pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 20^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi improspatarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, aprobată prin Legea nr. 50/1999, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Valorificarea la intern şi extern a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se efectuează de către Compania Naţionala "Romtehnica" – S.A. +
Articolul 3Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 660/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 17 august 2000.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––-Ministrul apărării naţionale,Ioan Mircea PascuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu +
Anexa 1REGULAMENTprivind organizarea procedurilor pentru valorificareabunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se efectuează, la propunerea şefului Statului Major General şi cu aprobarea organelor competente, potrivit legii. +
Articolul 2În sensul prezentului regulament, prin bunuri se înţelege produsele, echipamentele şi orice alte obiecte, de orice fel şi cu orice fel de descriere, cu excepţia clădirilor şi terenurilor. +
Articolul 3(1) Fac obiectul valorificării: … a) mijloacele fixe scoase din funcţiune, obiectele de inventar şi alte materiale declasate sau deşeurile refolosibile rezultate în urma casării sau demolarii; … b) bunurile care nu au putut fi improspatate sau când păstrarea în depozitare ar duce la deprecieri sau stări periculoase de orice fel, stabilite prin analize şi încercări în laboratoare şi poligoane specializate, potrivit normelor de specialitate în vigoare; … c) tehnica, utilajele, loturile PSA, piesele de schimb, agregatele, ansamblurile, subansamblurile şi materialele de orice fel, în starea în care se afla şi îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii: nu mai sunt necesare, au devenit excedentare, nu mai sunt prevăzute în inzestrarea armatei, nu se mai fabrica sau, datorită uzurii fizice ori morale, nu mai corespund destinaţiei sau fac obiectul înlocuirii cu altele performanţe de acelaşi tip; … d) alte bunuri din existent, indiferent de starea acestora, în scopul rezolvarii unor nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale. … (2) Bunurile care pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate se valorifica la persoane fizice şi/sau juridice române. … (3) Bunurile care implica apărarea tarii, ordinea publică şi siguranţa naţionala, definite conform prevederilor legale în vigoare, se valorifica la extern, iar la intern numai către agenţii economici producători ai acestor bunuri. … +
Articolul 4(1) Nu fac obiectul valorificării: a) aparatura de secretizare sau componentele speciale care, prin procedura de valorificare, ar conduce la transmiterea de informaţii şi date cu caracter secret. Acestea se scot din funcţiune sau se declaseaza, după caz, şi se casează potrivit normelor în vigoare; … b) deşeurile nerefolosibile care se distrug. … (2) Nu se valorifica la persoanele fizice şi agenţii economici neautorizati bunurile care, prin destinaţia lor, pot fi utilizate în scopuri care afectează siguranţa naţionala şi individuală sau colectivă. … +
Articolul 5Bunurile se valorifica în starea şi la locul în care se găsesc la data transmiterii documentelor pentru aprobarea valorificării sau în centre de colectare. Bunurile rămân în evidenta şi în administrarea unităţilor deţinătoare sau a centrelor de colectare până la predarea lor efectivă. +
Articolul 6(1) Pentru bunurile aprobate la valorificare se interzice efectuarea oricăror lucrări care necesita manopera şi materiale din fondurile Ministerului Apărării Naţionale pentru schimbarea stării tehnice, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul regulament. … (2) Bunurile aprobate la valorificare se păstrează în starea tehnica şi de completare în răspunderea unităţilor deţinătoare, potrivit documentelor de evaluare, până la finalizarea procedurii de valorificare şi predare la cumpărător. … +
Articolul 7Competentele de stabilire a bunurilor supuse valorificării, cu excepţia celor date, conform prevederilor legale, în competenţa altor organisme, se reglementează prin instrucţiuni de aplicare a prezentului regulament, aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale, denumite în continuare instrucţiuni. +
Articolul 8(1) Compania Naţionala "Romtehnica" – S.A., denumita în continuare Companie, este abilitata sa valorifice bunurile aprobate. … (2) Coordonarea unitară a activităţilor premergătoare şi ulterioare valorificării în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi interfata cu Compania se realizează de Comandamentul Logistic, denumit în continuare structura specializată. … +
