privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice(actualizată până la data de 14 martie 2005*)
––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 14 martie 2005 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 1.334 din 19 august 2004; HOTĂRÂREA nr. 164 din 3 martie 2005.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 88 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 650/2002, al art. 10, 15 şi 25 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3, 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, şi al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1Prin prezenta hotărâre se stabilesc regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii în unele zone publice, precum şi cerinţele minime de dotare necesare realizării acestor activităţi. +
Articolul 2În sensul prezentei hotărâri, prin comerţ în unele zone publice se înţelege activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în pieţe, târguri, pasaje publice, drumuri publice şi străzi sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, cu excepţia celor administrate special. +
Articolul 3Scopul reglementării comerţului în zone publice este de a crea un cadru de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, care să respecte principiile concurenţei loiale, de protejare a vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului. +
Articolul 4(1) Comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu locaţie permanentă sau temporară, de către producători/comercianţi autorizaţi conform prevederilor legale. … (2) Zonele publice pentru exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă sunt delimitate de către autorităţile administraţiei publice locale în conformitate cu planurile de urbanism general. Autorităţile publice locale stabilesc tipul de comerţ, cu consultarea asociaţiilor comercianţilor şi a consumatorilor, potrivit actelor normative în vigoare. … (3) Zonele publice pot fi administrate direct de către administraţia publică locală sau de către întreprinzători privaţi în condiţiile prevăzute de lege. … (4) Zonele publice pot fi concesionate sau închiriate de autoritatea publică locală întreprinzătorilor privaţi, conform reglementărilor legale, cu respectarea structurii comerciale prevăzute în Planul de urbanism general. … +
Capitolul IIOrganizarea comerţului în zone publice +
Articolul 5(1) Comerţul cu amănuntul sau prestarea de servicii în zone publice se desfăşoară în pieţe locale şi/sau în teritorii delimitate, special amenajate, dotate corespunzător specificului fiecărei activităţi, având asigurate, prin serviciile de administrare a zonelor publice, utilităţile generale: apă, canal, electricitate, gaze, după caz. … (2) Desfăşurarea operaţiunilor comerciale în structuri de vânzare cu sediu permanent, temporar sau sezonier, după caz, în zone publice se face numai în baza autorizaţiei autorităţii administraţiei publice locale. … +
Articolul 6(1) În zonele publice îşi poate/pot desfăşura activitatea: … a) orice persoană juridică care desfăşoară activitate de comercializare cu amănuntul a produselor; … b) asociaţiile familiale, precum şi persoanele fizice autorizate, inclusiv meşteşugarii; … c) producătorii agricoli individuali şi asociaţiile acestora, care îşi comercializează propriile produse agricole şi agroalimentare; … d) persoanele fizice care îşi vând ocazional bunurile proprii în pieţe organizate în acest scop. … (2) Cei care îşi desfăşoară activitatea în zone publice, prevăzuţi la alin. (1), sunt denumiţi în continuare utilizatori. … +
Capitolul IIIOrganizarea comerţului în pieţe şi târguri +
Articolul 7(1) Tipurile de pieţe ce pot fi organizate în zone publice sunt: … a) pieţe agroalimentare: structuri de vânzare destinate comercializării legumelor, fructelor, laptelui şi produselor locale, cărnii şi produselor din carne, ouălor, mierii şi produselor apicole, produselor conservate, peştelui, florilor, inclusiv artificiale, şi a articolelor pentru acestea, seminţelor, cerealelor, păsărilor şi animalelor mici, inclusiv a articolelor pentru acestea, precum şi a unor articole de uz gospodăresc, realizate de mica industrie sau de micii meşteşugari, ca şi a unor articole nealimentare de cerere curentă; … b) târguri: structuri de vânzare destinate comercializării legumelor, fructelor, animalelor vii, inclusiv a articolelor necesare acestora, lânii, furajelor, cerealelor, seminţelor, produselor artizanale şi meşteşugăreşti, produselor industriale şi a materialelor de construcţii; … c) bâlciuri: structuri de vânzare destinate comercializării produselor agroalimentare şi nealimentare, artizanale, meşteşugăreşti şi activităţilor de agrement destinate petrecerii timpului liber; … d) pieţe mixte: structuri