HOTĂRÂRE nr. 306 din 8 martie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 10 martie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 336 06/07/2001
ActulREFERIRE LAOUG 118 30/06/1999 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare financiare



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 336/2001, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare financiare în sumă totală de 899.050 lei (RON), din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2006, familiilor şi persoanelor singure, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:────────────────Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 8 martie 2006.Nr. 306.
 + 
Anexa

           
  Nr. crt. Beneficiar Adresa Judeţul Sumă acordată lei (RON)
  1 Buha Victor Arad, aleea Borsec, bl. 601, ap. 7 Arad 1000
  2 Lazăr Nicolae Arad, str. Dorobanţi nr. 20 Arad 1000
  3 Bundiş Petru Arad, str. Cuza Vodă nr. 5, ap. 10 Arad 1000
  4 Iancău Maria comuna Macea nr. 286 Arad 1500
  5 Pantea Gheorghe Arad, str. Nicolae Oncu nr. 9-11, bl. 26, sc. B, ap. 10 Arad 2000
  6 Lingurar Emilia comuna Secusigiu nr. 578A Arad 1500
  7 Faur Gheorghe Arad, str. Jiului nr. 23 Arad 4000
  8 Lucaci Iosif-Lucian Arad, str. Şezătoarei nr. 89 Arad 2500
  9 Sabău Ileana Arad, str. Trenului nr. 39 Arad 1500
  10 Banfi Gabriela Arad, str. Comunarzilor nr. 7A, ap. 51 Arad 4000
  11 Muntean Vioara Arad, str. Poetului nr. 89, bl. P3, ap. 25 Arad 4000
  12 Negruţiu Elena Arad, str. Alba Iulia nr. 13, bl. 542, ap. 8 Arad 1000
  13 Pârvu Gheorghe comuna Vărădia de Mureş, sat Stejar nr. 58 Arad 1500
  14 Miu Elisabeta Mioveni, cart. Făget nr. 5 Argeş 500
  15 Tecaru Lucia Ştefăneşti, bl. 18B, sc. B, ap. 19 Argeş 800
  16 Deaconu Spiridon Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, bl. E17B, sc. B, ap. 392 Argeş 800
  17 Zamfirescu Teodor Piteşti, str. Livezilor, bl. 9, sc. B, ap. 2 Argeş 800
  18 Anghel Constantin Piteşti, str. Mihai Viteazul, bl. D22, sc. A, ap. 7 Argeş 1000
  19 Miu Cornelia Mioveni, cart. Făget, str. Miuleştilor nr. 6 Argeş 500
  20 Marinescu Petre Piteşti, str. Războieni, bl. G1, sc. C, ap. 106 Argeş 700
  21 Mircea Ana Costeşti, str. Alexandriei, bl. B5, sc. C, ap. 4 Argeş 500
  22 Raicu Luminiţa Mioveni, bl. E10, sc. D, ap. 13 Argeş 500
  23 Vidan Mihaela Mioveni, bl. F4, sc. A, ap. 1 Argeş 500
  24 Băcan Mirela Elena Mioveni, bl. U4, sc. A, ap. 9 Argeş 500
  25 Niţă Gheorghiţa Piteşti, cart. Războieni, bl. D2, sc. K, ap. 24 Argeş 1000
  26 Andreescu Mihaela Curtea de Argeş, str. Posada, bl. 72, sc. A, ap. 20 Argeş 1000
  27 Sima Elena comuna Muşăteşti, sat Robaia nr. 264 Argeş 1000
  28 Ciolovan Maria comuna Sălătrucu Argeş 3000
  29 Aniculesei Lucreţia comuna Blăgeşti Bacău 800
  30 Boacsa Maria comuna Palanca Bacău 1000
  31 Iftimi Mihai comuna Magireşti, sat Magireşti Bacău 2000
  32 Mereuţă Livia Bacău, str. Vulturului, bl. 2, sc. D, ap. 6 Bacău 1000
  33 Bordei Elena Bacău, str. Letea, bl. 32, sc. B, ap. 214 Bacău 1000
  34 Burceanu Georgeta Bacău, str. Mărăşeşti, bl. 98, sc. B, ap. 8 Bacău 2000
  35 Cenuşă Ioan comuna Bogdăneşti, sat Bogdăneşti Bacău 2000
  36 Ifrim Corneliu Oneşti, str. 1 Mai, bl. 4, sc. A, ap. 9 Bacău 1000
  37 Pleşca Irina comuna Filipeşti, sat Harleşti Bacău 1000
  38 Poancă Oana Bacău, str. Chimiei, bl. 1, sc. B, ap. 7 Bacău 1000
  39 Pochişcanu Angela Comăneşti, str. Gârlei, bl. 2, ap. 38 Bacău 1000
  40 Schipala Ştefan comuna Borod, sat Şerani nr. 122 Bihor 500
  41 Rezmuves Viorica Susana comuna Roşiori, sat Roşiori, canton CFR Bihor 500
  42 Coroban Ioan Bistriţa, str. Ion Minulescu, bl. G3, sc. B, ap. 24 Bistriţa-Năsăud 1000
  43 Mare Sabina comuna Prundu Bîrgăului nr. 96C, sc. G, ap. 63 Bistriţa-Năsăud 500
  44 Tamaş Gabriela Carmen Bistriţa, str. Locotenent Călin nr. 1, bl. 1, sc. C, ap. 26 Bistriţa-Năsăud 1000
  45 Bodiu Ioan comuna Livezile, sat Livezile, str. Valea Lungă nr. 587 Bistriţa-Năsăud 1500
  46 Bîdiu Anica Botoşani, str. Al. Nouă nr. 7, ap. 3 Botoşani 1500
  47 Lujinschi Cornelia Botoşani, str. Decebal nr. 4, ap. 10 Botoşani 2000
  48 Roşu Augustina Botoşani, str. G-ral Ghe. Avrămescu nr. 31, sc. C, ap. 17 Botoşani 1000
  49 Chiseliţe Dumitru Săveni, str. Al. I. Cuza nr. 7, bl. 7, sc. B, ap. 1 Botoşani 1500
  50 Tănasă Relu-Nicuşor comuna Curteşti, sat Mînăstirea Doamnei nr. 127 Botoşani 1000
  51 Muraraşu Viorica comuna Albeşti, sat Jijia nr. 56 Botoşani 1000
  52 Şurubariu Duţa Botoşani, aleea Bucovina nr. 2, sc. C, ap. 3 Botoşani 1500
  53 Marcu Mariana Botoşani, str. Parcul Tineretului nr. 11, sc. B25, ap. 16 Botoşani 1500
  54 Harbuz Aspazia Botoşani, str. 1 Decembrie nr. 72 Botoşani 1000
  55 Alexa Vladimir Botoşani, str. Parcului nr. 7, ap. 10 Botoşani 1000
  56 Creţu Ioan Botoşani, str. Marchian nr. 64, bl. A5, sc. B, ap. 25 Botoşani 1000
  57 Patraş Florica comuna Mihai Eminescu, sat Cerviceşti nr. 75 Botoşani 1000
  58 Ciubotaru Tiţa Braşov, aleea Constructorilor nr. 11, bl. 1, ap. 7 Braşov 600
  59 Ţimbuş Alexandru Braşov, str. Castelului nr. 15 Braşov 1000
  60 Gheţi Suzana Făgăraş, str. Doamna Stanca, bl. 1, sc. B, ap. 10 Braşov 500
  61 Gabor Fănică Rupea, str. Cetăţii nr. 75 Braşov 500
  62 Suciu Laszlo Aurica Rupea, str. Cetăţii nr. 17 Braşov 500
  63 Paraschiv Gheorghe Brăila, str. Danubiului nr. 10 Brăila 400
  64 Vornicu Nelu Brăila, str. ISCIM nr. 42 Brăila 400
  65 Pantazi Dumitra Brăila, str. Cezar Petrescu, bl. B12, ap. 4 Brăila 400
  66 Chiriţă Ionica Brăila, str. Costache Negruzzi nr. 82 Brăila 500
  67 Buricea Marian Brăila, aleea Policlinicii nr. 5, bl. G13, sc. 1, ap. 13 Brăila 500
  68 Vâlcu Gilica Brăila, str. Industriei nr. 10, bl. B4, sc. 3, ap. 49 Brăila 1000
  69 Nan Maria Brăila, str. Ştefan Secăreanu nr. 91 Brăila 500
  70 Apostol Victoria Brăila, str. Unirii nr. 217 Brăila 400
  71 Gheorghe Rădiţa Brăila, aleea Cocorilor nr. 6, bl. E1, ap. 40 Brăila 600
  72 Pârlitu Floarea Brăila, str. Obor, bl. 35, ap. 172 Brăila 400
  73 Frăţilă Georgeta Brăila, str. Radu Negru, bl. 12, ap. 114 Brăila 400
  74 Gheonea Constantina Brăila, str. Smîrdan nr. 50 Brăila 800
  75 Oae Neacşa Brăila, aleea Micşunelelor, bl. O8, ap. 46 Brăila 400
  76 Jantea Ştefan Brăila, str. Arad nr. 18 Brăila 400
  77 Voineag Tanţa Luminiţa Brăila, str. Progresului nr. 108 Brăila 1000
  78 Mangiurea Georgeta Brăila, str. Eftimie Murgu nr. 152 Brăila 400
  79 Grigore Nicolae Brăila, str. Inului nr. 33 Brăila 800
  80 Morariu Petru Brăila, Calea Galaţi nr. 8, bl. 11 Iunie, sc. 1, ap. 10 Brăila 800
  81 Gavaneanu Sevastiţa Brăila, str. Celulozei nr. 46, bl. Stejar, ap. 70 Brăila 600
  82 Coman Ionel Brăila, bd. Independenţei nr. 219 Brăila 700
  83 Neagu Ilie Brăila, str. Tecuci nr. 58 Brăila 800
  84 Chiriţă Virgil Brăila, str. 1 Decembrie 1918, nr. 53, bl. E, sc. A, ap. 17 Brăila 500
  85 Jantea Doina Brăila, str. Arad nr. 18 Brăila 600
  86 Lazăr Tudoriţa Brăila, str. Timiş nr. 123 Brăila 500
  87 Spanu Cristina Brăila, str. Simion Bărnuţiu nr. 116 Brăila 1000
  88 Niţulescu Adrian Brăila, str. Dumbrava Roşie nr. 4 Brăila 300
  89 Voineagu Maria Brăila, str. Petru Maior nr. 7 Brăila 500
  90 Manole Anişoara comuna Berca, sat Valea Nucului Buzău 1000
  91 Iacob Maria comuna Zărneşti, sat Vadu Soreşti Buzău 1000
  92 Ion Eftimie comuna Săhăteni, sat Vintileanca Buzău 1000
  93 Nedelcu Gheorghe comuna Săhăteni, sat Săhăteni Buzău 1000
  94 Lupu Marin Buzău, str. Clujului nr. 16 Buzău 1000
  95 Băjan Adrian comuna Padina Buzău 1000
  96 Merişor George comuna Ruşeţu Buzău 5000
  97 Moatăr Ion Reşiţa, aleea Romaniţei nr. 3, sc. 1, ap. 14 Caraş-Severin 500
  98 Dragomir Doina Reşiţa, str. M. Kogălniceanu nr. 8, ap. 14 Caraş-Severin 1500
  99 Stefan Maria Reşiţa, bd. Republicii nr. 25, ap. 14 Caraş-Severin 1000
  100 Matiştyak Magdalena Reşiţa, str. Căminelor, bl. 4 ap. 40 Caraş-Severin 1000
  101 Stan Vasile Reşiţa, aleea Albăstrelelor, bl. 1IMR, ap. 22 Caraş-Severin 700
  102 Şandru Gheorghe comuna Iablaniţa, sat Petnic nr. 181 Caraş-Severin 1000
  103 Rotaru Maria comuna Doclin, sat Tirol nr. 35 Caraş-Severin 1000
  104 Jurj Doru comuna Răcăşdia nr. 515 Caraş-Severin 1000
  105 Şireagu Constantin Băile Herculane, str. Valea Cernei nr. 4 Caraş-Severin 600
  106 Mîrza Rodica Reşiţa, str. Căminelor nr. 3, sc. 2, ap. 47 Caraş-Severin 3000
  107 Teicu Maria Călăraşi, str. Bucureşti, nr. 330 Călăraşi 500
  108 Zahiu Dobriţa Călăraşi, str. Nufărului nr. 4, bl. E7, sc. A, ap. 18 Călăraşi 1000
  109 Bob Gheorghe Călăraşi, str. Muncii nr. 9 Călăraşi 800
  110 Frunză Silvia Călăraşi, str. Ştirbei Vodă, bl. J7, sc. D, ap. 7 Călăraşi 500
  111 Iancu Mara Călăraşi, str. Locomotivei nr. 3 Călăraşi 500
  112 Mustafa Petrişor Călăraşi, str. Muşeţelului, bl. J19, ap. 13 Călăraşi 700
  113 Sârbu Maria Budeşti, str. Calea Bucureşti nr. 53 Călăraşi 500
  114 Matei Mariana Budeşti, str. Castanilor nr. 20 Călăraşi 1000
  115 Diniţă Zisu comuna Curcani nr. 520 Călăraşi 700
  116 Bîsu Nadia comuna Curcani nr. 403 Călăraşi 700
  117 Ghidrăşanu Vasile comuna Vîlcelele nr. 72 Călăraşi 500
  118 Costache Petruţa comuna Vîlcelele, sat Floroaica nr. 85 Călăraşi 500
  119 Ion Rodica comuna Vîlcelele nr. 76 Călăraşi 500
  120 Gherghinescu Elena comuna Vîlcelele nr. 94 Călăraşi 500
  121 Ion Chiriţă Petre Călăraşi, str. Libertăţii nr. 50 Călăraşi 1500
  122 Radu Paula Călăraşi, str. Ştirbei Vodă, bl. K9, sc. 2, ap. 4 Călăraşi 1000
  123 Conache Mariana Călăraşi, str. Prel. Bucureşti nr. 2, bl. IMC, sc. A, ap. 6 Călăraşi 1000
  124 Ivan Măndica Olteniţa, str. Digului nr. 64C Călăraşi 300
  125 Drăgan Daniela Clara comuna Ciocăneşti Călăraşi 1000
  126 Păun Florica comuna Independenţa Călăraşi 1000
  127 Oaie Gheorghe comuna Jegălia, sat Gîldău Călăraşi 1000
  128 Geageac Vasilica comuna Modelu, sat Tonea, Loc. IAS Călăraşi 800
  129 Gheorghe Petre comuna Modelu, str. Moviliţa nr. 85 Călăraşi 500
  130 Răgălie Valentina comuna Roseţi Călăraşi 1000
  131 Ispas Florin comuna Şoldanu Călăraşi 1000
  132 Prodan Elena Adriana Cluj-Napoca, aleea Bizusa nr. 2, ap. 39 Cluj 2500
  133 Astileanu Ileana Cluj-Napoca, str. Croitorilor nr. 6 Cluj 3000
  134 Oprea Elena Constanţa, bd. Aurel Vlaicu nr. 9, bl. C2, sc. B, ap. 23 Constanţa 1000
  135 Neacşu Ileana Constanţa, str. Piaţa Ovidiu nr. 4 Constanta 1000
  136 Mirică Tinca Năvodari, aleea Albatros nr. 6, bl. 15 Est, sc. B, ap. 19 Constanţa 800
  137 Togan D. Maria comuna Tuzla, str. Inului nr. 4 Constanta 1000
  138 Stan Daniel comuna Gura Ocniţei, sat Gura Ocniţei, str. Capul Plaiului nr. 59 Dâmboviţa 400
  139 Gruia Vasile comuna Gura Ocniţei, sat Gura Ocniţei, str. Capul Plaiului nr. 8 Dâmboviţa 1000
  140 Lungu Mariana comuna Gura Ocniţei, sat Sacuieni, str. Lunca nr. 40 Dâmboviţa 1000
  141 Selar Viorica comuna I.L. Caragiale, sat I.L. Caragiale, str. Poştei nr. 176 Dâmboviţa 800
  142 Dumitrache Ion comuna Potlogi, sat Potlogi, str. Margine nr. 6 Dâmboviţa 1000
  143 Sandoi Florina comuna Potlogi, sat Româneşti nr. 14 Dâmboviţa 1000
  144 Petre Alina comuna Vişineşti, sat Vişineşti nr. 350 Dâmboviţa 1000
  145 Voicu Georghe comuna Voineşti, sat Izvoare nr. 57 Dâmboviţa 800
  146 Radu Mariana Moreni, str. Cpt. Pantea Ion nr. 77 Dâmboviţa 600
  147 Graur Cristina Moreni, str. Neptun, bl. K, et. 4, ap. 24 Dâmboviţa 700
  148 Butoi Ion Moreni, str. Stadionului, Cămin nr. 3, ap. 211 Dâmboviţa 500
  149 Harapu Mădălina Moreni, str. Stadionului nr. 3, bl. 3, ap. 129 Dâmboviţa 800
  150 Olaru Elisabeta Târgovişte, aleea Trandafirilor, bl. P4, ap. 10 Dâmboviţa 800
  151 Porojan Maria Târgovişte, str. 30 Decembrie nr. 2 Dâmboviţa 800
  152 Zamfira Constantin Târgovişte, str. Dr. Dumitru Oprescu, bl. 23, sc. B, ap. 7 Dâmboviţa 700
  153 Gheorghe Vlad Alexandru Târgovişte, str. Ion Ciorănescu, bl. 4, sc. A, ap. 17 Dâmboviţa 800
  154 Noe Vasile Titu, str. Gării nr. 5 Dâmboviţa 1000
  155 Miu Constantin Târgovişte, str. Avram Iancu, bl. 24, sc. D, ap. 70 Dâmboviţa 800
  156 Mărăcineanu Elvira Târgovişte, bd. Unirii, bl. 42, sc. A, et. 6, ap. 26 Dâmboviţa 600
  157 Luca Daniela Târgovişte, bd. Unirii, bl. 39A, sc. B, ap. 38 Dâmboviţa 1000
  158 Cristea Cleopatra Târgovişte, str. Virgil Drăghiceanu, bl. 4, sc. C, ap. 45 Dâmboviţa 800