Articolul 9Bunurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale pot fi valorificate astfel:a) prin licitaţie publică deschisă cu strigare tehnica de lupta dezafectata de dotarea specific militară, precum şi bunurile care pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate, inclusiv deşeurile feroase şi neferoase; … b) prin selecţie de oferte sau negociere directa pentru bunurile care implica apărarea tarii, ordinea publică şi siguranţa naţionala, de natura armamentului, muniţiei, tehnicii de lupta, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, precum şi cele care, datorită caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate; … c) prin valorificare directa fără organizare de licitaţie, în cazul în care producătorul sau alt ofertant accepta, prin compensare valorică, schimbarea bunului cu altul nou, din aceeaşi categorie, cu cel puţin aceiaşi parametri, sau în alte situaţii aprobate de ordonatorul principal de credite, la propunerea transmisă pe cale ierarhica de structura abilitata. Procedura de compensare valorică se stabileşte prin instrucţiuni, plecand de la preţurile legal negociate pentru aceste produse la data ultimei negocieri, actualizate la data valorificării; … d) prin transmitere, fără plata, la alte instituţii publice, în condiţiile legii. … +
Capitolul 2Evaluarea bunurilor +
Articolul 10(1) Evaluarea bunurilor propuse pentru valorificare se face de către o comisie de evaluare numita, în cazul valorificării la extern, prin ordin al ordonatorului principal de credite, iar în cazul valorificării la intern, prin ordin al ordonatorului de credite în a cărui administrare nemijlocită se afla acestea. … (2) Comisia este compusa din cel puţin 3 membri din care, în mod obligatoriu, va face parte un reprezentant al structurii financiar-contabile şi alţi specialişti cunoscători ai bunurilor care se vor valorifica. … +
Articolul 11(1) Comisia de evaluare întocmeşte un raport de evaluare a bunurilor care urmează să fie valorificate. Preţul iniţial de vânzare, structura acestuia şi, după caz, preţurile corectate sau medii vor fi aprobate conform competentelor stabilite prin instrucţiuni. … (2) La evaluarea bunurilor se vor avea în vedere procedurile şi criteriile stabilite prin instrucţiuni, precum şi preţul pieţei la bunuri de acelaşi fel. … (3) În cazul în care cheltuielile de valorificare şi/sau de păstrare a bunurilor nu se justifica din punct de vedere economic, bunurile vor fi scoase din funcţiune, după caz, declasate şi casate cu aprobarea ordonatorului de credite, conform competentelor stabilite. … +
Capitolul 3Valorificarea la intern +
Secţiunea 1Organizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare prin licitaţie publică deschisă cu strigare +
Articolul 12(1) Valorificarea bunurilor prevăzute la art. 9 lit. a) se face prin organizarea de licitaţie publică deschisă cu strigare. … (2) Licitaţia se organizează de către Companie. … +
Articolul 13La licitaţiile de vânzare a bunurilor poate participa orice persoană fizica sau juridică care prezintă până la data ţinerii şedinţei de licitaţie următoarele:a) documentul din care să rezulte constituirea garanţiei de participare; … b) copie de pe certificatul de înmatriculare în registrul comerţului şi de pe codul fiscal, pentru persoanele juridice, sau copie de pe actul de identitate pentru persoanele fizice; … c) chitanţa de achitare a taxei de participare, eliberata de casieria organizatorului licitaţiei; … d) declaraţia de acceptare a proiectului de contract de vânzare-cumpărare prevăzut de caietul de sarcini; … e) alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare şi solicitate de organizatorul licitaţiei. … +
Articolul 14(1) Conducătorul Companiei numeşte prin decizie, cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de data ţinerii licitaţiei, comisia de licitaţie, formată din cel puţin 3 membri cu probitate morala, în următoarea componenta: … a) preşedintele şi secretarul comisiei de licitaţie, din partea organizatorului licitaţiei; … b) membri, specialişti cu experienta profesională în domeniu. … (2) Nu pot face parte din comisia de licitaţie membrii comisiilor de evaluare. … +
Articolul 15(1) Nu pot participa la licitaţie, în calitate de cumpărători, membrii comisiilor de evaluare şi ai celor de licitaţie şi nici soţul/sotia sau rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv. … (2) Membrii comisiilor de licitaţie au obligaţia de a semna pe propria răspundere o declaraţie prin care se angajează să respecte prevederile alin. (1). … +
