HOTĂRÂRE nr. 345 din 7 aprilie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 06/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEHG 345 07/04/2010
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 36 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă modelele formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar, prevăzute în anexele nr. 1-48, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.(la 06-04-2017,
Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Articolul 2(1)Tipărirea formularelor prevăzute în anexele nr. 1-48 se face pe hârtie ofset.(2)Formularele prevăzute în anexele nr. 22, 35, 38, 40 şi 41 se asigură, la solicitarea persoanei fizice sau juridice, de către instituţia care eliberează documentele solicitate prin acestea.(la 06-04-2017,
Articolul 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Articolul 3Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a)Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2004 pentru aprobarea formularelor-tip privind comunicările cu privire la datele ce urmează a fi înscrise în cazierul judiciar sau notate provizoriu în evidenţa unităţilor de poliţie, precum şi a celor privind cererile pentru obţinerea certificatelor şi copiilor de pe cazierul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 14 septembrie 2004;b)alin. (2) al art. 7 şi anexele nr. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 2.101/2004 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
–––––
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Supraveghere a Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal,
Florin Negoiţă
Bucureşti, 7 aprilie 2010.Nr. 345. + 
Anexa 1Comunicare privind reţinereaEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm că a fost reţinut(ă):Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….A fost reţinut la data de ……….. în Dosarul de urmărire penală nr. ……/P/…… al Parchetului de pe lângă …………. pentru infracţiunea de ……….., prevăzută în art. …….. .Descrierea pe scurt a faptei şi data comiterii:………………………………………………………..………………………………………………………..………………………………………………………..Formule dactiloscopice: Identificat dactiloscopic:| | ……………………..| |───────────────────| || |                        Şeful unităţii,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 2Comunicare privind obligarea de a nu părăsi localitatea/ţaraEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm că s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea/ţara faţă de:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Ordonanţa nr. …/P/……. a Parchetului de pe lângă ……../Încheierea nr. …./……, pronunţată de ………… în Dosarul ……….., s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea/ţara pentru infracţiunea de …………, prevăzută în art. ………. .Descrierea pe scurt a faptei şi data comiterii:………………………………………………………..………………………………………………………..………………………………………………………..                        Şeful unităţii,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 3Comunicare referitoare la punerea în mişcare aacţiunii penale privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. d) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Ordonanţa/Rechizitoriul nr. …../P/…….. a/al Parchetului de pe lângă ………/Încheierea nr. …../….., pronunţată de …………. în Dosarul ……….., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de ……….., prevăzută în art. ………. .Descrierea pe scurt a faptei şi data comiterii:………………………………………………………..………………………………………………………..………………………………………………………..             Organ de urmărire penală,             …………………….                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 4Comunicare referitoare la scoaterea de sub urmărirepenală sau încetarea urmăririi penale privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. d) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Ordonanţa/Rechizitoriul nr. …../P/…… din data de ……. a/al Parchetului de pe lângă ………. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală/încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de ………., prevăzută în art. ………… .Descrierea pe scurt a faptei şi data comiterii:………………………………………………………..………………………………………………………..………………………………………………………..             Organ de urmărire penală,             …………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 5Comunicare referitoare la scoaterea de sub urmărirepenală cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativcu privire la persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. d) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Ordonanţa nr. ……../P/…….. din data de ………..a Parchetului de pe lângă …….. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art. …….. pentru infracţiunea de …………, prevăzută în art. ………, şi s-a dispus înlocuirea răspunderii penale cu aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de ………. lei.             Organ de urmărire penală,             …………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 6Extras de pe hotărâri judecătoreşti definitiveprivind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. …….. din data de ……, pronunţată în Dosarul nr. ……… al Judecătoriei/Tribunalului/ ……., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……. a ….., în baza art. ………… s-a dispus*1) ………………, deoarece*2) ………………, şi conform art. ……… acesta/aceasta se face vinovat(ă) de ………………. .S-a dispus/revocat arestarea în baza Mandatului nr. …… din data de ……., emis de …….. .           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*1) În cazul existenţei mai multor infracţiuni se va înscrie pedeapsa pentru fiecare infracţiune, iar în caz de aplicare a concursului de infracţiuni se vor înscrie sporul aplicat şi pedeapsa finală.
*2) Descrierea pe scurt a faptei şi data săvârşirii.
──────────
 + 
Anexa 7Extras de pe hotărâri de achitare/încetare aprocesului penal privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……… din data de ……., pronunţată în Dosarul nr. ……. al Judecătoriei/Tribunalului/……….., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare, din ……… a …….., în baza art. ……. s-a dispus achitarea/încetarea procesului penal pentru infracţiunea de ………, prevăzută în art. …., deoarece*1) …………………………………………………….           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*1) Descrierea pe scurt a faptei şi data săvârşirii.
──────────
 + 
Anexa 8Extras de pe hotărâri judecătoreşti de amânare/întreruperea executării pedepsei privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ………. din data de ………, pronunţată în Dosarul nr. …….. al Judecătoriei/Tribunalului/…….., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ………. a ……., s-a dispus amânarea/întreruperea executării pedepsei de ……… aplicate prin: Sentinţa penală nr. ……. din …… a …………/prin Decizia penală nr. ……. din …….. a ………., definitivă, pentru infracţiunea de …………, prevăzută în art. ….., pe o perioadă de ………. .           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 9Comunicare referitoare la intervenirea amnistieisau graţierii privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….A fost amnistiat/graţiat conform ………., fapta/pedeapsa ……….., aplicată prin Sentinţa penală nr. ……… din ……. a ………/Decizia penală nr. ……. din …….., rămasă definitivă, a ……… .           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 10Comunicare referitoare la achitarea amenziipenale privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. e) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Conform Chitanţei nr. …… din ……, eliberată de ………, a fost achitată amenda penală de ……. lei, aplicată prin Sentinţa penală nr. …….. din …….. a ………./Decizia penală nr. ………. din …… a ……., rămasă definitivă, pentru fapta prevăzută în art. ………. .           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 11Extras de pe hotărâri judecătoreşti de constatare aprescripţiei executării pedepsei privind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. …………. din data de ……….., pronunţată în Dosarul nr. …….. al Judecătoriei/Tribunalului/ ………., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ………. a …………, în baza art. ….. s-a constatat prescripţia executării pedepsei de ……… aplicate prin: Sentinţa penală nr. ……. din ……… a ………./Decizia penală nr. ……. din …….. a …….., definitivă, pentru infracţiunea de ………, prevăzută în art. …….. .           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 12Extras de pe hotărâri judecătoreşti de reabilitareprivind persoanele fiziceEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. …….. din data de ………, pronunţată în Dosarul nr. ……. al Judecătoriei/Tribunalului/ ……….., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……… a ………, în baza art. …… s-a dispus reabilitarea ……….. a condamnatului faţă de pedeapsa/pedepsele aplicată/aplicate prin:– Sentinţa penală nr. …… din ……. a …………;– Sentinţa penală nr. …… din ……. a …………;– Sentinţa penală nr. …… din ……. a …………;– Sentinţa penală nr. …… din ……. a …………;           Preşedintele instanţei,         ……………………….                   (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 13Comunicare privind persoanele fizice, referitoare la:– arestarea preventivă;– începerea executării pedepsei închisorii;– internarea într-un centru de reeducare;– internarea într-un institut medical educativ;– începerea executării pedepsei la locul de muncă.Emitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….La data de …….. a fost arestat în baza Mandatului de arestare preventivă/executare a pedepsei nr. …../an ……., emis de instanţa ……… în Dosarul*1) de ……urmărire penală/extindere a procesului penal…… nr. …./an ……… al parchetului/instanţei ……….. prin Sentinţa penală*2) nr. ……… din data de …….. a instanţei ………., pentru infracţiunea de ………. prevăzută în art. ….., a fost condamnat la/internat pe timp de ………………………. .Punerea în mişcare a acţiunii penale/Extinderea procesului penal a fost făcută de parchetul/instanţa ……… în Dosarul (Rechizitoriul) nr. …… din data de ……… .Formule dactiloscopice: Identificat dactiloscopic:| | ……………………..| |───────────────────| || |          Şeful unităţii/Comandant/Director,         ……………………………..                    (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*1) Se completează în cazul arestării preventive/extinderii procesului penal.
