pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi pentru modificarea unor acte normative
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:"e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public;"2. La articolul 6 punctul II, subpunctul 7 se abrogă.3. La articolul 6 punctul V, subpunctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt încredinţate prin lege cu privire la notarii publici şi executorii judecătoreşti;"4. La articolul 6 punctul VII, după subpunctul 4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4^1, cu următorul cuprins:"4^1. organizează şi conduce contabilitatea, organizează activitatea de control financiar preventiv propriu, asigură salarizarea personalului şi centralizarea situaţiilor financiare;"5. La articolul 6 punctul VIII, după subpunctul 4^1 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4^2, cu următorul cuprins:"4^2. îndeplineşte atribuţiile de coordonator naţional al ECLI (Identificatorul european de jurisprudenţă); în exercitarea acestor atribuţii, colaborează cu instituţii de la nivel european şi naţional care au competenţe în domeniu;"6. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 22. – (1) Ministerul dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, şi compus din 397 de posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe (DIPFIE) şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP).(2) Structura organizatorică a ministerului este prevăzută în anexa nr. 1. … (3) Structura organizatorică la nivel de servicii şi birouri, numărul posturilor de conducere, precum şi repartizarea personalului pe compartimentele din cadrul ministerului se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei." … 7. La articolul 34, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Regulamentele de organizare şi funcţionare şi structurile organizatorice ale Spitalului «Prof. dr. Constantin Angelescu» şi Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei."8. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.9. La anexa nr. 2, nota se modifică şi va avea următorul cuprins:"Notă: Unităţile prevăzute în prezenta anexă pot utiliza un număr maxim de 14.608 de posturi."10. La anexa nr. 3 punctul I.A, după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:"e) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov;f) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova" … 11. La anexa nr. 3 punctul I.B, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor este de 15.041.12. La anexa nr. 3 punctul III.1, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi pentru cele 42 de oficii ale registrului comerţului de pe lângă tribunale este de 1.886. +
Articolul IINumărul posturilor de judecător din fondul de rezervă prevăzut la art. 134^1 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, este de 150. +
Articolul IIINumărul maxim de posturi prevăzut la art. 15 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, cu modificările ulterioare, se suplimentează cu 565 de posturi. +
Articolul IVAlineatul (1) al articolului 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. – (1) Numărul posturilor prevăzute pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi pentru unităţile sale subordonate este de 15.041." +
Articolul VHotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
–––––
Ministrul justiţiei,
Raluca Alexandra Prună
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana Dragu
Ministrul muncii, familiei, protecţiei
sociale şi persoanelor vârstnice,
Dragoş-Nicolae PîslaruBucureşti, 27 aprilie 2016.Nr. 328. +
Anexă(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009)STRUCTURA ORGANIZATORICĂa Ministerului Justiţiei*Font 8* Numărul maxim de posturi: 397 (exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului, DIPFIE şi DNP) ┌─────────────────┐ │ MINISTRU │ └─┬─┬─┬──┬──┬─┬─┬─┘ ┌─────────────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────────────────────┐ │Colegiul ministerului├────────┘ │ │ │ │ │ └───────┤ Cabinet ministru │ └─────────────────────┘ │ │ │ │ │ └───────────────────────┘ ┌─────────────────────┐ │ │ │ │ │ ┌───────────────────────┐ │Corpul de control al ├──────────┘ │ │ │ └─────────┤ Corpul de consilieri │ │ ministrului │ │ │ │ │ al ministrului │ └─────────────────────┘ │ │ │ └───────────────────────┘ ┌─────────────────────┐ │ │ │ ┌───────────────────────┐ │ Serviciul de ├────────────┘ │ └───────────┤ Direcţia Naţională │ │ audit public intern │ │ │ de Probaţiune *) │ └─────────────────────┘ │ └───────────────────────┘ ┌──────────┬────────────────┬────────────┼─────────────────────────────┬──────────┐ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────┴────────┐ │ ┌────────┴───────┐ ┌────────┴───────┐ │ │ │Secretar de stat│ │ │Secretar de stat│ │Secretar de stat│ │ │ └────────────────┘ │ └────────────────┘ └────────────────┘ │ │ ┌─────┴──────────┐ │ │ ┌────────────┤Secretar general├────────────┐ │ │ ┌──────┴─────────┐ └────────────────┘ ┌─────────┴──────┐ │ │ │Secretar general│ │Secretar general│ │ │ │ adjunct │ │ adjunct │ │ │ └────────────────┘ └────────────────┘ │ └────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────────┴──┬──────────────────────────┬─────────────────────────┐ │ │ │ │┌───────────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ ┌─────────────────────┐ │ ┌───────────────────┐ ││ Direcţia elaborare├──┤ │ Unitatea de │ │ │ Direcţia drept │ │ │ Direcţia ├──┤│ acte normative │ │ │ management public ├──┤ │ internaţional şi ├──┤ │ resurse umane │ │└───────────────────┘ │ └────────────────────┘ │ │ cooperare judiciară │ │ └───────────────────┘ │┌───────────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ └─────────────────────┘ │ ┌───────────────────┐ ││ Direcţia avizare ├──┤ │ Direcţia de │ │ ┌─────────────────────┐ │ │ Direcţia │ ││ acte normative │ │ │ prevenire a ├──┤ │ Direcţia ├──┤ │financiar-contabilă├──┤└───────────────────┘ │ │ criminalităţii │ │ │ afaceri europene │ │ └───────────────────┘ │┌───────────────────┐ │ └────────────────────┘ │ │şi drepturile omului │ │ ┌───────────────────┐ ││Direcţia contencios├──┘ ┌────────────────────┐ │ └─────────────────────┘ │ │Direcţia tehnologia│ │└───────────────────┘ │Biroul de statistică│ │ ┌─────────────────────┐ │ │ informaţiei ├──┤ │ judiciară ├──┤ │ Direcţia de │ │ └───────────────────┘ │ └────────────────────┘ │ │ implementare a ├──┤ ┌───────────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ │proiectelor finanţate│ │ │Direcţia investiţii├──┤ │ Serviciul profesii │ │ │ din împrumuturi │ │ └───────────────────┘ │ │ juridice conexe ├──┘ │ externe │ │ ┌───────────────────┐ │ └────────────────────┘ └─────────────────────┘ │ │ Serviciul │ │ ┌────────────────────┐ │ │ comunicare şi ├──┤ │ Direcţia programe ├──┘ │ relaţii publice │ │ │ europene │ └───────────────────┘ │ └────────────────────┘ ┌────────────────────┐ │ │Serviciul informaţii├─┘ │ clasificate │ └────────────────────┘ ─────────────────── ──────────────────── ────────────────── ─────────────────────── PILONUL I PILONUL II PILONUL III PILONUL IV Calitatea legislaţiei Sistemul judiciar, Afaceri Resurse şi şi afaceri judiciare politici publice şi internaţionale sprijin logistic relaţia cu Ministerul şi programe PublicNotă …
──────────
*) Structură cu personalitate juridică
──────────Notă:Pilonii instituiţi prin organigramă nu produc efecte juridice. Rolul pilonilor este exclusiv de a structura, în funcţie de domeniile de activitate, compartimentele din cadrul instituţiei.––