Informatii Document
Emitent: BIROUL ELECTORAL CENTRAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 18 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind interpretarea unitară a unor prevederi referitoare la depunerea candidaturilor
Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările ulterioare, persoanele care candidează pentru funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean sunt obligate să îşi declare averea şi interesele.Această obligaţie este instituită de lege în considerarea calităţii de candidat la una dintre funcţiile menţionate. În consecinţă, menţiunea "având funcţia de…" din formularele de declaraţii de avere şi de interese poate fi interpretată atât în sensul precizării calităţii de candidat la una dintre funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean, cât şi în sensul indicării funcţiei deţinute de persoana în cauză la data întocmirii declaraţiei (dacă este cazul).Pentru aceste considerente, completarea declaraţiilor de avere şi de interese în una dintre cele două variante expuse răspunde scopului urmărit de legiuitor.În temeiul art. 37 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind sesizat de PNG-CD cu privire la modalitatea de completare a rubricii „având funcţia de…” din formularele de declaraţii de avere şi de interese, care însoţesc candidaturile la funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean, depuse în condiţiile art. 45 din Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Biroul Electoral Central hotărăşte: +
Articolul UNICCompletarea rubricii "având funcţia de…" din formularele de declaraţii de avere şi de interese, care însoţesc candidaturile la funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean, depuse în condiţiile art. 45 din Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o condiţie de formă, care nu afectează valabilitatea candidaturii. Persoanele în cauză pot menţiona fie calitatea de candidat la una dintre funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean, fie funcţia deţinută la data întocmirii declaraţiei.Preşedintele Biroului Electoral Central,judecător Ioana SurdescuBucureşti, 14 aprilie 2008.Nr. 29.–––-