Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 9 septembrie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 161-186 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-22/193, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 18 mai 2020, Camera Deputaților:1.apreciază nivelul de ambiție ridicat al abordării Comisiei față de construirea viitorului digital al Uniunii Europene, propunerea privind o strategie de cooperare digitală la nivel mondial, precum și atenția acordată investițiilor în proiecte europene de anvergură privind spațiile de date și a celor care vizează dezvoltarea competențelor digitale; … 2.consideră că sunt necesare o articulare mai clară a prioritizării programelor pentru digitalizare nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și în rândul statelor membre și al celor candidate, precum și introducerea unor criterii privind digitalizarea în cooperarea cu state terțe și în tematica aderării; … 3.recomandă elaborarea unui plan care să conțină direcții strategice și măsuri recomandate pentru digitalizare și care să fie fundamentat pe experiența statelor membre; … 4.subliniază necesitatea unei consultări extinse a cetățenilor și a mediului de afaceri cu privire la măsurile de reducere a riscurilor pentru protecția datelor personale în procesul de digitalizare și cu privire la reglementările care ar putea fi potrivite la nivel european pentru protecția consumatorilor vulnerabili; … 5.subliniază că securitatea cibernetică continuă să reprezinte o prioritate, ceea ce conduce la recomandarea de a completa strategia referitoare la conturarea viitorului digital al Uniunii Europene cu recomandări și activități specifice pentru asigurarea securității datelor; … 6.consideră că pentru a atinge rapid și eficient obiectivul transformării digitale a Europei sunt necesare programe extinse de încurajare a cercetării și inovării, coordonate la nivelul Uniunii Europene, dar care să țină seama de nivelul și de abordarea statelor membre; … 7.consideră că digitalizarea Uniunii Europene trebuie să fie consolidată prin principii și valori specifice digitalizării, pe care Uniunea Europeană și statele membre trebuie să le definească în acord cu valorile și principiile fundamentale europene și cu respectarea drepturilor și libertăților universale; … 8.recomandă adoptarea pe viitor a unui obiectiv-cheie suplimentar, evidențiat ca fiind necesar ulterior crizei provocate de pandemia de COVID-19, și anume sporirea rezilienței și a capacității de adaptare la condiții extraordinare, fundamentate pe utilizarea intensă și diversificarea soluțiilor digitale; … 9.subliniază că pentru atingerea unui nivel ridicat de credibilitate a transformării digitale este necesar un dialog continuu cu mediul antreprenorial, cu cel academic și cu societatea civilă privind identificarea soluțiilor existente și emergente pentru digitalizare; … 10.subliniază necesitatea de a investi în infrastructura pentru securitate cibernetică la nivelul Uniunii Europene, ca parte a capacității strategice pentru soluții digitale la scară largă; … 11.recomandă analizarea posibilității ca prin intermediul programului european Galileo sau al altor programe spațiale ale Uniunii Europene să fie asigurat accesul la internet al tuturor cetățenilor europeni; … 12.atrage atenția că lansarea unei cărți albe privind crearea unor ecosisteme de excelență și de încredere în domeniul inteligenței artificiale, bazate pe valorile europene, necesită coordonarea eforturilor statelor membre și o strategie de comunicare amplă; … 13.accentuează importanța programelor care să vizeze educația digitală și a proiectelor care să implice și să încurajeze inovarea și cercetarea, în special în rândul tinerilor; … 14.privește cu încredere proiecția impactului economic pozitiv al reformelor și investițiilor în cercetare, dezvoltare și tehnologie, care ar putea genera o creștere suplimentară a produsului intern brut, mai ales în condițiile în care toate statele membre și-ar asuma o creștere a investițiilor și a alocărilor bugetare pentru digitalizare; … 15.apreciază că actuala criză provocată de pandemia de COVID-19 a evidențiat avantajele unei economii digitale și necesitatea sporirii investițiilor în digitalizare pentru a le extinde și pentru a le diversifica mai ales în situații similare; … 16.consideră că ar fi binevenit ca Uniunea Europeană să își propună ca interoperabilitatea tehnologică să se reflecte cât mai mult în interoperabilitatea administrativă și a serviciilor publice, pentru a le aduce cât mai aproape de cetățean, în conformitate cu așteptările tinerei generații digitale; … 17.recomandă elaborarea unui set de standarde minime de publicare a datelor de către instituțiile publice, în vederea unei standardizări cuprinzătoare și a digitalizării armonizate la nivelul statelor membre. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 8 septembrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHEBucurești, 8 septembrie 2020.Nr. 29.