*2) Se completează numai în cazul arestării în vederea executării pedepsei.
──────────
 + 
Anexa 14Comunicare privind persoanele fizice, referitoare laîntreruperea ori încetarea executării pedepseisau a măsurilor de siguranţăEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal ……………………Notificare privind prelucrarea datelor Data ……………………..cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….La data de ………. a fost arestat în baza Mandatului de executare nr. ……. din ….., emis de …….., prin Sentinţa/Decizia penală nr. …. din data de ……… a ………., condamnat la/internat pe timp de ……… pentru infracţiunea de …………. prevăzută în art. ………S-a liberat ………………. conform art. …………..Rest rămas neexecutat din pedeapsă ……… zile. Conform art. ….. i se interzice de a se afla în localităţile: ……… pe timp de …….. .A declarat că îşi va stabili domiciliul în localitatea: ………., str. ……… nr. ……, judeţul …. .                      Degetul arătător stâng Degetul arătător drept                     ┌────────────────────────┬───────────────────────┐                     │ │ │                     └────────────────────────┴───────────────────────┘                     Comandant/Director,                   ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 15Comunicare privind persoanele fizice, referitoare laîntreruperea ori încetarea executării internării într-uncentru de reeducare sau institut medical educativEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal ……………………Notificare privind prelucrarea datelor Data ……………………..cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….La data de ……….. a fost internat în baza Sentinţei penale nr. ……. din data de ……. a ……, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. ……. din data de ……….. a ………, fiind internat pe timp de …….. pentru infracţiunea de …….. prevăzută în art. …. .S-a liberat ………. conform art. ……. .A declarat că îşi va stabili domiciliul în: localitatea: ………, str. …… nr. …, judeţul …… .                      Degetul arătător stâng Degetul arătător drept                     ┌────────────────────────┬───────────────────────┐                     │ │ │                     └────────────────────────┴───────────────────────┘                     Comandant/Director,                   ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 16Comunicare privind persoanele fizice, referitoare la începerea/încetarea executării pedepsei într-o închisoare militarăEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal ……………………Notificare privind prelucrarea datelor Data ……………………..cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….La data de …… a început executarea pedepsei de ……… într-o închisoare militară, aplicată prin Sentinţa/Decizia penală nr. …… din data de ……… a …………, fiind condamnat la …….. pentru infracţiunea de ………….. prevăzută în art. …. .S-a liberat …………… conform art. …….. .A declarat că îşi va stabili domiciliul în: localitatea: …….., str. ……, nr. ……, judeţul ….. .                      Degetul arătător stâng Degetul arătător drept                     ┌────────────────────────┬───────────────────────┐                     │ │ │                     └────────────────────────┴───────────────────────┘                     Comandant/Director,                   ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 17Comunicare privind persoanele fizice, referitoare laîncetarea măsurii de siguranţă a internării medicaleEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal …………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data …………………….cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 12 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Prin Ordonanţa/Sentinţa/Decizia penală nr. …… din data de ……, pronunţată în dosarul nr. …….. al ……., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……… a ……. în baza art. …. s-a dispus încetarea măsurii de siguranţă a internării medicale în institutul de specialitate ………., dispusă prin Ordonanţa/Sentinţa/Decizia penală nr. …… din ……. a …….., ca urmare a comiterii infracţiunii de ………. prevăzută în art. ……… .              Organ de urmărire penală/                Preşedintele instanţei,                ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 18Comunicare privind ducerea la îndeplinire a hotărârii de extrădareEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Jurnal ……………………Notificare privind prelucrarea datelor Data ……………………..cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 12 lit. c) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Numele de familie: ……………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….La data de ……… a fost arestat în baza Mandatului de executare nr. …….. din …….., emis de ……… prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……. din data de …….. a ………, fost condamnat la/internat pe timp de ………… pentru infracţiunea de …….., prevăzută în art. …… .S-a liberat …………….. conform art. ….. .Rest rămas neexecutat din pedeapsă …… zile. Conform art. …. i se interzice a se afla în localităţile: …….. pe timp de ……. .La data de …….. a fost predat autorităţilor ………….. .În baza Sentinţei/Deciziei penale nr. ……… din data de ………., pronunţată în Dosarul nr. ……… al Judecătoriei/Tribunalului/ …….., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare nr. …… din …… a ……… conform*1) …………………………………………..………………………………………………………………………………………………………………                      Degetul arătător drept Degetul arătător stang                     ┌────────────────────────┬───────────────────────┐                     │ │ │                     └────────────────────────┴───────────────────────┘                     Comandant/Director,                   ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana pentru care se face comunicarea. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*1) Mandatului de urmărire internaţională, cererii de extrădare etc.
