitolul 70.01 "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", titlul 71 "Active nefinanciare" articolul 71.01 "Active fixe".(2) Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în primăvara anului 2013 la lucrările de gospodărire a apelor aferente unui obiectiv din domeniul public al statului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi execuţia lucrărilor se contractează de către Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţii de forţă majoră.
 + 
Articolul 3(1) Până la aprobarea documentaţiei tehnico-economice, potrivit legii, se aprobă deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ şi valoric.(2) Decontarea lucrărilor executate se va face pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de beneficiar.(3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice va aproba documentaţia tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii necesar înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse în primăvara anului 2013.
 + 
Articolul 4Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice pe anul 2013.
 + 
Articolul 5Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Ministrul mediului şischimbărilor climatice,Rovana PlumbMinistrul delegat pentruape, păduri şi piscicultură,Lucia Ana VargaViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuViceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionaleşi administraţiei publice,Nicolae-Liviu DragneaMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaBucureşti, 12 iunie 2013.Nr. 374.
 + 
Anexa

                                                                 – mii lei –
 
Denumirea obiectivului

Valoarea
estimată

Valoarea de
finanţare în
anul 2013
Punerea în siguranţă a digului de pe malul drept al
fluviului Dunărea, pe braţul Borcea, în zona comunei
Stelnica, judeţul Ialomiţa
9.600

2.000

––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x