pentru modificarea şi completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IArticolul 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru achiziţionarea locuinţelor pentru care au fost încheiate sau vor fi încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată cu dată certă până la 15 februarie 2010 inclusiv, pot fi emise garanţii în condiţiile normelor de implementare a programului "Prima casă" în vigoare, cu încadrarea în limita diferenţei rămase neutilizate din plafonul alocat pentru anul 2009. Darea de dată certă se face potrivit legii."2. Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Sumele necesare acordării garanţiilor în temeiul promisiunilor de garantare emise de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, potrivit cap. VI, se asigură potrivit prevederilor alin. (2^1), până la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la art. 5 lit. p)." + Articolul IIPentru garanţiile care urmează a fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate la data emiterii promisiunilor de garantare."PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:───────────────Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,Adriean VideanuBucureşti, 6 ianuarie 2010.Nr. 29._________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.