Având în vedere prevederile art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1(1)Se înființează Sistemul național pentru raportarea politicilor și măsurilor și pentru raportarea prognozelor emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră, denumit în continuare SNPMPEGES, potrivit prevederilor capitolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 525/2013.(2)SNPMPEGES reglementează totalitatea aspectelor de natură legală, instituțională și procedurală, în scopul elaborării raportului privind politicile și măsurile, precum și a raportului privind prognozele referitoare la emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră. +
Articolul 2În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)emisii și rețineri de gaze cu efect de seră, denumite în continuare emisii de GES – emisiile și reținerile asociate gazelor prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 525/2013; … b)autoritatea competentă – autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, responsabilă pentru administrarea SNPMPEGES; … c)autorități și instituții publice responsabile – autoritățile și instituțiile publice centrale și locale sau aflate sub autoritatea, în coordonarea sau în subordinea autorităților publice centrale și care dețin responsabilități potrivit prezentei hotărâri; … d)Raportul privind politicile și măsurile referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, denumit în continuare RpPM – instrumentul de raportare a elementelor asociate politicilor și măsurilor referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, întocmit potrivit prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și ale art. 22 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei din 30 iunie 2014 privind structura, formatul, procedurile de transmitere și revizuirea informațiilor raportate de statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 749/2014; … e)Raportul privind prognozele referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, denumit în continuare RpP – instrumentul de raportare a prognozelor referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră și a elementelor asociate acestora, întocmit potrivit prevederilor art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și ale art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 749/2014; … f)documentele relevante oficiale – legislația Uniunii Europene în vigoare cu privire la monitorizarea și raportarea emisiilor de GES și la raportarea, la nivel național și al Uniunii Europene, a altor informații relevante pentru schimbările climatice, precum Regulamentul (UE) nr. 525/2013, Regulamentul (UE) nr. 749/2014, Decizia nr. 529/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare și planurile de acțiune referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, Liniile directoare ale Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei, denumit în continuare IPCC 2006 privind elaborarea Inventarelor Naționale ale Emisiilor de GES, Ghidul IPCC 2013 pentru raportarea suplimentară sub Protocolul de la Kyoto, denumit în continuare KP Supplement, și Ghidul IPCC 2006 și suplimentul pe zone umede din 2013, denumit în continuare Wetlands Supplement; deciziile privitoare la metodologiile și formatele adoptate de Conferința părților sub Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, denumit în continuare Protocolul de la Kyoto, legate de raportarea politicilor și măsurilor și a prognozelor în rapoartele bienale și în comunicările naționale; … g)furnizor de date și informații – instituție publică care deține date și informații necesare raportării politicilor, măsurilor și prognozelor emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră; … h)inventarul național al emisiilor de gaze cu efect de seră, denumit în continuare INEGES – instrumentul de raportare a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră estimate la nivel național, în conformitate cu prevederile Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, denumită în continuare UNFCCC, ale Protocolului de la Kyoto, ale deciziilor subsecvente asociate acestora, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2007 privind înființarea Sistemului național pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reținerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră, reglementate prin Protocolul de la Kyoto, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și ale altor reglementări legale la nivel european utilizate în cadrul Sistemului național pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reținerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră; … i)caracterul complet al datelor și informațiilor – evaluarea politicilor și măsurilor și, respectiv, elaborarea prognozelor trebuie să acopere toate emisiile și, respectiv, reținerile, pentru toate categoriile specifice țărilor incluse în anexa I la UNFCCC; caracterul complet al datelor și informațiilor se referă, de asemenea, la datele și informațiile asociate politicilor și măsurilor și, respectiv, la ipotezele socioeconomice considerate pentru toți anii, toate categoriile IPCC, toate tipurile de GES și toate scenariile de prognoză analizate; … j)asigurarea calității, denumită în continuare