HOTĂRÂRE nr. 254 din 22 februarie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 28 februarie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 67 24/06/1995 ART. 22
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare de urgenta



În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 22 din Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare de urgenta în suma totală de 868,5 milioane lei, din fondurile prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, familiilor din judeţul Hunedoara prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,Marian SarbuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuMinistrul administraţiei publice,Octav Cozmanca
 + 
Anexă

         
  Nr. crt. Beneficiarul Adresa Suma acordată (milioane lei)
  1. Adafinei Tiberiu Lupeni, Str. Viitorului bl. A4, ap. 11 1
  2. Albu Lucian Lupeni, str. Bucura bl. G4, ap. 31 1
  3. Avram Ion Nicolae Lupeni, str. Gheorghe Şincai bl. 200, ap. 79 2,5
  4. Banhazi Iuliana Lupeni, Str. Tineretului bl. B11, ap. 67 2,5
  5. Bărbulescu Constantin Lupeni, Str. Arinilor bl. 37, ap. 12 1
  6. Bejan Valeriu Lupeni, Bd Păcii bl. 48, ap. 11 3
  7. Bofan Ionela Lupeni, Bd Păcii bl. 41, ap. 35 2
  8. Borzaşi Florin Lupeni, Str. Revoluţiei nr. 20, ap. 20 2,5
  9. Breda Vasile Lupeni, Str. Viitorului nr. 10, bl. M3, ap. 39 2
  10. Calinciuc Miluţa Lupeni, str. Vasile Gavrilă nr. 2, bl. 105, ap. 20 2,5
  11. Câtia Maria Lupeni, Str. Orhideelor nr. 1, bl. 30, ap. 24 4
  12. Căldăraru Giorgica Lupeni, Str. Revoluţiei nr. 15, ap. 74 1,5
  13. Cernocuţ Maria Lupeni, str. Tudor Vladimirescu nr. 76, ap. 4 2,5
  14. Ciocoiu Alin Vasile Lupeni, Str. Ursului nr. 9 1,5
  15. Ciurar Marius Cristian Lupeni, Str. Viitorului nr. 13, bl. C1, ap. 21 3
  16. Ciurcu Marin Dorel Lupeni, Str. Orhideelor bl. 34, ap. 7 3
  17. Conduruţă Gheorghe Lupeni, Str. Tineretului bl. B11, ap. 31 2,5
  18. Covaci Garofiţa Lupeni, Str. Arinilor nr. 2, bl. 35, ap. 16 2
  19. Covaci Ibolyka Lupeni, str. Avram Iancu nr. 5 4
  20. Covaci Ioan Ciprian Lupeni, Str. Revoluţiei nr. 58 1
  21. Crăciun Petru Lupeni, str. Bărbăteni bl. 68, ap. 16 4
  22. Cristea Neculai Lupeni, Bd Păcii nr. 25, bl. 45, ap. 27 1
  23. Crişan Aurelia Lupeni, str. Bărbăteni nr. 6, bl. 17, ap. 53 2
  24. Crişan Eleonora Anca Lupeni, str. Bărbăteni bl. 17, ap. 53 1
  25. Csapai Erzsebet Lupeni, str. Bucura bl. G4, ap. 17 3,5
  26. Dănău Gheorghe Lupeni, Bd Păcii bl. 45, ap. 33 1,5
  27. Dima Viorel Lupeni, Str. Parângului bl. A7, ap. 35 3,5
  28. Doboş Maria Lupeni, Str. Tineretului bl. G8, ap. 77 2
  29. Dogaru Gina Lupeni, str. Bărbăteni bl. 25, ap. 36 1
  30. Dumitraşcu Gheorghe Lupeni, Str. Viscozei bl. 9A, ap. 12 2
  31. Dumitru Erzsebet Lupeni, str. Tudor Vladimirescu nr. 86, ap. 33 2,5
  32. Dunăre Ioan Lupeni, Bd Păcii bl. 31, ap. 54 1
  33. Fazakaş Iosif Lupeni, Str. Narciselor nr. 10, ap. 12 2
