Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 13 februarie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind validarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 91 alin. (10) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, ale art. 2 şi 3 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 şi 186 din Regulamentul Senatului,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe validează mandatul de senator al domnului Corodan Ioan – Grupul parlamentar al Partidului România Mare, în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş, mandat rămas vacant ca urmare a decesului senatorului Bindea Liviu-Doru.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 februarie 2006, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 9 februarie 2006.Nr. 3.––––