  159 Oprescu Laurenţiu comuna Buciumeni, sat Valea Leurzii nr. 691 Dâmboviţa 600
  160 Ciorobă Otilia comuna Vişineşti, sat Vişineşti nr. 168 Dâmboviţa 2000
  161 Zabou Fivii Târgovişte, str. Vasile Voiculescu, bl. F2, sc. A, ap. 3 Dâmboviţa 800
  162 Tatulea Simona Târgovişte, bd. Unirii, bl. 44, sc. B, et. 3, ap. 27 Dâmboviţa 800
  163 Tase Genica Moreni, str. Saturn, bl. L, sc. A, ap. 3 Dâmboviţa 600
  164 Vasile Vasile Moreni, str. Saturn, nr. 4, bl. B, et. 1, ap. 4 Dâmboviţa 400
  165 Harapu Vasilica Moreni, str. Uzinei nr. 22 Dâmboviţa 600
  166 Petrache Victoria Pucioasa, str. Sg. Nicolae Marius, bl. D3, ap. 4 Dâmboviţa 500
  167 Constantin Lucreţia Pucioasa, sat Maluri nr. 118 Dâmboviţa 500
  168 Zaharia Elena Pucioasa, str. Morilor nr. 59 Dâmboviţa 400
  169 Niculae Constanţa comuna Crevedia, sat Darza nr. 255 Dâmboviţa 600
  170 Grigore Gheorghiţa comuna Crevedia, sat Darza nr. 329 Dâmboviţa 600
  171 Voicu Marin comuna Crevedia, sat Crevedia nr. 324 Dâmboviţa 600
  172 Preda Ioana comuna Cobia, sat Mislea nr. 102 Dâmboviţa 1500
  173 Mihai Ciprian Constantin comuna Doiceşti, sat Doiceşti, str. Constantin Brâncoveanu nr. 261 Dâmboviţa 600
  174 Gurau George comuna Dărmaneşti, sat Mărginenii de Sus, str. Bisericii nr. 419 Dâmboviţa 1000
  175 Tudor Alina Mirela comuna Tătărani, sat Priboiu nr. 93 Dâmboviţa 1000
  176 Iordache Marin comuna Şotânga, Colonia Popii nr. 2 Dâmboviţa 600
  177 Setreanu Cornelia comuna Vulcana Băi, sat Vulcana de Sus nr. 6 Dâmboviţa 1000
  178 Minciună Constantin comuna Orodel Dolj 1000
  179 Ţună Adriana Angelica comuna Carpen, sat Cleanov Dolj 1000
  180 Adam Militaru Elena Danie Craiova, aleea I Castanilor, bl. 99A2, ap. 30 Dolj 1000
  181 Badea Luminiţa Craiova, str. Unirii nr. 89 Dolj 1500
  182 Lupu Marin Craiova, str. Dimitrie Bolintineanu nr. 28 Dolj 1500
  183 Deaconu Luba comuna Dioşti, str. Morii nr. 119 Dolj 1500
  184 Miluţ Florin Craiova, bd. Oltenia nr. 1A, bl. T1, sc. 4, ap. 5 Dolj 3000
  185 Marinescu Alexandru Craiova, Pandurilor nr. 4, bl. 16, sc. 2, ap. 7 Dolj 1500
  186 Boldea Iuliana comuna Orodel Dolj 1500
  187 Oţel Maria Craiova, Cart. Rovine, str. Mihail Bârca, bl. F1, sc. 1, ap. 3 Dolj 3000
  188 Pîrvu Cornelia Craiova, str. Unirii nr. 114 Dolj 1000
  189 Jurnea Băla Craiova, str. Drumul Apelor nr. 66 Dolj 1500
  190 Feraru Nicolae comuna Amărăştii de Sus, sat Zvorsca Dolj 1500
  191 Abraham Sorin comuna Castranova Dolj 2000
  192 Stănciucă Radu Craiova, bd. Oltenia, bl. 49B, sc. 1, ap. 43 Dolj 2000
  193 Baronescu Ion Com. Robăneşti, sat Lăcriţa Mare Dolj 2000
  194 Uţă Constantina Com. Robăneşti, sat Golfin Dolj 2000
  195 Feraru Nicoleta Craiova, str. Castanilor, bl. 1B, sc. 1, ap. 1 Dolj 2500
  196 Balica Camelia comuna Dioşti, sat Radomir Dolj 1500
  197 Vasile Marin Filiaşi, str. Dezrobirii nr. 4 Dolj 1500
  198 Popescu Gheorghe comuna Leu Dolj 1000
  199 Mocanu Gelu comuna Brăhăşeşti Galaţi 500
  200 Zaharagiu Neculai Tecuci, str. Alexandru Papadopol, Calimah nr. 2 Galaţi 400
  201 Cobzaru Ioan Galaţi, str. Vasile Lupu nr. 6 Galaţi 400
  202 Susanu Constantin Galaţi, str. George Coşbuc nr. 13, bl. E6, ap. 96 Galaţi 400
  203 Agache Elena Galaţi, str. Ionel Fernic nr. 41, bl. B3, ap. 12 Galaţi 1000
  204 Rotaru Tudora Galaţi, str. Domnească nr. 121, bl. ORIF, ap. 3 Galaţi 500
  205 Lungu Marin Galaţi, str. Laminoriştilor nr. 11, bl. G6, ap. 32 Galaţi 400
  206 Anton Cornel Galaţi, str. Anghel Saligny nr. 145, bl. 7C, ap. 15 Galaţi 3000
  207 Stoica Daniela Bumbeşti-Jiu, str. Gării, cămin nr. 5, cam. 43 Gorj 300
  208 Costin Paula Rovinari, aleea Şcolii, bl. G9, sc. 2, ap. 36 Gorj 600
  209 Ciobanu Vasile Rovinari, aleea Parcului, bl. H6, sc. 2, ap. 62 Gorj 600
  210 Şipurel Ermina Iustina Rovinari, str. Prieteniei, bl. C1, sc. 1, ap. 30 Gorj 300
  211 Ceort Silvia Târgu-Jiu, str. 1 Mai Vest, bl. 29, sc. 1, ap. 20 Gorj 600
  212 Bistreanu Angela Târgu-Jiu, str. Slobozia nr. 68 Gorj 400
  213 Banţa Maria Târgu-Jiu, bd. Ec. Teodoroiu, bl. 502, sc. 1, ap. 79 Gorj 800
  214 Clipicioiu Păunica comuna Turburea, sat Cocorova nr. 186 Gorj 500
  215 Rizea Maria comuna Roata de Jos, sat Cartojani Giurgiu 1000
  216 Picotici Jana Giurgiu, şos. Alexandriei, bl. S, sc. B, ap. 25 Giurgiu 500
  217 Mihalache Niculina comuna Comana, sat Falaştoaca Giurgiu 300
  218 Mailat Tudoriţa Giurgiu, str. Negru Vodă, bl. 33/511, sc. A, ap. 13 Giurgiu 700
  219 Tudorache Nicoleta comuna Putineiu, sat Hodivoaia Giurgiu 1000
  220 Ruse Florica comuna Gostinu Giurgiu 1000
  221 Stelea Livia comuna Vedea Giurgiu 500
  222 Togoe Maria comuna Vedea Giurgiu 600
  223 Cercel Maria Giurgiu, bd. CFR nr. 10 Giurgiu 500
  224 Burcea Eliza Giurgiu, str. Vlad Ţepes, nr. 22 Giurgiu 300
  225 Enache Florenţa Giurgiu, str. Tineretului, bl. ITD, ap. 3 Giurgiu 300
  226 Păun Anca Giurgiu, str. Oborului nr. 13 Giurgiu 400
  227 Bîrlan Elena Giurgiu, şos. Bălănoaiei, nr. 24 Giurgiu 300
  228 Chiţu Vasilica Giurgiu, bd. CFR nr. 23 Giurgiu 300
  229 Memet Mariana Giurgiu, str. 23 August, bl. F40, ap. 21 Giurgiu 300
  230 Trîncă Atena Giurgiu, bd. CFR, bl. 33/335, ap. 26 Giurgiu 1000
  231 Tokes Gizella comuna Brădeşti, sat Târnoviţa nr. 169 Harghita 2000
  232 Kalosi Olga comuna Remetea, sat Remetea nr. 390 Harghita 1000
  233 Sandor Imre comuna Ciucsângiorgiu, sat Bancu nr. 93 Harghita 1000
  234 Peiu Catinca Bălan, str. 1 Decembrie, bl. 55, sc. 1, ap. 12 Harghita 1000
  235 Balaszi Ignaţiu Odorheiu-Secuiesc, str. Tompa Laszlo nr. 5, ap. 4 Harghita 800
  236 Gal Marina Gheorgheni, str. Exterioară nr. 146 Harghita 1500
  237 Zerkula Julianna comuna Ciceu, sat Ciceu nr. 18 Harghita 500
  238 Ginder Ştefan comuna Ciceu, sat Ciceu nr. 200 Harghita 1000
  239 Constanda Susana Miercurea Ciuc, aleea Avântului nr. 8, sc. B, ap. 19 Harghita 800
  240 Balog Eva Deva, aleea Armatei, bl. 2, ap. 22 Hunedoara 500
  241 Lapoşan Elena Eli Călan, str. Florilor nr. 4, ap. 21 Hunedoara 400
  242 Cîrcel Lenuţa comuna Crişcior, str. Valea Berzii nr. 102 Hunedoara 300
  243 Aleman Anica Hunedoara, str. Oţelarilor, bl. CM5, ap. 30 Hunedoara 300
  244 Dodo Violeta Maria Hunedoara, str. Mureşului nr. 15, bl. G2, ap. 1 Hunedoara 200
  245 Dumitru Cornelia Hunedoara, str. Mureşului nr. 15, bl. G2, ap. 28 Hunedoara 300
  246 Păcurar Luminiţa Hunedoara, str. Rîndunicii nr. 3, bl. 4, ap. 20 Hunedoara 400
  247 Pădurean Sevastia Hunedoara, str. Rotarilor nr. 121D Hunedoara 300
  248 Stoica Vasile Hunedoara, str. Batiz nr. 19, bl. D7, ap. 19 Hunedoara 300
  249 Şuiogan Ioan Radu Hunedoara, str. Mureşului nr. 15, bl. G2, ap. 22 Hunedoara 300
  250 Scăueru Minodora Orăştie, str. C.D. Gherea nr. 2 Hunedoara 400
  251 Bara Ioan Aninoasa, str. Libertăţii nr. 102A Hunedoara 300
  252 Muntean Elena Aninoasa, str. Centru II, bl. F, ap. 6 Hunedoara 300
  253 Paradicza Zsuzsanna Aninoasa, str. Vulculeşti, bl. D, sc. 1, ap. 1 Hunedoara 300
  254 Sandor Emma Aninoasa, str. Vulculeşti, bl. D, ap. 6 Hunedoara 400
  255 Ştefănesc Luca Eugen Aninoasa, str. Horia nr. 5, ap. 1 Hunedoara 500
  256 Bălan Maria Lupeni, str. Bărbăteni, bl. 24B, sc. 1, ap. 16 Hunedoara 400
  257 Bărbosu Elena Lupeni, aleea Narciselor nr. 4, bl. 4, ap. 13 Hunedoara 500
  258 Boldi Aneta Lupeni, str. Tineretului nr. 9, bl. D3, ap. 5 Hunedoara 300
  259 Constantin Maria Lupeni, aleea Narciselor nr. 4, bl. 4, sc. 3, ap. 29 Hunedoara 300
  260 Custură Natalia Lupeni, alea Narciselor nr. 1, bl. 1, ap. 32 Hunedoara 300
  261 Iancu Stela Lupeni, aleea Narciselor nr. 1, bl. 1, sc. 3, ap. 29 Hunedoara 300
  262 Marian Lazăr Lupeni, str. T. Vladimirescu nr. 20, bl. 20, ap. 16 Hunedoara 300
  263 Markus Magdalena Lupeni, str. Păcii nr. 31, bl. 48, sc. 1, ap. 10 Hunedoara 300
  264 Morariu Eugenia Lupeni, str. Bărbăteni nr. 22, bl. 24B, sc. A, ap. 17 Hunedoara 300
  265 Varga Lenuţa Lupeni, str. Păcii nr. 23, bl. 45, sc. 3, ap. 29 Hunedoara 400
  266 Zamfiroiu Angelica Simona Lupeni, str. Tineretului nr. 8, bl. G2, sc. 1, ap. 74 Hunedoara 400
  267 Buie Georgeta Petrila, str. 8 Martie, bl. 21, ap. 10 Hunedoara 300
  268 Carol Maria Petroşani, str. Mioriţa nr. 3 Hunedoara 300
  269 Chivu Margareta Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 34, sc. 2, ap. 67 Hunedoara 500
  270 Dumitru Mioara Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 52, sc. 1, ap. 4 Hunedoara 300
  271 Enciu Speranţa Petroşani, aleea Pinului nr. 2, bl. 2, sc. 1, ap. 7 Hunedoara 300
  272 Gârmencea Maria Petroşani, str. Venus nr. 4, bl. 4, sc. 1, ap. 8 Hunedoara 500
  273 Mikloş Rozalia Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, bl. 99, sc. 2, ap. 62 Hunedoara 300
  274 Muşătoiu Georgică Petroşani, str. Mihail Kogălniceanu nr. 26, ap. 1 Hunedoara 400
  275 Ulerich Carol Petroşani, str. Funicularului nr. 42, ap. 11 Hunedoara 300
  276 Vîlceanu Elena Petroşani, str. Micu Klein nr. 9, ap. 2 Hunedoara 400
  277 Anton Elena Uricani, str. 1 Mai, bl. 1, sc. 4, ap. 29 Hunedoara 300
  278 Fieraru Eliza Uricani, str. Muncii, bl. 3, ap. 22 Hunedoara 300
  279 Pascariu Dumitru Radu Uricani, str. Sterminos, bl. 10, sc. 1, ap. 1 Hunedoara 400
  280 Roşu Mărioara Uricani, str. Republicii nr. 5, bl. 5, ap. 13 Hunedoara 300
  281 Stoian Dorina Uricani, str. Muncii, bl. 56, ap. 5 Hunedoara 300
  282 Boldog Beatrice Claudia Vulcan, str. M. Viteazu nr. 23, bl. F8, sc. 1, ap. 39 Hunedoara 300
  283 Ghiduş Elena Vulcan, str. Platoului nr. 10, bl. 30, ap. 33 Hunedoara 300
  284 Handra Maria Elena Vulcan, str. N. Titulescu nr. 21, bl. G2, sc. 1, ap. 12 Hunedoara 500
  285 Mincă Gheorghiţa Vulcan, str. M. Viteazu nr. 8, bl. D5, sc. 2, ap. 43 Hunedoara 400
  286 Scorei Lucreţia Vulcan, str. Fîntînelor nr. 6, ap. 2 Hunedoara 300
  287 Cipăianu Ioan Deva, aleea Crişului, bl. 45, ap. 1 Hunedoara 500
  288 Faur Constantin Deva, aleea Romanilor nr. 12, bl. 18, ap. 1 Hunedoara 300
  289 Lăcătuş Fabian Deva, str. Dr. V. Suiaga nr. 16 Hunedoara 700
  290 Merfu Constantin Deva, sat Bârcea Mică nr. 6 Hunedoara 500
  291 Pîs Mariana Deva, str. Călugăreni nr. 63 Hunedoara 500
  292 Toma Georgeta Deva, aleea Streiului nr. 1, ap. 14 Hunedoara 500
  293 Daniel Lăcrămioara Hunedoara, str. Ştrandului nr. 2, bl. H, ap. 79 Hunedoara 1000
  294 Mailat Alina Hunedoara, str. Eliberării nr. 1, bl. 69, ap. 25 Hunedoara 500
  295 Mureşan Ana Hunedoara, Bd. 1848, bl. 7, ap. 22 Hunedoara 600
  296 Trahimov Argentina-Colina Hunedoara, str. Batiz nr. 8, bl. L3, ap. 33 Hunedoara 400
  297 Deak Ana-Maria Simeria, str. I.L. Caragiale, bl. 2, ap. 5 Hunedoara 500
  298 Grozav Rodica Simeria, str. P. Maior nr. 4 Hunedoara 700
  299 Mailat Cristina Simeria, str. Fabricii nr. 8, bl. C, ap. 1 Hunedoara 500
  300 Onc Ioan Orăştie, str. Mureşului, bl. 4, ap. 46 Hunedoara 400
  301 Sturza Laura Daniela Orăştie, str. Mureşului nr. 16, bl. 16, ap. 64 Hunedoara 600
  302 Heiuş Ana comuna Beriu, sat Căstău nr. 118 Hunedoara 400
  303 David Paul Adrian Aninoasa, str. Bujorului, bl. A2, ap. 4 Hunedoara 500
  304 Baczanyi Iulia Lupeni, str. T. Vladimirescu, bl. M2, sc. 2, ap. 12 Hunedoara 300
  305 Balogh Elisabeta Lupeni, str. Parângului nr. 1, bl. E6, sc. 1, ap. 14 Hunedoara 300
  306 Cătinean Rohzoviţa Lupeni, str. Vitoş Gavrilă, bl. 44, ap. 13 Hunedoara 300
  307 Covaci Florina Lupeni, str. Viitorului nr. 36, bl. K2, sc. 1, ap. 2 Hunedoara 800
  308 Gyurcsik Petru Lupeni, aleea Gorunului nr. 4, bl. 4, sc. 6, ap. 58 Hunedoara 300
  309 Horvat Gizela Lupeni, aleea Narciselor nr. 4, bl. 4, ap. 24 Hunedoara 300
  310 Huszar Elisabeta Lupeni, str. Bucura nr. 7, bl. G4, ap. 11 Hunedoara 400
  311 Marin Elena Lupeni, aleea Narciselor nr. 4, bl. 4, ap. 30 Hunedoara 200
  312 Papp Rozalia Lupeni, aleea Plopilor nr. 3, bl. 3, sc. 4, ap. 33 Hunedoara 300
  313 Pascal Georgeta-Viorica Lupeni, str. Bărbăteni nr. 6, bl. 17, sc. 4, ap. 78 Hunedoara 400
  314 Stoican Liliana-Claudia Lupeni, aleea Trandafirilor, bl. 12, ap. 1 Hunedoara 300
  315 Vârlan Eugenia Lupeni, str. Viitorului nr. 9, bl. L1, sc. 1, ap. 15 Hunedoara 300
  316 Dobrin Dorina Petrila, str. Cocoşului nr. 11 Hunedoara 200
  317 Ienulescu Marina Petrila, str. Taia nr. 96 Hunedoara 300
