privind aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării
Având în vedere solicitarea Preşedintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării,în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituţia României, republicată, ale art. 5 din Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării şi ale art. 1 pct. 27 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe aprobă Strategia naţională de apărare a ţării, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUIILIE SÂRBUBucureşti, 4 noiembrie 2008.Nr. 30. +
Anexa STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A ŢĂRIIStrategia naţională de apărare a ţării a fost elaborată pe baza prevederilor Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării naţionale.Conform aceleiaşi legi, Ministerul Apărării va elabora, pornind de la prevederile Strategiei naţionale de apărare a ţării, Carta albă a apărării. Aceasta va include obiectivele politicii de apărare, măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora. De asemenea, documentul va mai prezenta structura de forţe actuală şi viitoare, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, precum şi resursele care urmează să fie asigurate anual în vederea generării capabilităţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor Armatei.În conformitate cu aceeaşi lege, Statul Major General va elabora Strategia militară a României, care va cuprinde identificarea potenţialelor riscuri şi ameninţări militare la adresa securităţii naţionale, definirea obiectivelor militare naţionale, stabilirea conceptelor strategice şi operaţionale pentru îndeplinirea acestor obiective şi a misiunilor Armatei.Instituţiile participante la redactarea proiectului Strategiei naţionale de apărare a ţării au fost cele stabilite prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 62/2006.România este un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, cu democraţie consolidată şi economie de piaţă funcţională, care urmăreşte promovarea şi protejarea intereselor sale în acord cu calitatea de membru activ al comunităţii internaţionale.România este parte a comunităţii europene şi euroatlantice, angajată în promovarea democraţiei şi libertăţii pentru o lume mai sigură şi stabilă. Statul român îşi asumă toate responsabilităţile care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, precum şi pe cele derivate din parteneriatele strategice la care România este parte. +
Capitolul 1Cadrul general şi fundamentele Strategiei naţionale de apărare a ţăriiStrategia naţională de apărare a ţării se fundamentează pe prevederile Constituţiei României şi ale legislaţiei naţionale în domeniul apărării şi securităţii şi este armonizată cu Strategia Europeană de Securitate, Conceptul strategic al NATO, precum şi cu documentele relevante în domeniul apărării ale celor două organizaţii.Apărarea reprezintă o componentă esenţială a securităţii naţionale. Strategia naţională de apărare a ţării stabileşte obiectivele, direcţiile de acţiune şi priorităţile în domeniul apărării, contribuind la realizarea cadrului general al promovării şi apărării intereselor de securitate.Dezvoltarea prezentei strategii are la bază liniile directoare stabilite prin Strategia de securitate naţională a României, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în aprilie 2006, în mod particular interesele şi obiectivele naţionale de securitate, evaluarea mediului internaţional de securitate, precum şi identificarea potenţialelor riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi.1.1. Valorile şi interesele naţionalePrincipalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sunt: democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii; respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea şi economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţională; dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii.Pe baza acestor valori, interesele naţionale sunt: menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului român; îndeplinirea responsabilă a obligaţiilor şi rolului ce decurg din statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene; dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante; modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic, precum şi a resurselor naturale; creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale, în contextul participării active la construcţia identităţii europene.1.2. Mediul de securitate. Premise şi oportunităţi strategiceÎn vederea apărării şi promovării intereselor naţionale, trebuie avută în vedere complexitatea mediului de securitate, aflat într-o continuă schimbare. La formele clasice de riscuri şi vulnerabilităţi regionale se adaugă noi ameninţări asimetrice, neconvenţionale şi transfrontaliere care se amplifică în intensitate şi ca arie de manifestare. O agresiune convenţională pe scară largă