  34. Frăţean Petru Lupeni, Str. Parângului nr. 28, ap. 18 2,5
  35. Gereb Berta Lupeni, Str. Viitorului bl. C3, ap. 51 2
  36. Gherghe Ioan Adrian Lupeni, Str. Viscozei bl. V1, ap. 24 2,5
  37. Gheţu Ioan Lupeni, str. Tudor Vladimirescu bl. H1, ap. 5 1
  38. Godin Dumitru Marin Lupeni, Str. Crinilor nr. 4, bl. 49, ap. 40 3
  39. Gros Sabina Lupeni, Str. Parângului nr. 24, ap. 21 1
  40. Guia Rodica Lupeni, str. Bărbăteni nr. 3, bl. A2, ap. 53 4
  41. Iancu Alexandrina Lupeni, Str. Viitorului bl. M1, ap. 14 4
  42. Ienea Ioan Lupeni, Str. Viitorului nr. 7, bl. C2, ap. 60 3
  43. Ilyeş Irma Lupeni, str. Nicuşor Gociu nr. 22 5
  44. Imbir Viorel Lupeni, Str. Castanilor nr. 14, bl. 14, ap. 4 3
  45. Ionescu Corneliu Ştefan Lupeni, Str. Crinilor bl. 49, ap. 2 3,5
  46. Iordan Felicia Lupeni, Str. Tineretului bl. B10, ap. 34 3
  47. Irimiaş Ilie Lupeni, str. Bucura bl. G3, ap. 29 1
  48. Izai Ioan Lupeni, Str. Crinilor bl. 49, ap. 25 3
  49. Konti Ana Leonora Lupeni, Str. Arinilor bl. 39, ap. 28 1
  50. Kovaci Aurel Lupeni, Str. Revoluţiei nr. 18, ap. 8 3
  51. Kovacs Adrian Cosmin Lupeni, str. Traian nr. 10 1
  52. Lazăr Corina Lupeni, Str. Viitorului bl. 46, ap. 19 1,5
  53. Lazăr Ioan Lupeni, Str. Parângului bl. A2, ap. 44 2
  54. Lăcătuş Petru Lupeni, Str. Tineretului bl. L4, ap. 57 3
  55. Lutaş Laura Bianca Lupeni, Bd Păcii bl. 33, ap. 2 2,5
  56. Luţa Vivi Petru Lupeni, Str. Tineretului bl. B11, ap. 90 4
  57. Macavei Cătălina Elena Lupeni, str. Gheorghe Şincai bl. 2, ap. 36 2,5
  58. Marcuş Erzsike Lupeni, str. Vasile Gavrilă nr. 6, bl. 44, ap. 17 2
  59. Markuj Emil Lupeni, str. Căprioara nr. 8 1
  60. Mihai Constantin Lupeni, Str. Viitorului bl. D12, ap. 53 3
  61. Mihoc Melania Lupeni, Str. Viitorului bl. C1, ap. 22 4
  62. Mihok Andrei Lupeni, Str. Revoluţiei nr. 24, ap. 2 5
  63. Mihok Laura Lupeni, Str. Parângului bl. A5, ap. 3 1
  64. Militaru Gheorghe Lupeni, Str. Viitorului bl. M1B, ap. 51 4
  65. Moldovan Ana Lupeni, str. Tudor Vladimirescu bl. 74, ap. 67 2,5
  66. Moldovan Elena Lupeni, Str. Pomilor nr. 31A 1,5
  67. Moldovan Iulius Florin Lupeni, Aleea Trandafirilor bl. 13, ap. 68 3
  68. Moldovan Paraschiva Lupeni, Str. Viitorului bl. B5, ap. 72 3,5
  69. Morariu Eugenia Lupeni, str. Bărbăteni nr. 24B, ap. 17 4
  70. Nechifor Elena Tania Lupeni, Bd Păcii bl. 64, ap. 2 4
  71. Nicolae Mariana Lupeni, Str. Viitorului nr. 30, bl. D12, ap. 57 2
  72. Olteanu Ion Lupeni, str. Nicuşor Gociu nr. 20 1
  73. Pal Julieta Lupeni, Bd Păcii nr. 31, ap. 39 2,5
  74. Patrichi Nicolae Lupeni, str. Vasile Gavrilă bl. 105, ap. 64 2,5
  75. Petrescu Nicolae Lupeni, str. Avram Iancu nr. 52 1
  76. Picu Sofia Lupeni, Str. Pandurilor nr. 6 2
  77. Pinco Maria Erzsebet Lupeni, Str. Viitorului bl. K4, ap. 16 2,5
  78. Pintilie Lăcrămioara Lupeni, str. Gheorghe Şincai nr. 2, ap. 158 2,5