  318 Ion Verginica Petrila, str. Mihai Eminescu, bl. A4, ap. 13 Hunedoara 500
  319 Ţerlea Miron Petrila, str. Alexandru Sahia nr. 23, bl. B3, ap. 24 Hunedoara 300
  320 Bone Maria Petroşani, str. Progresului nr. 5, ap. 2 Hunedoara 300
  321 Georgescu Nora-Victoria Petroşani, str. Slătinioara, bl. 1, sc. 2, ap. 12 Hunedoara 500
  322 Liteanu Terezia Petroşani, str. Samuel Micu Klein nr. 36 Hunedoara 300
  323 Morar Marius-Simion Petroşani, str. 1 Decembrie, bl. 97, sc. 3, ap. 12 Hunedoara 1000
  324 Răuleţ Violeta Petroşani, str. Saturn, bl. 6, ap. 30 Hunedoara 300
  325 Blaj Alexandra Uricani, aleea Teilor, bl. 25, sc. 1, ap. 11 Hunedoara 300
  326 Sanfira Tatiana Uricani, aleea Progresului, bl. 49, ap. 29 Hunedoara 300
  327 Aioji Viorica Vulcan, str. N. Titulescu nr. 71C, bl. F2, sc. 1, ap. 28 Hunedoara 300
  328 Băjenaru Dorina Vulcan, str. Pinului nr. 10, bl. R1, sc. 2, ap. 27 Hunedoara 300
  329 Boldejar Crinela-Alina Vulcan, str. Şt. O. Iosif nr. 3, bl. 7, sc. 1, ap. 42 Hunedoara 400
  330 Cefan Doina Vulcan, str. Pinului nr. 2, bl. N, sc. 3, ap. 59 Hunedoara 300
  331 Cizmă Ilda Vulcan, aleea Muncii nr. 4, bl. 6A, ap. 8 Hunedoara 300
  332 Curişoiu Mariana Vulcan, str. Şt. O. Iosif nr. 3, bl. 7, sc. 1, ap. 15 Hunedoara 300
  333 Feraru Petru Vulcan, aleea Pajiştei nr. 3, bl. D7, sc. 1, ap. 9 Hunedoara 500
  334 Nagy Iuliu Vulcan, str. Parc Octogon nr. 5, bl. 5, ap. 1 Hunedoara 400
  335 Tokolyi Ilona Vulcan, aleea Muncii nr. 2, bl. A1, sc. 1, ap. 64 Hunedoara 500
  336 Varga Florin-Leonte Vulcan, str. Mihai Eminescu, bl. 6, sc. 1, ap. 1 Hunedoara 300
  337 Zărnescu Anica comuna Platoneşti, sat Platoneşti Ialomiţa 200
  338 Bâlea Marian Urziceni, str. Maramureş nr. 7 Ialomiţa 1000
  339 Mirea Filofteia Slobozia, str. D. Gherea, bl. G5, ap. 57 Ialomiţa 1000
  340 Mirea Virgil Slobozia, str. Traian, bl. T4, sc. A, ap. 5 Ialomiţa 1000
  341 Dolete Constantin comuna Jilavele, sat Jilavele Ialomiţa 300
  342 Puşcaşu Constantin Feteşti, str. Vulturului nr. 1 Ialomiţa 500
  343 Savu Ecaterina Feteşti, str. fdt. Ardealului nr. 1 Ialomiţa 200
  344 Dinu Elena Slobozia, str. G-ral Gheorghe Magheru nr. 73 Ialomiţa 1000
  345 Petcu Valeriu Slobozia, aleea Nordului, bl. V8, sc. B, ap. 8 Ialomiţa 500
  346 Iacob Sica Slobozia, aleea Pieţei, bl. B10, sc. A, ap. 9 Ialomiţa 850
  347 Niţu Aurica Slobozia, aleea Pieţei, bl. B10, sc. A, ap. 7 Ialomiţa 850
  348 Bîrgan Sandală comuna Gheorghe Lazăr Ialomiţa 200
  349 Mihalcea Niţa Slobozia, str. D. Gherea, bl. G5, sc. B, ap. 49 Ialomiţa 500
  350 Fătu Mariana Slobozia, str. D. Gherea, bl. G5, sc. B, ap. 83 Ialomiţa 500
  351 Sandu Mariana Slobozia, str. Cuza Vodă, bl. 3, sc. A, ap. 7 Ialomiţa 500
  352 Tudor Mariana Slobozia, str. Matei Basarab, bl. MB4, sc. A, ap. 3 Ialomiţa 1000
  353 Neagu Georgeta Slobozia, str. D. Gherea, bl. B11, sc. A, ap. 12 Ialomiţa 400
  354 Bădici Sandu Slobozia, aleea Rondă, bl. 45, sc. A, ap. 1 Ialomiţa 400
  355 Dumitrescu Ionel Lucian Slobozia, str. Gh. Lazăr, bl. G120, sc. A, ap. 106 Ialomiţa 400
  356 Ţenea Ana Slobozia, str. Ardealului, bl. 3, sc. B, ap. 3 Ialomiţa 600
  357 Ion Radu comuna Andrăşeşti, sat Andrăşeşti Ialomiţa 500
  358 Scarlat Tinca comuna Alexeni, sat Alexeni Ialomiţa 1000
  359 Matei Niculae Slobozia, str. C.D. Gherea, bl. G5, sc. A, et. 4, ap. 89 Ialomiţa 300
  360 Năstăsescu Constantin comuna Gheorghe Doja, sat Gheorghe Doja Ialomiţa 500
  361 Vintilescu Narcisa Slobozia, str. Lacului nr. 10, bl. 55, sc. A, ap. 6 Ialomiţa 500
  362 Iosif Costel comuna Vlădeni, sat Vlădeni Ialomiţa 700
  363 Bratoşin Valerica Slobozia, bd. Chimiei, bl. G6, sc. A, et. II, ap. 18 Ialomiţa 1000
  364 Voinea Florica Slobozia, aleea Băii, bl. P1, sc. A, ap. 17 Ialomiţa 500
  365 Teodorescu Daniel Vasile comuna Griviţa, sat Griviţa Ialomiţa 1000
  366 Baicu Georgeta Urziceni, Calea Bucureştilor nr. 120 Ialomiţa 1000
  367 Patacă Gabriela Slobozia, str. Gheorghe Lazăr, bl. G120, sc. A, ap. 36 Ialomiţa 1000
  368 Fetica Ecaterina Slobozia, str. V. Alecsandri, bl. MB1, sc. C, et. I, ap. 4 Ialomiţa 200
  369 Călin Vasile comuna Jilavele, sat Jilavele Ialomiţa 700
  370 Enache Teodora Slobozia, str. Mihai Eminescu, bl. 27, sc. A, ap. 3 Ialomiţa 1000
  371 Ailioaie Gheorghe Iaşi, str. Plăieşilor nr. 3, bl. Q2, et. 4, ap. 14 Iaşi 1000
  372 Avasiloaei C. Virgil Iaşi, şos. Nicolina nr. 29, bl. 958, sc. C, ap. 43 Iaşi 1000
  373 Blidăruş Nicolae Iaşi, str. Tabacului nr. 57, bl. W4, et. 1, ap. 5 Iaşi 500
  374 Boca Maria oraş Hîrlău, sat Pîrcovaci Iaşi 700
  375 Bodogan D. Maria Iaşi, str. Tătăraşi nr. 34 Iaşi 800
  376 Boncu Catinca comuna Dolheşti, sat Pietriş Iaşi 1000
  377 Botez I. Constantin Iaşi, aleea O. Teodoreanu nr. 18, bl. B3-3, sc. C, et. 1, ap. 2 (domiciliul legal), Iaşi, str. Cicoarei nr. 66 (domiciliul în fapt) Iaşi 1000
  378 Ceauşu Georgeta Iaşi, str. Vlădiceni nr. 11, bl. A9, sc. B, et. 1, ap. 1 Iaşi 800
  379 Cucoş V. Miluţă Iaşi, bd. Chimiei nr. 14, bl. TC (14A), sc. D, et. 2, ap. 3 Iaşi 800
  380 Doroftei I. Constanţa Iaşi, bd. Alexandru cel Bun nr. 40, bl. D3, et. 8, ap. 30 Iaşi 800
  381 Dutcovici Costache comuna Bălţaţi, sat Podişu Iaşi 500
  382 Grigoraş Elena Iaşi, str. Dreptăţii (în prezent Prof. I. Simionescu) nr. 34, bl. T1, et. 1, ap. 1 Iaşi 500
  383 Enia I. Ioan comuna Tomeşti, sat Goruni Iaşi 800
  384 Iacob M. Paţica Iaşi, str. Muşatini nr. 35, bl. R3, et. 4, ap. 3 Iaşi 800
  385 Manea Maria şi Ioan Iaşi, str. Bacinschi nr. 8, bl. CL1, Tr. I, ap. 16 Iaşi 1000
  386 Mocanu Dumitru Iaşi, aleea Sucidava nr. 9, bl. 260, sc. A, ap. 15 Iaşi 1000
  387 Olăeriu Angelica oraşul Hîrlău, str. Nicolae Iorga nr. 88 Iaşi 500
  388 Pandele I. Lucreţia Paşcani, str. Horia nr. 11, bl. PAV-W, ap. 1 Iaşi 800
  389 Radu P. Damian comuna Hălăuceşti, sat Luncaşi Iaşi 800
  390 Roman Aurel comuna Dolheşti, sat Pietriş Iaşi 1000
  391 Sarafinescu Viorel Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 37, bl. B5, sc. B, ap. 17 Iaşi 1000
  392 Simion A. Maria Iaşi, str. Eternitate nr. 84A, bl. Z2-1, sc. A, ap. 3 Iaşi 1000
  393 Şerbănescu V. Maria Iaşi, str. Drobeta nr. 14, bl. Q2, sc. B, et. 3, ap. 3 Iaşi 800
  394 Vladov M. Nicolai Iaşi, bd. N. Iorga, nr. 3, bl. C6, sc. A, et. 1, ap. 7 Iaşi 900
  395 Burlacu A. Sofia Iaşi, str. Egalităţii nr. 3, bl. 835, sc. B, et. 1, ap. 7 Iaşi 800
  396 Ciolan C. Margareta Iaşi, str. Sarmisegetuza nr. 2, bl. D1-3, sc. C, ap. 39 Iaşi 600
  397 Cristea V. Petruţa Iaşi, str. Sărăriei nr. 52B Iaşi 400
  398 Doboş D. Elena Iaşi, str. Vasile Lupu nr. 126, bl. D2, sc. B, ap. 2 Iaşi 1000
  399 Nechilciuc A. Iuliana Iaşi, str. Grădinari nr. 33, bl. H35, et. IV, ap. 14 Iaşi 800
  400 Pavăl V. Maria Iaşi, str. Zimbrului nr. 9 Iaşi 600
  401 Păun I. Constantin Iaşi, str. Sfîntul Teodor nr. 32 Iaşi 400
  402 Stoean V. Vasile Iaşi, aleea Decebal nr. 11, bl. B4, sc. A, ap. 16 Iaşi 700
  403 Străinu P. Elena Iaşi, str. Canta nr. 29, bl. 504, sc. C, ap. 3 Iaşi 1000
  404 Băerel Cristina comuna Lespezi, sat Buda Iaşi 900
  405 Belcescu C. Geta comuna Holboaca, sat Dancu, bl. F2, sc. B, ap. 18 Iaşi 600
  406 Butnăraşu V. Zanel Iaşi, str. Roman Vodă nr. 1C, bl. J2bis, sc. B, ap. 1 Iaşi 900
  407 Chimu C. Maria Iaşi, str. Radu Vodă nr. 16, bl. 770, sc. B, ap. 7 Iaşi 900
  408 Cîşlariu Lenuţa comuna Scînteia, satul Scînteia Iaşi 1000
  409 Csefu Barnaveta Iaşi, str. Nicolina nr. 2, bl. C7, sc. B, ap. 1 Iaşi 600
  410 Crăciun Gh. Ileana comuna Lespezi, sat Lespezi Iaşi 600
  411 Creţu I. Elena comuna Erbiceni, sat Bîrleşti Iaşi 800
  412 Dămătăr Lucia Tg. Frumos, str. E. Teodoroiu, bl. 14, et. II, ap. 8 Iaşi 1000
  413 Diaconu Adrian comuna Gorban, sat Podu Hagiului Iaşi 700
  414 Domnişoru-Dumitriţa Elena-Oana Paşcani, str. Boşteni nr. 12 Iaşi 700
  415 Galiţă C. Elena comuna Lespezi, sat Buda Iaşi 600
  416 Hurmuz Grigore comuna Valea Lupului, sat Valea Lupului nr. 458 Iaşi 600
  417 Ianoş Petrică Iaşi, bd. Chimiei nr. 31, bl. E16, et. I, ap. 2 Iaşi 500
  418 Judele V. Gheorghe comuna Stolniceni-Prăjescu, sat Cozmeşti Iaşi 600
  419 Munteanu D. Elena comuna Holboca, sat Holboca Iaşi 1000
  420 Necula I. Paraschiva comuna Podu Iloaiei, sat Cosiţeni Iaşi 400
  421 Panfil Petru comuna Prisecani, sat Prisecani Iaşi 600
  422 Parnică A. Maria Iaşi, bd. Primăverii nr. 7B, bl. R1, sc. D, ap. 3 Iaşi 600
  423 Radu Petru comuna Sineşti, sat Sineşti Iaşi 1000
  424 Rotariu Maria comuna Podu Iloaiei, str. Decebal Iaşi 800
  425 Scîntei-Iftimie Elena comuna Podu Iloaiei, str. Lăpuşneanu nr. 20 Iaşi 700
  426 Urmă M. Cristina comuna Andrieşeni, sat Andrieşeni Iaşi 600
  427 Vlădeanu Vasile comuna Deleni, sat Maxut Iaşi 500
  428 Amartinesei Adrian Iaşi, str. Clopotari nr. 42, bl. 673, sc. C, ap. 19 Iaşi 3000
  429 Acornicesei Maria comuna Deleni, satul Deleni Iaşi 1000
  430 Aeustenei Maria Iaşi, str. Gării nr. 16, bl. 24, et. VIII, ap. 32 Iaşi 500
  431 Artenie Nechita comuna Focuri, sat Focuri Iaşi 700
  432 Baciu C. Anica Iaşi, Piaţa Voievozilor nr. 20, bl. F3, sc. E, ap. 17 Iaşi 1000
  433 Braşov A. Elena Iaşi, str. Decebal nr. 24, bl. B5, sc. A, ap. 13 Iaşi 800
  434 Butnariu Ana Iaşi, şos. Galata nr. 23 Iaşi 1000
  435 Butnaru Constantin Iaşi, şos. Păcurari nr. 27, bl. 539, sc. B, ap. 19 Iaşi 800
  436 Butuc Gh. Ecaterina Iaşi, str. Decebal nr. 22A, sc. B, et. 2, ap. 9 Iaşi 900
  437 Crişu Victoria Iaşi, str. Ciurchi nr. 125A, bl. R2, sc. A, et. II, ap. 3 Iaşi 500
  438 Damian Costel Iaşi, str. Belvedere nr. 5 Iaşi 700
  439 Damiean I. Narcis-Nicu Paşcani, str. Păcurari nr. 80 Iaşi 800
  440 Dănilă D. Elena comuna Cotnari, sat Lupăria Iaşi 600
  441 Durai Profira Iaşi, str. Vasile Lupu nr. 36 Iaşi 700
  442 Fătu I. Elena Iaşi, str. V. Lupu nr. 106B, bl. G5, et. IV, ap. 4 Iaşi 1000
  443 Ghermănescu V. Maria Iaşi, str. Moara de Foc nr. 18, bl. 408, sc. B, ap. 2 Iaşi 800
  444 Gângă V. Ioan Iaşi, str. Nicolina nr. 4, bl. F4, sc. A, ap. 15 Iaşi 2000
  445 Goroneanu Petronela comuna Scobinţi, sat Zagavia Iaşi 1000
  446 Ilie Florinel Iaşi, str. M. Sturza nr. 30, bl. C2, ap. 14 Iaşi 500
  447 Luchian Irina-Elena Iaşi, str. Stejar nr. 13A, bl. I1, sc. A, ap. 1 Iaşi 800
  448 Poruş Ana comuna Gorban, sat Gura-Bohotin Iaşi 700
  449 Radu Angelica Iaşi, str. Păcurari nr. 73 Iaşi 400
  450 Săvuţă Georgeta Iaşi, Piaţa Unirii nr. 11, sc. A, et. VIII, ap. 48 Iaşi 500
  451 Steclari N. Angela Iaşi, str. Păcii nr. 8A Iaşi 2000
  452 Şchiopu V. Ioan comuna Ipatele, sat Bîcu Iaşi 1000
  453 Ursache Maria Iaşi, bd. Chimiei nr. 25, bl. E13, et. III, ap. 1 Iaşi 500
  454 Vornicu Elvir Iaşi, str. Luca Arbore nr. 3, bl. 403, sc. A, ap. 13 Iaşi 800
  455 Zahariuc D. Andreea Iaşi, aleea T. Neculai nr. 93, bl. 989B, sc. A, ap. 14 Iaşi 1400
  456 Amurăriţei Ş. Ştefan Iaşi, str. Muşatini nr. 35, bl. R3, sc. C, et. III, ap. 3 Iaşi 600
  457 Cozma I. Vasile comuna Leţcani, sat Cogeasca Iaşi 900
  458 Gavrilaş V. Mihaela comuna Ţigănaşi, sat Mihail Kogălniceanu Iaşi 900
  459 Mărgărint V. Ioan comuna Dolheşti, sat Dolheşti Iaşi 700
  460 Rudaru Mariana comuna 1 Decembrie, bl. PR1, sc. 1, ap. 5 Ilfov 500
  461 Gheorghe Vasilica comuna Vidra, sat Vidra Ilfov 500
  462 Buţoi Doina comuna Vidra, sat Vidra Ilfov 800
  463 Păun Ioana-Maria comuna 1 Decembrie, str. Gloriei nr. 45 Ilfov 1000
  464 Gheorghe Ilie comuna Mogoşoaia, str. Toamnei nr. 26 Ilfov 700
  465 Pălăngeanu Mioara Voluntari, aleea Popasului nr. 27 Ilfov 700
  466 Lache Geta Cristina Buftea, str. Studioului nr. 24, bl. 35, sc. D, ap. 10 Ilfov 800
  467 Lina P. Gheoghiţa comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  468 Soare Florica comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 700
  469 Iancu Mirela comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  470 Purcărea Floarea comuna Cornetu, şos. Alexandriei nr. 123 Ilfov 500
  471 Bălăceanu Mariana comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 700
  472 Enache Florica comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 700
  473 Enache Victoriţa comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  474 Zaharia Niculina comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 700
  475 Mehedin Sandală Popeşti Leordeni, str. Unirii nr. 19, bl. 1, sc. 2, ap. 203 Ilfov 500
