Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 10 octombrie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind numirea unor membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român
În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 139 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSenatul numeşte membrii Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român, conform listei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 octombrie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,PETRU FILIPBucureşti, 8 octombrie 2012.Nr. 37. +
Anexa LISTAmembrilor Consiliului de conducereal Institutului Cultural Român1. Octavian Mihail Sachelarie2. Florin Codre3. Zoe Petre4. Adriana Popescu5. Vlad Păunescu6. Peter Demeny7. Ruxandra Garofeanu8. Ştefan Gheorghiu9. Mihai Zamfir10. Viorica Curea11. Aurelia Corbeanu12. Cristiana Russu13. Laurenţiu Damian14. Grigore Arsene––––