Articolul 16(1) Garanţia de participare la licitaţie este stabilită de comisia de licitaţie, reprezintă 3-10% din valoarea bunurilor şi se depune cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării licitaţiei. … (2) Garanţia de participare se returnează participanţilor cărora nu li s-a adjudecat bunul licitat, începând cu cea de-a 3-a zi lucrătoare de la data închiderii licitaţiei. … +
Articolul 17Organizatorul licitaţiei întocmeşte următoarele:a) caietul de sarcini; … b) anunţul publicitar; … c) tabelul cuprinzând persoanele care participa la licitaţie. … +
Articolul 18(1) Caietul de sarcini se întocmeşte în baza informaţiilor transmise de structura specializată şi cuprinde cel puţin următoarele: … a) obiectul licitaţiei; … b) cantitatea oferită şi locul de depozitare sau de păstrare; … c) preţul de începere a licitaţiei, precum şi valoarea salturilor de supralicitare; … d) modalităţile de plată; … e) termenul limita de prezentare a documentelor de către licitator; … f) data şi locul de desfăşurare a licitaţiei; … g) modul de desfăşurare a licitaţiei; … h) valoarea taxei de participare, cuantumul şi modul de constituire a garanţiei care trebuie să fie depusa de către solicitanţi pentru a fi admişi la licitaţie, locul şi data depunerii; … i) proiectul de contract de vânzare-cumpărare; … j) modelul declaraţiei licitatorului de acceptare a proiectului de contract de vânzare-cumpărare; … k) clauze asiguratorii privind pierderea garanţiei de participare la licitaţie, în cazul în care câştigătorul licitaţiei renunţa la cumpărarea bunului şi refuza semnarea contractului de vânzare-cumpărare, şi privind neadmiterea la licitaţie a persoanelor care nu prezintă toate documentele sau care prezintă documente incomplete ori incorect întocmite; … l) alte condiţii şi precizări pe care comisia de licitaţie le considera necesare. … (2) Caietul de sarcini se aproba de conducătorul Companiei. … +
Articolul 19(1) Caietul de sarcini şi fişa tehnica se pun la dispoziţie solicitanţilor, contra cost, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării licitaţiei. … (2) Costul documentelor prevăzute la alin. (1) reprezintă contravaloarea redactarii şi multiplicării acestora. … +
Articolul 20(1) Anunţul publicitar se face printr-o publicaţie cu circulaţie la nivel naţional. În scopul asigurării unei transparente maxime, anunţul publicitar se poate face şi prin Internet, pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale şi/sau al Companiei, sau prin alte mijloace de informare, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru licitaţie. … (2) Anunţul privind vânzarea prin licitaţie conţine următoarele informaţii: … a) denumirea şi adresa organizatorului licitaţiei; … b) locul, data şi ora începerii licitaţiei; … c) locul şi data la care se poate obţine caietul de sarcini; … d) numărul de fax sau adresa de e-mail la care se pot obţine informaţii suplimentare. … +
Articolul 21(1) Persoana care a achiziţionat caietul de sarcini, denumita în continuare licitator, are dreptul sa examineze condiţiile, formularele, termenii şi specificăţiile din documentele licitaţiei, iar în cazul în care are nevoie de informaţii suplimentare în legătură cu acestea, le solicita în scris organizatorului licitaţiei. … (2) Acesta răspunde în scris la toate solicitarile primite, înainte de termenul limita de depunere a documentelor de către licitatori. … +
Articolul 22(1) Organizatorul licitaţiei poate aduce modificări documentelor licitaţiei, din proprie iniţiativă sau ca urmare a solicitării licitatorilor. … (2) Modificările la documentele de licitaţie vor fi notificate în scris tuturor licitatorilor, prin telex, fax sau Internet, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de termenul limita de depunere a documentelor. … (3) Omiterea vreunei informaţii în documentele de participare la licitaţie sau prezentarea unor documente necorespunzătoare faţă de cele stabilite prin caietul de sarcini determina descalificarea licitatorului respectiv. … +
Articolul 23Taxa de participare la licitaţie se determina în funcţie de cheltuielile de organizare şi desfăşurare a licitaţiei şi se achită la sediul organizatorului licitaţiei, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de data licitaţiei. +
Articolul 24(1) Solicitanţilor care prezintă chitanţa de plată a taxei de participare la licitaţie li se va permite examinarea bunurilor la locul în care se afla, fără punerea în funcţiune sau fără efectuarea probelor de rulaj. … (2) Nu se admit consumuri de energie, de carburanţi şi lubrifianţi sau de piese de schimb şi materiale. … +