  476 Leliţa Georgeta comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 700
  477 Leliţa Mariana comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  478 Dumitru Sandală comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  479 Nicolae Constantina comuna Cernica, sat Tînganu Ilfov 500
  480 Şerban Maria comuna Mogoşoaia, str. Toamnei nr. 24 Ilfov 500
  481 Lazăr Aurelia Ioana comuna Suciu de Jos nr. 415 Maramureş 1000
  482 Herman Mihai comuna Recea, sat Mocira nr. 240 Maramureş 500
  483 Cozublean Florentina Sighetu Marmaţiei, str. Unirii nr. 20, ap. 49 Maramureş 1000
  484 Stoica Matei comuna Brâncoveneşti, sat Idicel nr. 97 Mureş 1000
  485 Haţegan Eugenia Doina Târnăveni, str. Cart. 11 Iunie nr. 7, ap. 3 Mureş 1000
  486 Mailat Mariana Tg. Mureş, str. Valea Rece nr. 73 Mureş 500
  487 Demeter Elisabeta Tg. Mureş, str. Vişeului nr. 5, ap. 3 Mureş 500
  488 Holmanu Lenţica comuna Pînceşti, sat Pînceşti nr. 223 Neamţ 700
  489 Ignea Neculai Roman, str. Smirodava, bl. 25, sc. C, et. IV, ap. 60 Neamţ 500
  490 Crudu P. Ioan P. Neamţ, bd. 9 Mai nr. 27, bl. C4, sc. B, ap. 23 Neamţ 1000
  491 Gherhard P. Elena Cătălina P. Neamţ, aleea Tiparului nr. 8, bl. D3, sc. A, ap. 9 Neamţ 1000
  492 Zaharia M. Dinu Tg. Neamţ, bd. 22 Decembrie, bl. M15, sc. B, ap. 17 Neamţ 1500
  493 Şarban Pajura comuna Valea Ursului, sat Chilii Neamţ 1000
  494 Adăscăliţei Maria Roman, aleea T. Vladimirescu, bl. 3, sc. D, ap. 116 Neamţ 1000
  495 Ionescu Gh. Aneta P. Neamţ, str. Gavril Galinescu nr. 16, bl. N1, sc. A, ap. 3 Neamţ 1200
  496 Grădinariu V. Elena Tg. Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 192, cam. 15 Neamţ 2000
  497 Văcăriţă D. Florina Piatra-Neamţ, str. Olteniei nr. 7 Neamţ 1000
  498 Cherciu Gh. Lucia Piatra Neamţ, str. Peneş Curcanul nr. 5 Neamţ 1000
  499 Teodorescu I. Rodica P. Neamţ, str. M. Viteazu nr. 26, bl. G12, sc. A, ap. 29 Neamţ 1000
  500 Dumitrache V. Floarea P. Neamţ, str. Bistriţei nr. 8, bl. F27, sc. A, ap. 6 Neamţ 1000
  501 Mîndru A. Antonela Piatra-Neamţ, aleea Tiparului nr. 6, bl. C2, sc. A, ap. 2 Neamţ 1000
  502 Beregoi R. Carmen P. Neamţ, aleea Viforului, bl. C1, sc. A, ap. 12 Neamţ 1000
  503 Aanicăi C. Constantin P. Neamţ, str. G. Galinescu nr. 16, bl. N1, sc. C, ap. 50 Neamţ 1000
  504 Constantinescu Gh. Gheorghe Piatra Neamţ, str. Subdărmăneşti nr. 76 Neamţ 1000
  505 Samson Lăcrămioara P. Neamţ, str. D. Leonida nr. 94, bl. G6, sc. A, ap. 4 Neamţ 1500
  506 Cozmiţă V. Eleor comuna Grumăzeşti, sat Netezi nr. 403 Neamţ 1500
  507 Tofan V. Elena P. Neamţ, str. Progresului nr. 44, bl. D18, sc. B, ap. 20 Neamţ 700
  508 Cozma Gh. Elena P. Neamţ, str. Nicolae Iorga, bl. 52, sc. A, ap. 87 Neamţ 1000
  509 Cazacu I. Svetlana Piatra Neamţ, str. Izvoare, bl. H1, sc. A, ap. 7 Neamţ 1300
  510 Timofte I. Maria P. Neamţ, bd. Decebal nr. 90, bl. A1, sc. E, ap. 64 Neamţ 1000
  511 Boz I. Remus Piatra Neamţ, str. Izvoare, bl. H1, sc. A, ap. 13 Neamţ 1000
  512 Bilbor Gh. Vasile comuna Crăcăoani, sat Crăcăoani nr. 240 Neamţ 1000
  513 Bârgăoanu A. Neculai comuna Pipirig, sat Boboieşti, str. Ozanei nr. 51 Neamţ 1500
  514 Aelenei Gh. Vasile comuna Răuceşti, sat Oglinzi nr. 30 Neamţ 1000
  515 Spînachi I. Victoria comuna Tazlău, sat Tazlău, str. Brazilor nr. 4 Neamţ 1000
  516 Kaloniş I. Maria P. Neamţ, str. Gr. Ureche nr. 5, bl. 36B(G5), ap. 7 Neamţ 1000
  517 Parnescu Marcel comuna Gostavăţu, sat Gostavăţu nr. 540 Olt 500
  518 Portik Ianoş comuna Cungrea, sat Spătaru nr. 206 Olt 500
  519 Drăgan Marin comuna Bobiceşti, sat Bechet nr. 101 Olt 1000
  520 Preda Mihai comuna Coloneşti, sat Mărunţei nr. 110 Olt 300
  521 Candoi Cristian Caracal, str. Panduri nr. 24 Olt 800
  522 Cirjaliu Radu comuna Seaca, sat Seaca nr. 120 Olt 1000
  523 Uţică Rodica Slatina, str. Cuza Vodă nr. 2A, bl. G4, sc. C, ap. 6 Olt 500
  524 Stăiculescu Ilie comuna Valea Mare, sat Bîrca nr. 194 Olt 600
  525 Bălărău Veronel Ilie Slatina, aleea Castanilor nr. 5, bl. G6, sc. A, ap. 9 Olt 600
  526 Cernat Leonard Urlaţi, str. 1 Mai nr. 75 Prahova 1000
  527 Cîrjan Alina-Valentina comuna Baba Ana, sat Conduratu nr. 233 Prahova 1000
  528 Mocanu Elena Ploieşti, str. Târgoviştei nr. 12, bl. 86, sc. A, ap. 1 Prahova 1000
  529 Herold Maria Ploieşti, str. Rudului nr. 8 Prahova 500
  530 Constantinoiu Adrian comuna Măgureni Prahova 1000
  531 Stan Ilie comuna Bărcăneşti, sat Bărcăneşti nr. 159 Prahova 500
  532 Cojocaru Marinela comuna Scorţeni, sat Sirca nr. 148 Prahova 1000
  533 Niţă Emilia Ploieşti, str. Înfrăţirii nr. 5A, bl. 67bis, sc. D, ap. 16 Prahova 1000
  534 Înjunghiatu Maria Ploieşti, str. Lacul Bâlea nr. 10, bl. C1, sc. A, ap. 9 Prahova 1000
  535 Bucşe Rada Ploieşti, bd. Bucureşti nr. 8, bl. 5C, sc. A, ap. 12 Prahova 1000
  536 Ghiţă Elena Sinaia, str. Furnica nr. 22 Prahova 500
  537 Criste Florica Zalău, str. Simion Bărnuţiu nr. 71, bl. SB11, sc. A, ap. 1 Sălaj 3000
  538 Iuhoş Elisabeta Zalău, str. Porolissum, nr. 7, bl. P-72, sc. A, ap. 3 Sălaj 2000
  539 Csapo Paul comuna Dobrin, sat Sîncraiu Silvaniei nr. 72 Sălaj 4000
  540 Florea Elena Agnita, str. Floreasca nr. 48A Sibiu 500
  541 Lăcău Dumitru comuna Şura Mare nr. 557 Sibiu 800
  542 Iosif Emil comuna Turnu Roşu nr. 575 Sibiu 1000
  543 Georgescu Gheorghe Sibiu, str. General Bălan nr. 31 Sibiu 900
  544 Popescu Maria Sibiu, str. Iazului nr. 21, ap. 23 Sibiu 500
  545 Nichie Traian Sibiu, str. Luptei nr. 21, ap. 37, sc. B, et. 2, ap. 29 Sibiu 800
  546 Wolf Sebastian-Nicolae Mediaş, str. Metanului nr. 16, ap. 11 Sibiu 600
  547 Lupu Maria-Niculina Sibiu, str. Oaşa nr. 1, sc. A, ap. 3 Sibiu 800
  548 Ghebenei Marioara Sibiu, str. Siretului, bl. 15, ap. 11 Sibiu 1000
  549 Vişa Nicolae Sibiu, str. Rusciorului nr. 5, bl. 70A, ap. 12 Sibiu 1000
  550 Cojan Ovidiu Alexandru Sibiu, str. 9 Mai nr. 34 Sibiu 1500
  551 Jinariu Constantin comuna Gura Râului nr. 1049 Sibiu 2500
  552 Iacob Gheorghe Sibiu, str. Faurului nr. 21 Sibiu 800
  553 Subţirel Partenie Sibiu, str. Ştefan cel Mare nr. 169A, ap. 4 Sibiu 800
  554 Bâzgă Constanţa Sibiu, str. Mihai Viteazu nr. 7A, ap. 39 Sibiu 1000
  555 Rotaru Rodica comuna Pătrăuţi Suceava 700
  556 Iancu Dumitra comuna Comăneşti, sat Humoreni Suceava 800
  557 Maftei Teodora comuna Bogdăneşti, sat Bogdăneşti Suceava 800
  558 Câmpan Brînduşa Suceava, str. Petru Rareş nr. 84 Suceava 800
  559 Chircea Elena Suceava, str. Tipografiei nr. 1, bl. C1, sc. A, ap. 9 Suceava 500
  560 Ţibichi Viorica Suceava, bd. G. Enescu, bl. E75, sc. B, ap. 20 Suceava 900
  561 Potoroacă Costică Suceava, Calea Unirii nr. 39, bl. 92, sc. F, ap. 6 Suceava 1500
  562 Verdeanu Alexuţa comuna Udeşti, sat Poeni Suceava 800
  563 Blidari Laurenţia Stela comuna Fundu Moldovei, sat Fundu Moldovei Suceava 800
  564 Adomnicăi Ioan Valentin Suceava, str. Dornelor nr. 19, bl. B5, sc. B, ap. 13 Suceava 1300
  565 Dan Alexandru Suceava, cart. Cuza Vodă II, str. Tineretului, nr. 2, bl. 33, sc. D, ap. 5 Suceava 900
  566 Tănasă Constantin Suceava, str. Rarău nr. 4, bl. 139, sc. E, ap. 9 Suceava 300
  567 Şantaban Elena Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 148, bl. 111, sc. B, ap. 21 Teleorman 1000
  568 Velcea Constantin comuna Izvoarele, sat Izvoarele Teleorman 1000
  569 Pîrvu Elena Turnu Măgurele, str. Mihai Eminescu, bl. Y4, sc. III, ap. 58 Teleorman 1000
  570 Mircea Ioana Zimnicea, str. Eroilor, bl. 10A, ap. 9 Teleorman 1000
  571 Sîrbu Sorin Alexandria, str. Dunării nr. 201, bl. 1612bis, sc. B, ap. 18 Teleorman 2000
  572 Nae Elena Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 121, bl. 40, sc. B, et. 3, ap. 37 Teleorman 1000
  573 Stoica Nela Alexandria, str. Dunării nr. 51, bl. L3, sc. C, ap. 41 Teleorman 1000
  574 Zamfir Mihaela Iuliana comuna Orbeasca, sat Orbeasca de Sus Teleorman 700
  575 Mihai Mariana Florina comuna Orbeasca, sat Lăceni Teleorman 700
  576 Lincan Mihai comuna Orbeasca, sat Lăceni Teleorman 700
  577 Popa Mioara comuna Poeni, sat Vătaşi Teleorman 1000
  578 Dobre Elena comuna Poeni, sat Vătaşi Teleorman 700
  579 Gurban Rada comuna Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 1000
  580 Dumitru Violeta comuna Orbeasca, sat Lăceni Teleorman 1000
  581 Panait I. Marin comuna Orbeasca, sat Orbeasca de Sus Teleorman 700
  582 Urzică Florica comuna Radoieşti Teleorman 1000
  583 Cherpec Violeta comuna Mavrodin, sat Mavrodin Teleorman 1000
  584 Gheorghe Simionica comuna Orbeasca, sat Lăceni Teleorman 1000
  585 Grunzac Maria Alexandria, str. 1 Mai, bl. 206, sc. B, ap. 27 Teleorman 1000
  586 Bonţoi Ana comuna Hamcearca, sat Nifon Tulcea 500
  587 Cârnat Caterina Tulcea, aleea Ciocârliei nr. 5, bl. X4, sc. F, ap. 6 Tulcea 500
  588 Fîşicaru Aurica comuna Zorleni, sat Simila nr. 25 Vaslui 1000
  589 Fira Nadia Daniela Vaslui, str. Filaturii, bl. 421, sc. A, et. 1, ap. 14 Vaslui 400
  590 Vulpescu Maria com. Micleşti, sat Chircesti nr. 68 Vaslui 1000
  591 Buldun Rodica Vaslui, str. Racova nr. 66 Vaslui 800
  592 Toma Razboianu Vaslui, str. D. Cantemir nr. 77 Vaslui 800
  593 Ursu Geta Vaslui, suburbia Gura Bustei, str. Viitorului nr. 31 Vaslui 500
  594 Badicel T. Ioan Vaslui, str. Şcolii, bl. 135, sc. A, et. 4, ap. 6 Vaslui 800
  595 Alexandru Florentina Vaslui, str. D. Sturdza, bl. 106, sc. C, et. 2, ap. 11 Vaslui 500
  596 Chiriţa Veronica Vaslui, str. Huşului, bl. 158, sc. A, et. 8, ap. 23 Vaslui 700
  597 Vartolomei Sanda comuna Hoceni, sat. Oţeleni nr. 56 Vaslui 2000
  598 Puşcaşu Tudora Vaslui, str. Donici, bl. 4, sc. C, ap. 14 Vaslui 1500
  599 Gavrilă Remus comuna Zorleni, sat Zorleni nr. 106 Vaslui 1000
  600 Noia Elisabeta Vaslui, str. N. Bălcescu, bl. 63, sc. A, ap. 16 Vaslui 1000
  601 Ganciu Iulian comuna Băcani, sat Bălbăteni nr. 15 Vaslui 1000
  602 Munteanu Niculina comuna Bogdana, sat Suceveni nr. 56 Vaslui 800
  603 Mihai Cornelia Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 134, sc. A, ap. 8 Vaslui 1000
  604 Grigoraş Victor Vaslui, str. M. Kogălniceanu nr. 32, sc. B, ap. 74 Vaslui 600
  605 Zabulic Ion Vaslui, str. Republicii, bl. 351, sc. D, ap. 15 Vaslui 1500
  606 Hriţuc P. Ion Vaslui, str. Şcolii, bl. 136, sc. A, ap. 28 Vaslui 1000
  607 Creţu Petru Vaslui, str. Traian nr. 97 Vaslui 1000
  608 Manea Maricica Bârlad, str. T. Arghezi nr. 7 Vaslui 1500
  609 Lăzuncă Ecaterina Bârlad, str. M. Eminescu nr. 1, bl. B, sc. A, ap. 53 Vaslui 1000
  610 Ursu Bogdan Ionuţ Bârlad, str. Hotin nr. 1, bl. J1, sc. A, ap. 12 Vaslui 1500
  611 Jitaru Neculai comuna Codaesti, sat Ghergheleu nr. 15 Vaslui 400
  612 Roman Toader comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 23 Vaslui 500
  613 Cantia Nicu comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 42 Vaslui 600
  614 Danila Costache comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 35 Vaslui 700
  615 Sandu Ion comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 88 Vaslui 600
  616 Dăniciuc Ion comuna Munteni de Jos, sat Băcăoani nr. 77 Vaslui 1000
  617 Dobrin Dorina comuna Bogdana, sat Bogdana nr. 12 Vaslui 400
  618 Vezeteu Alexandru Vaslui, str. Muncii nr. 11 Vaslui 1000
  619 State Eugen Vaslui, str. Donici, bl. 4, sc. A, ap. 4 Vaslui 500
  620 Popa Silviu comuna Şuletea, sat Şuletea nr. 102 Vaslui 1500
  621 Ghervan Gheorghe comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 79 Vaslui 600
  622 Ghervan Ion comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 11 Vaslui 1000
  623 Placinta Costache comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 105 Vaslui 700
  624 Calinciuc Vasile comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 56 Vaslui 900
  625 Chiriac Titi comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 8 Vaslui 1000
  626 Avram Viorel comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 98 Vaslui 1000
  627 Anitei Eugenia comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 73 Vaslui 800
  628 Butnaru Mihăiţă comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 65 Vaslui 800
  629 Fanaru Miluţa comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 61 Vaslui 700
  630 Cibotaru Vasile comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 47 Vaslui 1000
