HOTĂRÂRE nr. 359 din 20 aprilie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 24 aprilie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + 
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.3 „Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din venituri proprii. + 
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Națională „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța“ – S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Bogdan-Stelian Mîndrescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 20 aprilie 2023.Nr. 359. + 
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța“
Date generaleOrdonatorul principal de credite: Ministerul Transporturilor și InfrastructuriiBeneficiar: Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța – S.A.Amplasament: str. Tudor Vladimirescu nr. 4, comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța
Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): mii lei 229.595
(în prețuri valabile la data de 10.03.2023; 1 euro = 4,9136 lei)
din care C+M (inclusiv TVA): mii lei 135.560
Eșalonarea investiției (INV/C+M)
Anul I INV mii lei 229.595
Durata de execuție (luni): 5 luni
Capacități (în unități fizice):
Total suprafață construită propusă clădire rezultată: 11.300 mp
Total suprafață desfășurată propusă clădire rezultată: 15.983 mp

Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100/2013, cu modificările și completările ulterioare.Finanțarea investițieiFinanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.3 „Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din venituri proprii.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x