  79. Pitulici Mariana Lupeni, Str. Tineretului bl. D1, ap. 39 2,5
  80. Poidin Iuliana Lupeni, Str. Negoiului nr. 9 2
  81. Poleac Eugen Daniel Lupeni, Bd Păcii bl. 45, ap. 30 1
  82. Ponţi Cati Cruciţa Lupeni, str. Bărbăteni bl. 23, ap. 1 2,5
  83. Pop Gheorghe Lupeni, Str. Arinilor nr. 1, bl. 39, ap. 18 1
  84. Postolache Marieta Lupeni, Str. Viitorului bl. B5, ap. 68 2
  85. Rădulescu Claudia Lupeni, Str. Parângului bl. G1, ap. 24 1
  86. Roman Ionel Lupeni, Str. Viitorului nr. 44, bl. P 51 2
  87. Santa Ilie Florin Lupeni, Str. Tineretului bl. B11, ap. 53 2,5
  88. Secuiu Gelu Lupeni, Bd Păcii bl. 63, ap. 9 2,5
  89. Spiridon Anda Lupeni, Str. Viitorului bl. E1, ap. 21 2
  90. Stamatin Mihai Lupeni, Str. Parângului nr. 18, bl. A2, ap. 85 2,5
  91. Tanţi Iosif Lupeni, str. Nicuşor Gociu nr. 11 2,5
  92. Tătaru Costică Lupeni, str. Tudor Vladimirescu nr. 74, ap. 68 1
  93. Timofte Vasile Lupeni, Str. Viitorului nr. 42, bl. M1, ap. 22 2,5
  94. Tolnai Andrei Mihai Lupeni, Str. Pomilor nr. 10 2,5
  95. Truşcă Mioara Lupeni, Str. Parângului bl. A5, ap. 25 2
  96. Tutunel Stelian Lupeni, Str. Tineretului nr. 3, bl. B10, ap. 56 2,5
  97. Ţapu Ion Lupeni, str. Bărbăteni bl. 69, ap. 6 1
  98. Urdă Laurenţiu Lupeni, Str. Tineretului bl. D3, ap. 1 3,5
  99. Varga Iosif Lupeni, str. Bărbăteni bl. 23, ap. 79 1
  100. Varga Lenuţa Lupeni, Bd Păcii bl. 45, ap. 24 3
  101. Varga Sebastian Lupeni, Str. Retezatului nr. 9, ap. 1 1
  102. Vass Ana Lupeni, Str. Fagului nr. 5 1
  103. Vass Ida Lupeni, Str. Minerilor nr. 3 2,5
  104. Văcaru Lucreţia Lupeni, str. Bărbăteni bl. 15, ap. 5 3
  105. Vădănescu Maricica Lupeni, Str. Parângului bl. 24, ap. 59 2
  106. Vienescu Dumitru Lupeni, Bd Păcii bl. 63, ap. 17 3
  107. Vlad Camelia Alina Lupeni, Str. Plopilor nr. 3, ap. 47 1
  108. Zagoni Augustin Lupeni, Str. Viitorului bl. B5, ap. 3 4,5
  109. Agaston Elena Irina Vulcan, str. Şt. O. Iosif bl. 7, ap. 53 3,5
  110. Asimionesei Carmen Vulcan, str. Vasile Alecsandri bl. 62, ap. 14 2
  111. Atodosoaie Paulina Vulcan, str. Traian nr. 14, ap. 22 3
  112. Bako Iuliana Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 69, bl. D8, ap. 37 2,5
  113. Băcăran Napoleon Vulcan, str. Traian nr. 15, ap. 10 3
  114. Băluţă Ecaterina Terezia Vulcan, str. Nicolae Titulescu bl. D55, ap. 3 2
  115. Bejan Joica Vulcan, str. Dorobanţi nr. 59 3
  116. Brozban Marian Vulcan, str. Mihai Viteazul bl. D6, ap. 20 2,5
  117. Buzdug Alina Vulcan, str. Nicolae Titulescu bl. S63, ap. 35 2
  118. Caragea Mariana Constantina Vulcan, Aleea Muncii bl. A1, ap. 56 1,5
  119. Ciorbă Ana Aurora Vulcan, str. Nicolae Titulescu bl. 25, ap. 8 1
  120. Ciubotaru Titi Vulcan, str. Parc Octogon nr. 7, bl. L, ap. 17 3
  121. Ciucă Paula Vulcan, Str. Fântânelor nr. 1, bl. T, ap. 21 1,5
  122. Covrig Ana Vulcan, Str. Tineretului bl. C16, ap. 21 3
  123. Dabija Constantin Vulcan, Aleea Muncii nr. 14, bl. 2, ap. 21 4,5
