În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 17 mai 2007, se modifică după cum urmează:1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată de către medicii specialişti de medicina muncii.(2) Până la data de 31 decembrie 2010, medicii specialişti în medicină generală ori în medicină de familie, care au obţinut, potrivit legii, atestat în specialitatea medicină de întreprindere, pot desfăşura activităţi în domeniul supravegherii sănătăţii lucrătorilor, cu excepţia încheierii fişei de aptitudine prevăzute la art. 16 alin. (6)." … 2. La articolul 16, alineatul (7) se abrogă.3. La anexa nr. 1 "Fişa 124. Munca în reţelele de foarte înaltă, înaltă, medie şi joasă tensiune, aflate sau nu sub tensiune", subtitlul "Contraindicaţii", litera B "pentru reţelele electrice de medie şi joasă tensiune", al doilea marcator va avea următorul cuprins:"- discromatopsie: la cei care efectuează lucrări ce necesită percepţia corectă a culorilor;". + Articolul IIPrevederile art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 355/2007, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se aplică şi medicilor de medicină generală cu atestat în medicină de întreprindere, care, la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, sunt încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, având o vechime de minimum 3 ani în aceeaşi întreprindere.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul muncii, familieişi egalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 16 ianuarie 2008.Nr. 37.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.