Articolul 25(1) Comisia de licitaţie analizează documentele prezentate de licitatori cu doua zile lucrătoare înainte de începerea licitaţiei şi întocmeşte lista cuprinzând ofertanţii acceptaţi, excluzandu-i de la participare pe cei care nu au îndeplinit condiţiile sau care nu au prezentat, în totalitate şi la termenul stabilit, documentele cerute prin caietul de sarcini. … (2) Cu aceasta ocazie comisia verifica: … a) dosarul cu documentele de organizare a licitaţiei; … b) dacă publicitatea s-a făcut conform prevederilor prezentului regulament; … c) documentele privind calificarea participanţilor la licitaţie. … +
Articolul 26(1) Licitaţia se desfăşoară în prezenta tuturor membrilor comisiei de licitaţie, iar şedinţa este condusă de către preşedintele comisiei. … (2) La data şi ora stabilite pentru începerea licitaţiei, în cazul în care sunt cel puţin 2 participanţi, preşedintele comisiei de licitaţie anunta obiectul licitaţiei, face prezenta participanţilor şi constata dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia. … (3) Desfăşurarea în continuare a licitaţiei se face astfel: … a) preşedintele anunta preţul iniţial de vânzare de la care se porneşte strigarea, cu precizarea salturilor de supralicitare stabilite; … b) participanţii la licitaţie prezintă oferta de preţ prin strigări. Oferta trebuie să respecte condiţiile de salt precizate la deschiderea licitaţiei; … c) preşedintele comisiei de licitaţie anunta cu glas tare şi clar suma oferită de licitator; … d) dacă la a treia strigare a ultimei oferte nu se striga o sumă mai mare, preşedintele comisiei de licitaţie anunta adjudecarea licitaţiei în favoarea participantului care a oferit ultima suma; … e) licitaţia se declara închisă după anunţarea verbală a castigatorului de către preşedintele comisiei de licitaţie şi după întocmirea procesului-verbal care se semnează de către membrii comisiei de licitaţie şi de către participanţii la licitaţie. … (4) Procesul-verbal al licitaţiei, împreună cu documentele privind organizarea şi desfăşurarea acesteia, se arhiveaza la sediul organizatorului licitaţiei, constituind baza legală a încheierii contractului de vânzare-cumpărare. … +
Articolul 27(1) Pentru bunurile care fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aflate în administrarea instituţiilor publice, de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2001, în situaţia în care se prezintă un singur participant, comisia negociaza preţul de vânzare pornind de la preţul iniţial al licitaţiei. … (2) Rezultatul negocierii se înscrie într-un proces-verbal de negociere semnat de ambele părţi, care va constitui temei legal pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. … (3) Preţul rezultat din negociere nu poate fi mai mic decât cel stabilit ca preţ de pornire la procedura prin licitaţie. … (4) În situaţia în care bunul nu a fost adjudecat sau nu s-a prezentat nici un participant, organizatorul licitaţiei informează în scris structura specializată, pentru ca aceasta sa dispună măsuri de valorificare prin celelalte proceduri prevăzute la art. 9 ori casarea, după caz. … +
Articolul 28(1) Pentru bunurile care fac obiectul Ordonanţei Guvernului nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi improspatarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, aprobată prin Legea nr. 50/1999, cu modificările ulterioare, în cazul în care nu s-au prezentat cel puţin 2 participanţi la licitaţie sau dacă nici un ofertant din cei prezenţi nu a oferit preţul de pornire, se încheie proces-verbal de constatare, urmând ca licitaţia să se repete. … (2) Repetarea licitaţiei se face după trecerea a cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii noilor condiţii de valorificare din partea structurii specializate. … (3) În cazul în care nici de această dată nu se prezintă la licitaţie cel puţin 2 participanţi şi nu se oferă cel puţin preţul de pornire, licitaţia se va relua în condiţiile alin. (2). … (4) În situaţia în care după a treia licitaţie bunul nu a fost adjudecat sau nu a fost oferit cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, organizatorul licitaţiei informează în scris structura specializată, pentru ca aceasta sa dispună măsuri de scoatere din funcţiune sau declasare şi valorificare prin transmitere fără plata sau casare, după caz. … +
Articolul 29(1) Participanţii la licitaţie pot formula contestaţii în cazul în care considera că nu s-au respectat dispoziţiile legale şi precizările din caietul de sarcini referitoare la organizarea şi desfăşurarea licitaţiei. … (2) Contestaţiile se depun la sediul organizatorului licitaţiei în termen de 24 de ore de la încheierea acesteia. … +