de vânzare destinate comercializării produselor şi serviciilor specifice pieţelor agroalimentare şi târgurilor; … e) pieţe volante: structuri de vânzare având utilităţile asigurate, respectiv apă, canal, electricitate, destinate exercitării comerţului cu amănuntul şi prestării de servicii către consumatori, din rulote, autovehicule speciale sau standuri dotate corespunzător; … f) talciocuri: locuri delimitate de autorităţile publice locale, organizate săptămânal sau periodic, destinate vânzării obiectelor personale ale persoanelor fizice. … (2) În funcţie de perioada de funcţionare, pieţele agroalimentare sunt de următoarele tipuri: … a) pieţe permanente, amplasate după necesităţile locale de regulă în zonele de atracţie comercială; … b) pieţe volante, amplasate după necesităţile locale şi având o durată limită de funcţionare în timpul zilei, organizate în zone stabilite de administraţia publică locală. … (3) Târgurile pot fi: … a) generale – cuprinzând alături de grupe de produse specifice agroalimentare şi o gamă diversificată de produse industriale; … b) specializate – oferind spre vânzare o diversitate de produse din sectorul industrial sau organizate pentru o grupă de produse individualizată, cum ar fi: târgul de animale, târgul de maşini auto, târgul de ceramică, târgul de animale de companie etc. … (4) Tipurile de pieţe prevăzute la alin. (1) sunt denumite în continuare piaţă. … +
Capitolul IVAmplasarea şi funcţionarea pieţelor +
Articolul 8La amplasarea şi la realizarea pieţei se va ţine seama şi de următoarele principii:a) încadrarea, inclusiv din punct de vedere constructiv şi de protejare a mediului, în planul urbanistic general şi în planul de urbanism zonal; … b) accesul facil al consumatorilor şi utilizatorilor în piaţă; … c) asigurarea de legături cu arterele principale de acces; … d) rezervarea unui spaţiu suficient pentru desfăşurarea activităţii; … e) existenţa locurilor de parcare atât pentru autovehicule destinate utilizatorilor pieţei, pentru a permite aprovizionarea la punctele de vânzare, cât şi pentru consumatori, semnalizate corespunzător; … f) existenţa, după caz, a spaţiilor de depozitare a mărfurilor şi echipamentelor necesare în dotarea pieţelor. … +
Articolul 8^1(1) Pentru înfiinţarea pieţelor volante, autorităţile locale vor identifica locaţiile optime în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. … (2) În spaţiile astfel identificate vor funcţiona pieţe volante pentru comercializarea produselor de către asociaţiile de producători şi producătorii agricoli individuali. … –––––Art. 8^1 a fost introdus de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.334 din 19 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 3 septembrie 2004. +
Articolul 9(1) Pieţele pot funcţiona în baza autorizaţiei de funcţionare eliberate de autorităţile publice locale, după obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare şi a celorlalte autorizaţii speciale potrivit reglementărilor legale şi cu respectarea prezentelor prevederi. … (2) Pieţele se organizează şi funcţionează pe baza regulamentelor proprii, elaborate în funcţie de tipul acestora, în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri şi cu respectarea modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Regulamentul este supus avizării autorităţilor publice locale. … (3) În pieţele agroalimentare în care comercianţii desfac produse specifice, accesul acestora este permis numai în spaţii de vânzare special amenajate, într-o zonă separată de producătorii agricoli. Punctele de vânzare ale comercianţilor persoane juridice vor fi dotate cu case de marcat, aceştia fiind obligaţi să elibereze cumpărătorilor bonuri fiscale, în condiţiile legii. … –––––Alin. (3) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.334 din 19 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 3 septembrie 2004. +
Articolul 10(1) Piaţa funcţionează după un program cu grafic orar stabilit de administratorul acesteia, care va fi înscris în regulamentul pentru funcţionarea pieţei, cu respectarea reglementărilor privind liniştea şi ordinea publică şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii. … (2) Pentru corecta informare a utilizatorilor pieţei, precum şi a cumpărătorilor orarul de funcţionare va fi afişat la loc vizibil, în punctele principale de acces în piaţă. … (3) În cazul pieţei volante administratorul acesteia va asigura echipamentul comercial mobil şi amplasarea acestuia cu maximum două ore înainte de începerea activităţii prevăzute în orarul de funcţionare al pieţei, precum şi eliberarea şi salubrizarea zonei în vederea reluării destinaţiei iniţiale în maximum două ore de la terminarea activităţii. … +
Capitolul VCondiţiile de funcţionare a pieţelor +