──────────
 + 
Anexa 19Cerere pentru eliberarea copiei de pe cazieruljudiciar pentru persoana fizicăEmitent ………………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. …….. din ………………… Nr. de înregistrare ………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă rugăm să dispuneţi verificarea şi eliberarea copiei de pe cazierul judiciar privind pe:Numele ………………………………Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Porecle şi nume false: ………….., de profesie ………….Motivul verificării ………………………………….L.S.……………….CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Cererea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana fizică pentru care se solicită comunicarea copiei de pe cazierul judiciar. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 20Specimen copie de pe cazierul judiciar al persoanei fiziceROMÂNIA Nr. …./…..MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELORInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar -Notificare privind prelucrareadatelor cu caracter personal nr. ………Copie de pe cazierul judiciarLa Adresa dumneavoastră nr. …….. din …….. privind pe:┌────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐│ Numele │ Prenumele │├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ Data naşterii │ C.N.P. │├────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤│ Locul naşterii │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Ultimul domiciliu │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Vă comunicăm faptul că sus-numitul/a nu este înscris/ă în cazierul judiciar.Şeful cazierului judiciar,[L.S.] ………………………..CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001
 + 
Anexa 21Specimen copie de pe cazierul judiciar alpersoanei fizice înscrise în cazierul judiciarROMÂNIA Nr. …./…..MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELORInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar Notificare privind prelucrareadatelor cu caracter personal nr. ………Copie de pe cazierul judiciarLa Adresa dumneavoastră nr. …… din …… privind pe:┌────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐│ Numele │ Prenumele │├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ Data naşterii │ C.N.P. │├────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤│ Locul naşterii │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Ultimul domiciliu │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Vă comunicăm faptul că sus-numitul/a este înscris/ă în cazierul judiciar cu următoarele date:Şeful cazierului judiciar,[L.S.] ………………………..CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 + 
Anexa 22
Cerere pentru eliberarea certificatului
de cazier judiciar pentru persoana fizică
FORMULARUL VA FI COMPLETAT CU LITERE MAJUSCULE┌────────────────────────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────┐│ │ │Timp necesar pentru completarea││ │ │ formularului │└────────────────────────────────────────────┘ │ Minim: 2'00" │(nr. şi data înregistrării la unitatea care │ Mediu: 3'00" │primeşte cererea) │ Maxim: 5'00" │└───────────────────────────────┘S-a eliberat Certificatul de cazier judiciarseria ……… numărul ………………… data ……………….CEREREpentru eliberarea certificatului de cazier judiciarSubsemnatul (numele de familie): ……………, prenumele…………….,numele anterior …………………, fiul/fiica lui ……………………..şi …………………, născut(ă) în anul ……, luna …….., ziua ……..în ………………, judeţul (sectorul) ………………….., cu domiciliulîn ………………, judeţul (sectorul) …………, str. ……………….nr. ….., bl. ….., ap. …. .Posed actul de identitate seria …………. nr. …………………….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|S A A L L Z Z N N N N N CSolicit eliberarea unui certificat de cazier judiciar, acesta fiindu-minecesar pentru ………………………………………………………..Declar pe propria răspundere că nu am avut şi nici nu am folosit alte numeşi date de identificare în afară de cele înscrise în prezenta cerere şi îmiexprim acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal*1).Rezultatul verificăriiSemnătura …………………Data ……………………..Notă
*1) Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal se fac în scopul eliberării certificatului de cazier judiciar şi a unor situaţii statistice anonimizate.
(la 06-04-2017,
Anexa 22 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 23
Specimen certificat de cazier judiciar pentru persoana fizică
ROMÂNIA Seria ……. nr. …..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar -Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Certificat de cazier judiciarNr. …. din ………..┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐│ Numele │ Prenumele │├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤│ Data naşterii │ C.N.P. │├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┤│ Locul naşterii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Ultimul domiciliu │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar.S-a eliberat prezentul certificat spre a-i servi la: ……………….Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.]CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cudispoziţiile Legii nr. 677/2001(la 06-04-2017,
Anexa 23 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 24
Specimen certificat de cazier judiciar pentru persoana fizică înscrisă în cazierul judiciar
ROMÂNIA Seria ……. nr. …..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar -Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Certificat de cazier judiciarNr. …. din ………..┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐│ Numele │ Prenumele │├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤│ Data naşterii │ C.N.P. │├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┤│ Locul naşterii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Ultimul domiciliu │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Solicitantul este înscris în cazierul judiciar cu următoarele date:S-a eliberat prezentul certificat spre a-i servi la: ………………Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.]CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cudispoziţiile Legii nr. 677/2001(la 06-04-2017,
Anexa 24 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 25Extras de pe hotărâri judecătoreşti definitiveprivind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………….Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării ……cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 13 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ………………………………………….Denumire anterioară: …………………………………Sediul social în:localitatea ………., judeţul/sectorul ……., str. ……. nr. …., bl. …., sc. …., et. …, ap. ……, codul poştal ……., ţara ……….Naţionalitatea: ……………………………………..Numărul de ordine în Registrul ………………………..Codul unic de înregistrare ……………………………Cod fiscal ……………………………………..Filială a:Denumirea: ………………………………………….Denumire anterioară: …………………………………Sediul social în:localitatea ………., judeţul/sectorul ……., str. ……. nr. …., bl. …., sc. …., et. …, ap. ……, codul poştal ……., ţara ……….Naţionalitatea: ……………………………………..Numărul de ordine în Registrul ………………………..Codul unic de înregistrare ……………………………Cod fiscal ……………………………………..Date privind reprezentantul legal al persoanei juridice la data săvârşirii faptei:Numele: …………………………….Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Cu reşedinţa în localitatea …………, str. ….. nr. ….., bl. …, sc. …., et. …., ap. ….., judeţul/sectorul ……….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……… din data de ….., pronunţată în Dosarul nr. ……… de Judecătoria/Tribunalul ………………., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din …….. a ……. în baza art. …..S-a dispus pedeapsa amenzii penale*1) pentru art. ……., constând în*2)……….S-a dispus pedeapsa complementară prevăzută de art. 53^1 din Codul penal*3)………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………                Preşedintele instanţei,                ………………….                      (semnătura) ┌────────────────────────┐                                              │ Luat în evidenţă. │                                              │ Data ……………. │                                              │ Semnătura …………│                                              └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică condamnată. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*1) În cazul comiterii mai multor infracţiuni, se comunică pedeapsa principală pentru fiecare.
*2) Descrierea pe scurt a faptei, cu data săvârşirii.
*3) În cazul aplicării cumulative a mai multor pedepse complementare, acestea vor fi descrise, cu precizarea duratei de aplicare şi a temeiului legal.
