pentru reorganizarea instituţiilor, sectiilor de spital şi a celorlalte unităţi de protecţie speciala a copilului în cadrul serviciilor publice specializate din subordinea consiliilor judetene sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti(actualizata până la data de 22 noiembrie 2000*)
––––*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 21 aprilie 2000. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 22 noiembrie 2000, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000.În temeiul prevederilor art. 21 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 192/1999 privind înfiinţarea Agentiei Naţionale pentru Protectia Drepturilor Copilului şi reorganizarea activităţilor de protecţie a copilului,Guvernul României hotaraste: +
Articolul 1Instituţiile de protecţie speciala a persoanelor cu handicap, care asigura ingrijirea, asistenţa, recuperarea sau, după caz, reabilitarea copiilor cu handicap, prevăzute în anexa nr. 1, se reorganizeaza în cadrul serviciilor publice specializate din subordinea consiliilor judetene sau, după caz, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în a caror raza administrativ-teritoriala funcţionează. +
Articolul 2Unitatile sau sectiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi HIV/SIDA, prevăzute în anexa nr. 2, se reorganizeaza în cadrul serviciilor publice specializate din subordinea consiliilor judetene sau, după caz, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în a caror raza administrativ-teritoriala funcţionează. +
Articolul 3(1) Unitatile care ingrijesc copii în regim rezidential şi care funcţionează în cadrul unităţilor de invatamant special, prevăzute în anexa nr. 3, se reorganizeaza în cadrul serviciilor publice specializate din subordinea consiliilor judetene sau, după caz, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în a caror raza administrativ-teritoriala funcţionează. … (2) Dispozitiile alin. (1) privesc internatele şi utilităţile anexe din cadrul unităţilor de invatamant special. … +
Articolul 4(1) Reorganizarea instituţiilor, unităţilor şi sectiilor de spital prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3, precum şi transferul patrimoniului şi al personalului acestora se vor face în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri, prin protocol incheiat între consiliile judetene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi autorităţile în subordinea cărora au functionat aceste institutii şi unităţi. … (2) În cazul instituţiilor, unităţilor şi sectiilor de spital pentru care separarea patrimoniului nu se poate realiza potrivit prevederilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 192/1999, serviciile publice specializate au obligaţia de a proceda la evaluarea şi preluarea în sistemul propriu de servicii a copiilor aflati în dificultate din cadrul acestora. … +
Articolul 5Instituţiile, unitatile şi sectiile de spital prevăzute în anexele nr. 1-3 se reorganizeaza în centre de tip familial pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap şi handicap sever în centre de ingrijire de zi şi recuperare pentru copii cu handicap sau, după caz, în alte servicii destinate ingrijirii, reabilitarii şi protectiei drepturilor copilului, fără personalitate juridica, în cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului. +
Articolul 6O dată cu reorganizarea instituţiilor, unităţilor şi sectiilor de spital prevăzute la art. 1, 2 şi 3 se vor transfera, potrivit dispoziţiilor legale, şi sursele de finanţare destinate funcţionarii acestora, prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora au functionat. +
Articolul 7Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––p. Preşedintele AgentieiNaţionale pentru ProtectiaDrepturilor Copilului,Teodora Bertzip. Ministru de stat,ministrul sănătăţii,Irinel Popescu,secretar de statMinistrul educatieinaţionale,Andrei MargaMinistrul functieipublice,Vlad Roscap. Ministrul finanţelor,Sebastian Vladescu,secretar de statSecretariatul de Statpentru Persoanelecu HandicapGabriela Popescu,secretar de stat +