  124. David Paul Adrian Aninoasa, Str. Bujorului bl. A2, ap. 4 1,5
  125. Dumitraş Jan Vulcan, str. Mihai Viteazul bl. 80, ap. 14 1
  126. Egri Claudia Vulcan, str. Traian nr. 1, bl. 42, ap. 50 3
  127. Epure Adriana Vulcan, str. Mihai Eminescu nr. 4, ap. 29 3,5
  128. Feraru Daniel Vulcan, str. Mihai Eminescu nr. 1, ap. 4 2
  129. Feraru Mihaela Vulcan, str. Nicolae Titulescu bl. C16, ap. 22 1
  130. Feraru Petra Vulcan, Str. Pajiştei nr. 3, bl. D7, ap. 9 2,5
  131. Floria Romică Viorel Vulcan, Str. Românească nr. 1, ap. 15 2,5
  132. Frăţilă Maria Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 62, ap. 12 1
  133. Fulop Silvia Vulcan, Str. Pajiştei nr. 3, bl. D, ap. 5 1
  134. Gacso Ermina Vulcan, Str. Pajiştei nr. 5, bl. B52, ap. 36 3
  135. Gâţan Elena Lucica Vulcan, Str. Pajiştei bl. D7, ap. 6 2
  136. Graur Floricel Vulcan, str. Traian nr. 27, bl. 5, ap. 1 2,5
  137. Groapă Irina Loredana Vulcan, str. Traian nr. 17, ap. 3 1
  138. Haag Zoltan Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 27, bl. S63, ap. 51 1,5
  139. Hatmanu Aurora Vulcan, str. Vasile Alecsandri nr. 10, ap. 5 3,5
  140. Marcu Gina Vulcan, Aleea Muncii nr. 2, bl. A1, ap. 59 3
  141. Martinescu Ovidiu Marcel Vulcan, Aleea Muncii bl. C12, ap. 26 2,5
  142. Mocanu Jan Vulcan, Str. Crizantemelor bl. 5, ap. 3 4
  143. Moisă Nicolae Vulcan, Str. Morii nr. 64 2
  144. Moldovan Maria Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 27, ap. 40 1,5
  145. Motântan Hortansa Vulcan, Str. Romană nr. 10, bl. 55, ap. 3 3,5
  146. Mulţescu Niculina Vulcan, Aleea Muncii nr. 2, ap. 45 2
  147. Nechita Ioan Vulcan, Str. Pajiştei nr. 3, ap. 2 1
  148. Olaru Georgeta Vulcan, str. Nicolae Titulescu bl. B53, ap. 13 1
  149. Olteanu Elena Vulcan, Aleea Muncii nr. 14, ap. 15 2,5
  150. Onofrei Vasile Florin Vulcan, str. Traian nr. 13, ap. 40 2,5
  151. Penciu Florin Vulcan, Aleea Muncii bl. A1, ap. 62 3
  152. Pobîrci Maria Vulcan, str. Traian nr. 2, bl. 2, ap. 2 4,5
  153. Popescu Mariana Vulcan, Str. Pajiştei bl. D7, ap. 5 2
  154. Roşu Cornel Vulcan, Str. Pinului bl. N, ap. 15 1
  155. Roşu Ştefan Vulcan, str. Mihai Eminescu nr. 6, bl. 6, ap. 25 1,5
  156. Samoilescu Rozalia Vulcan, Aleea Muncii bl. A1, ap. 60 3
  157. Topîrcean Daniel Vulcan, Str. Pajiştei nr. 3, bl. D7, ap. 11 2
  158. Varga Ramona Vulcan, Str. Libertăţii nr. 10, ap. 2 1,5
  159. Vas Arpad Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 25, ap. 2 2
  160. Vasile Gheorghe Vulcan, Str. Teiului nr. 9, ap. 2 5
  161. Văcaru Floare Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 27, ap. 35 2,5
  162. Afloarei Mariana Vulcan, str. Traian nr. 29, ap. 3 4
  163. Anghel Dumitru Vulcan, str. Nicolae Titulescu nr. 20, ap. 6 5
  164. Bob Ana Vulcan, Str. Romană bl. 55, ap. 18 3
  165. Covaci Mariana Vulcan, Str. Romană bl. 55, ap. 30 3