──────────
 + 
Anexa 26Extras de pe hotărâri de achitare/încetare aprocesului penal privind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Date privind reprezentantul legal al persoanei juridice la data săvârşirii faptei:Numele: ……………………………..Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……….. din data de ……………, pronunţată în Dosarul nr. …….. al Judecătoriei/Tribunalului/ ………., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……… a ……… în baza art. ………S-a dispus achitarea/încetarea procesului penal pentru infracţiunea de ……….. prevăzută în art. ………, deoarece……………………………………………………………….……………………………………………………………….……………………………………………………………….                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 27Comunicare privind persoanele juridice, referitoare la amânarea/întreruperea executării pedepseiEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Date privind reprezentantul legal al persoanei juridice la data săvârşirii faptei:Numele: ……………………………..Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Cu reşedinţa în localitatea ………., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……….. din data de ……………, pronunţată în Dosarul nr. …………….. al Judecătoriei/Tribunalului/ ………………., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din …………… a …………………………, s-a dispus amânarea/întreruperea executării pedepsei de ………………. aplicate prin Sentinţa/Decizia penală nr. ………….. din ………….. a …………., definitivă prin nerecurare/neapelare din ………… a …………….., pentru infracţiunea de ………………., prevăzută în art. ……., pe o perioadă de ………………..                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 28Comunicare cu privire la intervenirea amnistieisau graţierii privind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……, judeţul/sectorul …………, str. ……. nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …….., ţara ………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Date privind reprezentantul legal al persoanei juridice la data săvârşirii faptei:Numele: ……………………………..Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de ……. .Cu reşedinţa în localitatea …………., str. ………… nr. ……, bl. ……, sc. ….., et. ….., ap. ……., judeţul/sectorul ………., a fost amnistiată/graţiată conform ……….. fapta/pedeapsa ………….. aplicată prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……….. din ……….. a …………, rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din …….. a …………                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 29Comunicare referitoare la achitarea amenzii penaleprivind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Conform chitanţei nr. ……… din …….., eliberată de ………, a fost achitată amenda penală în cuantum de ………….. lei, aplicată prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……. din ……. a ………, rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……….. a ……….. pentru fapta prevăzută în art. …….                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 30Extras de pe hotărâri judecătoreşti de constatare aprescripţiei executării pedepsei privind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……….. din data de ………….., pronunţată în Dosarul nr. ………… al Judecătoriei/Tribunalului ……………………., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ……………… a ……………………., în baza art. ……., s-a constatat prescripţia executării pedepsei de …………. aplicate prin Sentinţa/Decizia penală nr. ………… din ……….. a …………………, definitivă prin nerecurare/neapelare din ……………. a …………….., pentru infracţiunea de ………………. prevăzută în art. ……. .                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 31Extras de pe hotărâri judecătoreşti de reabilitare privind persoanele juridiceEmitent …………………………Nr. …….. din ………………… Jurnal nr. ………………..Notificare privind prelucrarea datelor Data înregistrării …………cu caracter personal nr. ………….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 13 lit. b) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă comunicăm următoarele date privind pe:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ……………, judeţul/sectorul …………., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. ….., codul poştal …………, ţara ……………….Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Filială a:Denumirea: ……………………………………………………..Denumire anterioară: …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………….., judeţul/sectorul ………….., str. …………… nr. …., bl. …., sc. …, et. …, ap. …, codul poştal …………, ţara ……………Naţionalitatea: …………………………………………………Numărul de ordine în Registrul ……………………………………Codul unic de înregistrare ……………………………………….Cod fiscal ……………………………………………………..Prin Sentinţa/Decizia penală nr. ……… din data de ……, pronunţată în Dosarul nr. …… al Judecătoriei/Tribunalului ……., rămasă definitivă prin nerecurare/neapelare din ………. a ……, în baza art. ……., s-a dispus reabilitarea …… pedepsei/pedepselor aplicate prin:– Sentinţa penală nr. …… din ………… a…………;– Sentinţa penală nr. …… din ………… a………..;– Sentinţa penală nr. …… din ………… a………..;– Sentinţa penală nr. …… din ………… a……….. .                  Preşedintele instanţei,                  …………………..                          (semnătura) ┌────────────────────────┐                                            │ Luat în evidenţă. │                                            │ Data ……………. │                                            │ Semnătura …………│                                            └────────────────────────┘Notă
──────────
*) Comunicarea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
──────────
 + 
Anexa 32Cerere privind eliberarea copiei de pecazierul judiciar pentru persoana juridicăEmitent …………………….Nr. …….. din ……………. Nr. de înregistrare………………Data înregistrăriiCĂTRE*1)Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………..– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, vă rugăm dispuneţi verificarea şi eliberarea copiei de pe cazierul judiciar privind pe:Denumirea*2): …………………………………………………….Denumire anterioară: ………………………………………………Sediul social în:localitatea ………., judeţul/sectorul …… str. ….. nr. …., bl. …., sc. …., et. …, ap. …., codul poştal …….., ţara ………Naţionalitatea: ………………………………………………Numărul de ordine în registrul comerţului ……………………….Codul unic de înregistrare …………………………………….Cod fiscal …………………………………………………..Motivul verificării………………………………………………..L.S.……………..Notă
──────────
*1) Cererea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică. Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
*2) Cererea va fi completată cu atributele de identitate ale filialei, în cazul în care aceasta face obiectul cercetărilor/judecăţii/verificărilor specifice.
──────────
 + 
Anexa 33       Specimen copie de pe cazierul judiciar al persoanei juridice                   ROMÂNIA ┌──────┐    MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR │ │    Inspectoratul General al Poliţiei Române └──────┘    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ……….. Nr. ……/ ………            – Cazier judiciar -    Notificare privind prelucrarea    datelor cu caracter personal nr. ……….                                Copie de pe cazierul judiciar    La Adresa dumneavoastră nr. ……… din …………. referitoare la:    ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐    │ Subscrisa (denumirea) │    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤    │ Număr de ordine în registrul comerţului │    ├──────────────────────────────────┬───────────────────────────────┤    │ C.U.I. │ Cod fiscal │    ├──────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤    │ Sediul │    └──────────────────────────────────────────────────────────────────┘    vă comunicăm faptul că persoana juridică nu este înscrisă în    cazierul judiciar.                         ┌────┐ Şeful Cazierului judiciar,                         │L.S.│ ……………….                         └────┘
 + 
Anexa 34Specimen copie de pe cazierul judiciar al persoaneijuridice înscrise în cazierul judiciar                   ROMÂNIA ┌──────┐    MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR │ │    Inspectoratul General al Poliţiei Române └──────┘    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ……….. Nr. ……/ ………            – Cazier judiciar -    Notificare privind prelucrarea    datelor cu caracter personal nr. ……….                                Copie de pe cazierul judiciar    La Adresa dumneavoastră nr. ……… din ……….. referitoare la:    ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐    │ Subscrisa (denumirea) │    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤    │ Număr de ordine în registrul comerţului │    ├──────────────────────────────────┬───────────────────────────────┤    │ C.U.I. │ Cod fiscal │    ├──────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤    │ Sediul │    └──────────────────────────────────────────────────────────────────┘    vă comunicăm faptul că persoana juridică nu este înscrisă în    cazierul judiciar cu următoarele date:                         ┌────┐ Şeful Cazierului judiciar,                         │L.S.│ ……………….                         └────┘
 + 
Anexa 35
Cerere privind eliberarea certificatului
de cazier judiciar pentru persoana juridică
FORMULARUL VA FI COMPLETAT CU LITERE MAJUSCULE┌────────────────────────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────┐│ │ │Timp necesar pentru completarea││ │ │ formularului │└────────────────────────────────────────────┘ │ Minim: 2'00" │(nr. şi data înregistrării la unitatea care │ Mediu: 3'00" │primeşte cererea) │ Maxim: 5'00" │└───────────────────────────────┘S-a eliberat Certificatul de cazier judiciarseria ……… numărul ………………… data ……………….CEREREpentru eliberarea certificatului de cazier judiciarSubscrisa (denumirea)*1) ………………………., denumirea anterioară…………………., număr de ordine în registrul comerţului …………..,codul unic de înregistrare …………………., cod fiscal …………….,naţionalitatea …………………, cu sediul în: ţara …………………,localitatea …………………, judeţul (sectorul) ……………………,str. …………….. nr. ….., bl. …….., ap. ……. .Reprezentant legal/persoană împuternicită: nume ……………………..,prenume …………………posedă: actul de identitate seria ….. nr. ……………….,CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|S A A L L Z Z N N N N N CSolicit eliberarea unui certificat de cazier judiciar, acesta fiindu-minecesar pentru ………………………………………………………Declar pe propria răspundere că nu am avut şi nici nu am folosit alte numeşi date de identificare în afară de cele înscrise în prezenta cerere şi îmiexprim acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal*2).Rezultatul verificăriiSemnătura reprezentantului legal/persoanei împuternicite…………………………Data …………………….Notă
*1) Cererea va fi completată cu atributele de identitate ale filialei, în cazul în care aceasta este persoana juridică solicitantă a certificatului de cazier judiciar.
