În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 172/2003 privind adaptări instituționale în perspectiva aderării României la NATO, inclusiv organizarea și funcționarea reprezentării României la Cartierul general al NATO și la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SHAPE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 26 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 10(1)Șeful Reprezentanței militare are funcția prevăzută în statul de organizare cu gradul de general-locotenent și este reprezentantul militar al României pentru comitetele militare ale NATO și Uniunii Europene. … 2.La articolul 11, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1)În contextul demersurilor de pregătire și exercitare de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene se suplimentează numărul maxim de posturi din cadrul Reprezentanței Militare a României la NATO și UE cu 3 funcții, pentru perioada 1 iulie 2018 – 31 august 2019.(1^2)Structura organizatorică și structura de posturi suplimentate conform alin. (1^1) sunt prevăzute în anexele nr. 2a^1) și 2b^1) la prezenta hotărâre. … 3.La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1)Locțiitorul șefului Reprezentanței militare are funcția prevăzută în statul de organizare cu gradul de general de brigadă. … 4.La articolul 15, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 15(1)Șeful Reprezentanței Statului Major al Apărării la SHAPE are funcția prevăzută în statul de organizare cu grad de general-maior și este reprezentantul șefului Statului Major al Apărării la SHAPE. … 5.Anexa nr. 1b) se modifică și se completează potrivit anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. … 6.Anexele nr. 2a) și 2b) se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 2 și 3 la prezenta hotărâre. … 7.După anexa nr. 2a) se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2a^1), având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. … 8.După anexa nr. 2b) se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2b^1), având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta hotărâre. … + Articolul IIAplicarea prevederilor prezentei hotărâri se realizează cu încadrarea în cheltuielile aprobate Ministerului Apărării Naționale prin legile bugetare anuale. + Articolul IIIAnexele nr. 1-5*) se comunică de către Ministerul Apărării Naționale instituțiilor interesate.*) Anexele nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 10 mai 2018.Nr. 320.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2003 privind adaptări instituționale în perspectiva aderării României la NATO, inclusiv organizarea și funcționarea reprezentării României la Cartierul general al NATO și la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa - SHAPE
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.