  166. Hampu Marina Vulcan, Aleea Muncii nr. 12, bl. 40, ap. 13 5
  167. Juchi Maria Vulcan, str. Crividia nr. 68, ap. 6 5
  168. Lăcătuş Iulica Vulcan, str. Mihai Viteazul bl. D4, ap. 70 4
  169. Moldoveanu Mioara Vulcan, str. Şt. O. Iosif bl. 7, ap. 10 4
  170. Platon Luminiţa Vulcan, str. Şt. O Iosif bl. 11, ap. 26 5
  171. Surdu Maria Vulcan, str. Şt. O. Iosif bl. 5, ap. 39 5
  172. Şandor Ghizela Vulcan, Aleea Muncii bl. 2a, sc. 2 5
  173. Terchea Mariana Vulcan, Aleea Muncii bl. 2a, ap. 6 3
  174. Bordean-Borza Vasile Petrila, str. 8 Martie bl. 45, ap. 5 3,5
  175. Căldăraş Lidia Ileana Petrila, str. Alexandru Sahia bl. 23, ap. 6 3
  176. Ferenţi Elena Petrila, str. 8 Martie bl. 23, ap. 40 3
  177. Florea Antoche Rita Petrila, Str. Minei bl. 26, ap. 1 2
  178. Muntean Constantin Petrila, str. Jieţ nr. 37 2,5
  179. Pârgariu Elena Angelica Petrila, str. 8 Martie bl. 34, ap. 21 3
  180. Gâvneaţă Maria Petrila, str. 8 Martie bl. 10, ap. 2 5
  181. Manta Valeria Petrila, str. 8 Martie bl. 44, ap. 3 5
  182. Matei Ilie Petrila, str. 8 Martie bl. 9, ap. 46 5
  183. Neculaie Mariana Petrila, str. 8 Martie bl. 12, ap. 32 3
  184. Totterman Florica Petrila, str. Şurianu nr. 4, ap. 2 5
  185. Babacu Maria Gabriela Călan, Str. Pieţei nr. 1, ap. 67 5
  186. Cîrje Smaranda Călan, Str. Florilor nr. 9, ap. 8 3
  187. Matei Otelea Călan, str. Sâncrai nr. 76 5
  188. Moga Ema Călan, str. 1 Decembrie nr. 78 5
  189. Vesa Ion Călan, str. Nădăştia de Jos nr. 71 2,5
  190. Zamfir Mihaela Aurora Călan, str. Traian bl. A1, ap. 68 2,5
  191. Acasandrei Mihaela Petroşani, Str. Vişinilor bl. 1A, ap. 20 2,5
  192. Adok Iosif Petroşani, Str. Aradului bl. 6, ap. 1 5
  193. Apetri Ştefan Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 46, ap. 24 3
  194. Aradi Ştefania Adriana Petroşani, str. Micu Klein bl. 51, ap. 2 1
  195. Ardelean Ştefan Petru Petroşani, str. Venus bl. 10, ap. 39 3
  196. Bâncă Gabriela Petroşani, str. Venus bl. 10, ap. 37 3
  197. Bănică Ioan Petroşani, str. Paraieni nr. 11 1
  198. Becski Rodica Petroşani, str. Saturn bl. 4, ap. 27 5
  199. Berindea Tamara Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 13, ap. 77 4
  200. Birta Rozalia Petroşani, str. Aurel Vlaicu nr. 3 1,5
  201. Birta Rozsi Petroşani, str. Gheorghe Doja bl. 6, ap. 2 2,5
  202. Birta Virginia Petroşani, str. Gheorghe Doja bl. 6, ap. 1 1
  203. Bîrcea Valeria Petroşani, Str. Vişinilor bl. 4, ap. 3 2
  204. Bodan Nicolae Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 50, ap. 18 4
  205. Bonea Laurenţiu Petroşani, str. Venus bl. 4, ap. 11 3
  206. Boştinaru Daniel Nicolae Petroşani, str. Micu Klein nr. 31, ap. 1 3
  207. Boştinaru Valentin Petroşani, str. Dacia bl. 5A, ap. 19 2
  208. Brînza Costel Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 40, ap. 30 3
  209. Bumbu Floarea Petroşani, str. Micu Klein bl. 60, ap. 2 1,5
