Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 20 noiembrie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României
Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentLa data de 3 noiembrie 2000 Biroul Electoral Central a înaintat Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, contestaţia formulată de doamna Veronica Gindac, privind înregistrarea candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României, contestaţie ce formează obiectul Dosarului nr. 361D/2000.Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 4 teza întâi din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 19 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, contestaţiile se soluţionează fără citarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.În contestaţie s-au invocat următoarele motive: "Înregistrarea candidaturii este nelegală şi incompatibilă cu calitatea de prim-ministru a domnului Mugur Isarescu, deoarece una dintre atribuţiile constituţionale ale Guvernului este organizarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi pentru alegerea Preşedintelui României." Un alt aspect important, în opinia contestatoarei, este şi "faptul ca, deşi candidatura domnului Mugur Isarescu a fost înregistrată ca independent, acesta este susţinut de alianta politica C.D.R. 2000". Se mai susţine ca "este posibil ca dl Mugur Isarescu sa beneficieze în mod indirect de subvenţii de la bugetul de stat, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului”, condiţii în care „egalitatea de sanse a celorlalţi candidaţi este serios compromisa”. De asemenea, se mai considera ca aceasta candidatura „este contrară moralei publice”. Se susţine ca domnul Mugur Isarescu nu poate candida la funcţia suprema în stat decât după ce îşi va prezenta demisia din funcţia de prim-ministru. Contestatoarea invoca în acest sens Decizia nr. 2 din 30 iunie 1992 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, dispoziţii referitoare la limitarea, pentru prefecţi şi subprefecţi, a dreptului de a candida în aceeaşi circumscripţie electorală în care îşi exercită funcţia. Totodată, deşi contestatoarea invoca şi prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, considera ca „lipsa unui text de lege expres care să reglementeze o asemenea situaţie specială este suplinita de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României”.Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, apreciază ca fiind neîntemeiată contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României, deoarece nu exista nici o limitare constituţională sau legală privind dreptul primului-ministru de a candida pentru funcţia de Preşedinte al României. Totodată se arata ca susţinerea candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu şi de către o alianta politica nu impieteaza asupra legalităţii acestei candidaturi. De asemenea, se arata că nu poate fi asimilată limitarea dreptului de a candida, prevăzută de Legea nr. 68/1992, pentru prefecţi şi subprefecţi, cu situaţia primului-ministru, cu privire la care nu exista nici un impediment legal. În consecinţa, se solicita respingerea contestaţiei.CURTEA,analizând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările ulterioare, şi vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, retine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, republicată, ale art. 2 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României.În opinia contestatoarei candidatura domnului Constantin Mugur Isarescu pentru "funcţia suprema în stat" este neconstitutionala. Motivele invocate în contestaţie vizează incompatibilitatea primului-ministru de a candida pentru funcţia de Preşedinte al României, sub aspect constituţional, prin încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, şi moral, prin existenta şi a altor sustinatori ai candidaturii, ca independent, a domnului Constantin Mugur Isarescu şi posibilitatea obţinerii unor subvenţii de la buget. Autoarea îşi întemeiază contestaţia pe prevederile art. 144 lit. d) din Constituţie şi pe cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi pe prevederile art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României.Examinând contestaţia, Curtea constata ca atât condiţiile de eligibilitate, cat şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ la art. 35, art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3) şi la art. 81 alin. (4) din Constituţie, texte al căror conţinut este următorul:– Art. 35: "(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3).(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale, şi vârsta de cel puţin 35 de ani, pentru a fi aleşi în Senat sau în funcţia de Preşedinte al României."; … – Art. 34 alin. (2): "Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.";– Art. 16 alin. (3): "Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";– Art. 37 alin. (3): "Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.";– Art. 81 alin. (4): "Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive."În speta, examinând motivele invocate de contestatoare, Curtea constata ca acestea nu se regăsesc în conţinutul prevederilor constituţionale menţionate anterior. Asemenea motive reprezintă opinii personale ale contestatoarei, care, eventual, pot fi avute în vedere cu ocazia exprimarii votului.Curtea constata, de asemenea, că nu pot fi luate în considerare nici motivele referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie [al căror conţinut este următorul: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."], deoarece prin înregistrarea candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României nu s-a încălcat principiul egalităţii în drepturi şi nici principiul respectării legii. Într-adevăr, asa cum observa însăşi contestatoarea, nu exista nici un text constituţional sau legal care să interzică primului-ministru sa candideze pentru funcţia de Preşedinte al României. În absenta unei asemenea restrangeri Curtea constata ca Biroul Electoral Central a procedat corect înregistrând candidatura domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României.De asemenea, Curtea constata ca interdicţia prevăzută de Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în privinta candidaturii prefecţilor şi a subprefecţilor, nu poate fi extinsă la candidatura pentru funcţia de Preşedinte al României, limitarile fiind de stricta interpretare.În sfârşit, Curtea mai observa ca înregistrarea candidaturii primului-ministru reprezintă tocmai respectarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări şi, totodată, afirmarea principiului respectării legii.În consecinţa, contestaţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. B.a), al art. 16, 26 şi 27 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi al art. 2 alin. (2) şi al art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Constantin Mugur Isarescu pentru funcţia de Preşedinte al României, contestaţie formulată de doamna Veronica Gindac.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan–––