*2) Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal se fac în scopul eliberării certificatului de cazier judiciar şi a unor situaţii statistice anonimizate.
(la 06-04-2017,
Anexa 35 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 36
Specimen certificat de cazier judiciar pentru persoana juridică
ROMÂNIA Seria ……. nr. …..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar -Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Certificat de cazier judiciarNr. ………….. din …………..┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Subscrisa (denumirea) │├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Număr de ordine în registrul comerţului │├──────────────────────────────────┬───────────────────────────────┤│ C.U.I. │ Cod fiscal │├──────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤│ Sediul │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘Solicitanta nu este înscrisă în cazierul judiciar.S-a eliberat prezentul certificat spre a-i servi la ……………Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.](la 06-04-2017,
Anexa 36 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 37
Specimen certificat de cazier judiciar pentru persoana juridică înscrisă în cazierul judiciar
ROMÂNIA Seria ……. nr. …..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar -Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Certificat de cazier judiciarNr. ………….. din …………..┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Subscrisa (denumirea) │├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Număr de ordine în registrul comerţului │├──────────────────────────────────┬───────────────────────────────┤│ C.U.I. │ Cod fiscal │├──────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤│ Sediul │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘Solicitanta este înscrisă în cazierul judiciar cu următoarele date:S-a eliberat prezentul certificat spre a-i servi la: …………..Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.](la 06-04-2017,
Anexa 37 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 38Model de împuternicire emisă de persoana juridică pentrudelegarea unei persoane fizice în vederea depunerii cereriişi ridicării certificatului de cazier judiciar privind persoana juridicăEmitent ……………………Nr. ……. din …………………ÎMPUTERNICIRE*)Subscrisa (denumirea): ……………………………………………,Denumirea anterioară ……………………………………………..,Numărul de ordine în registrul comerţului …………………………..,Codul unic de înregistrare ……………., cod fiscal ………………,Naţionalitatea ……….., cu sediul în: ţara …………, localitatea ……………, judeţul (sectorul) ………….., str. ………… nr. …., bl. ….., ap. ……,reprezentată prin …………………, reprezentant legal identificat cu actul de identitate ……………. seria …… nr. …….., eliberat de …………………Filială a:Denumirea: …………………………………………………….Denumire anterioară: ……………………………………………Sediul social în:localitatea ……………., judeţul/sectorul …………, str. ……………… nr. ….., bl. …., sc. …., et. …., ap. …., codul poştal ………, ţara ……………Naţionalitatea: ………………………………………………….Numărul de ordine în registrul comerţului …………………………..Codul unic de înregistrare ………………………………………..Cod fiscal ………………………………………………………Împuternicesc pe domnul:Numele: …………………………………………………………Prenumele: ………………………………………………………Fiul/fiica lui: ……………… şi al(a) …………………………Născut(ă): anul: …….. luna: ……….. ziua: ….. în: localitatea …………, judeţul ……., ţara ……….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|Cetăţenie: ………………………………………Domiciliat(ă): în localitatea …………, str. ………….. nr. ….., bl. ….., sc. …., et. …, ap. …., judeţul/sectorul …………….., identificat cu actul de identitate ………… seria …. nr. ……., eliberat de …………., ca, în numele (denumirea)*1) …………………., să depună, la formaţiunea de cazier judiciar competentă teritorial, o cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar.De asemenea, sus-numitul va ridica, în numele societăţii noastre, certificatul de cazier judiciar emis de unitatea de poliţie.Motivul solicitării certificatului de cazier judiciar este ……………………… .Subsemnatul declar pe propria răspundere că (denumirea)*1) …………………. nu a avut şi nici nu a folosit alte denumiri şi atribute de identificare în afară de cele înscrise în prezenta cerere.Reprezentantul legal al persoanei juridice,………………………………..(semnătura şi ştampila)Data …………….Notă
──────────
*) Împuternicirea va fi depusă, în original, de către delegat, la momentul formulării cererii.
*1) Se va înscrie denumirea persoanei juridice care solicită documentul.
──────────
 + 
Anexa 39Cerere privind eliberarea extrasului din cazieruljudiciar pentru persoana fizică, conform prevederilorart. 20 alin. (3) din Legea nr. 290/2004privind cazierul judiciar, republicatăCONFIDENŢIAL (după completare)Emitent ………………….Nr. …….. din …………. Jurnal nr. ………….Notificare privind prelucrarea Data înregistrării …..datelor cu caracter personalnr. ………….CĂTREInspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative În conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, rugăm să solicitaţi Autorităţii Centrale de Cazier Judiciar din ……………. obţinerea unui extras din cazierul judiciar privind pe:Numele: ……………………………..Prenumele: …………………………..Nume anterior: ……………………….Fiul/fiica lui: ……. şi al(a) ……….Născut(ă): anul: ….. luna: ….. ziua: ….CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|în: localitatea ………., judeţul ……, ţara ………Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …….., str. ……. nr. …, bl. …., sc. …, et. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….Identitatea s-a stabilit prin: …… seria …. nr. ……, eliberat de …………. .Porecle şi nume false: ……………., de profesie …………………Motivul verificării:………………………………………………L.S.Şeful unităţii care solicită verificarea,……………………………….,CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001
 + 
Anexa 40
CERERE
pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar pentru persoana
fizică, conform prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 290/2004
privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare
*Font 9*FORMULARUL VA FI COMPLETAT CU LITERE MAJUSCULE┌─────────────────────────┐┌─────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────┐│ ││ │ │Timp necesar pentru completarea││ ││ │ │ formularului │└─────────────────────────┘└─────────────────────────┘ │ Minim: 2'00" │(nr. şi data înregistrării (nr. şi data înregistrării │ Mediu: 3'00" │la unitatea care primeşte la unitatea competentă a │ Maxim: 5'00" │cererea*1)] elibera certificatul) └───────────────────────────────┘S-a eliberat Certificatul de cazier judiciarseria ……… numărul ………………… data ……………….CEREREpentru eliberarea certificatului de cazier judiciarSubsemnatul (numele de familie) ………………., prenumele ………………..,numele anterior ……………., fiul/fiica lui ……………….. şi …………..,născut(ă) în anul ……, luna ……….., ziua …… în ……………………….,judeţul (sectorul) ………….., cu domiciliul în ……………., judeţul (sectorul)……………., str. …………… nr. …….., bl. …………, ap. ……….. .Posed actul de identitate seria ….. nr. ………. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|S A A L L Z Z N N N N N CSolicit eliberarea unui certificat de cazier judiciar din (statul membru UE)……………., acesta fiindu-mi necesar pentru ………………………………..Declar pe propria răspundere că nu am avut şi nici nu am folosit alte nume şi datede identificare în afară de cele înscrise în prezenta cerere şi îmi exprim acordulpentru prelucrarea datelor cu caracter personal*2).Rezultatul verificăriiSemnătura …………………Data ……………………..Notă
*1) Cererea va fi transmisă Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române [conform prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].