  631 Finariu Anica comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 53 Vaslui 600
  632 Amariei Eugen comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 111 Vaslui 600
  633 Huma Vasile comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 40 Vaslui 800
  634 Apostoaie Dumitru comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 201 Vaslui 800
  635 Roman Nicolae comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 188 Vaslui 1000
  636 Baera Daniel comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 155 Vaslui 700
  637 Poiana Ioan comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 39 Vaslui 600
  638 Finariu Andrei comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 20 Vaslui 1000
  639 Rusu Gheorghe comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 44 Vaslui 700
  640 Rusu Ionel Puiu comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 71 Vaslui 600
  641 Codita Costica comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 105 Vaslui 800
  642 Sion Viorel comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 81 Vaslui 600
  643 Zamfir Jenica comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 128 Vaslui 500
  644 Ghervan Adela comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 18 Vaslui 500
  645 Dima Georgeta comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 108 Vaslui 600
  646 Anei Catinca comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 292 Vaslui 600
  647 Bazan Vasile comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 54 Vaslui 600
  648 Antoce Elena comuna Rafaila, sat Rafaila nr. 45 Vaslui 700
  649 Codreanu Toader comuna Buneşti Avereşti, sat Buneşti nr. 49 Vaslui 1000
  650 Alexandru Mihaela Vaslui, str. Filaturii, bl. 429, sc. B, ap. 3 Vaslui 1000
  651 Ciobanu Gheorghe Vaslui, str. Donici nr. 27, bl. 18, sc. A, ap. 3 Vaslui 1000
  652 Luca Mihai Vaslui, str. Gh. Racoviţă, bl. 211, sc. D, ap. 20 Vaslui 800
  653 Tecaru Mihai comuna Muntenii de Jos, sat Secuia nr. 56 Vaslui 500
  654 Gheorghe Constantin Vaslui, str. Berzelor nr. 77 Vaslui 900
  655 Burghelea Ioan Vaslui, str. Braniştei nr. 32 Vaslui 1000
  656 Albescu Marilena Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 134, sc. D, ap. 17 Vaslui 1000
  657 Topciu Valentina Vaslui, str. Peneş Curcanu, bl. 237, sc. B, ap. 2 Vaslui 1000
  658 Luciu Eufrosina Negreşti, str. Abator nr. 6 Vaslui 1000
  659 Dariescu Vasile comuna Tanacu, sat Beneşti nr. 25 Vaslui 1000
  660 Târsa Valerica comuna Micleşti, sat Micleşti nr. 63 Vaslui 1000
  661 Romaşcu Teodora Vaslui, str. V. Lupu, bl. 449, sc. D, ap. 3 Vaslui 1000
  662 Patrichi Viorel Vaslui, str. M. Kogălniceanu, bl. 2, sc. D, ap. 2 Vaslui 600
  663 Căpriţă Elena Vaslui, Gura Bustei, str. Şt. Ciubotăraşu nr. 3 Vaslui 800
  664 Oprică Daniela Vaslui, Gura Bustei, str. Şt. Ciubotăraşu nr. 3 Vaslui 800
  665 Stăvar Maria Vaslui, str. Victoriei, bl. 73, sc. A, ap. 15 Vaslui 800
  666 Chiriac Mihaela Vaslui, str. Călugăreni nr. 45 Vaslui 800
  667 Ilie Lucica Vaslui, str. V. Alecsandri, bl. 38, sc. C, ap. 17 Vaslui 500
  668 Pletea Mariana Vaslui, str. Muncii nr. 24 Vaslui 1000
  669 Chitic Iuliana Mihaela Vaslui, str. Şcolii, bl. 135, sc. A, ap. 95 Vaslui 1000
  670 Apostol Luminiţa Eugenia Vaslui, str. Republicii, bl. 334, sc. A, ap. 17 Vaslui 1000
  671 Lupu Marius Maricel comuna Olteneşti, sat Târzii nr. 84 Vaslui 700
  672 Leahu Neculai Negreşti, sat Valea Mare nr. 42 Vaslui 1500
  673 Istrate Petrachi Vaslui, str. Alex. cel Bun, bl. 187, sc. A, ap. 10 Vaslui 1000
  674 Cuzuc Gheorghe comuna Ştefan cel Mare, sat Maraseni nr. 36 Vaslui 1500
  675 Cocendau Mihai comuna Viişoara, sat Viişoara nr. 62 Vaslui 1500
  676 Apostol Jenica comuna Puşcaşi, sat Puşcaşi nr. 45 Vaslui 800
  677 Hogea Mariana comuna Poiana Cristei, sat Poiana Cristei Vrancea 700
  678 Durac Cateluţa Mărăşeşti, str. M-şal I. Antonescu, bl. AEI, sc. A, ap. 2 Vrancea 3000
  679 Asori Maricica Mărăşeşti, aleea Florilor, bl. D, ap. 13 Vrancea 500
  680 Bălan Aurica comuna Slobozia Bradului, sat Slobozia Bradului Vrancea 500
  681 Manole Zamfira Focşani, str. Bistriţa nr. 25 Vrancea 1000
  682 Gherman Christina Adriana str. Viorele nr. 30, bl. 20A, sc. 2, ap. 40, sector 4 Bucureşti 600
  683 Năstase Florentina aleea Emil Racoviţă nr. 2, bl. M2D9, sc. B, ap. 153, sector 4 Bucureşti 800
  684 Stoian Gherghina str. Teascului nr. 19, sector 4 Bucureşti 300
  685 Lăcătuşi Rozalia aleea Nehoiu nr. 1, bl. 4, sc. 1, ap. 47, sector 4 Bucureşti 300
  686 Dinescu Gheorghiţa aleea Călineşti nr. 10, bl. 15, sc. 3, ap. 28, sector 4 Bucureşti 600
  687 Prufu Ilina str. Luică nr. 15, bl. 4, sc. 2, ap. 90, sector 4 Bucureşti 600
  688 Poenaru Rodica str. Gramont nr. 9A, sector 4 Bucureşti 700
  689 Tănase Bucura bd. Dimitrie Cantemir nr. 4, bl. C3, sc. A, ap. 27, sector 4 Bucureşti 500
  690 Butaru Maria str. Voila nr. 2, bl. 22, sc. 3, ap. 42, sector 4 Bucureşti 800
  691 Costescu Eugenia str. Izvorul Crişului nr. 3, bl. A2, sc. B, ap. 24, sector 4 Bucureşti 500
  692 Bogoiu Elisabeta şos. Giurgiului nr. 107, bl. G, sc. 5, ap. 166, sector 4 Bucureşti 600
  693 Eamandi George Romeo str. Orgu Tănase nr. 26, sector 4 Bucureşti 500
  694 Florea Mariana str. Frigului nr. 5, sector 4 Bucureşti 1000
  695 Popescu Maria aleea Emil Racoviţă nr. 2, bl. M2D9, sc. B, ap. 134, sector 4 Bucureşti 500
  696 Dumitru Georgeta aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, sc. 1, ap. 35, sector 4 Bucureşti 500
  697 Apaz Narcis str. Drumul Jilavei nr. 103, sector 4 Bucureşti 500
  698 Stoica Iuliana str. Măceşului nr. 23, sector 4 Bucureşti 500
  699 Anghel Maria str. Reşiţa nr. 25-27, bl. 51, sc. 1, ap. 12, sector 4 Bucureşti 700
  700 Dănilă Maria aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, sc. 1, ap. 22, sector 4 Bucureşti 500
  701 Catalan Claudia str. Sld. Ristea Ion nr. 16A, sector 4 Bucureşti 400
  702 Rupiţă Liviu str. Sld. Ristea Ion nr. 43, sector 4 Bucureşti 400
  703 Mîcîială Maria aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, sc. A, ap. 52, sector 4 Bucureşti 500
  704 Epure Eugenia str. Drumul Creţeştilor nr. 15, bl. B, sc. B, ap. 71, sector 4 Bucureşti 300
  705 Drăgan Lenuţa str. Drumul Creţeştilor nr. 17, bl. C1, sc. 1, ap. 114, sector 4 Bucureşti 500
  706 Simion Cezarina str. Drumul Creţeştilor nr. 17, bl. C1, sc. 1, ap. 121, sector 4 Bucureşti 300
  707 Rupiţă Marcela str. Sld. Ristea Ion nr. 43, sector 4 Bucureşti 400
  708 Stoican Mariana str. Drumul Creţeştilor nr. 15, bl. C2, sc. 1, ap. 401, sector 4 Bucureşti 300
  709 Dumitrescu Mihaila str. Sld. Ristea Ion nr. 29, sector 4 Bucureşti 500
  710 Plăpămaru Dumitru str. Florescu Nicolae nr. 123, sector 4 Bucureşti 700
  711 Catalan Tudoriţa str. Rediu nr. 28, sector 4 Bucureşti 700
  712 Niţă Jenica aleea Pantelimon nr. 10, bl. 6, sc. 1, ap. 7, sector 2 Bucureşti 500
  713 Popescu Maria str. Sld. Ghiţă Şerban nr. 14, bl. 8C, sc. 2, ap. 154, sector 3 Bucureşti 1000
  714 Tudoroiu Ioana str. Baraj Bicaz nr. 11B, bl. M32B, sc. 1, ap. 70, sector 3 Bucureşti 300
  715 Dorobanţu Maria str. Banul Udrea nr. 10, bl. H6, sc. A, ap. 15, sector 3 Bucureşti 900
  716 Ştefan Marin Constantin Calea Moşilor nr. 46, sector 3 Bucureşti 300
  717 Bera Cornelia Bd. Energeticienilor nr. 9-11, sector 3 Bucureşti 400
  718 Tudorică Marioara Intr. Horbotei nr. 3, bl. M2, sc. 4, ap. 62, sector 3 Bucureşti 500
  719 Răducu Anica str. Baba Novac nr. 19, bl. 12, sc. 2, ap. 46, sector 3 Bucureşti 800
  720 Barbu Mariana Daniela str. Pietroşelului nr. 29, sector 3 Bucureşti 500
  721 Tănase Carolina str. Uioara nr. 1, bl. 4/1B, sc. 1, ap. 5, sector 4 Bucureşti 1000
  722 Mărgărit Elena str. Dristorului nr. 97-119, bl. 63, sc. 4, ap. 730, sector 3 Bucureşti 500
  723 Ene Ştefan str. Baba Novac nr. 16, bl. 23, sc. 2, ap. 86, sector 3 Bucureşti 500
  724 Trandafir Ioana str. Prof. Moise Nicoară nr. 41, bl. D3, sc. C, ap. 110, sector 3 Bucureşti 500
  725 Popescu Reghina str. C-tin. Brâncuşi nr. 11, bl. D16, sc. 4, ap. 156, sector 3 Bucureşti 500
  726 Zaharia Florica Carmen str. Breaza nr. 5, bl. V22B, sc. 2, ap. 37, sector 3 Bucureşti 400
  727 Matei Maria str. Liviu Rebreanu nr. 39, bl. PM22, sc. C, ap. 101, sector 3 Bucureşti 500
  728 Bălan Eugenia str. Matei Basarab nr. 96, bl. L122, sc. 2, ap. 31, sector 3 Bucureşti 400
  729 Apostoaie Antoinella str. Cpt. Licăreţ Nicolae nr. 4, bl. 51, sc. 1, ap. 112, sector 3 Bucureşti 1000
  730 Crăciunescu Ecaterina str. Baba Novac nr. 3, bl. S2, sc. B, ap. 61, sector 3 Bucureşti 500
  731 Stoica Alice str. Râmnicu Sărat nr. 26, bl. 2B, ap. 65, sector 3 Bucureşti 300
  732 Oprea Aurica str. Băbeni nr. 1, bl. Z1, sc. 2, ap. 25, sector 3 Bucureşti 1000
  733 Bucur Vasilica str. Martineşti nr. 3, sector 3 Bucureşti 700
  734 Frăţilă Constantin Intr. Sectorului nr. 9, bl. D3, ap. 4, sector 3 Bucureşti 600
  735 Gavrilescu Constanţa str. Coştila nr. 4, bl. P1, sc. A, ap. 38, sector 4 Bucureşti 500
  736 Constantin Anica str. George Georgescu nr. 27, ap. 29, sector 4 Bucureşti 500
  737 Bragadireanu Alexandru str. Ghimpaţi nr. 17, bl. 3, sc. 2, ap. 48, sector 4 Bucureşti 700
  738 Bărbulescu Smaranda str. Şura Mare nr. 1A, bl. 1A, sc. 1, ap. 126, sector 4 Bucureşti 500
  739 Popescu Dan str. Justiţiei nr. 17, bl. Corp B, sector 4 Bucureşti 500
  740 Jicu Meluţa str. Cuza Vodă nr. 124A, ap. 4, sector 1 Bucureşti 800
  741 Iosif Mariana aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, sc. 1, ap. 96, sector 4 Bucureşti 300
  742 Lazăr Constanţa str. Moldoviţa nr. 11, bl. 3, sc. 2, ap. 45, sector 4 Bucureşti 1000
  743 Dobre Ana str. Niţu Vasile nr. 38-40, bl. 1, sc. 1, ap. 18, sector 4 Bucureşti 700
  744 Bucur Simona str. Dumbrăveşti nr. 11A, sector 4 Bucureşti 400
  745 Lungu Maria str. Padeş nr. 10, bl. 9, sc. 2, ap. 56, sector 4 Bucureşti 500
  746 Mustan Nagie Drm. Jilavei nr. 103, sector 4 Bucureşti 500
  747 Marin Ioana str. Cupolei nr. 7, bl. 2A, sc. 2, ap. 55, sector 6 Bucureşti 300
  748 Nae Maria str. Govodarva nr. 26, sector 6 Bucureşti 1000
  749 Alexandru Ana str. Migdalului nr. 54, sector 6 Bucureşti 700
  750 Ghiurcă Daniela aleea Crăieşti nr. 6, bl. D41, sc. 4, ap. 51, sector 6 Bucureşti 400
  751 Bănică Sofia str. Drm. Timonierului nr. 79, bl. 104, sc. A, ap. 44, sector 6 Bucureşti 600
  752 Bănică Georgeta str. Crinul de Pădure nr. 1, bl. G7, ap. 89, sector 6 Bucureşti 600
  753 Danciuc Stana aleea Poiana Sibiului nr. 4, bl. MC1, sc. 1, ap. 80, sector 6 Bucureşti 300
  754 Morar Ecaterina Irina aleea Cetăţuia nr. 6, bl. M24, sc. A, ap. 41, sector 6 Bucureşti 800
  755 Mihăilă Marioara bd. Iuliu Maniu nr. 148-152, bl. 35, sc. 1, ap. 27, sector 6 Bucureşti 500
  756 Martinescu Emilia Aurica str. Nucşoara nr. 4, bl. 15A, sc. 1, ap. 12, sector 6 Bucureşti 300
  757 Breazu Ana str. Mişcă Petre nr. 12, bl. M13, sc. 3, ap. 101, sector 5 Bucureşti 500
  758 Costache Constanţa str. Focşani nr. 1, bl. M188, sc. 1, ap. 29, sector 5 Bucureşti 600
  759 Gheorghe Vasile Intr. Pîngâraţi nr. 1B, sector 5 Bucureşti 700
  760 Mihail Andrei Adrian str. Humuleşti nr. 4, bl. S1, sc. 3, ap. 47, sector 5 Bucureşti 1000
  761 Antonache Sabina str. Sibiu nr. 9, bl. 3S14, sc. 1, ap. 116, sector 6 Bucureşti 500
  762 Zissu Carmen str. Cărămidăriei nr. 1A, sector 6 Bucureşti 300
  763 Feraru Magdalena str. Târgu Neamţ nr. 11, bl. MIIB-8/4, sc. A, ap. 24, sector 6 Bucureşti 700
  764 Marolicaru Margareta str. Vlădeasa nr. 13, bl. C32, sc. 2, ap. 60, sector 6 Bucureşti 400
  765 Cobzaru Veronica str. Dunăceşti nr. 11, sector 1 Bucureşti 300
  766 Nae Ioana str. Dunăceşti nr. 11, sector 1 Bucureşti 500
  767 Popescu Ioana bd. Ion Mihalache nr. 331, bl. 13, sc. C, ap. 81, sector 1 Bucureşti 300
  768 Haliu Florica str. Pajura nr. 18, bl. G5, sc. E, ap. 84, sector 1 Bucureşti 400
  769 Burcea Maria str. B. Şt. Delavrancea nr. 51, sector 1 Bucureşti 600
  770 Cazacu Marius Răzvan Calea Griviţei nr. 33, ap. 17, sector 1 Bucureşti 1000
  771 Merişor Georgeta aleea Lunca Siretului nr. 1, bl. A45, sc. F, ap. 85, sector 6 Bucureşti 1000
  772 Băzgan Valentina str. Baciului nr. 14, bl. 9, sc. 2, ap. 39, sector 5 Bucureşti 600