Anexa 1 INSTITUTIILE DE PROTECTIE SPECIALA A COPIILOR CU HANDICAP reorganizate în cadrul serviciilor publice specializate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Judeţul Localitatea Denumirea institutiei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Alba Alba Iulia Centru-pilot pentru tineri cu handicap 2. Arges Vulturesti Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 3. Bacau Ghimes-Faget Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 4. Bihor Cighid Centru-pilot pentru tineri cu handicap 5. Botosani Ionaseni Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap, cu secţie externa – Centru de terapie ocupationala pentru tineri cu handicap 6. Brasov Timişu de Sus Centrul de recuperare pen- tru copii cu handicap "Barza Mica" 7. Brasov Sercaia Centrul de recuperare pen- tru copii cu handicap "Canaan" 8. Caraş-Severin Oravita Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 8^1. Cluj Recea-Cristur Centrul de recuperare pentru copii cu handicap sever 9. Constanta Negru Voda Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 10. Dolj Craiova Centrul-pilot pentru tineri cu handicap 11. Giurgiu Gradinari Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 12. Gorj Balteni Centru-pilot pentru tineri cu handicap 13. Maramures Sighetu Marmatiei Centru-pilot pentru tineri cu handicap 14. Mures Brancovenesti Centru-pilot pentru tineri cu handicap 15. Neamt Pastraveni Centru-pilot pentru tineri cu handicap 16. Olt Cezieni Centru de recuperare pentru copii cu handicap 17. Prahova Tatarai Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 18. Prahova Campina Centru de zi de recuperare pentru copii cu handicap 19. Salaj Badacin Centru-pilot pentru tineri cu handicap 20. Sibiu Talmaciu Centru de terapie ocupa- tionala pentru tineri cu handicap 21. Teleorman Videle Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 22. Timiş Lugoj Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 23. Timiş Lugoj Centrul de zi de neuro- psihiatrie "Ingerii Sperantei" 24. Timiş Sacalaz Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 25. Tulcea Horia Centru-pilot pentru tineri cu handicap 26. Vaslui Husi Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 27. Vaslui Giurcani Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 28. Valcea Babeni Centru de recuperare pen- tru copii cu handicap 29. Municipiul Bucureşti, Centru de recuperare pen- sectorul 2 tru copii cu handicap ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––––Punctul 8^1 din tabelul prevăzut la anexa 1 a fost introdus de pct. 1 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 noiembrie 2000. +
Anexa 2 UNITATILE SAU SECTIILE DE SPITAL reorganizate în cadrul serviciilor publice specializate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Judeţul Localitatea Denumirea unităţii/secţiei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Arad Arad Sectia de recuperare pediatrica (distrofici) a Spitalului Clinic Judetean Arad 2. Bacau Bacau Sectia de recuperare nutritionala pediatrica a Spitalului Judetean Bacau 3. Bacau Moinesti Sectia de recuperare pediatrica a Spitalului Moinesti 4. Bihor Bratca NPI Bratca 5. Bihor Remeti NPI Remeti 6. Bihor Tinca NPI Tinca 7. Braila Baraganul Spitalul de recuperare neuro- psihomotorie Baraganul 8. Calarasi Calarasi Sectia de recuperare pediatrica (Spitalul Judetean Calarasi) 9. Cluj Cluj-Napoca NPI I – Spitalul clinic de copii 10. Cluj Cluj-Napoca NPI II – Spitalul clinic de copii 11. Constanta Constanta SRP – Spitalul Clinic Judetean Constanta 12. Constanta Mangalia NPI – Spitalul Clinic Judetean Mangalia 13. Constanta