*2) Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal se fac în scopul eliberării certificatului de cazier judiciar şi a unor situaţii statistice anonimizate.
(la 06-04-2017,
Anexa 40 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 41Cerere privind eliberarea de către misiunile diplomatice şioficiile consulare române a adeverinţei cu valoarea juridicăa unui certificat de cazier judiciar pentru persoanele aflateîn străinătate, prevăzută de art. 29 alin. (3) dinLegea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată,cu modificările şi completările ulterioare*Font 8*                                     CERERE                      de prestare a unui serviciu consular┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ 1. DATELE DE IDENTITATE ALE SOLICITANTULUI │├──────────────────┬─────────────────────────┬──────────────────────────────┬──────────────────────────┤│1.1. Numele de │Numele de familie actual:│Numele de familie la naştere: │Alte nume de familie ││ familie: │ │ │anterioare: ││ │ __________________ │ _____________________ │ _____________________ │├──────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────┤│1.2. Prenumele: │ Prenumele actual: │ Prenumele la naştere: │Alte prenume anterioare: ││ │ __________________ │ _____________________ │ _____________________ │├────────────────┬─┴────────────┬────────────┴───────────────────┬──────────┴──────────────────────────┤│1.3. Cetăţenia: │ ________ │1.4. Codul numeric personal: │ [][][][][][][][][][][][][] │├────────────────┴───┬──────────┴───────────────┬────────────────┴────┬────────────────────────────────┤│1.5. Sexul: │ [] Masculin [] Feminin │ │ Localitatea: ________ │├────────────────────┼──────────────────────────┤ ├────────────────────────────────┤│1.6. Data naşterii: │ [][] [][] [][][][] │1.7. Locul naşterii: │ Judeţul/Sectorul: ________ ││ │ Ziua Luna Anul │ ├────────────────────────────────┤│ │ │ │ Ţara: ________ │├────────────────────┴────────────────┬─────────┴───────────┬─────────┴────────────────────────────────┤│1.8. Numele şi prenumele părinţilor │ Mama: _________ │ Tatăl: ____________________ │├────────────────┬────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤│1.9. Documentul │[] Paşaport simplu [] Paşaport simplu [] Paşaport simplu [] Titlu de călătorie ││ de identitate: │ electronic temporar ││ │[] Carte de identitate [] Buletin de [] Carte de [] Paşaport diplomatic││ │ identitate identitate electronic ││ │ provizorie ││ │[] Paşaport de serviciu electronic [] Alt document (numai pentru ││ │ cetăţeni străini): __________________ ││ ├──────────────────────────┬──────────────────────────┬───────────────────────────────┤│ │ Autoritatea emitentă: │ Data eliberării: │ Data expirării: ││ │ ___________________ │ [][] [][] [][][][] │ [][] [][] [][][][] ││ │ │ Ziua Luna Anul │ Ziua Luna Anul │├────────────────┴───────┬──────────────┬───┴─────────────────┬────────┴───────────────────────────────┤│1.10. Domiciliul legal: │Ţara: │ Localitatea: │ Judeţul / Sectorul / Regiunea: ││(conform documentelor de│____________ │ _________________ │ ________________________________ ││ identitate româneşti) ├──────────────┴─┬────────┬──────────┼─────────────────────┬──────────────────┤│ │Strada: │ Nr.: │ Bloc: │ Apartament: │ Cod poştal: ││ │ _____________ │ ______ │ ________ │ _________________ │ _______________ │├────────────────────────┼──────────────┬─┴────────┴──────────┼─────────────────────┴──────────────────┤│1.11. Reşedinţa actuală │Ţara: │ Localitatea: │ Judeţul / Sectorul / Regiunea: ││ din străinătate: │____________ │ _________________ │ ________________________________ ││ (dacă diferă de adresa ├──────────────┴─┬────────┬──────────┼─────────────────────┬──────────────────┤│ de domiciliu) │Strada: │ Nr.: │ Bloc: │ Apartament: │ Cod poştal: ││ │ _____________ │ ______ │ ________ │ _________________ │ _______________ │├────────────────────────┴───────┬────────┴────────┴───┬──────┴────────────┬────────┴──────────────────┤│1.12. Porecle şi nume false: │ ______________ │ 13. Profesia : │ _________________ │├─────────────────────────┬──────┴────────────────┬────┴───────────────────┴──┬────────────────────────┤│1.14. Număr de telefon: │ _________________ │ 1.15. Adresă de e-mail: │ __________________ │└─────────────────────────┴───────────────────────┴───────────────────────────┴────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ 2. SERVICIUL CONSULAR SOLICITAT │├─────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│2.1. Obiectul cererii: │ Eliberarea unei adeverinţe de cazier judiciar │├─────────────────────────┴─────────────────────┬───────────┬──────────────────────────┬───────────────┤│2.2. Statul în care va fi utilizată adeverinţa:│ _________ │ 2.3. Scopul solicitării: │ ____________ │├───────────────────────────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────┴───────────────┤│ 3. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│3.1. Informare privind regimul protecţiei datelor cu caracter personal colectate prin prezenta cerere:│├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Datele personale furnizate sunt prelucrate de Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv de misiunile││diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate, prin exercitarea prerogativelor de ││autoritate publică, în scopul procesării prezentei cereri, în strictă conformitate cu prevederile │Legii nr. 677/2001 şi ale celorlalte legi speciale în materie. Datele se transmit doar autorităţilor ││publice competente pentru soluţionarea cererii. Vă puteţi exercita drepturile de acces, de intervenţie││şi de opoziţie cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în condiţiile prevăzute de │Legea nr. 677/2001, printr-o cerere scrisă, datată şi semnată, adresată misiunii diplomatice sau ││oficiului consular care preia şi procesează prezenta solicitare sau Ministerului Afacerilor Externe al││României. │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│3.2. Declaraţia solicitantului privind datele cu caracter personal furnizate prin prezenta cerere: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Am luat la cunoştinţă următoarele: toate datele mele personale înscrise în prezentul formular vor ││fi puse la dispoziţia autorităţilor române competente şi procesate de către acestea, după caz, în ││scopul luării unei decizii cu privire la solicitarea de faţă. Aceste date pot fi introduse şi stocate ││în bazele de date accesibile autorităţilor române competente. Ca urmare a solicitării mele exprese, ││autorităţile consulare competente pentru soluţionarea prezentei solicitări mă vor informa cu privire ││la modalitatea în care îmi pot exercita dreptul de acces la datele personale, de a dispune modificarea││sau ştergerea lor, dacă se dovedesc incorecte, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare ││în România. Declar că, după ştiinţa mea, toate datele furnizate sunt corecte şi complete. Declar că am││cunoştinţă