  773 Dicu Aurelia str. Vîltoarei nr. 5, sector 5 Bucureşti 300
  774 Nedelcu Ilie aleea Livezilor nr. 39, bl. 33, sc. 1, ap. 1, sector 5 Bucureşti 700
  775 Nedelcu Fănica str. Ritoride nr. 48, sector 5 Bucureşti 500
  776 Marin Ana str. Prundului nr. 27, bl. 1, sc. 1, ap. 10, sector 5 Bucureşti 600
  777 Iancu Elena str. Prundului nr. 27, bl. 1, sc. 2, ap. 21, sector 5 Bucureşti 800
  778 Coman Anişoara str. Prundului nr. 27, bl. 1, sc. 2, sector 5 Bucureşti 400
  779 Bobeică Nicolae str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 9, sc. 1, ap. 51, sector 5 Bucureşti 500
  780 Şorici Petre str. Nufărul Galben nr. 50, sector 5 Bucureşti 600
  781 Petre Eleonora aleea Livezilor nr. 22, bl. 32, sc. 1, ap. 81, sector 5 Bucureşti 700
  782 Temistocle Steluţa Calea Ferentari nr. 72, bl. 6A, sc. C, ap. 3, sector 5 Bucureşti 900
  783 Radu Ion str. Mihail Sebastian nr. 6, sector 5 Bucureşti 400
  784 Muşat Maria str. Novaci nr. 7, bl. P52, sc. 2, ap. 62, sector 5 Bucureşti 300
  785 Anghel Maria aleea Livezilor nr. 22, bl. 32, sc. 1, ap. 38, sector 5 Bucureşti 700
  786 Badea Antiţa aleea Livezilor nr. 24, bl. 35, sc. 2, ap. 149, sector 6 Bucureşti 600
  787 Vasilescu Victor str. Antiaeriană nr. 67A, sector 5 Bucureşti 800
  788 Platon Victoria str. Teliţa nr. 8, bl. 66A, sc. 2, ap. 22, sector 5 Bucureşti 300
  789 Bornea Adrian str. Iacob Andrei nr. 44, bl. 11, sc. 1, ap. 3, sector 5 Bucureşti 1000
  790 Constantin Ana str. Lt. Petre Linteş nr. 18, ap. 1, sector 5 Bucureşti 600
  791 Badea Aurelia str. Haţegana nr. 24, sector 5 Bucureşti 800
  792 Petrovici Cristiana str. Iazului nr. 3A, sector 5 Bucureşti 800
  793 Gheorghe Maria str. Ritoride nr. 44, sector 5 Bucureşti 500
  794 Ene Ioana str. Tîmpa nr. 1, bl. 1B, sc. A, ap. 8, sector 2 Bucureşti 300
  795 Nidelea Elena aleea Arieşul Mare nr. 5, bl. 32, sc. A, ap. 8, sector 6 Bucureşti 900
  796 Gruia Parascheva şos. Colentina nr. 51, bl. B, ap. 78, sector 2 Bucureşti 500
  797 Ştefan Maria str. Baicului nr. 1, bl. 401A, sc. 1, ap. 13, sector 2 Bucureşti 1000
  798 Daraban Ana şos. Fundeni nr. 238, sector 2 Bucureşti 400
  799 Dumitraşcu Ion str. Matei Voievod nr. 53, ap. 8, sector 2 Bucureşti 400
  800 Perca Veronica str. Ţepeş Vodă nr. 54, sector 2 Bucureşti 500
  801 Apostolide Cristian bd. Timişoara nr. 37, bl. T10, sc. 1, ap. 121, sector 6 Bucureşti 300
  802 Lungulete Victoria str. Cetatea de Baltă nr. 26, bl. P10, sc. 3, ap. 43, sector 6 Bucureşti 500
  803 Morar Anica bd. 1 Mai nr. 20, bl. 10S14, sc. 1, ap. 65, sector 6 Bucureşti 600
  804 Dumitru Tudora bd. Iuliu Maniu nr. 116-126, bl. 21, sc. 2, ap. 77, sector 6 Bucureşti 700
  805 Predescu Gheorghe bd. Iuliu Maniu nr. 103, bl. 13, sc. 1, ap. 26, sector 6 Bucureşti 500
  806 Ailene Haralampie str. Apusului nr. 29, bl. N19, sc. 1, ap. 17, sector 6 Bucureşti 300
  807 Hagiu Elena str. Râul Doamnei nr. 6A, ap. 29, sector 6 Bucureşti 400
  808 Ciobotaru Bogdan Mircea aleea Parva nr. 6, bl. C37, sc. 5, ap. 219, sector 6 Bucureşti 500
  809 Ruste Ştefania bd. Timişoara nr. 37, bl. T10, sc. 1, ap. 125, sector 6 Bucureşti 1000
  810 Coşniceru Frantz str. Redea nr. 26B, sector 1 Bucureşti 1000
  811 Pavel Mariana Carmen aleea Cetăţuia nr. 4, bl. M22, sc. 7, ap. 452, sector 6 Bucureşti 400
  812 Ion Ecaterina aleea Crăieşti nr. 2, bl. A47, sc. B, ap. 26, sector 6 Bucureşti 800
  813 Cristescu Nicolae Dan str. Dr. Taberei nr. 52, bl. GII 5, sc. A, ap. 52, sector 6 Bucureşti 300
  814 Amariei Georgeta str. Dr. Taberei nr. 52, bl. GII 5, sc. A, ap. 27, sector 6 Bucureşti 500
  815 Andrei Elena bd. Timişoara nr. 39, bl. P15, sc. 7, ap. 131, sector 6 Bucureşti 700
  816 Nae Ion aleea Paşcani nr. 2, bl. MIIb8/9, sc. A, ap. 23, sector 6 Bucureşti 300
  817 Vitzberg Anica str. Cupolei nr. 7, bl. 2A, sc. 2, ap. 77, sector 6 Bucureşti 800
  818 Flaugiu Vasilica str. Turnului nr. 13, sector 2 Bucureşti 600
  819 Colan Ilie str. Şaradei nr. 12, bl. 1, sc. A, ap. 7, sector 1 Bucureşti 1000
  820 Cârceanu Elena str. Londra nr. 37, ap. 4, sector 1 Bucureşti 700
  821 Ionescu Anca str. Aiud nr. 54, sector 1 Bucureşti 400
  822 Toma Mitica str. Dunăceşti nr. 32, sector 1 Bucureşti 400
  823 Pop Gabriela str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 8, ap. 9, sector 5 Bucureşti 700
  824 Costache Virginia str. Teliţa nr. 17A, bl. 119C, sc. 1, ap. 1, sector 5 Bucureşti 700
  825 Bamfi Valentina str. Găgeşti nr. 3A, sector 5 Bucureşti 400
  826 Juravle Michaela str. Căp. Mişcă Petre nr. 5, bl. M18, sc. 1, ap. 48, sector 5 Bucureşti 500
  827 Ifrim Georgică str. Năsăud nr. 4, bl. 20, sc. 1, ap. 16, sector 5 Bucureşti 1000
  828 Ciociu Aurelia str. Gheorghe Popescu nr. 26, ap. 2, sector 5 Bucureşti 400
  829 Boangheş Floarea str. Dumbrava Nouă nr. 41, bl. S18, sc. 1, ap. 27, sector 5 Bucureşti 300
  830 Scarlat Ana str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 1, sc. 1, ap. 12, sector 5 Bucureşti 500
  831 Soare Maria str. Sld. Ion Coman nr. 15, sector 5 Bucureşti 500
  832 Georgescu Ilinca str. Circulaţiei nr. 1, sector 5 Bucureşti 400
  833 Stoica Elena aleea Botorani nr. 4, bl. V82, sc. 2, ap. 49, sector 5 Bucureşti 600
  834 Baciu Nicolae str. Lavei nr. 32, sector 5 Bucureşti 600
  835 Zanfir Vasilica str. Pecineaga nr. 65, sector 5 Bucureşti 900
  836 Marin Mihai str. Pichetului nr. 4A, sector 5 Bucureşti 800
  837 Miloş Vasile Cal. Rahovei nr. 305, bl. 52, sc. 3, ap. 115, sector 5 Bucureşti 1000
  838 Calangiu Tatiana Lavinia str. Matei Voievod nr. 128, bl. 231, sc. A, ap. 2, sector 2 Bucureşti 1500
  839 Demsa Elisabeta str. Carei nr. 15, bl. MR7, sc. 2, ap. 116, sector 2 Bucureşti 600
  840 Calangea Mihaela str. Radovanu nr. 11, bl. 44, sc. 1, ap. 2, sector 2 Bucureşti 800
  841 Căprăroiu Elena aleea Sinaia nr. 1, bl. 78, sc. A, ap. 13, sector 2 Bucureşti 500
  842 Iacob Cornelia str. Dr. Taberei nr. 52, bl. C II 5, sc. A, ap. 18, sector 6 Bucureşti 300
  843 Oprina Vasilica str. Virtuţii nr. 15, bl. R6A, sc. 1, ap. 28, sector 6 Bucureşti 600
  844 Ciolacu Viorica str. Valea Lungă nr. 12, bl. Z4, sector 6 Bucureşti 600
  845 Săpunăroaia Elena str. Roşia Montană nr. 15, bl. 29, sc. 2, ap. 34, sector 6 Bucureşti 500
  846 Nicolae Lucian Toni str. Bunicuţei nr. 3, sector 6 Bucureşti 600
  847 Stoica Ioana aleea Dumbrăviţa nr. 3, bl. T8, sc. 1, ap. 47, sector 6 Bucureşti 300
  848 Enea Maria str. Baia de Arieş nr. 7, bl. 12, sc. C, ap. 98, sector 6 Bucureşti 300
  849 Gheorghe Miţa str. Dr. Timonierului nr. 14, bl. 113, sc. 1, ap. 85, sector 6 Bucureşti 300
  850 Puiu Mirecea şos. Olteniţei nr. 46-52, bl. 7A, sc. 2, ap. 35, sector 4 Bucureşti 500
  851 Alupoaie Mihai aleea Cricovul Dulce nr. 9, bl. 18, sc. 1, ap. 16, sector 4 Bucureşti 600
  852 Costache Ştefana str. Dumbrăveşti nr. 15, sector 4 Bucureşti 500
  853 Mandache Polina str. Moldoviţa nr. 4, bl. M2D9/3, sc. B, ap. 93, sector 4 Bucureşti 300
  854 Velciu Otilia aleea Mirea Mioara Luiza nr. 2, bl. 33, sc. C, ap. 86, sector 4 Bucureşti 700
  855 Răducanu Camelia Georgeta str. Săveni nr. 42, sector 1 Bucureşti 500
  856 Crăciun Floarea str. Almaş nr. 24, sector 1 Bucureşti 300
  857 Dumitru Petra intr. Nadeş nr. 5, sector 1 Bucureşti 400
  858 Boţogan Valeria bd. Petrila nr. 9-13, sector 1 Bucureşti 300
  859 Boţogan Lucica Nicoleta bd. Petrila nr. 9-13, sector 1 Bucureşti 700
  860 Babei Stela bd. Petrila nr. 9-13, sector 1 Bucureşti 600
  861 Gălbea Eva Niculina aleea Uioara nr. 4, bl. 48, sc. 3, ap. 42, sector 4 Bucureşti 1000
  862 Petre Ecaterina bd. C-tin. Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4, sc. 3, ap. 222, sector 4 Bucureşti 700
  863 Olteanu Tudora str. Grigore Misil nr. 5, bl. 7bis, sc. A, ap. 63, sector 2 Bucureşti 400
  864 Mihai Ioana str. Ţepeş Vodă nr. 84, sector 2 Bucureşti 500
  865 Zamfir Anica şos. Dobroieşti nr. 21G, sector 2 Bucureşti 400
  866 Badea Florian str. Rodica nr. 28, sector 2 Bucureşti 400
  867 Radu Maria str. Rîşnov nr. 2, bl. 55, sc. A, ap. 11, sector 2 Bucureşti 500
  868 Gugea Elena aleea Pantelimon nr. 4, bl. O, sc. 1, ap. 10, sector 2 Bucureşti 500
  869 Drăgan Eufrosina str. Alion nr. 105, sector 1 Bucureşti 400
  870 Mariş Ileana str. Pecetei nr. 4A, sc. 2, ap. 44, sector 1 Bucureşti 500
  871 Bogoiu Florentina str. Mezeş nr. 37, sector 1 Bucureşti 400
  872 Ponamarencu Vasilica aleea Someşul Rece nr. 14-18, bl. 4, sc. 2, ap. 28, sector 1 Bucureşti 500
  873 Fieraru Constanţa str. Teodor Neagoe nr. 21A, sector 1 Bucureşti 600
  874 Tihan Stana str. Ion Câmpineanu nr. 1, sc. B, ap. 3, sector 1 Bucureşti 800
  875 Chiran Gabriela str. Racordării nr. 3, sector 1 Bucureşti 600
  876 Marghioalei Emanuela str. Cpt. Radu Dragoş nr. 46, sector 1 Bucureşti 300
  877 Grecea Gheorghe Cal. Griviţei nr. 228, bl. 4, sc. B, ap. 24, sector 1 Bucureşti 300
  878 Grigore Georgeta str. Tribunei nr. 25, sector 1 Bucureşti 700
  879 Marinescu Gheorghe str. Crinului nr. 5-15, bl. A3, sc. A, ap. 6, sector 1 Bucureşti 800
  880 Berecz Camelia str. Buziaş nr. 30A, sector 1 Bucureşti 700
  881 Iordache Elena str. Alunului nr. 42, sector 1 Bucureşti 500
  882 Nicolescu Elena str. Lemnarilor nr. 50, sector 1 Bucureşti 500
  883 Stoica Margareta str. Poet N. Nicoleanu nr. 40, sector 1 Bucureşti 700
  884 Stancu Gheorghe str. Avrig nr. 54, bl. O15, sc. A, ap. 125, sector 2 Bucureşti 500
  885 Remuş Constanţa str. Nada Florilor nr. 3, bl. 14, sc. 1, ap. 53, sector 2 Bucureşti 1000
  886 Apostol Silica aleea Bistricioara nr. 10, bl. 43, sc. 1, ap. 2, sector 2 Bucureşti 400
  887 Bădulescu Ioana str. Oteşani nr. 2, bl. OD 53, ap. 33, sector 2 Bucureşti 600
  888 Moldoveanu Georgeta bd. Pierre de Coubertain nr. 4, bl. 2B, sc. B, ap. 29, sector 2 Bucureşti 500
  889 Monea Constantin str. Arh. D. Hîrjeu nr. 7, sector 2 Bucureşti 400
  890 Ţârdea Niculina str. Biserica Mărcuţa nr. 1, bl. 34, sc. 1, ap. 57, sector 2 Bucureşti 800
  891 Zaharia Maria str. Luigi Galvani nr. 33, sector 2 Bucureşti 300
  892 Stoica Alexandra str. Garibaldi nr. 24, sc. A, ap. 1, sector 2 Bucureşti 500
  893 Şontică Petre str. Elev Niculae Popovici nr. 6, bl. P50, sc. 1, ap. 11, sector 5 Bucureşti 300
  894 Balaban Alexandrina str. Iazului nr. 1, sector 5 Bucureşti 400
  895 Drăguşin Ileana Cal. Rahovei nr. 307, bl. 44A, sc. 1, ap. 6, sector 5 Bucureşti 400
  896 Mihai Dumitru str. Crizantemelor nr. 10, bl. Z6, sc. 2, ap. 25, sector 5 Bucureşti 600
  897 Ionică Liliana aleea Şurianu nr. 1, bl. 5, sc. 1, ap. 5, sector 5 Bucureşti 600
  898 Articuci Doina aleea Livezilor nr. 24, bl. 35, sc. 1, ap. 74, sector 5 Bucureşti 800
  899 Buciu Mariana şos. Sălaj nr. 265, bl. B2, sc. 1, ap. 14, sector 5 Bucureşti 600
  900 Gîlcă Niculae Prel. Ferentari nr. 36, sector 5 Bucureşti 700
  901 Lupaşcu Andriţa Cal. Ferentari nr. 72, bl. 3, sc. C, ap. 23, sector 5 Bucureşti 1000
  902 Moise Preda Tudora str. Făt Frumos nr. 3, bl. P11A, sc. 1, ap. 5, sector 5 Bucureşti 400
  903 Leca Antonica str. Pecineaga nr. 7, bl. 25, sc. 1, ap. 2, sector 5 Bucureşti 500
  904 Stere Ion str. Muşat Rădulescu nr. 27, sector 5 Bucureşti 800
  905 Ion Constantin str. Suliţei nr. 34, sector 5 Bucureşti 600
  906 Ion Niculae str. Suliţei nr. 34, sector 5 Bucureşti 700
  907 Cetăţeanu Ecaterina str. Maşina de Pîine nr. 18, bl. R28, sc. B, ap. 47, sector 2 Bucureşti 500
  908 Ivan Rada str. Dănuleşti nr. 33 A, sector 2 Bucureşti 500
  909 Orheian Maria str. Cpt. Juverdeanu nr. 108, sector 2 Bucureşti 500
  910 Moderatu Ion str. Amurgului nr. 16, bl. 8, sc. C, ap. 1, sector 5 Bucureşti 800
  911 Ilie Elena str. Val. Hîrtibaciului nr. 31, sector 5 Bucureşti 500
  912 Iancu Floarea str. Albeni nr. 4, sector 5 Bucureşti 600
  913 Crăciunescu Ion str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, ap. 31, sector 5 Bucureşti 400
  914 Traşcă Stelica aleea Livezilor nr. 24, bl. 35, sc. 2, ap. 168, sector 5 Bucureşti 400
  915 Lăcătuş Maria str. Pitpalacului nr. 26, sector 5 Bucureşti 500
  916 Iancu Ioana str. Focşani nr. 6, bl. M196, ap. 17, sector 5 Bucureşti 1000
  917 Vasile Elena str. Acvila nr. 16-18, sector 5 Bucureşti 800
  918 Stoica Elena str. Sabinelor nr. 36A, ap. 5, sector 5 Bucureşti 500