QA – activități derulate de experți independenți neimplicați în pregătirea raportului privind politicile și măsurile, respectiv a raportului privind prognozele, care au ca obiectiv verificarea îndeplinirii obiectivelor de calitate, precum și de a se asigura că rapoartele prezintă cele mai bune estimări referitoare la emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră, ținând cont de disponibilitatea datelor și de cunoștințele din domeniul respectiv; … k)controlul calității, denumit în continuare QC – sistemul de activități tehnice de rutină pentru determinarea și controlul calității, care includ metode generale de verificare a acurateței colectării datelor, operații de agregare și utilizare a procedurilor standardizate pentru estimarea emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră, arhivarea informațiilor și raportarea. Nivele mai înalte de abordare a activităților privind controlul calității includ revizuirea tehnică a datelor de activitate, a factorilor de emisie și a metodelor de estimare; … l)planul privind controlul și asigurarea calității raportului privind politicile și măsurile, precum și a raportului privind prognozele referitoare la emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră, denumit în continuare QA/QC – document intern necesar în organizarea, planificarea și implementarea tuturor activităților QA/QC. Planul include activitățile QA/QC care vor fi implementate și cuprinde un calendar al desfășurării acestora de la stadiul inițial de dezvoltare până la transmiterea oficială a raportului privind politicile și măsurile și, respectiv, a raportului privind prognozele; … m)evaluarea ex ante a politicilor și măsurilor – o evaluare a efectelor preconizate pentru o politică sau măsură; … n)evaluarea ex post a politicilor și măsurilor – o evaluare a efectelor rezultate în urma implementării unei politici sau măsuri; … o)sectoare – sectoarele definite în anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 749/2014, respectiv: furnizarea de energie, consumul de energie, transporturile, procesele industriale, agricultura, exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, gestionarea deșeurilor, domeniile transsectoriale. … +
Capitolul IISistemul național pentru raportarea politicilor și măsurilor și pentru raportarea prognozelor emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră +
Articolul 3(1)Sistemul național pentru raportarea politicilor și măsurilor și pentru raportarea prognozelor emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră (SNPMPEGES) se referă la colectarea, prelucrarea și prezentarea corespunzătoare a datelor și informațiilor necesare elaborării RpPM și a RpP. SNPMPEGES este astfel realizat și administrat de către autoritatea competentă încât să asigure atât respectarea termenelor de raportare potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 525/2013, cât și transparența, consecvența, comparabilitatea, caracterul complet și acuratețea datelor și informațiilor raportate privind politicile și măsurile, precum și a celor privind prognozele referitoare la emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră și a elementelor asociate acestora.(2)Procedura specifică pentru elaborarea și administrarea SNPMPEGES asigură calitatea rapoartelor naționale RpPM și a RpP prin parcurgerea a 3 etape, după cum urmează: planificare, pregătire și management al activităților pentru realizarea acestora.(3)Etapele prevăzute la alin. (2) includ următoarele activități distincte pentru RpPM și, respectiv, pentru RpP:a)pentru RpPM: colectarea de date și informații privind politicile și măsurile sau grupurile de politici și măsuri, selectarea corespunzătoare a indicatorilor utilizați pentru estimarea reducerilor și a creșterilor de emisii asociate politicilor și măsurilor sau grupurilor de politici și măsuri, selectarea corespunzătoare a metodelor de estimare a reducerilor și a creșterilor de emisii de GES, inclusiv metodologia utilizată pentru estimarea acestora; evaluarea costurilor și beneficiilor asociate politicilor și/sau măsurilor, inclusiv metodologia utilizată pentru estimarea acestora, activități pentru asigurarea și controlul calității, precum și parcurgerea unor proceduri pentru verificarea datelor incluse în RpPM; … b)pentru RpP: selectarea corespunzătoare a indicatorilor macroeconomici utilizați pentru elaborarea prognozelor, selectarea corespunzătoare a ipotezelor și parametrilor utilizați în realizarea prognozelor; selectarea corespunzătoare a metodologiilor și modelelor utilizate la nivel sectorial pentru elaborarea prognozelor, inclusiv descrierea acestora, prezentarea rezultatelor prognozelor elaborate, realizarea analizei de sensibilitate atât pentru totalul emisiilor de gaze cu efect de seră raportate, cât și separat pentru emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare (ETS), pentru emisiile reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 (non-ETS) și pentru emisiile și/sau reținerile totale din exploatarea terenurilor, schimbarea folosinței terenurilor și silvicultură, alături de furnizarea unei explicații succinte privind parametrii care au variat și modul în care au variat, activități pentru asigurarea și controlul calității prognozelor elaborate, precum și parcurgerea unor proceduri pentru verificarea datelor incluse în RpP. … (4)SNPMPEGES este astfel realizat și administrat încât să asigure respectarea prevederilor și obligațiilor asumate prin documentele relevante oficiale.