Articolul 11(1) Administratorul pieţei asigură buna funcţionare a acesteia, cu respectarea următoarelor condiţii: … a) ansamblul unei pieţe se constituie dintr-un platou, acoperit sau descoperit, dimensionat în raport cu un anumit număr de locuri de vânzare pentru producători şi comercianţi, precum şi, unde este cazul, cu hale, structuri de vânzare, exploatate de persoane fizice autorizate, asociaţii familiale sau persoane juridice; … b) platoul pieţei este o platformă impermeabilizată, cu utilităţi, dotări şi echipamente corespunzătoare desfacerii mărfurilor, şi anume: grup sanitar, iluminat electric, apă potabilă şi canalizare, mobilier specific; copertine; punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I., punct de colectare a deşeurilor rezultate din activitatea comercială etc.; … c) platoul este strict sectorizat pentru: produse agroalimentare, respectiv legume, fructe, flori, seminţe; produse alimentare ambalate; produse nealimentare. În cadrul pieţelor cu profil agroalimentar spaţiul destinat comercializării produselor de uz gospodăresc poate fi de maximum 10% din suprafaţa comercială a platoului; … d) mobilierul din dotarea platourilor va fi construit din mese realizate din plăci de beton sclivisit, mozaicat sau fibră armată, fixate pe schelet metalic sau postament din beton, având prevăzute sub blaturi spaţii de păstrare a mărfurilor, cu posibilitate de aerisire, închidere şi protecţie a acestora. Pentru pieţele volante mobilierul trebuie să fie realizat din materiale corespunzătoare, uşor lavabile, demontabile şi mobile; … e) comercializarea laptelui şi produselor lactate se face în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător; … f) comercializarea cărnii şi produselor din carne, a peştelui şi produselor de peşte, ouălor se face în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător; … g) platoul târgului conţine sectoare distincte pentru vânzarea păsărilor şi a animalelor, dotate corespunzător cu cuşti, ţarcuri, după caz, cu adăpători, ţăruşi pentru legarea animalelor etc. … (2) La pieţele din localităţile fără reţele de apă şi/sau canalizare, aprovizionarea cu apă şi evacuarea reziduurilor lichide se vor face în conformitate cu prescripţiile autorităţilor locale de sănătate publică. … +
Capitolul VICerinţele de dotare a pieţelor +
Articolul 12(1) Pieţele, cu excepţia celor ce comercializează animale vii, vor fi asigurate cu servicii care să faciliteze desfăşurarea activităţii în condiţii optime, potrivit legii, dimensionate în funcţie de numărul locurilor de vânzare şi de tipul de piaţă, respectiv: … a) spaţii pentru depozitarea mărfurilor şi a ambalajelor; … b) spaţii pentru păstrarea şi închirierea cântarelor şi a echipamentelor de protecţie; … c) locuri pentru amplasarea cântarelor de control; … d) bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor; … e) fântâni cu jeturi de apă potabilă, amplasate pe platou, sau alte surse de apă potabilă; … f) birou administrativ; … g) spaţii pentru păstrarea materialelor de întreţinere şi de curăţenie; … h) locuri de parcare; … i) punct de colectare a deşeurilor rezultate din activitatea comercială; … j) punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I.; … k) WC-uri publice. … (2) Administratorul pieţei are obligaţia de a asigura pentru închiriere producătorilor agricoli care comercializează legume, fructe, cereale şi seminţe un număr de cântare în stare de funcţionare egal cu cel al locurilor de vânzare destinate acestora din cadrul pieţei. … (3) Administratorul pieţei, cu excepţia pieţei volante, are obligaţia de a asigura funcţionarea în cadrul acesteia a unui număr de cântare tip balanţă sau basculă cu capacitate de peste 30 kg la o singură cântărire, necesare cântăririi mărfurilor vândute/achiziţionate în cantitate mare. Acest serviciu se prestează gratuit. … +
Articolul 13(1) Pieţele în care se comercializează animale vii vor fi dotate cu servicii specifice care să faciliteze desfăşurarea respectivei activităţi în condiţii optime, potrivit legii, şi anume: … a) fântâni cu jeturi de apă potabilă, amplasate pe platou, sau alte surse de apă potabilă; … b) WC-uri publice; … c) birou administrativ; … d) spaţii pentru păstrarea materialelor de întreţinere şi de curăţenie; … e) locuri de parcare; … f) punct de colectare a deşeurilor; … g) punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I.; … h) punct de control veterinar; … i) spaţiu special amenajat pentru animalele suspecte de a fi bolnave; … j) containere ermetice din materiale protejate anticorosiv, pentru animale moarte; … k) fose septice pentru reziduuri de natură organică; … l) alte dotări prevăzute de legislaţia veterinară. … (2) În cazul pieţelor mixte, în care se comercializează şi animale vii, prevederile alin. (1) se cumulează cu prevederile art. 12. … +