Articolul 30Organizatorul licitaţiei este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea acesteia şi sa comunice rezultatul în scris. În acest sens va fi numita o comisie formată din 3-5 membri, alţii decât cei care fac parte din comisia de licitaţie. +
Articolul 31(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la adjudecare sau de la soluţionarea contestaţiilor persoana căreia i s-a adjudecat bunul licitat este obligată să semneze contractul de vânzare-cumpărare şi sa achite preţul acestuia. Cumpărătorul va intră în posesia bunurilor în momentul achitării integrale a preţului. … (2) Dacă persoana care a câştigat licitaţia renunţa la cumpărarea bunului sau nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1), aceasta pierde garanţia depusa. … (3) În aceasta situaţie organizatorul licitaţiei negociaza cu ceilalţi ofertanţi, pornind de la preţul licitat de fiecare, în ordine descrescătoare, şi semnează contractul de vânzare-cumpărare cu cel care a oferit preţul cel mai bun. … (4) În caz de neadjudecare, în funcţie de categoria bunurilor, se procedează conform art. 27 alin. (4) sau art. 28 alin. (4). … +
Articolul 32(1) Organizatorul licitaţiei are dreptul de a anula licitaţia până la închiderea acesteia în una dintre situaţiile următoare: … a) nu a fost asigurat un nivel corespunzător al concurentei la licitaţiile organizate pentru bunurile prevăzute la art. 28; … b) nici unul dintre ofertanţi nu a îndeplinit condiţiile de calificare; … c) au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare sau în circumstanţe excepţionale. Circumstanţele excepţionale se enunta şi se definesc în instrucţiuni. … (2) Decizia de anulare a licitaţiei creează pentru organizatorul acesteia obligaţia de a comunică în scris tuturor participanţilor la licitaţie atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au asumat prin depunerea de oferte, cat şi motivul anulării, precum şi obligaţia de a returna garanţia de participare. … +
Secţiunea a 2-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare prin selecţie de oferte sau negociere directa +
Articolul 33(1) Valorificarea bunurilor prevăzute la art. 9 lit. b) şi a celor care se găsesc în situaţia prevăzută la art. 27 alin. (4) şi la art. 28 alin. (4) se face prin organizarea selecţiei de oferte de preţ sau a negocierii directe. … (2) Deşeurile rezultate în urma delaborarilor se valorifica prin agenţii economici români producători de muniţii, prin procedura de negociere directa. Costul delaborarii muniţiilor poate fi plătit şi prin deşeurile rezultate, valoarea acestora urmând să fie negociata în raport cu preţul de bursa al metalelor respective la data negocierii. Preţurile pulberilor şi explozivilor rezultaţi din delaborare se negociaza potrivit legii. … +
Articolul 34Numirea comisiei se face conform regulilor stabilite la art. 14 şi 15. +
Articolul 35(1) Selecţia de oferte de preţ reprezintă procedura simplificata prin care se solicita, fără publicarea unui anunţ publicitar, oferte de preţ de la cel puţin 2 potenţiali cumpărători. … (2) În acest sens se trimit invitaţii de participare care vor cuprinde cel puţin următoarele elemente: … a) obiectul selecţiei de oferta de preţ; … b) modalitatea de transmitere a ofertei; … c) cantitatea oferită; … d) preţul minim de începere a procedurii; … e) starea bunurilor supuse valorificării; … f) termenul limita de prezentare a ofertei. … (3) Fiecare ofertant are voie să facă o singura oferta de preţ pe care nu o poate schimba. … (4) Ofertele de preţ se depun sau se transmit la sediul organizatorului procedurii de valorificare, în plic închis şi sigilat, până la data şi ora precizate, semnate de ofertantul interesat. Ofertele sunt analizate în prezenta membrilor comisiei. Rezultatul analizei ofertelor de preţ se consemnează într-un proces-verbal. … (5) Contractul de vânzare-cumpărare se încheie cu persoana care a oferit preţul cel mai mare. … (6) Dacă un singur ofertant a răspuns la solicitare, bunurile se valorifica către acesta prin negociere directa. … +
Articolul 36(1) Negocierea directa reprezintă procedura prin care se negociaza clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu un singur cumpărător. … (2) Rezultatele negocierii se consemnează într-un proces-verbal semnat de ambele părţi şi care constituie baza stabilirii valorii contractului de vânzare-cumpărare. … +
Secţiunea a 3-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare directa fără organizare de licitaţie +
