Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 6 aprilie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Sală de Sport Polivalentă“, municipiul Slobozia, județul Ialomița, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Slobozia, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. +
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanțelor,
Alexandru NazareBucurești, 25 martie 2021.Nr. 357. +
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire Sală de Sport Polivalentă“Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și AdministrațieiBeneficiar: – Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., pe perioada realizării investiției – Unitatea administrativ-teritorială municipiul Slobozia, județul Ialomița, după realizarea investiției … Amplasament: municipiul Slobozia, Strada Polivalentă nr. 5, județul IalomițaIndicatorii tehnico-economici:
Factori de riscObiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.Finanțarea investițieiFinanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Slobozia, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.––