Mangalia Centrul maternal Mangalia 14. Dolj Craiova NPI – Spitalul Clinic nr. 3 "Dr. Victor Babes" Craiova 15. Galaţi Galaţi Sectia de balneofizioterapie şi recuperare medicală a Spitalului de pediatrie "Sf. Ioan" 16. Galaţi Galaţi Sectia de recuperare neuro- psihica şi motorie nr. 1 Galaţi 17. Galaţi Galaţi Sectia de recuperare NPI nr. 2 Galaţi 18. Galaţi Tecuci Compartimentul de recuperare a copiilor cu deficiente neuro- motorii Tecuci 19. Gorj Targu Jiu Sectia de recuperare pediatrica (distrofici) a Spitalului 700 Targu Jiu 20. Harghita Miercurea-Ciuc Spitalul Judetean Miercurea-Ciuc (HIV/SIDA) 21. Hunedoara Paclisa Spitalul de neuropsihiatrie infantila "Dr. V. Ilea" Paclisa 22. Iasi Bivolari Sectia exterioara Bivolari a Spitalului de pediatrie "Sf. Maria" 23. Iasi Iasi Centrul "Gulliver" al Spitalului "Sf. Maria" 24. Iasi Iasi Sectia Galata a Spitalului de psihiatrie Socola 25. Iasi Iasi Sectia de terapie nutritionala a Spitalului "Sf. Maria" 25^1.Iasi Iasi Sectia externa Poieni a Spitalului "Sfanta Maria" 26. Ilfov Vidra Spitalul de copii cu afecţiuni cronice (HIV/SIDA) Vidra 27. Ilfov Domnesti Spitalul Domnesti 28. Mehedinti Drobeta-Turnu Sectia de recuperare neuro- Severin psihomotorie a copilului a Spitalului Judetean Drobeta- Turnu Severin 29. Mures Sighisoara SRP – Spitalul Sighisoara 30. Olt Corabia Sectia de recuperare pediatrica (distrofici) a Spitalului Orasenesc Corabia 31. Suceava Siret Spitalul de neuropsihiatrie infantila Siret 32. Timiş Lugoj Spitalul de neurologie şi psihiatrie pentru copii şi adolescenti Lugoj 33. Timiş Recas Spitalul Clinic nr. 3 de Copii "Louis Turcanu" Timisoara, Sectia exterioara Recas, recuperare NPI 34. Tulcea Tulcea Centru de recuperare pediatrica 35. Tulcea Tulcea Centru de recuperare neuropsiho- motorie 36. Valcea Ramnicu Valcea SRP – Spitalul Judetean Valcea 37. Vrancea Focsani NPI – Spitalul Judetean Focsani 38. Municipiul Spitalul Caraiman Bucureşti, sectorul 1 39. Municipiul SRP – Spitalul de Copii Cotroceni Bucureşti, sectorul 6 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––––Punctul 25^1 din tabelul prevăzut la anexa 2 a fost introdus de pct. 2 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 noiembrie 2000. +
Anexa 3 UNITATILE care ingrijesc copii în regim rezidential şi care funcţionează în cadrul unităţilor de invatamant special, reorganizate în cadrul serviciilor publice specializate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Judeţul Localitatea Denumirea unităţii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Alba Sancrai Şcoala speciala cu grădiniţa 2. Alba Abrud Centru scolar de recuperare 3. Alba Blaj Şcoala speciala 4. Arad Ineu Centru scolar 5. Arad Siria Şcoala speciala 6. Arad Varadia de Mures Şcoala speciala 7. Arad Pietris Şcoala speciala 8. Arad Arad Centru scolar pentru nevazatori 9. Arges Valea Mare Şcoala speciala 10. Arges Costesti Şcoala speciala 11. Arges Bughea de Jos Şcoala speciala 12. Arges Valea Nandrii Şcoala speciala 13. Arges Pitesti Grădiniţa speciala 14. Arges Tigveni Camin-şcoala 15. Arges Campulung Centru scolar 16. Arges Suici Şcoala profesionala 17. Bacau Bacau Grădiniţa speciala 18. Bacau Bacau Şcoala speciala 19. Bacau Comăneşti Şcoala speciala 20. Bacau Zemes Şcoala speciala 21. Bacau Bacau Centru scolar (reeducare) 22. Bihor Popesti Şcoala speciala 23. Bihor Tileagd Şcoala speciala 24. Bihor Oradea Şcoala profesionala nr. 1 25. Bihor Oradea Şcoala profesionala nr. 2 25^1.Bihor Oradea Grădiniţa cu program prelungit nr. 20, Sectia speciala 25^2.Bihor Oradea Grădiniţa cu program prelungit nr. 54, Sectia speciala 26. Bistrita Beclean Grădiniţa speciala 27. Bistrita Bistrita-Nasaud Şcoala speciala nr. 1 28. Bistrita Bistrita-Nasaud Şcoala speciala nr. 2 29. Bistrita Bistrita-Nasaud Centrul "Lacrima" 30. Botosani Dorohoi Şcoala speciala nr. 1 31. Botosani