  919 Bălănescu Ioana str. Mr. Ion Porumbaru nr. 19, sector 5 Bucureşti 500
  920 Stan Niculina aleea Livezilor nr. 24, bl. 35, sc. 2, ap. 163, sector 5 Bucureşti 600
  921 Peiu Dumitra Cal. Ferentari nr. 6, bl. 70, sc. 1, ap. 20, sector 5 Bucureşti 500
  922 Marin Floarea str. Mr. Ion Porumbaru nr. 19, sector 5 Bucureşti 500
  923 Bozdorou Viorica aleea Livezilor nr. 4, bl. 26, sc. 1, ap. 2, sector 5 Bucureşti 600
  924 Marin Constanţa str. Arefului nr. 18, sector 5 Bucureşti 600
  925 Alexandru Maria str. Acvila nr. 45, ap. 7, sector 5 Bucureşti 400
  926 Voicu Alexandrina str. Tunsu Petre nr. 11, bl. A, sc. 1, ap. 24, sector 5 Bucureşti 700
  927 Buică Eugenia str. Brîului nr. 22, sector 5 Bucureşti 700
  928 Teodorescu Stavrula şos. Alexandriei nr. 98, bl. L27, sc. 1, ap. 16, sector 5 Bucureşti 800
  929 Vasile Constantin str. Glicinelor nr. 7, bl. M55, sc. 1, ap. 51, sector 5 Bucureşti 500
  930 Sclipcea Iuliana şos. Viilor nr. 78-88, bl. 103, sc. 1, ap. 25, sector 5 Bucureşti 600
  931 Călin Viorica str. Iacob Andrei nr. 46, bl. 1, ap. 13, sector 5 Bucureşti 400
  932 Bolintineanu Constanţa str. Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. 1, ap. 82, sector 5 Bucureşti 600
  933 Grigoraş Floarea str. Coman Ion nr. 49, sector 5 Bucureşti 500
  934 Babei Maria str. Ripiceni nr. 6A, bl. 5, sc. A, ap. 5, sector 2 Bucureşti 500
  935 Popescu Georgica str. Reactorului nr. 28C, sector 2 Bucureşti 500
  936 Şerbănescu Marin şos. Pantelimon nr. 113, bl. 400B, sc. A, ap. 129, sector 2 Bucureşti 500
  937 Florea Anica str. Lecturii nr. 18, sector 2 Bucureşti 700
  938 Chicuş Maria str. Salcîmilor nr. 20, sector 2 Bucureşti 500
  939 Petre Natalia aleea Barajul Bistriţei nr. 14, bl. Y5, sc. 1, ap. 36, sector 3 Bucureşti 500
  940 Cazacu Floarea str. Jean Steriadi nr. 29, bl. V5, sc. 5, ap. 15, sector 3 Bucureşti 500
  941 Vioreanu Georgeta aleea Rîmnicu Sărat nr. 7, bl. 7C, sc. 1, ap. 14, sector 3 Bucureşti 500
  942 Chirea Dumitru str. Alex. Moruzzi nr. 2, bl. V55, sc. 1, ap. 8, sector 3 Bucureşti 600
  943 Ţuică Marin str. Reconstrucţiei nr. 1, bl. 24, sc. 1, ap. 11, sector 3 Bucureşti 600
  944 Stan Marioara str. Meiului nr. 10, sector 3 Bucureşti 400
  945 Codin Myryani Magdalena str. Lt. Nicolae Pascu nr. 7, bl. 7A, ap. 27, sector 3 Bucureşti 600
  946 Popa Ioana bd. 1 Decembrie 1918 nr. 38, bl. U4, sc. B, ap. 26, sector 3 Bucureşti 500
  947 Bălan Margareta str. Cluceru Udriacani nr. 14, sector 3 Bucureşti 500
  948 Arsene Florentina str. Miniş nr. 6, bl. PM90, sc. B, ap. 69, sector 3 Bucureşti 1000
  949 Prună Ileana Cal. Călăraşilor nr. 107, sector 3 Bucureşti 500
  950 Cărbunescu Anişoara Carmen str. Franceză nr. 30, ap. 1, sector 3 Bucureşti 500
  951 Bălean Alexandru str. Almaş nr. 32, sector 1 Bucureşti 300
  952 Radu Ion str. Miercani nr. 53, sector 1 Bucureşti 1500
  953 Păun Pavela str. Radu Dragoş nr. 16, sector 1 Bucureşti 500
  954 Răţulescu Petre str. Nămăieşti nr. 8, sector 1 Bucureşti 800
  955 Radu Niculina str. Mezeş nr. 39, sector 1 Bucureşti 500
  956 Irimescu Niculina str. G-ral Nicolae Dona nr. 9B, sector 1 Bucureşti 500
  957 Sârbu Valeria str. Pecetei nr. 4, bl. 27, sc. C, ap. 2, sector 1 Bucureşti 300
  958 Rizea Ion str. Sălcuţei nr. 18, sector 1 Bucureşti 300
  959 Amza Valeria Intr. Orizontului nr. 9, sector 1 Bucureşti 1000
  960 Cruceru Lucreţia şos. Ştefan Cel Mare nr. 39, bl. 32, sc. B, ap. 60, sector 2 Bucureşti 1000
  961 Chirilă Elena Violeta str. Viitorului nr. 139, sector 2 Bucureşti 600
  962 Lungu Sanda str. Orzari nr. 36, ap. 6, sector 2 Bucureşti 500
  963 Ivaşcu Elena str. Gheorghe D. Palade nr. 7-9, sector 2 Bucureşti 400
  964 Sârbu Emilia str. Grăuntelui nr. 16, sector 1 Bucureşti 300
  965 Gălăţescu Elena bd. Magheru nr. 32-36, sc. B, ap. 3, sector 1 Bucureşti 600
  966 Vass Ecaterina str. Maria Hagi Moscu nr. 25, sector 1 Bucureşti 500
  967 Alexe Ioan Aurelian str. Cpt. Octav Cocărăscu nr. 5A, ap. 2, sector 1 Bucureşti 1000
  968 Petrache Nicolae aleea Lunca Florilor nr. 3, bl. 15, sc. 2, ap. 92, sector 2 Bucureşti 500
  969 Găvan Păunica str. Solnicul Vasile nr. 12, bl. 10, sc. 2, ap. 65, sector 2 Bucureşti 600
  970 Lăcătaru Ion şos. Ştefan cel Mare nr. 26, bl. 24A, sc. A, ap. 39, sector 2 Bucureşti 1000
  971 Constantin Alexandrina aleea Lunca Florilor nr. 3, bl. 15, sc. 2, ap. 117, sector 2 Bucureşti 400
  972 Constantin Angela str. Doamna Ghica nr. 200, sector 2 Bucureşti 400
  973 Tudose Dumitru str. Radovanu nr. 5, bl. 41, sc. 3, ap. 135, sector 2 Bucureşti 1000
  974 Nicolae Elena str. Maşina de Pâine nr. 22, bl. 50, ap. 88, sector 2 Bucureşti 500
  975 Matac Aurel str. Fântânica nr. 16, sector 2 Bucureşti 1000
  976 Iordache Vasilica str. Drumul Timonierului nr. 4A, bl. S14, sc. 1, ap. 55, sector 6 Bucureşti 500
  977 Matei Florica str. Pădureni nr. 10, bl. 53B, sc. 1, ap. 11, sector 6 Bucureşti 1000
  978 Bilan Eugenia bd. Iuliu Maniu nr. 12, bl. M16, ap. 85, sector 6 Bucureşti 500
  979 Sanduleac Ana bd. Iuliu Maniu nr. 107, bl. D, ap. 59, sector 6 Bucureşti 500
  980 Bulencea Stelian str. Drumul Sării nr. 92, ap. 2, sector 6 Bucureşti 600
  981 Popovici Radu str. Ţincani nr. 12, bl. Z23, sc. 1, ap. 40, sector 6 Bucureşti 700
  982 Oprişan Mihala str. Ghirlandei nr. 6, bl. P36, sc. 3, ap. 35, sector 6 Bucureşti 500
  983 Lazăr Anişoara str. Chilia Veche nr. 7A, bl. B11, sc. A, ap. 2, sector 6 Bucureşti 600
  984 Voinov Marin aleea Râmnicel nr. 2, bl. M6, sc. B, ap. 81, sector 6 Bucureşti 1000
  985 Papuc Virginica Calea Giuleşti nr. 411, sector 6 Bucureşti 1000
  986 Tănase Floarea bd. Uverturii nr. 85, bl. O14, sc. 3, ap. 83, sector 6 Bucureşti 600
  987 Pelu Elena aleea Cetăţuia nr. 6, bl. M19, ap. 56, sector 6 Bucureşti 300
  988 Florea Silvia str. C-tin Titel Petrescu nr. 6, bl. C38, sc. B, ap. 68, sector 6 Bucureşti 300
  989 Stoica Alexandrina str. Dreptăţii nr. 3, bl. M22, sc. 1, ap. 35, sector 6 Bucureşti 300
  990 Matei Emilia str. Moineşti nr. 4, bl. 136, sc. 2, ap. 92, sector 6 Bucureşti 500
  991 Puşcaşu Georgeta bd. Constructorilor nr. 16, sc. B, ap. 38, sector 6 Bucureşti 500
  992 Ioniţă Maria str. Dreptăţii nr. 15, bl. P7, ap. 41, sector 6 Bucureşti 600
  993 Matei Nicolae str. Drumul Taberei nr. 122, bl. OD2, sc. 4, ap. 139, sector 6 Bucureşti 300
  994 Ionescu Maria str. Zamfir Olaru nr. 21, sector 5 Bucureşti 500
  995 Cara Elena str. Slt. Popa nr. 1, bl. 15, sc. 2, ap. 76, sector 5 Bucureşti 400
  996 Wechsler Teodora bd. Mihail Kogălniceanu nr. 45, ap. 11, sector 5 Bucureşti 300
  997 Bădulescu Smaranda str. Sg. Ilie Dumitrescu nr. 17, sector 5 Bucureşti 600
  998 Lotzcar Ana str. Mărgeanului nr. 28, bl. M23, sc. A, ap. 11, sector 5 Bucureşti 700
  999 Pînzariu Maria str. Iacobeni nr. 1, sector 5 Bucureşti 500
  1000 Badea Elena Prelungirea Ferentari nr. 98D, sector 5 Bucureşti 500
  1001 Dumitru Ioana str. Bolboci nr. 2, sector 5 Bucureşti 500
  1002 Panait Elena aleea Livezilor nr. 22, bl. 32, sc. 1, ap. 11, sector 5 Bucureşti 500
  1003 Costache Ştefan str. Amurgului nr. 12, bl. C6, ap. 25, sector 5 Bucureşti 500
  1004 Dimulescu Mirela aleea Stogu nr. 2, bl. 11, sc. 4, ap. 65, sector 5 Bucureşti 700
  1005 Poncete Florica şos. Alexandriei nr. 100, bl. 128, sc. 1, ap. 10, sector 5 Bucureşti 900
  1006 Marin Felicia str. Dumbrava Nouă nr. 6, bl. M80, sc. 1, ap. 38, sector 5 Bucureşti 900
  1007 Rusu Vasilica str. Mihail Sebastian nr. 29, bl. S7, sc. A, ap. 61, sector 5 Bucureşti 500
  1008 Horohai Marian str. Amurgului nr. 6, bl. 2, sc. 1, ap. 1, sector 5 Bucureşti 600
  1009 Nicolae Olga str. Radu Constantin nr. 8, bl. Z7, sc. 1, ap. 14, sector 5 Bucureşti 500
  1010 Moldoveanu Iancu str. Buzoieni nr. 1, bl. M74, sc. 2, ap. 72, sector 5 Bucureşti 600
  1011 Soare Maria str. Adrian nr. 4A, ap. 4, sector 5 Bucureşti 1000
  1012 Buşică Elena Doina str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 7, sc. 1, ap. 41, sector 5 Bucureşti 700
  1013 Răducă Aurelian str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 7, sc. 1, ap. 30, sector 5 Bucureşti 400
  1014 Simion Pompilian str. Cozieni nr. 51, sector 5 Bucureşti 800
  1015 Piciu Niculae str. Epigramei nr. 9, sector 5 Bucureşti 700
  1016 Ursu Maria str. Valea Albă nr. 24, sector 5 Bucureşti 500
  1017 Hoarcă Maria şos. Alexandria nr. 19, bl. 30, sc. A, ap. 14, sector 5 Bucureşti 700
  1018 Dan Florea Dan str. Consecvenţei nr. 29, sector 5 Bucureşti 600
  1019 Olăroiu Ecaterina str. Amurgului nr. 28, bl. P7, sc. 1, ap. 65, sector 5 Bucureşti 600
  1020 Ţaglă Georgeta str. Mihail Obedenaru nr. 31, sector 5 Bucureşti 1000
  1021 Simion Elena str. Teliţa nr. 2, bl. 66A, sc. 1, ap. 25, sector 5 Bucureşti 300
  1022 Ghinea Anica bd. Mihail Kogălniceanu nr. 45, ap. 12, sector 5 Bucureşti 500
  1023 Bocănescu Cornelia str. Humuleşti nr. 12, bl. H8, sc. 2, ap. 21, sector 5 Bucureşti 1000
  1024 Duia Răducan str. Amurgului nr. 18, bl. P1, sc. 1, ap. 13, sector 5 Bucureşti 700
  1025 Stan Floarea str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 10, sc. 1, ap. 31, sector 5 Bucureşti 600
  1026 Balotă Alexandru str. Amurgului nr. 8, bl. 4, sc. 1, ap. 16, sector 5 Bucureşti 600
  1027 Trăsnea Stan str. Sold. Ilie Mihai nr. 7, bl. M130, sc. 1, ap. 5, sector 5 Bucureşti 700
  1028 Preda Ion aleea Stogu nr. 2, bl. 11, sc. 3, ap. 46, sector 5 Bucureşti 700
  1029 Vasilescu Mariana str. Crasna nr. 21, sector 5 Bucureşti 700
  1030 Stoica Florica str. Cpt. Nedelcu Ilie nr. 38A, sector 5 Bucureşti 700
  1031 Grigoraş Maria str. Tutunari nr. 4, bl. 90A, sc. 2, ap. 55, sector 5 Bucureşti 700
  1032 Tănase Angelica str. Amurgului nr. 8, bl. 3, sc. 1, ap. 5, sector 5 Bucureşti 500
  1033 Gheorghe Daniela str. Mitropolit Dosoftei nr. 22A, sector 5 Bucureşti 500
  1034 Preduţoiu Crstian str. Naipu nr. 38, sector 5 Bucureşti 500
  1035 Mircea Alexandra Simona aleea Sălaj nr. 7, bl. Z5, sc. 2, ap. 24, sector 5 Bucureşti 700
  1036 Cercaz Doiniţa str. Samuil Vulcan nr. 19, sector 5 Bucureşti 400
  1037 Burcea Smaranda str. Mihail Sebastian nr. 37, bl. S4, sc. 1, ap. 26, sector 5 Bucureşti 500
  1038 Gheraliu Liliana Vali str. Coştila nr. 8, bl. P5, sc. 2, ap. 160, sector 4 Bucureşti 400
  1039 Jalbă Nicoleta str. Frumuşani nr. 16, bl. 115, sc. 1, ap. 19, sector 4 Bucureşti 1000
  1040 Constantin Elena str. Drumul Creţeştilor nr. 17, bl. C1, sc. 1, ap. 117, sector 4 Bucureşti 500
  1041 Coţofan Cristina şos. Olteniţei nr. 230, bl. 24, sc. 1, ap. 33, sector 4 Bucureşti 700
  1042 Matei Marin str. Poteraş nr. 32, sector 4 Bucureşti 400
  1043 Matei Vasilica str. Reşiţa nr. 3, bl. 9, sc. 3, ap. 41, sector 4 Bucureşti 600
  1044 Voicheci Vasile şos. Olteniţei nr. 113, bl. 27, sc. 2, ap. 53, sector 4 Bucureşti 500
  1045 Anghel Rodica str. Tătuleşti nr. 3, bl. 44, sc. B, ap. 35, sector 4 Bucureşti 1000
  1046 Niculae Aurora str. Vulturilor nr. 50, sector 3 Bucureşti 500
  1047 Mihalache Stelian str. Râmnicu Vâlcea nr. 21, bl. 22B, sc. B, ap. 73, sector 3 Bucureşti 800
  1048 Ciobanu Maria aleea Barajul Rovinari nr. 2, bl. M21, sc. 3, ap. 60, sector 3 Bucureşti 500
  1049 Petrescu Niculina str. Câmpia Libertăţii nr. 60, bl. B3, sc. 1, ap. 7, sector 3 Bucureşti 1000
  1050 Stănescu Olimpiada str. Turturelelor nr. 26, sector 3 Bucureşti 500
  1051 Fodor Ileana str. Theodor Pallady nr. 18, bl. M5, sc. 4, ap. 199, sector 3 Bucureşti 600
  1052 Porumbel Alina Elena str. Nerva Traian nr. 17-19, bl. M70, sc. 1, ap. 15, sector 3 Bucureşti 1500
  1053 Grapă Ileana str. Nicolae Pascu nr. 1A, bl. 8, sc. B, ap. 54, sector 3 Bucureşti 500
  1054 Turcu Getuţa str. Camil Ressu nr. 9, bl. 58, sc. 4, ap. 141, sector 3 Bucureşti 1000
  1055 Bembea Margareta str. Petre Ionescu nr. 51, bl. 7, sc. 1, ap. 3, sector 3 Bucureşti 600
  1056 Dorin Georgeta str. Horbotei nr. 2A, bl. M11, sc. B, ap. 104, sector 3 Bucureşti 600
  1057 Manea Gheorghe str. Trapezului nr. 5, bl. G1A, sc. A, ap. 7, sector 3 Bucureşti 1000
  1058 Stoian Ioan str. Grota Lacurilor nr. 73A, sector 3 Bucureşti 300
  1059 Labiş Virginia str. Tomis nr. 1, bl. H6, sc. 1, ap. 3, sector 3 Bucureşti 700
  1060 Pavel Maria str. Solidarităţii nr. 5, bl. M19, ap. 37, sector 3 Bucureşti 400