  210. Burlec Marian Cristian Petroşani, str. G. Roşie bl. 32, ap. 1 1,5
  211. Calo Maria Petroşani, str. Venus bl. 99, ap. 3 3,5
  212. Cantoreanu Doina Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 1, ap. 34 2,5
  213. Căldărar Aurelia Petroşani, str. Saşa nr. 25B 3,5
  214. Căldărar Ileana Garofiţa Petroşani, str. Saşa nr. 14 2,5
  215. Căldărar Leon Petroşani, str. Saşa nr. 20 2,5
  216. Căldărar Mitruţ Ionică Petroşani, str. Micu Klein bl. 28, ap. 1 1
  217. Căldărar Nicolae Petroşani, str. Saşa nr. 10 4
  218. Căldărar Silvia Petroşani, str. Saşa nr. 33 2,5
  219. Căldărari Valeri Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 15, ap. 2 2,5
  220. Călin Georgeta Petroşani, Str. Primăverii nr. 25 5
  221. Călin Silvia Petroşani, str. Micu Klein nr. 55, ap. 1 5
  222. Cepoi Maria Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 54A, ap. 14 2
  223. Cinka Ianoş Petroşani, str. 22 Decembrie nr. 19, ap. 17 3
  224. Ciobanu Monica Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 1, ap. 45 3
  225. Ciobanu Săndel Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 25A, ap. 12 1,5
  226. Ciolacu Scumpina Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 50, ap. 25 4
  227. Costache Vasile Petroşani, Str. Aradului nr. 48, ap. 2 4
  228. Crăciun Maria Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 11, ap. 25 3
  229. Cucu Dorin Petroşani, str. Saturn bl. 4, ap. 74 1
  230. Curelar Georgeta Petroşani, str. Saşa nr. 34A 2,5
  231. Daubner Mirela Petroşani, str. Dacia nr. 39 3
  232. Demeter Berta Petroşani, str. Venus bl. 8, ap. 40 4
  233. Dincă Marian Petroşani, str. Saturn bl. 10, ap. 24 2,5
  234. Dobre Romulus Petroşani, str. Livezeni nr. 115 3
  235. Drăgoi Viorel Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 48 2,5
  236. Dumitrescu Elena Alina Petroşani, Str. Aradului nr. 30, ap. 1 2,5
  237. Dupălău Gheorghe Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 38, ap. 15 3
  238. Farastenie Aurelia Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 35, ap. 1 2,5
  239. Feneş George Petroşani, str. Dacia bl. 49, ap. 2 2,5
  240. Filip Dumitru Petroşani, str. Şt. O. Iosif nr. 1B, ap. 57 1
  241. Florea Vasile Petroşani, Str. Independenţei bl. 20, ap. 22 2,5
  242. Furdui Viorica Petroşani, str. Saşa nr. 23 4
  243. Gaboş Iosif Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 23A, ap. 36 3
  244. Gonciulea Ilie Gabriel Petroşani, str. Micu Klein bl. 55, ap. 2 1,5
  245. Grafu Catuţa Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 23, ap. 10 3,5
  246. Greuraş Olga Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 9, ap. 2 3
  247. Grigorie Nicolae Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 5, ap. 28 3
  248. Gyapias Laura Petroşani, Str. Aradului nr. 12, ap. 1 5
  249. Hajdu Ileana Petroşani, Str. Doinei nr. 9 1
  250. Hering Marian Robert Petroşani, Str. Unirii bl. 9, ap. 6 2,5
