Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 1 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind demisia unui senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 194 din Regulamentul Senatului,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSenatul ia act de cererea de demisie a domnului senator Neagoe B. Otilian, ales în Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi declară vacant locul de senator deţinut de acesta.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 iunie 2008.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 30 iunie 2008.Nr. 24._________