împotriva spaţiului euroatlantic rămâne în continuare foarte improbabilă pe termen mediu. Terorismul internaţional, precum şi proliferarea armelor de distrugere în masă vor reprezenta principalele ameninţări asimetrice la adresa securităţii internaţionale. Instabilitatea datorată crizelor şi conflictelor regionale, respectiv potenţialul de activare a unor conflicte "îngheţate", disponibilitatea crescută a noilor tipuri de arme convenţionale, crima organizată transfrontalieră, folosirea în scopuri distructive a noilor tehnologii, întreruperea fluxului de resurse vitale, migraţia ilegală şi efectele dezastrelor naturale vor fi cele mai probabile provocări pe termen mediu. Guvernarea ineficientă este un alt pericol pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi afectează îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale unor state, existând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier. Aceste ameninţări sunt interrelaţionate, cel mai mare pericol la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi a celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea statelor democratice fiind reprezentat de terorismul internaţional, structurat în reţele transfrontaliere care pot dispune de arme de distrugere în masă.Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii; organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.Având în vedere evoluţiile din mediul strategic internaţional, asigurarea securităţii depăşeşte sfera de responsabilitate a unei singure ţări şi nu mai poate fi asigurată numai prin mijloace clasice de tip militar. Noul context internaţional şi diversificarea riscurilor şi ameninţărilor asimetrice la adresa securităţii au determinat trecerea de la apărarea strict teritorială la cea colectivă, precum şi extinderea tipurilor de misiuni şi operaţii militare. Operaţiile militare nu mai au astăzi o delimitare geografică strictă, determinată de graniţele statelor sau ale alianţelor, putând fi desfăşurate în orice parte a globului, oricând va fi nevoie şi într-un timp de reacţie foarte scurt.În acest context, sistemul de apărare colectivă, politica externă şi de securitate comună, parteneriatele, cooperarea şi implicarea în iniţiativele regionale, relaţiile bilaterale, participarea activă la operaţiile multinaţionale din diverse teatre constituie cadrul de manifestare a Strategiei naţionale de apărare a ţării.În acelaşi timp, asigurarea securităţii şi apărării naţionale presupune valorificarea oportunităţilor pe care mediul strategic le prezintă. Astfel, România dispune de următoarele oportunităţi strategice:– apartenenţa la NATO (garanţia majoră de securitate naţională), ceea ce conferă României dreptul de a participa la procesele decizionale aliate privind răspunsul la provocările actuale ale securităţii internaţionale;– apartenenţa la Uniunea Europeană şi participarea la dezvoltarea politicii europene de securitate şi apărare;– dezvoltarea parteneriatelor strategice în spiritul avantajului reciproc;– procesul de dezvoltare a politicilor NATO şi Uniunii Europene în zona balcanică, Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, context în care poziţia geostrategică a României devine un reper important;– dezvoltarea unor proiecte energetice de interes european şi global în regiunea extinsă a Mării Negre;– interesul statelor din zona Mării Negre pentru mecanisme de securitate cooperativă şi asistenţă în domeniul reformei sectorului de securitate. +
Capitolul 2Obiectivele strategice ale apărării naţionaleObiectivele strategice ale apărării naţionale sunt stabilite pe baza prevederilor Strategiei de securitate naţională a României şi răspund necesităţii de promovare a intereselor naţionale, combaterii ameninţărilor asimetrice, reducerii riscurilor şi diminuării vulnerabilităţilor interne.Obiectivele strategice ale apărării naţionale sunt:– consolidarea profilului României în cadrul NATO;– dezvoltarea contribuţiei României la Politica europeană de securitate şi apărare, în calitate de membru al Uniunii Europene;– angajarea în lupta împotriva terorismului şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă;– creşterea contribuţiei la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale;– transformarea capacităţii de apărare a României.2.1. Consolidarea profilului României în cadrul NATONATO rămâne principala structură de apărare colectivă în spaţiul european şi euroatlantic, reprezentând pentru România cea mai importantă garanţie de securitate.România consideră că apărarea colectivă trebuie să rămână misiunea centrală a NATO, apreciind, în acelaşi timp, că avem nevoie de o Alianţă flexibilă, capabilă să desfăşoare eficient o gamă largă de misiuni, atât în interiorul, cât şi în afara zonei euroatlantice, inclusiv de sprijin al eforturilor de stabilizare derulate de alte organizaţii regionale sau internaţionale.România va contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, esenţială pentru realizarea obiectivelor şi rolului NATO, precum şi pentru extinderea ariei de stabilitate şi democraţie în Europa şi regiunile învecinate. România va acţiona constant în sprijinul coeziunii NATO şi dezvoltării parteneriatului Alianţei cu Uniunea Europeană.România va sprijini continuarea politicii "uşilor deschise" a NATO şi aderarea la Alianţă a altor state care doresc şi sunt în măsură să contribuie la promovarea principiilor, valorilor şi obiectivelor NATO, acest proces având un efect stabilizator asupra întregului continent.Alianţa se află în proces de transformare, atât la nivel politic, prin adâncirea dialogului politic în cadrul Alianţei şi eficientizarea procesului decizional, cât şi militar. Dezvoltările în materie de capabilităţi sunt o prioritate constantă. România este parte activă a acestui proces prin:– continuarea îndeplinirii responsabilităţilor rezultate din obiectivele de securitate aferente conceptului strategic al Alianţei;– continuarea operaţionalizării forţelor puse la dispoziţia Alianţei;– participarea la întregul spectru de misiuni şi operaţii NATO (apărare colectivă, prevenirea conflictelor, managementul crizelor, intervenţie umanitară, sprijin pentru stabilizare şi reconstrucţie);– participarea la dezvoltările conceptuale privind procesul de transformare;– contribuţia la iniţiativele aliate privind capabilităţile, printre acestea figurând Forţa de răspuns a NATO şi Angajamentele de la Praga privind capabilităţile;– asigurarea, printr-o strategie interinstituţională eficientă, a personalului şi a resurselor necesare pentru încadrarea posturilor asumate de România în cadrul NATO;– contribuţia financiară la bugetele civil, militar şi Programul NATO de Investiţii în Domeniul Securităţii (NSIP);– asistenţă acordată ţărilor partenere.În vederea atragerii şi utilizării la nivel naţional a unor resurse comune aliate pentru realizarea unor proiecte de infrastructură, se impune dezvoltarea cadrului legislativ, precum şi implementarea procedurilor specifice NSIP.2.2. Dezvoltarea contribuţiei la Politica europeană de securitate şi apărarePrin dobândirea calităţii de membru al Uniunii Europene, România este conectată direct şi ireversibil la valorile democraţiei europene. În contextul demersurilor pentru integrare, eforturile României urmăresc convergenţa liniilor principale ale politicii sale externe cu prevederile Politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene (PESC), aceasta sprijinindu-se nemijlocit pe Politica europeană de securitate şi apărare (PESA).Ca membru al Uniunii Europene, demersurile româneşti în sfera securităţii europene urmăresc afirmarea profilului strategic al României. Acest profil strategic generează responsabilităţi suplimentare pentru politica de securitate şi apărare a României, cu relevanţă pentru securitatea întregii Uniuni.În vederea conectării depline la dimensiunea de securitate şi apărare a Uniunii Europene, se vor urmări:– sporirea contribuţiei la capabilităţile militare şi civile;– dezvoltarea contribuţiei la consolidarea capacităţii de răspuns rapid a Uniunii Europene, inclusiv prin participarea la grupurile tactice de luptă;– consolidarea participării la operaţiile de gestionare a crizelor;– implicarea activă în activităţile şi programele Agenţiei Europene de Apărare (EDA);– încadrarea posturilor alocate României în structurile specifice ale Uniunii Europene.România va susţine promovarea unui rol activ al Uniunii Europene în gestionarea crizelor din zonele de instabilitate din proximitatea sa (statele din Balcanii de Vest, zona Mării Negre, conflictele îngheţate din Europa de Est şi Caucaz), dar şi în alte zone de importanţă strategică pentru politica externă a României.2.3. Angajarea în lupta împotriva terorismului şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masăRomânia este parte a eforturilor internaţionale de luptă împotriva terorismului, urmărind prin aceasta asigurarea securităţii naţionale. România consideră că numai printr-o strategie proactivă acţiunile reţelei internaţionale teroriste pot fi combătute şi reduse, iar regimurile şi actorii care le susţin, descurajaţi. În acest sens, România va acţiona prin toate metodele legitime, împreună cu statele aliate şi partenere, în spiritul măsurilor puse în practică de comunitatea internaţională. România va continua să participe la procesele de stabilizare şi reconstrucţie din Irak şi Afganistan, împreună cu aliaţii, până la atingerea de către aceste state a capacităţii de autosusţinere.