  1061 Marin Marian str. Banul Udrea nr. 4, bl. 3, sc. A, ap. 35, sector 3 Bucureşti 800
  1062 Lupu Vasilica str. Ion Minulescu nr. 63, sector 3 Bucureşti 400
  1063 Tambac Ilie str. Lăzăreni nr. 3, sector 3 Bucureşti 700
  1064 Burdihoiu Cornelia str. Trandafirul Roşu nr. 32, sector 3 Bucureşti 500
  1065 Borza Floare str. Popa Soare nr. 57, sector 2 Bucureşti 600
  1066 Vlădulescu Cornelia str. Eufrosin Potecă nr. 36, sector 2 Bucureşti 600
  1067 Dumitru Elena str. Heliade între Vii nr. 45, sector 2 Bucureşti 600
  1068 Sedrakyan Samuel str. Vasile Stolnicul nr. 15, bl. 13, ap. 328, sector 2 Bucureşti 500
  1069 Cercea Vasile str. Teleajen nr. 10, sector 2 Bucureşti 300
  1070 Crăciun Maria str. Luntrei nr. 2-4, bl. 8, sc. 3, ap. 133, sector 2 Bucureşti 500
  1071 Marin Ionuţ Iulian str. Rămurele nr. 3, sector 1 Bucureşti 600
  1072 Negru Ana str. Nicolae Golescu nr. 14, ap. 5, sector 1 Bucureşti 800
  1073 Mocanu Elena str. Petrila nr. 9-13, sector 1 Bucureşti 600
  1074 Marin Maria str. Săveni nr. 59, sector 1 Bucureşti 400
  1075 Nae Sofia str. Curtişoara nr. 37, sector 1 Bucureşti 500
  1076 Neagu Florica şos. Vergului nr. 65, bl. 17, sc. J, ap. 379, sector 2 Bucureşti 300
  1077 Marioara Istina str. Zambilelor nr. 5, bl. C2, sc. 1, ap. 24, sector 2 Bucureşti 800
  1078 Dumitrescu Maria str. Marcu Armaşu nr. 1, bl. 29, sc. 2, ap. 88, sector 2 Bucureşti 400
  1079 Fercu Ilarion Jean str. Armenească nr. 28A, sector 2 Bucureşti 400
  1080 Cristea Ioana Mihaela bd. Iuliu Maniu nr. 111A, bl. G, sc. 2, ap. 33, sector 6 Bucureşti 400
  1081 Simion Mihai str. Dreptăţii nr. 16, bl. A6, sc. 1, ap. 44, sector 6 Bucureşti 700
  1082 Muşat Alexandrina str. Târgu Neamţ nr. 13, bl. MIIB8/2, sc. 1, ap. 14, sector 6 Bucureşti 600
  1083 Popescu Niculina str. Drumul Sării nr. 92, sector 6 Bucureşti 500
  1084 Vişan Adriana-Camelia str. Sold. Niculae Sebe nr. 11, bl. S21, sc. 1, ap. 33, sector 2 Bucureşti 1000
  1085 Orlandea Ioana str. Luică nr. 17, bl. 5, sc. 1, ap. 55, sector 4 Bucureşti 3000
  1086 Bălan Doina str. Banu Udrea nr. 3, bl. 6, sc. 1, ap. 9, sector 3 Bucureşti 1000
  1087 Sâncreanu Alexandrina Calea Victoriei nr. 91-93, et. 4, ap. 48, sector 1 Bucureşti 2000
  1088 Taglă Georgeta str. Dr. Ohedenaru nr. 31, mansardă, sector 1 Bucureşti 2000
  1089 Bădescu Ioana comuna Clejani, sat Sterea Giurgiu 2500
  1090 Pavăl Ana Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48, bl. 48A, sc. A, ap. 71 Suceava 800
  1091 Motan Alexandru Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48, bl. 48A, sc. A, ap. 122 Suceava 800
  1092 Dafin Marcel Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48, bl. 48A, sc. A, ap. 4 Suceava 900
  1093 Alexandru Francisc Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48, bl. 48A, sc. A, ap. 132 Suceava 1100
  1094 Ungureanu Aneta Suceava, str. Ana Ipătescu nr. 2, bl. E1, sc. C, ap. 1 bis Suceava 700
  1095 Judea Elena Geanina Suceava, str. Narciselor nr. 3, bl. 82A, sc. A, ap. 34 Suceava 1800
  1096 Caziuc Vasile Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48, bl. 48A, sc. B, ap. 53 Suceava 300
  1097 Căpitan Severin Suceava, str. Oituz nr. 21, bl. O2, sc. A, ap. 35 Suceava 450
  1098 Polocoşeriu Corneliu Suceava, str. Ion Neculce nr. 3, bl. 28, sc. A, ap. 7 Suceava 750
  1099 Rotariu Mihai Suceava, str. Victoriei nr. 8, bl. H3, sc. A, ap. 9 Suceava 700
  1100 Gherman Stelian Suceava, str. Măgurei nr. 4, bl. I2, sc. B, ap. 9 Suceava 1000
  1101 Gemănariu Stela Suceava, str. Lazăr Vicol nr. 4, bl. E52 bis, ap. 11 Suceava 800
  1102 Jijie Maria Suceava, str. Bistriţei nr. 1, bl. 35, sc. A, ap. 6 Suceava 500
  1103 Bîhu Gheorghiţă Ovidiu Suceava, str. Viitorului nr. 11, bl. G12, sc. A, ap. 2 Suceava 750
  1104 Cercel Maria Suceava, str. Narciselor nr. 6, bl. 84, sc. B, ap. 10 Suceava 600
  1105 Puiu Maria Suceava, Calea Burdujeni nr. 8, bl. 40, sc. A, ap. 10 Suceava 1500
  1106 Chiriac Natalia Suceava, str. Prieteniei nr. 4, bl. 90, sc. C, ap. 2 Suceava 600
  1107 Popescu Any Mary Suceava, str. Victoriei nr. 20, bl. F4, sc. A, ap. 3 Suceava 500
  1108 Leonte Niculina Suceava, str. Victoriei nr. 16, bl. F2, sc. A, ap. 8 Suceava 1200
  1109 Constantin Petru Suceava, str. M. Damaschin, nr. 2, bl. 26, sc. F, ap. 3 Suceava 400
  1110 Atodiresei Paraschiva Suceava, Calea Burdujeni bl. 50, sc. A, ap. 6 Suceava 2000
  1111 Radion Toader Suceava, str. Celulozei nr. 3, bl. 16, sc. F, ap. 10 Suceava 1930
  1112 Macoveiciuc Gheorghe Suceava, str. Călimani nr. 3, bl. 16, sc. C, ap. 6 Suceava 800
  1113 Stremciuc Stelian Suceava, str. Castanilor bl. 26, sc. A, ap. 13 Suceava 600
  1114 Tăutu Vladimir Dumitru Suceava, Calea Unirii nr. 39, bl. 92, sc. F, ap. 4 Suceava 1760
  1115 Axinte Maria Suceava, str. Celulozei nr. 2, bl. 24, sc. E, ap. 10 Suceava 820
  1116 Gula Gheorghe Mircea Suceava, str. Baladei nr. 9, bl. 6, sc. A, ap. 9 Suceava 800
  1117 Iftode Ilie Suceava, Calea Burdujeni nr. 25, bl. 52, sc. B, ap. 10 Suceava 450
  1118 Soveja Petru Suceava, str. Grl. Iacob Zadik nr. 6, bl. 72, sc. A, ap. 14 Suceava 800
  1119 Chiforiuc Constantin Suceava, Calea Unirii nr. 88, bl. 71, sc. A, ap. 1 Suceava 700
  1120 Huşman Petru Suceava, str. Privighetorii nr. 78, sc. A, ap. 38 Suceava 920
  1121 Minciună Victoria Suceava, str. Baladei nr. 2, bl. 25, sc. A, ap. 10 Suceava 960
  1122 Cîrlan Oltea Suceava, str. M. Damaschin, nr. 6, bl. 12, sc. F, ap. 20 Suceava 540
  1123 Bălan Dan Suceava, str. Celulozei nr. 1, bl. 25, sc. B, ap. 4 Suceava 390
  1124 Buta Paraschiva Suceava, str. Aurora nr. 2, bl. 39, sc. A, ap. 5 Suceava 2000
  1125 Filimon Drusica Violeta Suceava, Calea Burdujeni nr. 6, bl. 23, sc. B, ap. 15 Suceava 1170
  1126 Magazin Liliana Suceava, str. Privighetorii nr. 4, bl. 4, sc. A, ap. 20 Suceava 670
  1127 Vasiliu Dan Suceava, al. Lalelelor nr. 22, bl. 112A, sc. A, ap. 15 Suceava 1300
  1128 Iluca-Răileanu Petru Suceava, str. Celulozei nr. 3, bl. 16, sc. F, ap. 7 Suceava 460
  1129 Novac Mircea Suceava, str. Amurgului nr. 18, bl. 119, sc. C, ap. 10 Suceava 1100
  1130 Ciornei Ilie Suceava, str. Grl. Iacob Zadik nr. 10, bl. 74, sc. C, ap. 11 Suceava 2400
  1131 Şutac Mircea Suceava, str. Tineretului nr. 12, bl. 124, sc. D, ap. 5 Suceava 800
  1132 Toma Olga Suceava, str. Tineretului nr. 12, bl. 124, sc. A, ap. 3 Suceava 800
  1133 Burghela Constantin Suceava, aleea Lalelelor nr. 4, sc. A, ap. 7 Suceava 1900
  1134 Macoveiciuc Maria Suceava, aleea Lalelelor nr. 9, sc. B, ap. 3 Suceava 1300
  1135 Achiţei Rodica Suceava, aleea Lalelelor nr. 3, bl. 103, sc. B, ap. 1 Suceava 1100
  1136 Popa Lenuţa Suceava, str. Lazăr Vicol bl. E41, sc. A, ap. 15 Suceava 380
  1137 Şotropa Mircea Suceava, str. Amurgului nr. 18, bl. 119, sc. C, ap. 5 Suceava 650
  1138 Paragină Brînduşa Suceava, str. Victoriei nr. 29, bl. E18, sc. A, ap. 7 Suceava 700
  1139 Chiriuc Valeria Suceava, str. Viitorului nr. 1, bl. D1, sc. A ap. 3 Suceava 1000
  1140 Petrencic Carmen Suceava, str. Tineretului nr. 3, bl. 38, sc. D, ap. 5 Suceava 900
  1141 Nichitoi Toma Suceava, str. Prieteniei nr. 3, bl. 144, sc. B, ap. 10 Suceava 500
  1142 Tîmpescu Elisabeta Suceava, bd. G. Enescu nr. 46, bl. T95, sc. B, ap. 20 Suceava 500
  1143 Munteanu Genuţa Suceava, str. Prieteniei bl. 137, sc. A, ap. 8 Suceava 1200
  1144 Băieş Aglaia Suceava, str. Luceafărului bl. E59, sc. A, ap. 7 Suceava 400
  1145 Mazăre Gabriela Suceava, str. Zorilor nr. 22, bl. E56, sc. B, ap. 2 Suceava 800
  1146 Puşcaş Olga Suceava, str. Eroilor nr. 6, bl. 54, sc. E, ap. 3 Suceava 1600
  1147 Corneanu Dorina Suceava, str. Tineretului nr. 11, bl. 136, sc. A, ap. 8 Suceava 2500
  1148 Rusu Gheorghe Suceava, str. Amurgului nr. 14, bl. 108, sc. C, ap. 5 Suceava 400
  1149 Ghinter Petrişor Suceava, str. Tineretului nr. 11, bl. 136, sc. D, ap. 9 Suceava 1600
  1150 Vataman Alexandru Suceava, bd. G. Enescu nr. 26, bl. E68, sc. A, ap. 9 Suceava 700
  1151 Frunză Ana com. Bretea Română, Sat Bretea Strei, bl. C.F.R Hunedoara 400
  1152 Nistor Daniel com. Ghelari, str. Unirii, nr. 1, ap. 13 Hunedoara 700
  1153 Beldescu Anica com. Sarmizegetusa nr. 214 Hunedoara 800
  1154 Petrean Gabriela Emilia com. Vaţa De Jos, str. Calea Crişului nr. 26 Hunedoara 1000
  1155 Aramă Maria-Magdalena Deva, str. Progresului, bl. 6, ap. 4 Hunedoara 200
  1156 Ardelean Ileana Hunedoara, str. Trandafirilor, nr. 7, bl. 17, ap. 21 Hunedoara 500
  1157 Balog Ileana Hunedoara, str. Rîndunicii, nr. 4, bl. 28, ap. 29 Hunedoara 300
  1158 Ciurar Luminiţa Hunedoara, str. Dragoş Vodă, nr. 28 Hunedoara 300
  1159 Dănilă Alexandrina Hunedoara, str. Eroilor, nr. 1, ap. 53 Hunedoara 400
  1160 Filip Floarea Hunedoara, str. Eliberării, nr. 5, bl. 2, ap. 27 Hunedoara 400
  1161 Horodincă Sandu Hunedoara, str. Viorele, nr. 2, bl. 11, ap. 15 Hunedoara 800
  1162 Ivan Maria Hunedoara, str. Brazilor, nr. 27 Hunedoara 300
  1163 Munteanu George-Marcel Hunedoara, str. Batiz, nr. 4, bl. F1, ap. 50 Hunedoara 500
  1164 Mureşan Elisabeta Hunedoara, str. Rândunicii, nr. 4, bl. 28, ap. 3 Hunedoara 300
  1165 Pascal Aurica Hunedoara, str. Viorele, nr. 4, bl. 10, ap. 52 Hunedoara 400
  1166 Pricop Vasile Hunedoara, str. Mureşului, nr. 2a, bl. A, ap. 34 Hunedoara 400
  1167 Solovăstru Ecaterina Hunedoara, str. Viorele, nr. 4, bl. 10, ap. 46 Hunedoara 300
  1168 Stanciu Ioan Hunedoara, str. Trandafirilor nr. 12, bl. 25, ap. 55 Hunedoara 600
  1169 Tanţa Eugenia Hunedoara, str. Carpaţi nr. 168 Hunedoara 700
  1170 Varga Etelca Hunedoara, str. Trandafirilor, bl. 17, ap. 15 Hunedoara 300
  1171 Dejan Maria Mihaela Aninoasa, str. Libertăţii, nr. 119, ap. 6 Hunedoara 300
  1172 Muntean Iancu Aninoasa, str. Costeni, nr. 303 Hunedoara 300
  1173 Sularia Maria Aninoasa, str. Libertăţii, bl. 105, ap. 100 Hunedoara 300
  1174 Dobrescu Ionela Petrila, str. Tudor Vladimirescu, bl. 6, ap. 1 Hunedoara 500
  1175 Horvath Gavril-Dorel Petrila, str. Tudor Vladimirescu, bl. 86, ap. 42 Hunedoara 300
  1176 Balasz Alexandru Petroşani, str. Venus, bl. 8, ap. 1 Hunedoara 300
  1177 Ghiţulescu Ion Petroşani, aleea Florilor nr. 5, bl. 5, ap. 2 Hunedoara 300
  1178 Vladislav Maria Petroşani, str. Funicularului, nr. 42, ap. 2 Hunedoara 300
  1179 Bratu Elena Deva, aleea Romanilor, bl. 26, ap. 34 Hunedoara 600
  1180 Pădurean Elena Deva, str. Bejan, bl. 60, ap. 42 Hunedoara 300
  1181 Pop Monica Deva, str. Zamfirescu, bl. Q, ap. 8 Hunedoara 1000
  1182 Vass Csaba-Gabriel Deva, str. 1 Mai, nr. 27, ap. 7 Hunedoara 400
  1183 Bîrsan Silvia Hunedoara, str. Batiz, nr. 2, bl. G, ap. 1 Hunedoara 400
  1184 Budianu Iacob-Ioan Hunedoara, str. Rîndunicii, nr. 2, bl. 27, ap. 108 Hunedoara 300
  1185 Delibaşa Ion Hunedoara, str. Trandafirilor nr. 31, bl. 32, ap. 14 Hunedoara 300
  1186 Komiveş Maria Hunedoara, str. M. Viteazu nr. 17, bl. B3, ap. 41 Hunedoara 500
  1187 Kristof Silvia Hunedoara, str. Batiz, nr. 2, bl. G, ap. 118 Hunedoara 400
  1188 Pascu Elena Hunedoara, str. Trandafirilor, nr. 18, bl. 35, ap. 53 Hunedoara 700
  1189 Teglaş Ioan Hunedoara, str. Trandafirilor, nr. 8, bl. 19, ap. 31 Hunedoara 500
  1190 Tîrnovan Gabriel Hunedoara, str. Ştrandului, nr. 2, bl. M, ap. 17 Hunedoara 500
  1191 Zamfir Maria Hunedoara, aleea Pinilor, nr. 2, bl. 42, ap. 4 Hunedoara 400
  1192 Zoltan Andrei Hunedoara, str. G. Enescu, nr. 5, ap. 9 Hunedoara 300
  1193 Varga Albert Hunedoara, Piaţa Eliberării, nr. 3, bl. 8, ap. 86 Hunedoara 500
  1194 Becheru Florian Petroşani, str. Dacia, bl. M3, ap. 1 Hunedoara 300
  1195 Căldărar Elena Petroşani, str. Dărăneşti, nr. 9 Hunedoara 200
  1196 Cozma Gheorghiţa Petroşani, str. Aurel Vlaicu, nr. 39 Hunedoara 300
  1197 Mărgărint Măndica-Laura Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 8, ap. 21 Hunedoara 400
  1198 Stocher Irma Petroşani, str. Maleia, nr. 67 Hunedoara 300
  1199 Tinca Iosif Petroşani, str. Saturn, bl. 9, ap. 5 Hunedoara 300
  1200 Trăsnea Ludmila Petroşani, str. Independenţei, bl. 28, ap. 21 Hunedoara 400
  1201 Tofan Ionica com. Sîntămărie Orlea, strada Colonia Orlea, nr. F12, bl. Baraca, ap. 12 Hunedoara 600
    899050

____________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x