Articolul 14(1) Activitatea de prestări de servicii de alimentaţie publică, ce se realizează în incinta pieţei, se organizează numai în structuri de vânzare specializate, cu respectarea prevederilor privind condiţiile igenico-sanitare şi de protecţie a vieţii, sănătăţii şi intereselor economice ale consumatorilor. … (2) În cazul în care activitatea de comercializare se desfăşoară în pieţe cu specific agroalimentar sau în cadrul sectoarelor din pieţe destinate desfacerii produselor agroalimentare, administratorul pieţei nu va admite accesul în piaţă sau în sectorul respectiv al persoanelor care nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru exercitarea activităţii de comercializare a altor produse în afara celor agroalimentare sau de uz gospodăresc. … +
Articolul 15Administratorul pieţei stabileşte tarifele pentru serviciile prestate, cu respectarea prevederilor legale, şi asigură informarea corespunzătoare a utilizatorilor pieţei, prin afişarea acestor tarife în locuri vizibile, uşor accesibile utilizatorilor. +
Articolul 16Administratorul pieţei atribuie locuri de vânzare producătorilor agricoli şi comercianţilor produselor de uz gospodăresc, în ordinea solicitărilor şi în limita locurilor de vânzare existente în sectorul din piaţă destinat desfacerii acestor produse, în conformitate cu regulamentul pieţei. +
Articolul 17Pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat şi pentru menţinerea unor raporturi corecte între utilizatorii pieţei şi consumatori, administratorul pieţei are obligaţia:a) să asigure verificarea periodică, din punct de vedere metrologic, a cântarelor pe care le oferă spre închiriat utilizatorilor pieţei; … b) să controleze dacă mijloacele de măsurare din proprietatea utilizatorilor pieţei sunt verificate din punct de vedere metrologic şi să interzică folosirea celor care nu corespund prevederilor legale în vigoare; … c) să asigure gratuit cântare de control, verificate metrologic conform actelor normative în vigoare, pentru verificarea de către cumpărători a corectitudinii cântăririlor. … +
Articolul 18Administratorul pieţei va asigura salubrizarea acesteia zilnic şi ori de câte ori este necesar. +
Articolul 18^1Abrogat.–––––Art. 18^1 a fost abrogat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 164 din 3 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 14 martie 2005. +
Capitolul VIIDrepturile şi obligaţiile utilizatorilor pieţelor +
Articolul 19(1) Activităţile de comercializare şi de prestări de servicii în pieţe sau din cadrul pieţelor se realizează numai în spaţiile şi în structurile de vânzare destinate comercializării produselor şi serviciilor de piaţă, atribuite comercianţilor/producătorilor agricoli individuali/prestatorilor de servicii de piaţă. … (2) Comercializarea produselor agroalimentare de către producătorii agricoli, precum şi comercializarea celorlalte produse se fac numai în spaţiile destinate acestui scop, prevăzute în regulamentul-cadru. … +
Articolul 20Comercianţii persoane fizice autorizate, asociaţiile familiale sau persoanele juridice, precum şi producătorii agricoli individuali sau asociaţiile acestora, care vând în piaţă, sunt obligaţi să deţină documentele care atestă calitatea de producător/comerciant acordate conform legislaţiei în vigoare. +
Articolul 21(1) Utilizatorii pieţelor sunt obligaţi să respecte legislaţia în vigoare în domeniul comercializării produselor şi a serviciilor de piaţă, precum şi în domeniul protecţiei consumatorilor. … (2) Se interzice cedarea folosinţei structurilor de vânzare deţinute prin contract de închiriere sau asociere cu administraţia pieţei, prin orice formă de contracte cu terţi, precum şi a locurilor de vânzare atribuite producătorilor agricoli sau comercianţilor de produse de uz gospodăresc. … (3) Utilizatorii pieţei vor efectua cântărirea şi măsurarea mărfurilor numai cu mijloacele de măsurare legale, verificate metrologic. … +
Articolul 22Persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale sau persoanele juridice, care desfăşoară activitate de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în perimetrul pieţei, sunt obligate să afişeze numele/denumirea, iar pentru societăţile comerciale şi sediul social, astfel cum au fost înregistrate în registrul comerţului. +
Articolul 23Este interzisă vânzarea în piaţă a substanţelor toxice, inflamabile sau explozive, precum şi a armelor de foc şi a muniţiei. +
Articolul 24(1) Administratorul pieţei are obligaţia să elaboreze regulamentul propriu pentru funcţionarea pieţei, prevăzut la art. 9 alin. (2). … (2) Administratorul şi utilizatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentului pieţei. … +