(5)SNPMPEGES este astfel realizat încât să permită completarea în mod consecvent a: a)formatelor tabelare din anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 749/2014, care includ informații la nivel sectorial cu privire la politici, măsuri, grupuri de măsuri; evaluările ex ante și ex post ale efectelor acestora și, respectiv, costurile și beneficiile preconizate sau realizate; … b)formatelor tabelare din anexa XII la Regulamentul (UE) nr. 749/2014, care includ prognozele de emisii pe tipuri de GES și pe categorii INEGES, indicatori pentru monitorizarea și evaluarea progreselor prevăzute ale politicilor și măsurilor, parametrii de prognoză utilizați, precum și descrierea modelelor de prognoză utilizate; … c)formatelor de raportare pentru politici, măsuri și prognoze sub UNFCCC și Protocolul de la Kyoto: raportul bienal și comunicarea națională, în conformitate cu art. 12 și 18 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013. … +
Capitolul III Elaborarea Raportului privind politicile și măsurile referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră (RpPM) +
Articolul 4Autoritatea competentă este responsabilă cu elaborarea RpPM și transmiterea oficială a acestuia potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și ale Regulamentului (UE) nr. 749/2014. +
Articolul 5(1)Autoritățile administrației publice centrale și instituțiile publice responsabile cu furnizarea către autoritatea competentă a datelor și informațiilor necesare pentru elaborarea RpPM sunt următoarele:a)autoritatea publică centrală în domeniul economiei; … b)autoritatea publică centrală în domeniul energiei; … c)autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor; … d)autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale; … e)autoritatea publică centrală în domeniul sănătății; … f)autoritatea publică centrală în domeniul cercetării și inovării; … g)autoritatea publică centrală în domeniul apelor și pădurilor; … h)Agenția Națională pentru Protecția Mediului; … i)Administrația Națională de Meteorologie; … j)autorități ale administrației publice locale și instituții publice, institute de cercetare și dezvoltare, precum și alte organisme publice aflate sub autoritatea, în subordinea sau în coordonarea autorităților prevăzute la lit. a)-i); … k)alte autorități, instituții, institute sau organisme publice, după caz, identificate de către autoritatea competentă. … (2)Datele și informațiile transmise de către autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la alin. (1) sunt asociate politicilor și măsurilor sau grupurilor de politici și măsuri, prezentate sectorial și organizate pe tipuri de gaze sau grupuri de gaze, potrivit anexei IX la Regulamentul (UE) nr. 749/2014, și includ:a)obiectivul politicii sau al măsurii și o scurtă descriere a acesteia; … b)tipul de instrument de politică; … c)situația punerii în aplicare a politicii sau a măsurii sau a grupului de politici și măsuri; … d)indicatori pentru monitorizarea și evaluarea progreselor în timp ale politicilor și măsurilor și grupurilor de politici și măsuri, atunci când se utilizează; … e)estimările cantitative ex ante și ex post ale efectelor individuale ale politicilor și măsurilor și grupurilor de politici și măsuri asupra emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră, atunci când sunt disponibile; … f)estimări, după caz, ale costurilor și beneficiilor pentru politicile și măsurile implementate, atunci când sunt disponibile; … g)toate referințele la evaluări și la rapoarte tehnice aferente evaluărilor costurilor și efectelor politicilor și măsurilor naționale, atunci când sunt disponibile. … (3)Autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la alin. (1) furnizează datele și informațiile prevăzute la alin. (2) la termenele stabilite în cuprinsul prezentei hotărâri, precum și la cererea autorității competente, care sunt utilizate de către autoritatea competentă pentru elaborarea RpPM. (4)Autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la alin. (1) ca furnizori de date și/sau informații relevante pentru elaborarea RpPM au obligația să furnizeze date și/sau informații specifice RpPM, potrivit solicitărilor autorității competente. (5)Raportarea datelor și informațiilor prevăzute la alin. (2) se realizează prin utilizarea formatelor tabelare din anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 749/2014 furnizate de autoritatea competentă. (6)Autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să asigure consecvența datelor și informațiilor furnizate în temeiul alin. (2).(7)Transmiterea către autoritatea competentă a datelor și informațiilor aferente anului anterior solicitării se face până la data de 1 august a fiecărui an. +
Articolul 6Pentru asigurarea acurateței, consecvenței și a caracterului complet al datelor și informațiilor raportate, în măsura în care este necesar, aspectele tehnice specifice politicilor și măsurilor transsectoriale se analizează în cadrul grupurilor tehnice organizate în cadrul Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.026/2014 pentru reorganizarea Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice, întrunită la solicitarea autorității competente. +