  251. Herţanu Mihai Marian Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 52, ap. 34 3,5
  252. Hurjui Didi Petroşani, str. Saturn bl. 10, ap. 43 3,5
  253. Ion Carmen Petroşani, str. Micu Klein bl. 12, ap. 2 3,5
  254. Iordache Fănel Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 13, ap. 1 3
  255. Iordache Ion Petroşani, Str. Aradului nr. 45, ap. 1 2
  256. Izvoran Maria Petroşani, Str. Aradului bl. 46, ap. 2 2,5
  257. Jurca Florentina Petroşani, Str. Aradului nr. 10, ap. 2 2,5
  258. Lazăr Alina Elena Petroşani, Str. Aradului bl. 43, ap. 1 1
  259. Lingurar Ana Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 1, ap. 2 3
  260. Lingurar Doina Petroşani, str. Micu Klein bl. 28, ap. 1 1
  261. Lingurariu Elena Petroşani, str. Saşa nr. 42 3
  262. Liteanu Dumitru Petroşani, str. Micu Klein nr. 36, ap. 1 5
  263. Lupu Ion Sebastian Petroşani, str. Saturn bl. 2, ap. 102 1
  264. Magăţ Alexandrina Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 52, ap. 3 3
  265. Maraşcu Gheorghe Petroşani, Str. Jiului nr. 2, ap. 3 4
  266. Martinescu Dorinel Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 22, ap. 50 4
  267. Maxim Elena Petroşani, str. Dacia nr. 41 5
  268. Măturar Ileana Petroşani, str. Saşa nr. 45B 3,5
  269. Măturar Mariana Petroşani, str. Livezeni nr. 49 2
  270. Măturar Silvia Petroşani, str. Saşa nr. 25B 1
  271. Măturar Viorel Petroşani, str. Micu Klein nr. 55, ap. 1 4
  272. Menegoni Carmen Maria Petroşani, str. Micu Klein nr. 40, ap. 1 3,5
  273. Militaru Sorin Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 50, ap. 1 1,5
  274. Mitrache Aurel Cristian Petroşani, Str. Independenţei bl. 19, ap. 26 2
  275. Moldovan Maria Petroşani, str. Saturn bl. 7, ap. 43 3
  276. Morariu Elena Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 20, ap. 39 1,5
  277. Muntean Argentina Aurica Petroşani, str. Micu Klein bl. 18, ap. 2 2,5
  278. Muntean Cornelia Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 20, ap. 2 2,5
  279. Muntean Dănilă Petroşani, Str. Plopilor nr. 8 1,5
  280. Muntean Silvia Petroşani, Str. Aradului nr. 37, ap. 1 2,5
  281. Muntean Suliman Petroşani, str. Cuza Vodă bl. 47, ap. 1 2,5
  282. Mureşan Petru Sorin Petroşani, Str. Aradului bl. 29, ap. 1 4,5
  283. Nedelcu Mircea Petroşani, Str. Aradului nr. 22 4,5
  284. Niculesc Neli Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 52, ap. 68 3
  285. Nistor Daniela Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 16, ap. 22 2,5
  286. Nistor Gastiţa Petroşani, str. Venus bl. 7, ap. 2 1,5
  287. Nistor Ştefan Vistian Petroşani, Str. Primăverii nr. 34 1,5
  288. Nyemezoczki Angela Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 40, ap. 1 3
  289. Oprişa Silvia Petroşani, str. Cuza Vodă nr. 7, ap. 4 5
  290. Paiu Iulia Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 37, ap. 1 3