Articolul 25Administratorul pieţei va asigura afişarea la loc vizibil şi în mod lizibil a regulamentului propriu pentru funcţionarea pieţei, în perimetrul biroului administrativ al pieţei, precum şi în alte locuri accesibile informării comercianţilor şi consumatorilor. +
Articolul 26(1) Administraţia pieţei va sprijini organele de control autorizate în activitatea acestora. … (2) Organele cu atribuţii de control sunt obligate să consemneze în registrul unic de control constatările şi măsurile dispuse, cu stabilirea de responsabilităţi şi termene precise de remediere a neregulilor constatate. … –––––Alin. (2) al art. 26 a fost introdus de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.334 din 19 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 3 septembrie 2004. +
Capitolul VIIIOrganizarea comerţului în pasaje publice, drumuri publice şi străzi sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, cu excepţia celor administrate special, în alte condiţii decât în pieţe +
Articolul 27Comerţul în pasaje publice, drumuri publice şi străzi sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, cu excepţia celor administrate special, în alte condiţii decât în pieţe, se realizează în baza strategiei de dezvoltare a fiecărei localităţi, adoptată de autorităţile administraţiei publice locale, şi care are în vedere dezvoltarea şi animarea străzilor cu vad comercial, revitalizarea unor vaduri comerciale. +
Articolul 28Autorităţile publice locale vor asigura pentru comerţul în aceste zone publice utilităţile necesare: apă, canal, electricitate, gaze. +
Articolul 29Strategia de dezvoltare a activităţii comerciale cu amănuntul în zonele publice prevăzute la art. 27, stabilită de autorităţile publice locale, va trebui să răspundă următoarelor cerinţe:a) să satisfacă o nevoie stringentă a populaţiei din zonă sau aflate în tranzit; … b) să nu afecteze circulaţia pietonilor sau a mijloacelor de transport din aceste zone; … c) să nu polueze mediul; … d) să nu împiedice libera concurenţă; … e) să asigure concurenţa loială. … +
Articolul 30În funcţie de natura activităţilor comerciale din zonele publice prevăzute la art. 27, administraţia publică locală va stabili un orar de funcţionare cu respectarea reglementărilor legale. +
Articolul 31(1) Comercializarea produselor nealimentare noi, uzate sau recondiţionate şi alimentare preambalate ori ambalate, în structuri de vânzare cu locaţie fixă sau temporară din zonele publice, este permisă cu respectarea următoarelor cerinţe, după caz: … a) asigurarea condiţiilor de păstrare cerute de producător pentru a se menţine caracteristicile iniţiale ale produselor şi a se preveni perisabilitatea accelerată a acestora; … b) asigurarea condiţiilor impuse de normele sanitare; … c) asigurarea condiţiilor cerute de legislaţie pentru produsele industriale de a fi probate sau verificate; … d) respectarea condiţiilor de amplasament stabilite de autoritatea publică locală. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) produsele comercializate în talciocuri. … +
Capitolul IXSancţiuni +
Articolul 32Constituie contravenţii următoarele fapte:a) funcţionarea pieţei fără autorizaţie de funcţionare eliberată de autorităţile publice locale; … b) funcţionarea pieţei fără un regulament propriu, în funcţie de tipul acesteia, elaborat de administratorul pieţei şi avizat de autoritatea publică locală; … c) acordarea de către administratorul pieţei cu profil agroalimentar a unui procent mai mare de 10% din suprafaţa comercială a platoului pentru comercializarea produselor de uz gospodăresc; … d) neasigurarea de către administratorul pieţei a unui număr de cântare în stare de funcţionare egal cu cel al locurilor de vânzare destinate închirierii pentru micii producători agricoli care comercializează legume, fructe, cereale şi seminţe; … e) neasigurarea de către administratorul pieţei a cântarelor cu capacitate de peste 30 kg la o singură cântărire, exceptând piaţa volantă şi talciocul; … f) neafişarea de către administratorul pieţei a tarifelor pentru serviciile practicate în cadrul pieţei; … g) nerespectarea de către administrator a tipului de piaţă stabilit prin regulamentul pentru funcţionarea acesteia; … h) neatribuirea de către administratorul pieţei a locurilor de vânzare, destinate producătorilor agricoli şi comercianţilor produselor de uz gospodăresc, în ordinea solicitărilor şi în limita locurilor disponibile existente în sectorul de piaţă destinat produselor oferite spre vânzare de către solicitanţi; … i) neverificarea de către administratorul pieţei a actelor care să ateste dacă cântarele proprii ale comercianţilor sunt verificate din punct de vedere