HOTĂRÂRE nr. 279 din 9 aprilie 2014

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 02/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOG 26 21/08/2013 ART. 4
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" – S.A.



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" – S.A., prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Secretarul general al Guvernului,Ion MoraruŞeful Cancelariei Primului-Ministru,Vlad Ştefan Stoicap. Ministrul finanţelor publice,Gyorgy Attila,secretar de statp. Ministrul delegat pentru buget,Gheorghe Gherghina,secretar de statMinistrul muncii, familiei,protecţiei sociale şipersoanelor vârstnice,Rovana PlumbBucureşti, 9 aprilie 2014.Nr. 279.
 + 
Anexa SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUIOperatorul economic: Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" – S.A.Sediul/Adresa: Str. Olteni nr. 2-4, sectorul 3, BucureştiCod unic de înregistrare: 13328043BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2014

                                                                        mii lei
 
INDICATORI

Nr.
rd.
An 2014

0 1 2 3 4
I. VENITURI TOTALE (Rd.1 = Rd.2 + Rd.5 + Rd.6) 1 2.602.603
1 Venituri din exploatare, din care: 2 2.526.252
a) subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare 3
b) transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare 4
2 Venituri financiare 5 76.352
3 Venituri extraordinare 6
II CHELTUIELI TOTALE (Rd. 7 = Rd.8 + Rd.20 + Rd.21) 7 2.484.603
1 Cheltuieli de exploatare, din care: 8 2.369.148
A. cheltuieli cu bunuri şi servicii 9 1.786.748
B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
10

31.939

C. Cheltuieli cu personalul, din care: 11 183.331
C0 Cheltuieli de natură salarială (Rd.13 + Rd.14) 12 132.997
C1 Cheltuieli cu salariile 13 121.096
C2 bonusuri 14 11.901
C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 15 500
cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente
disponibilizărilor de personal
16

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat şi a
altor organe de conducere şi control, comisii
şi comitete
17

10.484

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială,
fondurile speciale şi alte obligaţii legale
18

39.351

D. alte cheltuieli de exploatare 19 367.129
2 Cheltuieli financiare 20 115.456
3 Cheltuieli extraordinare 21
III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 22 118.000
IV IMPOZIT PE PROFIT 23 21.040
V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI
PE PROFIT, din care:
24

96.960

1 Rezerve legale 25 5.155
2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale
prevăzute de lege
26

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii
precedenţi
27

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru
proiectele cofinanţate din împrumuturi externe,
precum şi pentru constituirea surselor necesare
rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor,
comisioanelor şi altor costuri aferente acestor
împrumuturi
28

5 Alte repartizări prevăzute de lege 29
6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de
la Rd. 25, 26, 27, 28, 29
30

91.805

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a
10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul
unui salariu de bază mediu lunar realizat la
nivelul operatorului economic în exerciţiul
financiar de referinţă
31

2.404

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau
local în cazul regiilor autonome, ori dividende
cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/
companiilor naţionale şi societăţilor cu capital
integral sau majoritar de stat, din care:
32

70.657

a) – dividende cuvenite bugetului de stat 33 41.461
– dividende cuvenite bugetului local 33a
– dividende cuvenite altor acţionari 34 29.195
9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la
Rd. 31-Rd. 32 se repartizează la alte rezerve şi
constituie sursă proprie de finanţare
35

21.148

VI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE 36
VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE,
din care:
37

a) cheltuieli materiale 38
b) cheltuieli cu salariile 39
c) cheltuieli privind prestările de servicii 40
d) cheltuieli cu reclamă şi publicitate 41
e) alte cheltuieli 42
VIII SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 43 927.854
1 Alocaţii de la buget, din care: 44
alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor
din anii anteriori
45

IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 46 801.210
X DATE DE FUNDAMENTARE 47
1 Nr. de personal prognozat la finele anului 48 2.180
2 Nr. mediu de salariaţi total 49 2.180
3

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
determinat pe baza cheltuielilor de natură
salarială (Rd.12/Rd.49)/12 * 1000
50

5.084

4

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe
baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană)
(Rd.13/Rd.49)/12 * 1000
51

4.629

5

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe
total personal mediu (lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)
52

1.159

6

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total
personal mediu (cantitate produse finite/persoană)
53

7

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
(Rd.7/Rd.1) x 1000
54

954,7

8 Plăţi restante 55 225
9 Creanţe restante 56 64.015

–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x