În plan intern, este necesară optimizarea sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care trebuie să asigure, într-o viziune unitară, cooperarea interinstituţională şi transsectorială destinată îndeplinirii optime a tuturor sarcinilor subsumate acţiunii naţionale în domeniu. În acest scop, se va acţiona pentru:– cunoaşterea, anticiparea, prevenirea şi contracararea, monitorizarea şi evaluarea permanentă a tuturor riscurilor şi ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor care pot afecta securitatea naţională;– protejarea teritoriului naţional, a populaţiei, facilităţilor şi a obiectivelor româneşti din interior şi din exterior de activităţile asociate terorismului;– coordonarea eforturilor naţionale de prevenire şi combatere a fenomenului terorist cu partenerii strategici, organizaţii şi alte forme structurale de cooperare antiteroristă între state, în primul rând cu cele instituite în cadrul NATO şi al Uniunii Europene;– optimizarea capabilităţilor militare pentru îndeplinirea operaţiilor multinaţionale de stabilizare şi reconstrucţie în sprijinul luptei împotriva terorismului.Riscul achiziţionării sau producerii de către grupuri teroriste a armelor de distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor naţionale de contraproliferare şi neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control în concordanţă cu mecanismele şi procesele dezvoltate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene.România este stat neposesor de arme nucleare, care promovează activ în plan internaţional principiile neproliferării şi dezarmării nucleare, fiind stat-parte la toate documentele internaţionale care reglementează acest domeniu.Conform prevederilor Tratatului de neproliferare nucleară, România se angajează să nu primească din partea nimănui arme nucleare sau dispozitive nucleare şi să nu deţină controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive, direct sau indirect. România susţine includerea în acest regim a tuturor statelor care deţin arme nucleare sau capacităţi de producere a acestora, în vederea diminuării riscului de proliferare.Statul român îşi dezvoltă politica naţională în acest domeniu prin constituirea de sisteme, mecanisme şi proceduri integrate şi coerente care să susţină lupta împotriva terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, în cooperare cu structuri similare din statele europene, aliate şi partenere.România va urmări în continuare o cât mai bună integrare a activităţii desfăşurate de ţara noastră în forurile care discută subiecte de interes pentru agenda de dezarmare şi neproliferare nucleară, precum şi în cadrul reuniunilor prilejuite de alte forme de cooperare în domeniu.2.4. Creşterea contribuţiei specifice la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionaleRomânia este implicată în securitatea şi stabilitatea regională pe următoarele paliere complementare:– participarea la procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est;– consolidarea rolului de furnizor de stabilitate şi securitate în regiunea Balcanilor, în zona extinsă a Mării Negre şi în spaţiul ex-sovietic;– participarea activă a României în cadrul diferitelor iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securităţii;– participarea la misiunile de securitate conduse de NATO sau Uniunea Europeană şi/sau sub mandat ONU sau OSCE.Ţara noastră susţine dezvoltarea în regiunea extinsă a Mării Negre a unor politici ale NATO şi Uniunii Europene care să sprijine procesele de stabilizare economică şi socială, precum şi întărirea securităţii frontierelor pentru statele din regiune.Se vor urmări, cu prioritate, dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu statele din regiunea extinsă a Mării Negre şi Balcani, dezvoltarea de programe de asistenţă acordată statelor interesate din regiune în domeniul reformei sectorului de apărare şi dezvoltarea iniţiativelor de cooperare bilaterală şi multinaţională în regiune.2.5. Transformarea capacităţii de apărare a RomânieiCapacitatea de apărare rezultă din acţiuni coordonate, în principal în domeniile militar, siguranţă şi ordine publică şi informaţii, precum şi economic, administraţie publică la nivel central şi local, educaţie, sănătate, infrastructură şi comunicaţii, mediu.Abordarea integrată a procesului de transformare va urmări cu prioritate:– creşterea ponderii dimensiunii anticipative din cadrul mecanismelor decizionale;– creşterea interoperabilităţii interinstituţionale prin transformare organizaţională;– optimizarea managementului integrat al resurselor disponibile;– pregătirea profesională continuă a personalului;– continuarea procesului de modernizare a infrastructurii de reţea şi informaţională;– asigurarea complementarităţii capabilităţilor specifice de apărare;– dezvoltarea interfeţelor de cooperare în cadrul programelor interagenţii.Transformarea reprezintă un proces continuu de dezvoltare, adaptare şi integrare de noi concepte, strategii, doctrine, sisteme manageriale şi capabilităţi, care urmăreşte creşterea capacităţii de apărare în vederea satisfacerii nevoilor de securitate ale ţării. Acest proces este corelat cu transformarea la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi evoluţiile specifice la nivelul politicii europene de securitate şi apărare.Transformarea capacităţii de apărare reprezintă condiţia sine qua non pentru realizarea celorlalte obiective strategice ale apărării. +