metrologic; … j) neasigurarea de către administratorul pieţei a cântarului de control, verificat metrologic conform actelor normative, pentru verificarea de către cumpărători a corectitudinii cântăririlor; … k) cedarea, prin orice formă de contracte cu terţi, de către comercianţii deţinători prin contract de închiriere sau asociere cu administratorul pieţei, a structurilor de vânzare obţinute în folosinţă, precum şi a locurilor de vânzare atribuite producătorilor agricoli; … l) neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii din zona publică, de către persoane fizice, asociaţii familiale sau persoane juridice, a numelui/denumirii, iar pentru societăţile comerciale şi a sediului social, aşa cum au fost înregistrate în registrul comerţului; … m) neafişarea de către administratorul pieţei în locuri uşor accesibile a regulamentului propriu pentru funcţionarea pieţei; … n) neasigurarea de către administratorul pieţei a condiţiilor de comercializare în piaţă, conform prevederilor din regulamentul propriu pentru funcţionarea pieţei; … o) nerespectarea de către administratorul pieţei volante a duratei de amplasare şi/sau de eliberare a spaţiului care i-a fost atribuit, precum şi neefectuarea igienizării suprafeţei pe care a fost amplasată piaţa volantă; … p) neafişarea la loc vizibil a orarului de funcţionare al pieţei, la punctele principale de acces în piaţă; … q) desfăşurarea, în incinta pieţei, a activităţilor de prestări de servicii de alimentaţie publică în structuri de vânzare nespecializate; … r) neasigurarea cerinţelor legale pentru produse industriale de a fi probate sau verificate pentru produsele comercializate de către persoane fizice autorizate, asociaţii familiale sau persoane juridice, în zone publice, în structuri cu locaţie fixă sau temporară. … +
Articolul 33Contravenţiile prevăzute la art. 32 se sancţionează după cum urmează:a) faptele prevăzută la lit. a), cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei; … b) faptele prevăzute la lit. b), k), n) şi o), cu amendă de la 60.000.000 lei la 80.000.000 lei; … c) faptele prevăzute la lit. c), g), h) şi q), cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei; … d) faptele prevăzute la lit. p), cu amendă de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei; … e) faptele prevăzute la lit. d), e), f), i), j), m) şi r), cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei; … f) faptele prevăzute la lit. l), cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei. … +
Articolul 34(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 32 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 33 se realizează după cum urmează: … a) de către împuterniciţii prefectului şi ai preşedintelui consiliului judeţean, în cazurile prevăzute la art. 32 lit. a)-j) şi m)-o); … b) de către împuterniciţii primarului, în cazurile prevăzute la art. 32 lit. a)-p); … c) de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazurile prevăzute la art. 32 lit. l), p), q) şi r). … d) de către poliţişti anume desemnaţi, pentru contravenţiile prevăzute la art. 32 lit. a), b), d), e), f), i), j), m), o), p) şi q). … –––––Lit. d) a alin. (1) al art. 34 a fost introdusă de pct. 5 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.334 din 19 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 3 septembrie 2004.(2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiunea despre această posibilitate în procesul-verbal, cu excepţia contravenţiei prevăzute la art. 32 lit. p). … +
Articolul 35Dispoziţiile privind contravenţiile prevăzute la art. 33 şi 34 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. +
Capitolul XDispoziţii finale +
Articolul 36Prezenta hotărâre se aplică şi pieţelor ce funcţionează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de interes public. +
Articolul 37(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. … (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 19/1996 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a pieţelor, târgurilor şi oboarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.103/2002 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare ambalate sau preambalate şi a produselor nealimentare în cadrul altor spaţii decât cele cu destinaţie prestabilită, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002. … PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:────────────────Preşedintele Agenţiei Naţionalepentru Întreprinderi Micişi Mijlocii şi Cooperaţie,Eugen Ovidiu Chirovicip. Ministrul sănătăţii,Cristian Celea,secretar de statMinistru de stat,ministrul administraţiei şi internelor,Ioan RusMinistrul delegatpentru administraţia publică,Gabriel OpreaBucureşti, 18 martie 2004.Nr. 348. +
AnexăREGULAMENT 18/03/2004