În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-19/266 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 30.05.2018, Camera Deputaților:1.Apreciază în mod pozitiv rezultatele raportate ale implementării Agendei europene privind migrația, dar subliniază necesitatea continuării și îmbunătățirii acestora pe viitor, în egală măsură cu o continuă adaptare și negociere a instrumentelor și politicilor din domeniu în funcție de contextul intern și extern la nivel european, precum și de situația specifică din statele de origine și de tranzit pentru rutele migratorii, ca și din statele membre implicate. … 2.Salută desemnarea Agendei europene privind migrația ca prioritate de către președinția bulgară a Consiliului UE și subliniază necesitatea unor eforturi concentrate, atât în privința dimensiunii interne, cât și externe, din partea statelor membre în direcția unui cadru în materie de migrație rezistent la crize, consolidarea în continuare a frontierelor externe ale Uniunii Europene, asigurarea unei cooperări eficace cu țările de tranzit și furnizarea sprijinului necesar pentru țările de origine. … 3.Susține includerea acestei teme pe agenda președinției României a Consiliului UE și subliniază necesitatea menținerii acestui subiect în rândul celor mai importante teme de discuție la nivel european, inclusiv prin luarea în discuție a tuturor aspectelor relevante în plan european și regional, precum și a situației interne din statele de origine și de tranzit sau din statele membre. … 4.Atrage atenția că principala preocupare trebuie să rămână combaterea cauzelor migrației la sursă, prin abordarea în primul rând a problemelor din statele de origine. … 5.Susține necesitatea consolidării Agendei europene privind migrația, atât prin reformarea sau renegocierea actualelor tratate, cât și prin consolidarea sau reformarea agențiilor sau instituțiilor specializate, însă atrage atenția că un astfel de proces trebuie efectuat împreună cu toate statele membre, prin dialog direct cu acestea și ținând cont inclusiv de specificul și contextul intern al fiecărui stat membru. … 6.Apreciază rezultatele înregistrate în ce privește controalele efectuate pe ruta Balcanilor de Vest și consideră că sunt necesare eforturi sporite nu doar de monitorizare a evoluțiilor, dar și de preîntâmpinare a unor eventuale metode noi pentru introducerea ilegală a migranților și de adaptare continuă a metodelor folosite pentru a contracara astfel de evoluții. … 7.Observă tendința ca ruta central-mediteraneeană și cea vest-mediteraneeană să devină principalele rute de migrație neregulamentară și atrage atenția asupra unei schimbări în concentrarea originii fluxului migraționist de la statele din Orientul Mijlociu la cele din Nordul Africii, statele sahariene și subsahariene. … 8.Recomandă diversificarea cooperării cu statele din Nordul Africii, statele sahariene și subsahariene și implementarea de programe în aceste zone, pentru a reduce presiunea migraționistă și a combate mai eficient migrația ilegală, precum și încheierea unor acorduri de gestionare a crizei migraționiste cu aceste state, cu precădere cu cele implicate în politica europeană de vecinătate. … 9.Apreciază că astfel de acorduri cu state partenere din vecinătatea Uniunii Europene pot servi ca bază pentru viitoare parteneriate pe termen lung, care să vizeze inclusiv dimensiunea de sprijin pentru reformele democratice, instituționale, educaționale sau socioeconomice, precum și îmbunătățirea cooperării economice și a schimburilor socioculturale. Subliniază că o astfel de conduită s-ar înscrie în eforturile privind apropierea dintre UE și statele partenere din vecinătate, inclusiv în ceea ce privește viitoarele demersuri pentru aderarea la blocul comunitar. … 10.Atrage atenția asupra menținerii posibilității privind apariția unei noi rute de migrație prin Marea Neagră și recomandă efectuarea de analize aprofundate privitoare la potențialul impact asupra Uniunii Europene și a statelor membre și asupra instrumentelor avute la dispoziție pentru a combate efectele negative, cu precădere în ce privește statele membre riverane, respectiv România și Bulgaria. … 11.Reamintește recomandările anterioare privind efectuarea unei simulări a posibilelor implicații provocate de deschiderea unei rute migraționiste prin Marea Neagră, inclusiv în ce privește aspectele financiare și implicarea tuturor statelor membre, pe baza rezultatelor de până acum privind Agenda europeană a migrației, și care să includă date referitoare la sprijinul Uniunii pentru statele vizate direct de o astfel de posibilitate, care să urmeze sprijinului acordat altor state membre aflate pe rute migraționiste până la acest moment. … 12.Susține că ar fi benefică detalierea unei posibile implicări a altor state partenere ale Uniunii Europene, cu precădere cele din politica europeană de vecinătate, care s-ar putea afla pe ruta migraționistă dinspre Marea Neagră către statele membre. … 13.Salută preocuparea actuală la nivel european ca în viitorul cadru financiar multianual politicile aparținând „noii generații“ să ocupe o serie de capitole distincte, printre care sar putea număra și subiectul actualului document. … 14.Apreciază ca fiind necesară o alocare financiară responsabilă în ce privește eforturile de gestionare a migrației, care să țină cont și de suportul pentru statele și agențiile care gestionează frontierele externe ale spațiului Schengen și ale Uniunii Europene. … 15.Reamintește că sunt necesare evidențierea și tratarea în ansamblu a întregului efort din partea statelor membre, ținând cont atât de capacitatea de transfer și de contribuția financiară, cât și de implicarea în gestionarea fluxului de migranți și în asigurarea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene. … 16.Îndeamnă la o abordare responsabilă din partea statelor membre și a instituțiilor și agențiilor europene cu privire la asigurarea integrării migranților, la securitatea lor și la securitatea cetățenilor europeni, printr-o monitorizare constantă și eforturi concentrate în ce privește primirea și integrarea migranților. … 17.Consideră că transferul constituie doar una dintre soluții și că principala cale de combatere a traficului de migranți și a migrației ilegale o constituie identificarea de soluții pentru problemele din statele de origine care stau la baza migrației, precum și pentru combaterea efectivă a traficului ilegal de persoane pe rutele de migrație. … 18.Apreciază ca fiind relevant exemplul Parlamentului European care are în vedere inițierea unei platforme pentru un dialog regulat între statele membre și instituțiile europene cu privire la cooperarea și împărțirea responsabilităților între actorii implicați în gestionarea crizei migraționiste. Recomandă susținerea și extinderea unui astfel de format, considerând că, prin asigurarea unui dialog perpetuu, vor fi identificate modalitățile cele mai eficiente prin care statele membre pot contribui la eforturile Uniunii Europene în acest dosar într-o manieră echitabilă și care să țină cont de specificul fiecărui stat membru în parte. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 6 iunie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Carmen-Ileana MihălcescuBucurești, 6 iunie 2018.Nr. 36.––