În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 161-186 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-22/367, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în ședința din 21 septembrie 2020, Camera Deputaților:1.susține obiectivele noului plan de acțiune, privind extinderea economiei circulare, atingerea neutralității climatice până în 2050 și decuplarea creșterii economice de utilizare a resurselor, asigurând, în același timp, competitivitatea pe termen lung a UE; … 2.apreciază și susține în mod deosebit dezvoltarea, în continuare, a unui cadru de monitorizare solid, care să contribuie la măsurarea bunăstării sociale a cetățenilor „dincolo de produsul intern brut“; … 3.Recomandă ca tranziția către un model de creștere regenerativă, care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, să includă acțiuni educative la nivelul Uniunii care să contracareze risipirea resurselor de către consumatori. … 4.subliniază necesitatea sprijinirii economiei circulare la scară locală, în mod special în cazul comunităților rurale mici cu resurse restrânse, astfel încât să contribuie, în mod direct, la diversificarea surselor de venit local și la pătrunderea pe piața locală și regională; … 5.consideră că mai sunt necesare eforturi pentru asigurarea participării întreprinderilor mici și mijlocii din toate statele membre la economia circulară, ca parte a pieței unice solide și diverse; … 6.reamintește că avansul tehnologiilor industriale clasice este indispensabil pentru ca tehnologiile digitale, cum ar fi internetul obiectelor, tehnologiile de lucru cu volume mari de date, tehnologia blockchain și inteligența artificială, să accelereze circularitatea și să contribuie la economia participativă și colaborativă; … 7.recomandă insistent adoptarea unor criterii de finanțare în viitorul program de cercetare Orizont Europa care să fie tolerante la risc și să recunoască eforturile creative concrete ale entităților europene, în special ale celor mici, ale celor din mediul rural și ale celor cu scop social, în promovarea economiei circulare; … 8.subliniază că modelele participative de cercetare-dezvoltare și cercetare și inovare responsabile prezintă un potențial ridicat de sprijinire a adoptării economiei circulare la nivel local și de formare a unei atitudini informate a cetățenilor față de schimbările necesare în plan social în vederea asigurării unui viitor sustenabil; … 9.consideră că asigurarea participării cetățenilor la procesul de decizie armonizat care vizează consolidarea economiei circulare în Uniune necesită utilizarea tuturor formelor de reprezentativitate, în special a parlamentelor naționale și întrebuințarea celor mai moderne mijloace tehnice și proceduri prin care cetățenii pot contribui la luarea deciziilor; … 10.atrage atenția asupra necesității de a adapta viteza și flexibilitatea standardizării, etichetării și certificării din domeniul economiei circulare și de a sprijini activitatea pre-normativă pe o bază largă, astfel încât să corespundă nevoilor specifice ale producătorilor agricoli mici și ale întreprinderilor mici și mijlocii din zone cu o economie mai puțin diversificată și conectată la piața unică; … 11.reamintește că este necesară perfecționarea rapidă și hotărâtă a cadrului concurențial și normativ pentru ca sectorul electronic să reducă dependența Uniunii de componente fabricate în alte state din afara ei; … 12.își exprimă preocuparea cu privire la ambiția Comisiei Europene de a furniza orientări în scopul atingerii unor niveluri ridicate de colectare separată a deșeurilor textile, pe care statele membre trebuie să le asigure până în 2025; … 13.subliniază necesitatea încurajării educației științifice și tehnice nonformale prin toate instrumentele potrivite, pentru a forma o bază de cunoaștere de masă în sprijinul inițiativei pentru circularitate în domeniul electronicii, care urmează a fi prezentată de Comisia Europeană; … 14.recomandă cuplarea Spațiului european al datelor la alte inițiative internaționale similare din regiunile lumii cu care Uniunea a încheiat acorduri de parteneriat, astfel încât să fie sprijinite acțiunile de diplomație științifică și cele de comerț; … 15.atrage atenția că este necesară atât colectarea și stocarea de date suficiente, cât și asigurarea accesului facil și a unui software open source, larg disponibil, pentru exploatarea extinsă a Spațiului european al datelor pentru aplicații inteligente în economia circulară, care să cuprindă date privind lanțurile valorice și informațiile referitoare la produse; … 16.recomandă adoptarea unor măsuri de protecție a ecosistemelor urbane și a spațiilor verzi ca parte a viitoarei strategii cuprinzătoare pentru un mediu construit sustenabil; … 17.recomandă încurajarea adoptării biotehnologiilor în mediul rural și intensificarea colaborării cu inițiative similare din alte regiuni ale lumii, în vederea exploatării în comun a sinergiilor științifice și a oportunităților comerciale. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 6 octombrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHEBucurești, 6 octombrie 2020.Nr. 34.