Articolul 7(1)Autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la art. 5 alin. (1) furnizează date și informații autorității competente, care asigură monitorizarea politicilor și măsurilor sau grupurilor de politici și măsuri, inclusiv evaluarea progreselor în timp, evaluarea efectelor acestor politici și măsuri sau grupuri de politici și măsuri asupra emisiilor și reținerilor de gaze cu efect de seră, precum și estimarea costurilor și beneficiilor realizate și a celor preconizate pentru politici și măsuri.(2)Furnizarea datelor și informațiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește și se aprobă ulterior prin act administrativ al conducătorului autorității competente, respectiv al conducătorului fiecărei autorități și instituții publice prevăzute la art. 5 alin. (1). +
Capitolul IVElaborarea Raportului privind prognozele referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră (RpP) +
Articolul 8Autoritatea competentă este responsabilă cu elaborarea RpP și transmiterea oficială a acestuia potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și ale Regulamentului (UE) nr. 749/2014. +
Articolul 9(1)În scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 8, autoritățile și instituțiile publice responsabile cu furnizarea de date și informații pentru elaborarea prognozelor transmit autorității competente datele și informațiile asociate parametrilor de prognoză specifici domeniului de competență, după cum urmează:a)Comisia Națională de Strategie și Prognoză asigură furnizarea parametrilor generali de prognoză, precum populație, produs intern brut, valoare adăugată brută totală a industriei, cursuri de schimb euro, conform „Proiecției principalilor indicatori macroeconomici – Prognoza de primăvară“, parametri energetici, precum consumul intern brut, producția brută de energie electrică, total importuri nete de energie electrică, consum brut final de energie, consum net final de energie și parametri de transport, precum numărul de călători per kilometru, tone de mărfuri transportate per kilometru, cerere finală de energie pentru transportul rutier; … b)Agenția Națională pentru Protecția Mediului asigură furnizarea datelor aferente INEGES; … c)Administrația Națională de Meteorologie asigură furnizarea următoarelor date: parametri energetici, precum numărul de grade-zile încălzire, numărul de grade-zile răcire; … d)autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale împreună cu instituțiile subordonate și institutele de cercetare în domeniu asigură furnizarea următoarelor date: cantitatea de azot provenită din îngrășăminte sintetice administrată, cantitatea de azot rezultată din aplicarea îngrășămintelor organice, azotul fixat prin culturi fixatoare de azot, azotul din reziduurile de culturi agricole care rămân în sol, suprafața de soluri organice cultivate; … e)autoritatea competentă împreună cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului asigură furnizarea următoarelor date: parametrii de prognoză pentru deșeuri, precum generarea de deșeuri municipale solide, deșeuri municipale solide care ajung în depozitele de deșeuri și procentul de CH_4 recuperat din cantitatea totală de CH_4 generată de depozitele de deșeuri; … f)autoritatea publică centrală în domeniul apelor și pădurilor împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ asigură furnizarea datelor privind indicatorii de caracterizare a pădurilor, precum suprafața pădurilor, suprafața împăduririlor, suprafața despăduririlor, volumul de lemn pe picior și volumul mediu de lemn la hectar, creșterea pădurii și creșterea medie anuală la hectar, volumul de lemn recoltat anual, precum și alte elemente necesare furnizate de Inventarul forestier național. … (2)Furnizorii de date și informații prevăzuți la alin. (1) asigură completarea formatului tabelar (tabelul nr. 3) din anexa XII la Regulamentul (UE) nr. 749/2014. (3)Autoritatea competentă poate solicita, dacă este necesar, date și informații suplimentare celor prevăzute la alin. (1).(4)Furnizorii de date și informații prevăzuți la alin. (1) au obligația de a asigura consecvența din punct de vedere temporal a parametrilor și/sau a valorilor furnizate asociate acestora cu alți parametri relevanți și cu politicile publice în domeniu. (5)Furnizorii de date și informații prevăzute la alin. (1) comunică autorității competente orice modificare semnificativă produsă după data de 1 august, pentru a fi avută în vedere la finalizarea RpP. +
