HOTĂRÂRE nr. 307 din 23 mai 2019

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 24 mai 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Complex sportiv – localitatea Unirea, Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + 
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Bistrița-Năsăud, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 23 mai 2019.Nr. 307. + 
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire Complex sportiv – localitatea Unirea,
Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației PubliceBeneficiar: Compania Națională de Investiții „CNI“- S.A., pe perioada realizării investițieiUnitatea administrativ-teritorială județul Bistrița-Năsăud, după realizarea investițieiAmplasament: localitatea Unirea, Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-NăsăudIndicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei), mii lei 96.063
din care C+M mii lei 62.298
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin „C.N.I.“ – S.A. (în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei), mii lei 95.009
din care C+M mii lei 61.986
Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială județul Bistrița-Năsăud (în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei), mii lei 1.054
din care C+M mii lei 312
Eșalonarea investiției: INV/C+M
– Anul I INV mii lei 9.600
C+M mii lei 6.200
– Anul II INV mii lei 57.600
C+M mii lei 37.200
– Anul III INV mii lei 28.863
C+M mii lei 18.898
Capacități:
• Suprafață desfășurată mp 14.452,64
• Capacitate totală spectatori nr. 2.675
Durata de realizare a investiției: luni 20

Factori de riscObiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.Finanțarea investițieiFinanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Bistrița-Năsăud, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x