Dorohoi Şcoala speciala nr. 2 32. Botosani Dorohoi Centru de educatie speciala şi recuperare a copiilor cu deficiente 33. Braila Braila Şcoala speciala de baieti 34. Braila Braila Şcoala speciala profesionala 35. Braila Braila Şcoala speciala de fete 36. Braila Braila Grădiniţa speciala 37. Brasov Brasov Grădiniţa speciala 38. Brasov Fagaras Şcoala speciala 39. Brasov Sacele Şcoala speciala 40. Brasov Codlea Şcoala profesionala 41. Buzau Buzau Şcoala speciala 42. Buzau Buzau Şcoala speciala nr. 1 43. Buzau Ramnicu Sarat Şcoala speciala nr. 3 44. Buzau Ramnicu Sarat Şcoala profesionala nr. 1 45. Buzau Ramnicu Sarat Şcoala profesionala nr. 2 46. Buzau Buzau Liceul pentru deficienti de vedere 47. Calarasi Faurei Şcoala speciala nr. 2 48. Caraş-Severin Caransebes Şcoala speciala 49. Caraş-Severin Bocsa Şcoala speciala 50. Caraş-Severin Resita Centrul "Primavara" 51. Caraş-Severin Caransebes Camin-şcoala 52. Cluj Rascruci Şcoala speciala 53. Cluj Cluj-Napoca Grădiniţa speciala 54. Cluj Cluj-Napoca Şcoala speciala pentru surzi nr. 1 55. Cluj Cluj-Napoca Şcoala speciala pentru surzi nr. 2 56. Cluj Cluj-Napoca Şcoala profesionala speciala 57. Cluj Cluj-Napoca Liceul pentru deficienti de vedere 58. Cluj Gilau Casa de copii cu şcoala ajutatoare 59. Cluj Huedin Casa de copii cu şcoala ajutatoare 60. Cluj Jucu Camin-şcoala 61. Constanta Constanta Şcoala speciala nr. 1 62. Constanta Constanta Şcoala speciala nr. 2 63. Constanta Mangalia Şcoala speciala – Sanatoriul Mangalia 64. Constanta Constanta Şcoala profesionala 65. Constanta Techirghiol Şcoala-sanatoriu Techirghiol 65^1. Constanta Constanta Cresa nr. 9 66. Covasna Olteni Şcoala speciala (casa de copii cu şcoala ajutatoare) 67. Dambovita Cobia Centrul scolar nr. 9 68. Dambovita Dragodana Şcoala speciala de fete 69. Dambovita Dragodana Grădiniţa speciala 70. Dambovita Targoviste Şcoala speciala de baieti 71. Dambovita Gura Ocnitei Centrul medical de recuperare neuromotorie Gura Ocnitei 72. Dolj Craiova Şcoala speciala "Sf. Mina" 73. Dolj Craiova Şcoala speciala "Sf. Vasile" 74. Dolj Craiova Centrul scolar pentru surzi 75. Dolj Craiova Şcoala speciala "Regina Maria" 76. Dolj Filiasi Şcoala speciala 77. Dolj Segarcea Şcoala speciala 78. Galaţi Galaţi Şcoala ajutatoare nr. 2 79. Galaţi Galaţi Şcoala speciala de surzi "P.P. Neveanu" 80. Galaţi Tecuci Şcoala speciala 81. Galaţi Ghidigeni Camin-şcoala 82. Galaţi Galaţi Şcoala profesionala "Simion Mehedinti" 83. Giurgiu Giurgiu Şcoala speciala 84. Gorj Targu Jiu Şcoala speciala 85. Harghita Bilbor Şcoala speciala 86. Harghita Ocland Şcoala speciala 87. Harghita Miercurea-Ciuc Şcoala profesionala speciala "Sf. Ana" 88. Hunedoara Pesteana Şcoala speciala 89. Hunedoara Sacel Şcoala speciala 90. Hunedoara Paclisa Şcoala speciala 91. Hunedoara Bretea Streiului Şcoala speciala profesionala 92. Hunedoara Simeria Veche Centru de pedagogie curativa 93. Iasi Targu Frumos Şcoala speciala de baieti 94. Iasi Targu Frumos Şcoala profesionala de baieti 95. Iasi Miclăuşeni Şcoala profesionala de fete 96. Iasi Iasi Şcoala speciala cu casa de copii 97. Iasi Iasi Şcoala profesionala speciala pentru surzi 98. Iasi Targu Frumos Şcoala speciala Moldova (nevazatori) 99. Iasi Iasi Grupul scolar "Ion Holban" 100. Iasi Pascani Şcoala speciala 101. Ialomita Fierbinti-Targ Şcoala speciala 102. Ialomita Slobozia Şcoala speciala 103. Ialomita Slobozia Grădiniţa speciala 104. Ialomita Slobozia Camin-şcoala 105. Ialomita Movila Şcoala speciala 106. Ilfov Afumati Centrul scolar special nr. 2 107. Ilfov Tancabesti Şcoala speciala nr. 12 108. Ilfov Peris Şcoala speciala nr. 13 109. Maramures Baia Mare Grădiniţa speciala 110. Maramures Targu Lapus Şcoala speciala 111. Maramures Baia Mare Şcoala speciala nr. 2 112. Maramures Gardani Şcoala speciala 113. Mehedinti Drobeta-Turnu Şcoala ajutatoare Severin 