Capitolul 3Direcţiile de acţiune în domeniul apărării3.1. Lupta împotriva terorismuluiEforturile României în acest sens vor viza simultan:– protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi obiectivelor autohtone, a rezidenţilor şi obiectivelor străine de manifestări de natură teroristă, respectiv prevenirea şi/sau diminuarea riscurilor specifice la adresa securităţii României prin activităţi instituţionalizate, inclusiv informative;– continuarea şi aprofundarea implicării la nivel global şi regional în prevenirea şi combaterea terorismului prin: participarea la operaţii multinaţionale, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apărare în lupta împotriva terorismului, asistenţă complexă în procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict.Direcţiile de acţiune pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt:– dezvoltarea capacităţilor structurilor naţionale cu responsabilităţi în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;– întărirea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru anticiparea, descurajarea şi contracararea acţiunilor teroriste;– perfecţionarea sistemului de protecţie a infrastructurii critice;– asigurarea interoperabilităţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;– perfecţionarea pregătirii personalului responsabil cu activităţile de prevenire şi combatere a terorismului.România va continua implementarea prevederilor Strategiei Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului şi va coopera cu aliaţii în vederea consolidării capacităţii NATO de luptă împotriva terorismului.3.2. Combaterea proliferării armelor de distrugere în masăProliferarea armelor de distrugere în masă asociată cu recrudescenţa ameninţărilor teroriste constituie provocări pentru întreaga comunitate internaţională. Eficienţa sistemului de apărare a ţării este dată şi de gradul de implicare în eforturile internaţionale şi regionale de diminuare a ameninţărilor de această natură.Principalele direcţii de acţiune vor viza:– participarea activă a României în cadrul regimurilor internaţionale de neproliferare şi control al exporturilor;– respectarea obligaţiilor şi a angajamentelor pe care România şi le-a asumat prin tratate, convenţii şi aranjamente internaţionale în domeniu;– creşterea eficienţei privind controlul exporturilor şi importurilor de produse militare şi cu dublă utilizare în vederea combaterii acumulărilor destabilizatoare de armamente convenţionale;– întărirea cooperării internaţionale şi interinstituţionale în vederea combaterii proliferării armelor de distrugere în masă;– amplificarea sprijinului de specialitate acordat statelor din regiunea extinsă a Mării Negre în scopul elaborării sau consolidării sistemelor naţionale de control al exporturilor de produse strategice;– participarea la activităţile şi acţiunile vizând blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere în masă.România va consolida dialogul cu statele membre ale Uniunii Europene şi SUA în domeniul controlului exporturilor strategice.De asemenea, România va promova şi va continua să participe la iniţiative menite să dezvolte capacitatea statelor de a răspunde la ameninţările legate de proliferarea armelor de distrugere în masă, pe baza expertizei şi experienţei dobândite prin asumarea unor responsabilităţi importante la nivel regional şi internaţional.3.3. Transformarea militarăObiectivul principal al transformării militare este realizarea de capabilităţi cu un grad ridicat de sustenabilitate şi interoperabilitate, flexibile, mobile, uşor de desfăşurat în teatru, în măsură să participe la întreaga gamă de operaţii şi misiuni ale NATO, la operaţiile UE şi ale altor organizaţii internaţionale, precum şi la măsuri de tip "coaliţie".Principalele direcţii de acţiune în domeniul transformării militare sunt:– finalizarea revizuirii structurii de forţe şi a procesului de operaţionalizare;– creşterea calităţii vieţii personalului militar şi civil şi a nivelului de pregătire a acestuia;– respectarea angajamentelor în domeniul capabilităţilor, asumate faţă de NATO şi Uniunea Europeană;– implementarea noului model de management al resurselor umane;– continuarea eficientizării sistemului de planificare multianuală a resurselor;– optimizarea sistemului de achiziţii în domeniul militar în vederea înzestrării forţelor armate cu echipamente moderne şi performante;– dezvoltarea elementelor de infrastructură care să asigure capacităţi de dislocare, staţionare şi antrenament pentru forţele naţionale şi cele aliate, conform conceptului de Sprijin al naţiunii gazdă (HNS);– aplicarea lecţiilor învăţate referitoare la revoluţia în afacerile