pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010(actualizată până la data de 13 septembrie 2010*)
–––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 1 aprilie 2010. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 13 septembrie 2010, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 943 din 8 septembrie 2010.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 217 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, denumit în continuare contract-cadru. +
Articolul 2(1) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate elaborează, în temeiul art. 217 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, denumite în continuare norme, cu consultarea Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Medicilor Dentişti din România, a Colegiului Farmaciştilor din România şi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, a Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, norme care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. … (2) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate avizează normele proprii de aplicare a contractului-cadru, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale, elaborate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a normelor prevăzute la alin. (1) de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi de Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al miniştrilor şi conducătorilor instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii. … +
Articolul 3Serviciile medicale, medicamentele cu şi fără contribuţie personală şi unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu, dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, precum şi cele acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate se acordă în baza contractelor negociate şi încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, denumite în continuare case de asigurări de sănătate, precum şi între furnizori şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. +
Articolul 4În domeniul asigurărilor sociale de sănătate Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate elaborează criteriile privind calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor. Aceste criterii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi au caracter obligatoriu pentru toţi furnizorii care au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate. +
Articolul 5Condiţiile acordării asistenţei medicale şi criteriile privind calitatea acestora se aplică în mod unitar atât furnizorilor publici, cât şi celor privaţi. +
Articolul 6(1) Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, inclusiv furnizorii prin care se derulează programele naţionale de sănătate şi casele de asigurări de sănătate, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt raporturi juridice civile care vizează acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale. Angajamentele legale din care rezultă obligaţii nu pot depăşi creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate. … (2) Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul exerciţiului bugetar. Plăţile respective sunt aferente angajamentelor efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile bugetare anterioare. … (3) Sumele nedecontate pentru serviciile medicale, medicamentele cu şi fără contribuţie personală şi unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu, dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, precum şi pentru cele acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate, efectuate în luna decembrie a anului precedent, pentru care documentele justificative nu au fost înregistrate pe cheltuiala anului precedent, sunt considerate angajamente legale ale anului în curs şi se înregistrează atât la plăţi, cât şi la cheltuieli în anul curent din creditele bugetare aprobate. … (4) Totalul angajamentelor legale aferente serviciilor medicale, medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu, dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, inclusiv celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate, efectuate în luna decembrie a anului precedent, la nivelul casei de asigurări de sănătate, nu pot depăşi media lunară a primelor 11 luni ale anului precedent decât cu maximum 5%. … +
Articolul 7(1) Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 1 aprilie 2010, dată la care se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.714/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 29 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prevederile art. 14 lit. y) intră în vigoare la data de 1 iulie 2010. … (3) Decontarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale contractate în trimestrul I al anului 2010 prin acte adiţionale la contractele încheiate în anul 2009 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii acestora se face din sumele prevăzute pe domeniile de asistenţă medicală corespunzătoare, prevăzute în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010. … PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul sănătăţii,Cseke AttilaPreşedintele Casei Naţionalede Asigurări de Sănătate,Nicolae Lucian DuţăBucureşti, 31 martie 2010.Nr. 262. +
AnexăCONTRACT CADRU 31/03/2010