de faptul că orice date false furnizate conduc la respingerea prezentei solicitări sau la ││anularea documentelor emise în baza acesteia şi pot duce la declanşarea urmăririi penale împotriva ││mea, în conformitate cu legea română. │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 4. DATA ŞI LOCUL COMPLETĂRII, SEMNĂTURA │├────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│4.1. Data completării cererii: │ [][] [][] [][][][] ││ │ Ziua Luna Anul │├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────┤│4.2. Locul completării cererii: │Misiunea diplomatică / Oficiul consular: │ Localitatea: │ Ţara: ││ │ ________________________________ │ ____________ │ ________ │├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┴───────────────┴───────────┤│4.3. Semnătura solicitantului │ ____________________________ │└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Anexa 41 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 131 din 2 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 7 martie 2016 şi are conţinutul anexei 1 din acelaşi act normativ. + 
Anexa 42Specimen adeverinţă cu valoarea juridică a unui certificatde cazier judiciar pentru persoanele aflate în străinătate,eliberată de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare române*1)Notă
──────────
*1) În colţul din dreapta al părţii superioare a adeverinţei se aplică timbrul sec al unităţii emitente.
──────────
Nr.: ……………….Data: …. …. ………ADEVERINŢĂPrin prezenta se atestă că, la cererea domnului/doamnei ……………., cetăţean ………….., cu domiciliul în ………………., născut/născută la data de … … ……….. în localitatea ………………, identificat/identificată prin ……….. cu seria ……….. nr. ………………, eliberat/eliberată la data de … … …………, valabil/valabilă până la data de …….., cod numeric personal ………., au fost efectuate verificări în evidenţele cazierului judiciar administrate de autorităţile române competente, pe baza cărora, conform comunicării nr. ………. din data de ……….., s-au constatat următoarele:┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ Solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar. ││ sau ││ Solicitantul este înscris în cazierul judiciar cu următoarele date: ││ ││ (Se înscriu datele din cazierul judiciar înregistrate conform art. 17 şi 18││ din Legea nr. 290/2004 în Sistemul informatic al cazierului judiciar român -││ ROCRIS, aflat în administrarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.)││ │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta adeverinţă are valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, este valabilă 6 luni de la data eliberării şi serveşte persoanei nominalizate anterior la autorităţile publice şi celelalte instituţii străine competente, în scopul ………………….*2).Notă
──────────
*2) Se va menţiona scopul solicitării, conform pct. 2.3 din anexa nr. 41 la hotărâre.
──────────
Funcţia,………..Numele şi prenumele,………………….Anexa 42 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 131 din 2 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 7 martie 2016 şi are conţinutul anexei 2 din acelaşi act normativ.
 + 
Anexa 43
Cerere pentru eliberarea extrasului de
pe cazierul judiciar pentru persoana fizică
Emitent ………………… CONFIDENŢIAL (după completare)Nr. ….. din ……………Notificare privind prelucrarea Nr. înregistrare …………datelor cu caracter personal nr. ……. data înregistrării ……….CĂTRE*)Direcţia Generală de Poliţie a MunicipiuluiBucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean ……………– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative -Notă
*) Cererea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana fizică pentru care se solicită comunicarea extrasului de pe cazierul judiciar. Pentru persoanele născute în străinătate sau al căror loc de naştere nu este cunoscut, comunicarea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În conformitate cu art. 20 alin. (5) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să dispuneţi verificarea şi eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar privind pe:Numele ………………………………………………………Prenumele ……………………………………………………Nume anterior ………………………………………………..Fiul/Fiica lui …………………….. şi al (a) ………………Născut(ă): anul …….., luna ………………., ziua …………,CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,în localitatea …………………, judeţul …………………, ţara ……………….Cetăţenie: ………………………..Domiciliat(ă): în localitatea …………………., str. …………………… nr. ….., bl. ……, sc. …., et. …, ap. ….., judeţul/sectorul ……………Identitatea: s-a stabilit prin: ………, seria ….. nr. …….., eliberat de ………………………………………. .Porecle şi nume false: ……………………, de profesie ………………………….Motivul verificării ……………………………………….S-a obţinut consimţământul expres al persoanei pentru care se efectuează verificarea [].Funcţia, numele şi prenumeleL.S.……………….CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 44
Specimen extras de pe cazierul judiciar al persoanei fizice
ROMÂNIA Nr. ………/………..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Către …………………………………………………………Extras de pe cazierul judiciarLa adresa dumneavoastră nr. ……….. din ……………. privind pe:┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐│ Numele │ Prenumele │├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤│ Data naşterii │ C.N.P. │├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┤│ Locul naşterii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Ultimul domiciliu │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Vă comunicăm faptul că sus-numitul(a) …………………*) înscris(ă)în cazierul judiciar.Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.]CONFIDENŢIAL!ATENŢIE! Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cudispoziţiile Legii nr. 677/2001Datele furnizate în prezentul extras pot fi folosite doar în scopulpentru care au fost solicitate.Notă
*) Se completează cu menţiunea "este"/"nu este",după caz.
(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 45
CERERE
privind eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar
pentru persoana juridică
Emitent ………………… Nr. înregistrare …………Nr. ….. din …………… data înregistrării ……….CĂTRE*1)Direcţia Generală de Poliţie a MunicipiuluiBucureşti/Inspectoratul de Poliţie Judeţean …………….– Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative Inspectoratul General al Poliţiei Române– Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative –Notă
*1) Cererea va fi adresată unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul social persoana juridică.
Pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate, cererea va fi adresată Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În conformitate cu art. 20 alin. (5) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să dispuneţi verificarea şi eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar privind pe:Denumirea*2) …………………………………………………..Notă
*2) Cererea va fi completată cu atributele de identitate ale filialei, în cazul în care aceasta face obiectul cercetărilor/judecăţii/verificărilor specifice.