militare;– crearea unor structuri de comandă şi control flexibile;– valorificarea superioară a tehnologiilor specifice;– dezvoltarea sistemului de informaţii pentru apărare;– dezvoltarea pe baza standardelor NATO şi ale Uniunii Europene a reţelelor de comunicaţii şi informatice ale tuturor structurilor implicate în sistemul naţional de apărare şi interconectarea acestora cu Sistemul general de comunicaţii NATO (NGCS);– punerea accentului pe capacitatea de a desfăşura operaţii în reţea.Forţele vor fi pregătite diferenţiat şi diversificat, pentru misiuni clasice şi neconvenţionale, orientate spre obiective, în rândul cărora misiunile antiteroriste, respectiv cele de contraproliferare, contrainsurgenţă şi reconstrucţie postconflict vor avea o pondere însemnată. De asemenea, va fi acordată o atenţie deosebită cooperării cu organizaţiile neguvernamentale, entităţi care joacă un rol tot mai important în actualele operaţii de stabilizare şi reconstrucţie. De asemenea, vor fi menţinute şi dezvoltate capacităţi adecvate de intervenţie umanitară, în sprijinul autorităţilor publice, în cazul unor urgenţe civile.3.4. Managementul crizelorPentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire a crizelor până la apărarea colectivă, România are în vedere implementarea sistemului naţional integrat de gestionare a crizelor.Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne sau externe. În acelaşi timp, sistemul va avea capacitatea de a răspunde adecvat diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei.O componentă esenţială a funcţionării eficiente a sistemului naţional de management al crizelor o reprezintă angajarea populaţiei în susţinerea efortului de reconstrucţie şi managementul consecinţelor în urma unor situaţii de criză sau urgenţe civile. De asemenea, autorităţile locale au un rol major în pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi în gestionarea intervenţiilor, prin asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare.Ca direcţii principale de acţiune, se vor urmări:– armonizarea legislativă şi procedurală cu gestionarea crizelor şi a urgenţelor civile în NATO şi Uniunea Europeană, prin aplicarea politicilor şi instrumentelor NATO în domeniu, precum şi prin participarea la operaţiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor;– perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor;– pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţe civile.3.5. Informaţii pentru apărareActivitatea de informaţii pentru apărare contribuie la realizarea securităţii naţionale şi reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni desfăşurate de structuri specializate în scopul informării oportune a factorilor de decizie.Constituirea comunităţii de informaţii reprezintă direcţia majoră a procesului de dezvoltare a activităţii de informaţii la nivel naţional. Înfiinţarea şi consolidarea pe baze formale a unei comunităţi naţionale de informaţii asigură cadrul organizatoric de funcţionare integrată a instituţiilor de informaţii şi securitate. Pentru asigurarea unei activităţi coerente de informaţii la nivel naţional, comunitatea de informaţii va asigura coordonarea şi eliminarea redundanţelor în activităţile specifice.Comunitatea de informaţii asigură o funcţionare în parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii şi securitate, care îşi păstrează atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii de informaţii la nivel strategic.Comunitatea de informaţii permite îndeplinirea misiunilor specifice, respectiv funcţionarea independentă a elementelor acesteia, concomitent cu constituirea la nivel naţional a unor capacităţi de informaţii care pot fi folosite în comun. De asemenea, asigură interoperabilitatea şi dezvoltarea sistemelor adecvate de comunicaţii necesare schimbului de informaţii eficient între elementele acesteia.Pentru asigurarea unui caracter proactiv al activităţii de informaţii pentru apărare, direcţiile de acţiune specifice vor include:– promovarea şi apărarea, pe plan extern, a intereselor naţionale;– dezvoltarea capacităţilor strategice de culegere de informaţii şi de analiză multisursă;– adaptarea permanentă a fluxului informativ pentru sprijinul eficient al fundamentării deciziilor;– creşterea eficienţei activităţii informativ-operative şi orientarea acesteia pe priorităţi şi domenii ale ameninţărilor TESSOC (terorism, spionaj, sabotaj, subversiune, crimă organizată);– dezvoltarea raporturilor de colaborare cu instituţiile de informaţii şi securitate atât la nivel naţional, bilateral, cât şi în cadrul NATO şi al Uniunii Europene;– asigurarea securităţii informaţiilor clasificate în conformitate cu cerinţele standardelor naţionale, ale NATO şi ale Uniunii Europene;– perfecţionarea cadrului normativ şi procedural în domeniul informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii şi armonizarea acestuia cu reglementările NATO şi ale Uniunii Europene.3.6. Economia şi industria de apărareCreşterea economică durabilă şi progresul tehnologic sunt factori cheie ai garantării securităţii României. Asigurarea dezvoltării economice durabile a ţării contribuie atât la creşterea nivelului de securitate individuală a cetăţenilor, cât şi la asigurarea resurselor necesare pentru continuarea reformei şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare.Industria de apărare, parte componentă a industriei naţionale, joacă un rol important în susţinerea procesului de construcţie şi dezvoltare a capabilităţilor de apărare.