privind acordarea unui ajutor umanitar populaţiei refugiate în România din zona de conflict de pe teritoriul Republicii Federale Iugoslavia
Guvernul României hotărăşte: + Articolul 1Se acorda un ajutor umanitar populaţiei refugiate în România din zona de conflict de pe teritoriul Republicii Federale Iugoslavia, în limita sumei de 250 milioane lei, constând în alimente, produse parafarmaceutice, lenjerie de pat şi de corp, conform anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2În temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, se aproba scoaterea, în mod gratuit, din rezervele de stat a cantităţilor de produse prevăzute în anexa. + Articolul 3Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, prin contul de finanţare, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizului de însoţire a mărfii şi a procesului-verbal de predare-primire semnat de către reprezentanţii desemnaţi de prefecturi.Finanţarea acumularii pentru reîntregirea acestor stocuri, în limita nivelurilor aprobate prin nomenclator, se asigura în anul 1999 de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992, republicată. + Articolul 4Transportul produselor de la unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau de la agenţii economici depozitari va fi efectuat cu mijloace auto ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat.Distribuirea produselor către populaţia refugiata se va face de către prefecturile judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, prin persoane anume împuternicite. Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar din rezervele de stat este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz. + Articolul 5Modul de distribuire a produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri va fi justificat de către prefecturi, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993.Documentele justificative privind distribuirea produselor vor fi păstrate la sediul prefecturilor judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, în vederea punerii la dispoziţie organelor de control abilitate.––––Notă … *) Anexa va fi comunicată instituţiilor interesate.p. PRIM-MINISTRU,VALERIU STOICAContrasemnează:––––––Secretar de stat,şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală,Vlad RoscaMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesPreşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat,Adrian Ghita––––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.