Articolul 10(1)Autoritatea competentă elaborează prognozele de emisii de GES și asigură:a)caracterul complet al datelor și informațiilor referitoare la prognoze, care trebuie să includă toate emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră pentru toți anii, toate GES și toate scenariile de prognoză, elemente specificate în documentele oficiale relevante; … b)selectarea corespunzătoare a ipotezelor și parametrilor utilizați în realizarea prognozelor; … c)selectarea corespunzătoare a metodologiilor și modelelor utilizate la nivel sectorial pentru elaborarea prognozelor, inclusiv descrierea acestora; … d)selectarea valorilor armonizate pentru parametrii-cheie stabiliți la nivel supranațional, recomandate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză astfel încât aceștia să reflecte circumstanțele naționale; … e)realizarea prognozelor pentru emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS), pentru emisiile reglementate de non-ETS – sectoarele aferente categoriilor de activități prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 14/2019 pentru stabilirea cadrului legal, instituțional și procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunității prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 și pentru emisiile și/sau reținerile totale din exploatarea terenurilor, schimbarea folosinței terenurilor și silvicultură, ținând cont de evoluția istorică înregistrată, de efectul implementării politicilor și măsurilor la nivel european și internațional și de ipotezele luate în considerare; … f)furnizarea de explicații în cazul lipsei estimărilor emisiilor și/sau reținerilor de gaze cu efect de seră; … g)prezentarea informațiilor referitoare la descrierea metodelor, a surselor de date, a ipotezelor și modelelor matematice utilizate, astfel încât acestea să fie clare și coerente; … h)prezentarea informațiilor referitoare la analizele de sensibilitate, atât pentru totalul emisiilor de gaze cu efect de seră raportate, cât și separat pentru emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de ETS, pentru emisiile reglementate de non-ETS și pentru emisiile totale din exploatarea terenurilor, schimbarea folosinței terenurilor și silvicultură, alături de o scurtă explicație privind parametrii care au variat și modul în care au variat, astfel încât acestea să fie descrise clar și complet; … i)activități pentru asigurarea și controlul calității prognozelor elaborate, precum și parcurgerea unor proceduri pentru verificarea datelor incluse în RpP. … (2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea informațiilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu utilizarea formatelor tabelare (tabelul nr. 1, tabelul nr. 2 și tabelul nr. 4) din anexa XII la Regulamentul (UE) nr. 749/2014. +
Capitolul VCerințe generale de management al SNPMPEGES +
Articolul 11(1)Autoritatea competentă asigură implementarea planului cu privire la asigurarea și controlul calității RpPM și RpP, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2)Se exceptează de la prevederile alin. (1) parametrii generali de prognoză furnizați de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, informații pentru care asigurarea calității se realizează pe parcursul procesului bugetar și în cadrul semestrului european. +
Articolul 12Autoritatea competentă arhivează datele specifice SNPMPEGES și asigură stocarea în condiții de siguranță a datelor aferente RpPM, respectiv a datelor aferente RpP. +
Articolul 13(1)Autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la art. 5 și 9 pot participa, la solicitarea autorității competente, în procesul de revizuire a RpPM, respectiv a RpP.(2)Autoritatea competentă furnizează informații și răspunsuri la observațiile și întrebările survenite în urma procesului de revizuire, în conformitate cu prevederile documentelor relevante oficiale, cu sprijinul autorităților și instituțiilor publice responsabile prevăzute la art. 5, precum și al furnizorilor de date și informații prevăzuți la art. 9.(3)Autoritatea competentă analizează recomandările și propunerile de modificări prezentate de echipele de experți desemnați la nivel european și, după caz, implementează recomandările și propunerile în cadrul RpPM, respectiv în cadrul RpP. +
Articolul 14(1)Autoritatea competentă prin SNPMPEGES are obligația să asigure capacitatea instituțională necesară îndeplinirii cerințelor prezentei hotărâri.(2)În scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 4, 8 și 12, autoritatea competentă, autoritățile și instituțiile publice responsabile prevăzute la art. 5, precum și furnizorii de date și informații prevăzuți la art. 9 contractează servicii de consultanță, dezvoltare de studii și analize specifice, în limita sumelor alocate cu această destinație, după caz. +
Articolul 15Prezenta hotărâre asigură implementarea prevederilor art. 12, 13, 14 și 18 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013, precum și ale art. 20, 22 și 23 din Regulamentul (UE) nr. 749/2014.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Ministrul economiei,
Niculae Bădălău
Ministrul apelor și pădurilor,
Ioan Deneș
Ministrul energiei,
Anton Anton
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
p. Ministrul sănătății,
Cristian-Vasile Grasu,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan Cuc
Ministrul educației naționale,
Ecaterina Andronescu
Ministrul cercetării și inovării,
Nicolae Hurduc
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
George CiambaBucurești, 24 aprilie 2019.Nr. 267. +
ANEXĂPLANcu privire la asigurarea și controlul calității (QA/QC) raportului privind politicile și măsurile, precum și a raportului privind prognozele referitoare la emisiile și reținerile de gaze cu efect de seră