În acest sens, se vor urmări cu prioritate următoarele direcţii de acţiune:– finalizarea restructurării în vederea eficientizării activităţilor pe criterii de rentabilitate;– corelarea cu dinamica procesului de transformare a capacităţii de apărare, precum şi cu nevoile reale ale sistemului naţional de securitate şi apărare;– modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie militară, inclusiv prin cooperarea cu firme de profil, în mod prioritar, din ţări membre NATO şi ale Uniunii Europene;– conectarea la programele şi proiectele Agenţiei europene de apărare (EDA) în domeniul cercetării, tehnologiilor şi armamentelor.3.7. EducaţiaPunerea în valoare şi dezvoltarea potenţialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România constituie o componentă şi o resursă esenţială a securităţii şi modernizării societăţii româneşti.Vor fi avute în vedere următoarele direcţii principale de acţiune:– îmbunătăţirea procesului de cercetare şi dezvoltare în domenii cu impact asupra politicii de securitate şi apărare;– participarea la programe şi proiecte internaţionale, europene şi bilaterale în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei;– armonizarea învăţământului militar cu politicile naţionale din domeniul educaţiei şi asigurarea specialiştilor de înaltă clasă, conform standardelor cerinţelor de securitate şi apărare a ţării, precum şi ale celor din armatele statelor membre NATO;– pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţe civile;– promovarea culturii de securitate în parteneriat cu societatea civilă.3.8. MediulApărarea trebuie să acorde o importanţă deosebită protecţiei mediului, o coordonată esenţială a îmbunătăţirii vieţii populaţiei şi a creşterii prosperităţii cetăţenilor.Garantarea securităţii ecologice a ţării se va realiza prin:– consolidarea cadrului legislativ şi adaptarea la normele comunitare;– întărirea capacităţii instituţionale;– apărarea împotriva dezastrelor;– prevenirea poluării industriale şi managementul deşeurilor;– securitatea instalaţiilor nucleare dezafectate;– modernizarea sistemului informaţional pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei.În ceea ce priveşte asigurarea securităţii nucleare naţionale, aceasta va fi realizată prin îndeplinirea condiţiilor de siguranţă nucleară şi radiologică a tuturor activităţilor de profil, protejarea populaţiei, a factorilor de mediu şi a bunurilor materiale.Armata şi celelalte structuri cu responsabilităţi în domeniul apărării se vor alinia la eforturile naţionale de susţinere şi extindere a acţiunilor de refacere şi conservare a mediului. Acestea vor promova trecerea la activităţi şi tehnologii mai puţin poluante şi vor acorda atenţie sporită reducerii impactului negativ produs de activităţile militare asupra mediului înconjurător. +
Capitolul 4Resursele pentru apărareSusţinerea eforturilor naţionale pentru dezvoltarea capabilităţilor necesare în domeniul securităţii şi apărării se va baza pe utilizarea eficientă a întregii game de resurse la dispoziţie, în special a celor umane, materiale şi financiare.Atenţia este concentrată asupra utilizării acestor resurse cu eficienţă, urmărindu-se următoarele direcţii generale de acţiune:– îmbunătăţirea coordonării între puterea legislativă şi cea executivă privind luarea deciziilor în alocarea resurselor destinate apărării ţării, a controlului instituţiilor implicate în managementul resurselor, precum şi a exercitării controlului parlamentar asupra acestora;– generalizarea aplicării managementului resurselor pe bază de programe multianuale şi priorităţi de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării;– creşterea transparenţei utilizării fondurilor publice şi a responsabilităţii faţă de contribuabil;– perfecţionarea sistemului de pregătire a populaţiei pentru apărare.4.1. Managementul resurselor umane. Profesionalizarea sectorului de apărareManagementul resurselor umane vizează crearea unor mecanisme eficiente de selecţionare, formare, perfecţionare şi promovare a personalului, astfel încât să se asigure necesarul de profesionişti în domeniul apărării.Direcţiile principale de acţiune în domeniul profesionalizării vor fi:– proiectarea şi implementarea unui management modern şi performant al carierei individuale a