referitoare la raportul Subcomisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea legalităţii retrocedării Castelului Bran şi a procedurii de scoatere la vânzare a acestuia
Având în vedere Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 6/2007 privind încuviinţarea pornirii unei anchete parlamentare de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii în vederea cercetării legalităţii retrocedării Castelului Bran şi a procedurii de scoatere la vânzare a acestuia,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă raportul Subcomisiei de anchetă parlamentară pentru cercetarea legalităţii retrocedării Castelului Bran şi a procedurii de scoatere la vânzare a acestuia, care se înaintează Guvernului, precum şi autorităţilor publice cu competenţe în domeniul analizat de subcomisie. + Articolul 2Camera Deputaţilor solicită Guvernului şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analiza şi adoptarea măsurilor necesare pentru restabilirea ordinii de drept. + Articolul 3Camera Deputaţilor va sesiza, în conformitate cu art. 146 lit. e) din Constituţia României, republicată, Curtea Constituţională, pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr. 85/2007 privind trecerea unor imobile, aflate în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin care Castelul Bran, Casa de ceai a reginei Maria, Casa de oaspeţi şi Casa administratorului au fost trecute din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea retrocedării către persoanele îndreptăţite, în condiţiile în care restituirea acestora se efectuase prin dispoziţiile de restituire nr. 35 din 18 mai 2006 şi nr. 65 din 30 octombrie 2006. + Articolul 4Camera deputaţilor solicită primului-ministru să stabilească răspunderile şi sancţiunile ce trebuie aplicate persoanelor care au comis ilegalităţi în acţiunea de restituire a Castelului Bran. + Articolul 5Guvernul şi celelalte autorităţi sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul subcomisiei de anchetă parlamentară au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la adoptarea soluţiei, să prezinte Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un raport asupra modului în care au fost realizate măsurile aprobate de Camera Deputaţilor.Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 25 septembrie 2007, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUBucureşti, 25 septembrie 2007.Nr. 36.________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.