  291. Pingert Berta Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 20, ap. 36 3,5
  292. Pintilie Angelica Petroşani, str. Saturn bl. 2, ap. 13 3
  293. Pop Lucreţia Petroşani, str. General Vasile Milea bl. 31, ap. 8 3
  294. Postianu Turiţă Petroşani, str. Venus bl. 5, ap. 66 1,5
  295. Preda Ioan Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 18, ap. 4 2,5
  296. Priscureanu Dorel Petroşani, str. Micu Klein bl. 49, ap. 1 1,5
  297. Prună Nicolae Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 24, ap. 22 2
  298. Puscarics Iosif Petroşani, str. Venus bl. 1, ap. 48 3,5
  299. Răduţ Marchiza Petroşani, Str. Unirii bl. 4, ap. 7 1
  300. Rişca Leoniţa Petroşani, Str. Aradului bl. 16, ap. 2 1
  301. Rostaş Elena Petroşani, str. Micu Klein nr. 64, ap. 2 2,5
  302. Roşcăneanu Lidia Petroşani, Str. Independenţei bl. 13, ap. 22 1
  303. Roşcăneanu Mihai Petroşani, Str. Viitorului bl. 38, ap. 1 1,5
  304. Sărdi Veronica Rozalia Petroşani, str. Traian bl. 7, ap. 1 3
  305. Secrieru Savu Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 38, ap. 11 2,5
  306. Şerban Gheorghiţa Petroşani, str. Saşa nr. 16 2,5
  307. Stan Daniel Petroşani, str. Traian bl. 12, ap. 2 1
  308. State Rodica Petroşani, str. Saşa nr. 10A 4,5
  309. Stegăroiu Florina Loredana Petroşani, str. Dacia nr. 7 3
  310. Suciu Claudiu Petroşani, str. Venus bl. 8, ap. 36 3
  311. Sumalan Alexandru Petroşani, str. Saturn bl. 11, ap. 25 2,5
  312. Szekely Aneta Petroşani, Str. Aradului nr. 50, ap. 1 5
  313. Szoverfi Floarea Petroşani, str. Traian bl. 10, ap. 1 2
  314. Şerban Aurelian Petroşani, str. Venus bl. 8, ap. 28 3
  315. Şerban Banu Petroşani, str. Saşa nr. 11 1
  316. Şerban Dorina Liliana Petroşani, str. Micu Klein bl. 57, ap. 2 3
  317. Şerban Marioara Petroşani, Str. Păunilor nr. 36 1,5
  318. Şerban Natalia Petroşani, str. Saşa nr. 25B 2,5
  319. Ştefan Asela Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 42, ap. 1 3,5
  320. Tănăsoiu Adrian Gabriel Petroşani, str. Saturn bl. 2, ap. 27 1
  321. Tocu Matilda Petroşani, str. Saturn bl. 14, ap. 4 2,5
  322. Todeciu Valer Petroşani, str. Saşa nr. 41 3
  323. Toth Cristian Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 46, ap. 2 1
  324. Toth Rodica Petroşani, str. Radu Şapcă bl. 48, ap. 1 3
  325. Trosin Maria Petroşani, str. Saturn bl. 2, ap. 58 2,5
  326. Trufaşu Marin Petroşani, Str. Aradului nr. 12, ap. 2 1,5
  327. Tudor Sanda Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 50, ap. 26 4
  328. Vasâi Dumitru Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 56, ap. 87 3
  329. Vasvilla Estera Petroşani, str. Saturn bl. 10, ap. 73 2,5
  330. Vesa Ioan Constantin Petroşani, str. Dacia bl. 25, ap. 2 1,5
  331. Vlăduţă Maria Petroşani, str. Micu Klein bl. 30, ap. 2 3,5
    TOTAL:   868,5

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x