Denumire anterioară …………………………………………….Sediul social în:localitatea ………………, judeţul/sectorul …………….., str. ……………. nr. ….., bl. …., sc. …., et. …, ap. ….., cod poştal …………., ţara ……………….Naţionalitatea ………………….Numărul de ordine în registrul comerţului ………..Codul unic de înregistrare………………………Cod fiscal ……………………………………Motivul verificării ……………………………
S-a obţinut consimţământul expres al persoanei pentru care se efectuează verificarea [].Funcţia, numele şi prenumeleL.S.……………….(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 46
Specimen extras de pe cazierul judiciar al persoanei juridice
ROMÂNIA Seria ……. nr. …..MINISTERUL AFACERILOR INTERNEInspectoratul General al Poliţiei RomâneInspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..– Cazier judiciar Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal nr. ……..Către ………………………………..Extras de pe cazierul judiciarNr. ………….. din …………..La Adresa dumneavoastră nr. ………….. din ………………..referitoare la:┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Subscrisa (denumirea) │├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Număr de ordine în registrul comerţului │├──────────────────────────────────┬───────────────────────────────┤│ C.U.I. │ Cod fiscal │├──────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤│ Sediul │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘Vă comunicăm faptul că persoana juridică ……………………*)înscrisă în cazierul judiciar.Şeful cazierului judiciar,……………………..(grad, nume şi prenume)[L.S.]Datele furnizate în prezentul extras pot fi folosite doar în scopulpentru care au fost solicitate.Notă
*) Se completează cu menţiunea "este"/"nu este", după caz.
(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 47
Cerere privind extrase din cazierul judiciar
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│(a) Informaţii despre statul solicitant: ││Statul membru: ││Autoritatea centrală (autorităţile centrale): ││Persoana de contact: ││Telefon (cu prefix): ││Fax (cu prefix): ││Adresa de e-mail: ││Adresa de corespondenţă: ││Numărul de referinţă al dosarului, dacă este cunoscut: ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│(b) Informaţii despre identitatea persoanei care face obiectul cererii (*): ││Numele complet (prenume şi toate numele): ││Nume anterioare: ││Pseudonimul şi/sau numele de împrumut, dacă există: ││Sex: M [] F [] ││Cetăţenia: ││Data naşterii (în cifre: zz-ll-aaaa): ││Locul naşterii (oraşul şi ţara): ││Numele tatălui: ││Numele mamei: ││Reşedinţa sau adresa cunoscută: ││Numărul de identitate sau tipul şi numărul documentului de identitate al ││persoanei: ││Amprentele: ││Alte date de identificare disponibile: ││__________ ││(*) Pentru a facilita identificarea persoanei, ar trebui furnizate cât mai ││ multe informaţii. ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│(c) Scopul cererii: ││Vă rugăm să bifaţi căsuţa corespunzătoare ││(1) [] procesul penal (Vă rugăm să precizaţi autoritatea în faţa căreia se ││desfăşoară procesul, precum şi numărul dosarului, dacă este disponibil.) ││………………………………………………………………….││………………………………………………………………….││(2) [] cerere în afara contextului procesului penal (Vă rugăm să precizaţi ││autoritatea în cadrul căreia se desfăşoară procedurile, precum şi numărul de││dosar, dacă este disponibil, şi să bifaţi căsuţa corespunzătoare.): ││ (i) [] din partea unei autorităţi judiciare ………………………││ (ii) [] din partea unei autorităţi administrative competente ………..││ (iii)[] din partea persoanei vizate de informaţiile privind cazierul ││ judiciar ……………………………………………….││Scopul pentru care sunt solicitate informaţiile: ││Autoritatea solicitantă: ││[] persoana vizată nu şi-a dat consimţământul pentru divulgarea acestor ││informaţii (în cazul în care persoanei vizate i s-a cerut consimţământul în ││conformitate cu legislaţia statului membru solicitant). ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Persoana de contact pentru alte informaţii suplimentare necesare: ││Nume: ││Telefon: ││Adresă de e-mail: ││Alte informaţii (de exemplu, urgenţa cererii): ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Semnătura şi ştampila │└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)
 + 
Anexa 48
Răspuns la cerere privind extrase din cazierul judiciar
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│(a) Informaţii despre statul solicitant: ││Statul membru: ││Autoritatea centrală (autorităţile centrale): ││Persoana de contact: ││Telefon (cu prefix): ││Fax (cu prefix): ││Adresa de e-mail: ││Adresa de corespondenţă: ││Numărul de referinţă al dosarului, dacă este cunoscut: ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│(b) Informaţii despre identitatea persoanei care face obiectul cererii (*): ││Numele complet (prenume şi toate numele): ││Nume anterioare: ││Pseudonimul şi/sau numele de împrumut, dacă există: ││Sex: M [] F [] ││Cetăţenia: ││Data naşterii (în cifre: zz-ll-aaaa): ││Locul naşterii (oraşul şi ţara): ││Numele tatălui: ││Numele mamei: ││Reşedinţa sau adresa cunoscută: ││Numărul de identitate sau tipul şi numărul documentului de identitate al ││persoanei: ││Amprentele: ││Alte date de identificare disponibile: ││__________ ││(*) Pentru a facilita identificarea persoanei, ar trebui furnizate cât mai ││ multe informaţii. ││ │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Informaţii legate de persoana în cauză ││Vă rugăm să bifaţi căsuţa corespunzătoare. ││Autoritatea subsemnată confirmă că: ││[] nu există nicio informaţie cu privire la condamnări în cazierul judiciar ││al persoanei în cauză; ││[] există informaţii cu privire la condamnări înscrise în cazierul judiciar ││al persoanei în cauză; se anexează o listă a respectivelor condamnări; ││[] există alte informaţii înscrise în cazierul judiciar al persoanei în ││cauză; se anexează respectivele informaţii (facultativ); ││[] există informaţii cu privire la condamnări înscrise în cazierul judiciar ││al persoanei în cauză, dar statul membru de condamnare a precizat că ││informaţiile despre aceste condamnări nu pot fi retransmise în alt scop ││decât cel al procesului penal. Cererea de informaţii suplimentare poate fi ││trimisă direct către ……………………….. (Vă rugăm indicaţi statul││membru de condamnare.); ││[] în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru solicitat, nu ││se poate da curs cererilor formulate în alt scop decât cel al procesului ││penal. │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Persoana de contact pentru alte informaţii suplimentare necesare: ││Nume: ││Telefon: ││Adresă de e-mail: ││Alte informaţii (limitarea utilizării datelor din cerere în afara procesului││penal): ││Vă rugăm să precizaţi numărul de pagini anexate la formularul de răspuns: │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Informaţiile transmise pot fi folosite numai în scopul solicitat. │├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Întocmit la: ││Data: ││Semnătura şi ştampila oficială (dacă este cazul): ││Numele şi funcţia/organizaţia: │└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Condamnări:(la 06-04-2017,
Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 188 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 06 aprilie 2017
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x