114. Mures Reghin Şcoala profesionala speciala 115. Mures Targu Mures Grădiniţa speciala 116. Mures Targu Mures Şcoala speciala 117. Neamt Targu Neamt Şcoala speciala 118. Neamt Stefan cel Mare Şcoala profesionala speciala 119. Neamt Roman Şcoala speciala 120. Neamt Piatra-Neamt Şcoala ajutatoare "Alexandru Rosca" 121. Neamt Pastraveni Centru de recuperare 122. Olt Bals Şcoala speciala ajutatoare 123. Olt Bals Şcoala profesionala speciala nr. 1 124. Olt Bals Şcoala profesionala speciala nr. 2 125. Olt Slatina Grădiniţa pentru copii cu deficiente 126. Prahova Campina Grădiniţa speciala 127. Prahova Breaza Şcoala speciala 128. Prahova Valenii de Munte Şcoala speciala 129. Prahova Filipestii de Targ Şcoala speciala 130. Prahova Plopeni Şcoala profesionala speciala 131. Prahova Nedelea Centru scolar special 132. Prahova Ploiesti Şcoala speciala nr. 1 133. Salaj Simleu Silvaniei Şcoala speciala 134. Salaj Zalau Şcoala "Speranta" 135. Salaj Zalau Şcoala profesionala nr. 13 136. Salaj Nusfalau Camin-şcoala pentru copii cu deficienta mentala severa 137. Satu Mare Carei Şcoala speciala profesionala 138. Satu Mare Apa Şcoala speciala 139. Satu Mare Cauas Şcoala speciala 140. Satu Mare Nisipeni Şcoala speciala 141. Satu Mare Satu Mare Şcoala speciala nr. 1 142. Satu Mare Satu Mare Grădiniţa speciala 143. Sibiu Medias Şcoala speciala 144. Sibiu Turnu Rosu Şcoala speciala 145. Sibiu Sibiu Şcoala speciala (deficienti de auz) 146. Sibiu Dumbraveni Grupul scolar special "Tudor Vladimirescu" 147. Suceava Suceava Şcoala profesionala 148. Suceava Gura Humorului Centru scolar 149. Suceava Zvoristea Şcoala speciala 150. Suceava Bivolaria Şcoala speciala 151. Suceava Falticeni Grădiniţa speciala 152. Teleorman Alexandria Şcoala speciala de fete 153. Teleorman Plosca Şcoala speciala de baieti 154. Timiş Lugoj Şcoala speciala 155. Timiş Neveanu Şcoala speciala 156. Timiş Timisoara Şcoala profesionala speciala 157. Timiş Timisoara Şcoala speciala de ambliopi 158. Timiş Timisoara Şcoala speciala "Constantin Bufan" 159. Tulcea Tulcea Grădiniţa speciala cu internat 160. Tulcea Isaccea Şcoala speciala cu internat 161. Tulcea Tulcea Şcoala speciala cu internat 162. Tulcea Zebil Şcoala speciala 163. Valcea Babeni Şcoala speciala 164. Valcea Babeni Grădiniţa speciala 165. Valcea Bistrita Centru scolar 166. Vaslui Negresti Şcoala ajutatoare 167. Vaslui Bogesti Şcoala ajutatoare 168. Vaslui Husi Şcoala profesionala speciala 169. Vaslui Vaslui Şcoala pentru surzi 169^1. Vaslui Vaslui Şcoala ajutatoare 170. Vrancea Mihalceni Şcoala speciala 171. Vrancea Maicanesti Şcoala speciala 172. Vrancea Focsani Centrul scolar "Elena Doamna" 173. Municipiul Şcoala speciala nr. 6 Bucureşti, "Sf. Nicolae" sectorul 4 174. Municipiul Şcoala speciala nr. 8 Bucureşti, sectorul 1 175. Municipiul Şcoala speciala nr. 11 Bucureşti, sectorul 6 176. Municipiul Şcoala pentru surzi nr. 1 Bucureşti, sectorul 1 177. Municipiul Şcoala pentru surzi nr. 2 Bucureşti, sectorul 6 178. Municipiul Şcoala pentru ambliopi Bucureşti, sectorul 2 179. Municipiul Centrul scolar nr. 3 Bucureşti, sectorul 2 180. Municipiul Centrul scolar nr. 1 Bucureşti, sectorul 2 181. Municipiul Şcoala pentru hipoacuzici Bucureşti, sectorul 2 182. Municipiul Grădiniţa pentru hipoacuzici Bucureşti, nr. 65 sectorul 2 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––––Punctele 25^1 şi 25^2 din tabelul prevăzut la anexa 3 au fost introduse de pct. 4 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 noiembrie 2000.Punctul 65^1 din tabelul prevăzut la anexa 3 a fost introdus de pct. 5 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 noiembrie 2000.Punctul 169^1 din tabelul prevăzut la anexa 3 a fost introdus de pct. 6 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.137 din 15 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 noiembrie 2000.––