personalului civil şi militar;– armonizarea sistemului de formare şi perfecţionare a personalului din domeniul apărării cu reforma sistemului educaţional naţional, în concordanţă cu dezvoltările Uniunii Europene în acest domeniu;– asigurarea reconversiei profesionale a personalului disponibilizat.4.2. Resurse materiale şi financiarea) Infrastructura strategică … Susţinerea dezvoltării durabile a economiei şi realizarea obiectivelor strategice de apărare necesită dezvoltarea unei reţele de infrastructuri fizice, specializate şi eficiente, compatibile cu infrastructurile europene, care să ofere facilităţi şi capabilităţi sporite.Ierarhizarea şi etapizarea proiectelor de infrastructură au la bază cerinţele impuse de obiectivele prioritare în domeniu şi posibilităţile de acoperire a efortului financiar necesar realizării lor.Principalele direcţii de acţiune pentru modernizarea infrastructurii sunt:– menţinerea în parametrii de funcţionare şi valorificarea capacităţilor existente prin reabilitarea şi modernizarea infrastructurilor civile şi militare;– reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurilor de transport, în special aerian şi maritim;– realizarea unei infrastructuri de comunicaţii moderne, viabile şi sigure, capabilă a fi integrată în sistemul european de comunicaţii;– dezvoltarea sistemului de transport al resurselor energetice;– promovarea tehnologiilor de transport ecologic;– pregătirea, modernizarea şi dezvoltarea facilităţilor de infrastructură oferite NATO pentru HNS;– promovarea unor proiecte de infrastructură care să fie finanţate din fondurile comune ale NATO.Realizarea proiectelor de infrastructură presupune identificarea şi alocarea resurselor necesare, din surse naţionale şi internaţionale, prin dezvoltarea de proiecte şi programe cu participarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul apărării.b) Resurse financiare … Metoda finanţării de la bugetul de stat pe baza programelor şi proiectelor concrete determină atribuirea unui rol mai activ bugetului de stat în reformele din domeniul securităţii şi apărării.Alocarea resurselor financiare se va face prin asigurarea unui nivel care să permită îndeplinirea misiunilor şi angajamentelor asumate în acest domeniu.Se va urmări consolidarea proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite pe bază de programe, ceea ce conferă o perspectivă de ansamblu asupra stabilităţii şi predictibilităţii strategiilor sectoriale ale acestora, orientând întreaga gestiune financiară spre obiective, performanţe şi rezultate.4.3. Mecanisme pentru managementul resurselor apărăriiPlanificarea apărării se realizează integrat – prin utilizarea corelată a politicilor, resurselor umane, materiale şi financiare pentru apărare – şi are în vedere realizarea tuturor capabilităţilor în domeniul apărării, inclusiv pentru îndeplinirea responsabilităţilor asumate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene sau al coaliţiilor internaţionale.Planificarea multianuală face posibilă integrarea într-un sistem unitar a obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung la nivelul tuturor elementelor componente ale instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul apărării şi dimensionarea într-un mod realist a resurselor necesare susţinerii acestora, potrivit priorităţilor. De asemenea, permite identificarea constrângerilor, limitărilor şi restricţiilor de orice fel care pot afecta îndeplinirea obiectivelor asumate şi luarea în timp oportun a măsurilor de diminuare a eventualelor efecte negative.O atenţie sporită se va acorda intensificării eforturilor pentru satisfacerea cerinţelor privind înzestrarea forţelor care participă la misiuni internaţionale.Strategia naţională de apărare a ţării pune în prim-plan interesul comun al tuturor cetăţenilor României: asigurarea apărării naţionale prin dezvoltarea unei capacităţi de apărare optime pentru a asigura un răspuns eficient la provocările mediului actual de securitate, care să confere siguranţă şi încredere cetăţenilor României.Ca stat european, România apreciază că apărarea ţării trebuie afirmată şi promovată prin dialog politic, cooperare şi parteneriat, în acord cu politicile specifice ale NATO şi Uniunii Europene.Susţinerea şi materializarea obiectivelor strategiei solicită angajare responsabilă şi patriotism din partea cetăţenilor, organizaţiilor şi organismelor guvernamentale şi neguvernamentale, operatorilor economici din sectorul public şi din sectorul privat, a societăţii româneşti în ansamblul ei.Implementarea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării se va realiza potrivit competenţelor, de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniul apărării.În funcţie de evoluţia evenimentelor determinante din mediul intern şi internaţional de securitate, Strategia naţională de apărare a ţării poate fi modificată şi adaptată.–––-
