Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 26 aprilie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 şi art. 66 alin. (4) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 martie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La anexa nr. III "Componenţa Comisiei economice, industrii şi servicii", domnul senator Nistor Vasile – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Voiculescu Dan – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.2. La anexa nr. XIII "Componenţa Comisiei pentru egalitatea de şanse", domnul senator Voiculescu Dan – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Diaconu Mircea – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 aprilie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 20 aprilie 2011.Nr. 28.–-