Articolul 37Prin valorificare directa fără organizare de licitaţie se înţelege procedura prin care se schimba bunurile aprobate pentru valorificare cu altele noi, având cel puţin aceiaşi parametri, sau în alte situaţii, cu alte bunuri din aceeaşi categorie, la care nu se aplică procedurile specificate la art. 9 lit. a) şi b). +
Articolul 38Valorificarea directa se aproba de ministrul apărării naţionale la propunerea şefului Statului Major General. +
Secţiunea a 4-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare prin transmitere fără plata +
Articolul 39Transmiterea fără plata se executa conform prevederilor legale, după desfăşurarea procedurilor prevăzute la art. 9 lit. a)-c). +
Articolul 40Listele cu bunurile ce urmează să fie valorificate prin transmitere fără plata se comunică de către structura specializată instituţiilor publice interesate. +
Articolul 41La cererea expresă a unor instituţii publice, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, bunurile se pot transmite fără plata şi înaintea desfăşurării procedurilor prevăzute la art. 9 lit. a)-c). +
Capitolul 4Valorificarea la extern +
Articolul 42Ministrul apărării naţionale este abilitat şi are competente privind valorificarea la extern a bunurilor, astfel:a) sa supună aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, anual şi ori de câte ori este nevoie, tehnica de lupta din următoarele categorii care fac obiectul valorificării: aeronave, submarine, nave de lupta maritime şi fluviale, tancuri şi complexuri de rachete, armament, munitie şi rachete din stocuri, la care gradul de asigurare este sub 80%; … b) sa aprobe modalitatea de valorificare la extern a bunurilor prevăzute de lege; … c) sa aprobe valorificarea armamentului, muniţiilor şi a rachetelor din stocuri, la care gradul de asigurare este peste 80%. … +
Articolul 43Valorificarea la extern a bunurilor se efectuează direct către parteneri externi. +
Articolul 44Aprobarea ministrului apărării naţionale privind condiţiile de valorificare, inclusiv preţul extern, constituie mandat pentru Companie în vederea semnării contractului de export. +
Articolul 45Aprobările ministrului apărării naţionale pentru valorificarea la extern a bunurilor sunt valabile în anul calendaristic respectiv, cu excepţia cazurilor în care prin aprobare se specifică altfel. +
Articolul 46(1) Operaţiunile de sortare, verificare şi încărcare a produselor pe mijloacele de transport pe parcurs intern, precum şi paza acestora de la locul de depozitare până la locul de încărcare pe mijlocul de transport extern se executa, după caz, de Ministerul Apărării Naţionale sau de instituţii sau agenţi specializaţi. … (2) Cheltuielile ocazionate de executarea acestor operaţiuni sunt achitate de Companie, acestea urmând să fie deduse din preţul extern. … +
Articolul 47La solicitarea Companiei structuri abilitate din Ministerul Apărării Naţionale sau agenţi economici autorizaţi şi stabiliţi de aceasta vor executa operaţiuni de dezafectare de dotarea specific militară, reinscriptionare, reconditionare şi/sau reparaţii sau modificări ale produselor. Contravaloarea operaţiunilor este suportată de partenerul extern. +
Articolul 48Circulaţia documentelor, forma şi conţinutul acestora privind valorificarea la extern vor fi reglementate prin instrucţiuni. +
Capitolul 5Dispoziţii finale +
Articolul 49Pentru realizarea activităţii de valorificare conform prevederilor prezentului regulament, Compania încheie un contract de comision cu Ministerul Apărării Naţionale prin ordonatorul de credite abilitat, prin care se va stabili şi comisionul datorat Companiei pentru serviciile de valorificare prestate de aceasta. +
Articolul 50Compania şi structura specializată vor întocmi şi vor prezenta periodic conducerii Ministerului Apărării Naţionale informări privind valorificarea bunurilor. Periodicitatea şi conţinutul informărilor se stabilesc prin instrucţiuni. +
Articolul 51Materialele refolosibile şi deşeurile care nu au putut fi valorificate sau în legătură cu care ordonatorul de credite în gestiunea căruia se afla a fundamentat că nu se justifica economic organizarea de licitaţii se valorifica cu avizul esalonului superior, prin negociere directa cu agenţii economici care au ca obiect de activitate achiziţionarea de materiale refolosibile. +
Articolul 52Organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu, precum şi înregistrările contabile şi documentele justificative ale modificărilor patrimoniale determinate de procesul valorificării bunurilor se efectuează potrivit legii. +
Articolul 53În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament se aproba, prin ordin al ministrului apărării naţionale, instrucţiuni de aplicare a acestuia.––––-