privind cotizaţiile şi tarifele pentru auditorii financiari şi stagiarii în activitatea de audit financiar
Întrunit în şedinţa din data de 21 iulie 2004, având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, precum şi dezbaterile din cadrul Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România, convocată şi desfăşurată în data de 24 aprilie 2004,Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă menţinerea cuantumului cotizaţiilor şi tarifelor stabilite în cadrul Conferinţei ordinare a Camerei Auditorilor Financiari din România, convocată şi desfăşurată în data de 20 aprilie 2002, astfel:A. Cotizaţii fixeCotizaţiile fixe anuale reprezintă sumele ce trebuie achitate de către toţi membrii Camerei, persoane fizice şi juridice, active sau nonactive, în vederea menţinerii în Registrul Auditorilor Financiari şi a asigurării accesului la serviciile gratuite acordate de Cameră membrilor acesteia. Cotizaţiile fixe anuale se stabilesc după cum urmează:a) pentru auditorii financiari, persoane fizice active: 1.000.000 lei; … b) pentru auditorii financiari, persoane fizice nonactive: 500.000 lei; … c) pentru auditorii financiari, persoane juridice: 2.000.000 lei. … Plata cotizaţiilor fixe anuale se va face până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.B. Cotizaţii variabileCotizaţiile variabile anuale se calculează prin aplicarea cotelor specificate mai jos la totalul onorariilor obţinute din activitatea de audit financiar, audit intern, precum şi alte onorarii obţinute din exercitarea profesiei de auditor financiar (cum ar fi, spre exemplu, dar fără să se limiteze la: auditul programelor cu fonduri provenite de la Uniunea Europeană, PHARE, alte organizaţii; auditul situaţiilor financiare al cooperativelor de credit; audit de conformitate privind obligaţiile din contractele de privatizare a societăţilor comerciale potrivit solicitărilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului; rapoarte de revizuire cu scop limitat; asistenţă în vederea retratării situaţiilor financiare; organizarea de cursuri de specialitate; servicii de consultanţă şi alte lucrări care necesită calitatea de auditor financiar) pentru perioada de raportare, obţinute prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fără T.V.A.), mai puţin sumele care au fost cedate subcontractorilor şi colaboratorilor, auditori financiari membri ai Camerei, cu obligaţia menţionării sumelor respective şi a beneficiarilor acestora în Raportul anual al membrilor, rotunjite la mii lei.Calcularea cotizaţiilor variabile datorate anual de către membrii Camerei se face astfel:– la totalul onorariilor de până la 500.000.000 lei se aplică procentul de 0,5%;– la totalul onorariilor cuprins între 500.000.001 lei şi 2.000.000.000 lei se aplică procentul de 0,8%;– la totalul onorariilor cuprins între 2.000.000.001 lei şi 6.000.000.000 lei se aplică procentul de 0,9%;– la totalul onorariilor cuprins între 6.000.000.001 lei şi 10.000.000.000 lei se aplică procentul de 1%;– la totalul onorariilor mai mare de 10.000.000.001 lei se aplică procentul de 1,2%.Membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, auditori financiari activi, persoane fizice sau juridice, trebuie să achite în cursul anului cotizaţiile variabile anuale, sub formă de avans, până pe data de 30 septembrie, în funcţie de totalul onorariilor obţinute din activitatea de audit financiar, audit intern şi al onorariilor obţinute din exercitarea profesiei de auditor financiar (cum ar fi, spre exemplu, dar fără să se limiteze la: auditul programelor cu fonduri provenite de la Uniunea Europeană, PHARE, alte organizaţii; auditul situaţiilor financiare ale cooperativelor de credit; audit de conformitate privind obligaţiile din contractele de privatizare a societăţilor comerciale potrivit solicitărilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului; rapoarte de revizuire cu scop limitat; asistenţă în vederea retratării situaţiilor financiare; organizare de cursuri; servicii de consultanţă şi alte lucrări care necesită calitatea de auditor financiar), obţinute prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fără T.V.A.), până la data de 30 iunie, mai puţin sumele care au fost cedate subcontractorilor şi colaboratorilor, auditori financiari membri ai Camerei, cu obligaţia menţionării ulterioare a sumelor respective şi a beneficiarilor acestora în Raportul anual al membrilor.Pe baza situaţiilor financiare întocmite pentru exerciţiul financiar care se încheie la 31 decembrie se va stabili cuantumul definitiv al cotizaţiei variabile datorate de membrii Camerei, aferente cifrei de afaceri raportate, rezultată din cumularea veniturilor obţinute din activitatea de audit financiar, audit intern, precum şi a altor venituri realizate din exercitarea profesiei de auditor financiar.Din cuantumul definitiv al cotizaţiei se va scădea avansul achitat de membrii Camerei până la data de 30 septembrie, diferenţa urmând a fi regularizată (achitată de membrii Camerei sau rambursată de către Cameră, după caz) până la data de 31 martie a anului următor.Acordarea vizei anuale pe carnetul de auditor financiar pentru exercitarea profesiei se va face numai în condiţiile îndeplinirii obligaţiilor, inclusiv a celor de plată a cotizaţiilor fixe şi variabile anuale, de către membrii Camerei. Viza este valabilă din momentul acordării până la data de 31 martie a anului următor acordării acesteia.Pentru veniturile obţinute sub formă de salariu din activitatea de audit financiar, audit intern, precum şi pentru alte venituri realizate din exercitarea profesiei de auditor financiar, persoanele în cauză nu vor datora cotizaţie variabilă către Cameră.C. Tarife pentru stagiarii în activitatea de audit financiar:a) tarif de examinare pentru accesul la stagiu: 1.500.000 lei. Tariful se achită la înscrierea pentru susţinerea testului de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu; … b) tarif pentru monitorizarea activităţii de pregătire practică a stagiarilor: 500.000 lei/an. Tariful se achită corespunzător perioadei de stagiu, până la data de 31 martie a fiecărui an de stagiu. … +
Articolul 2Prezenta hotărâre înlocuieşte Hotărârea Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 15/2002 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor atât pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, cât şi pentru stagiarii în activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 12 noiembrie 2002, şi se aplică începând cu anul aferent activităţii desfăşurate în anul 2004. +
Articolul 3Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare.Preşedintele Camerei AuditorilorFinanciari din România,prof. univ. dr. Florin GeorgescuBucureşti, 21 iulie 2004.Nr. 28.––––-