În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1)În scopul asigurării necesarului de finanțare al Autorității de management pentru Programul operațional Inițiativa pentru întreprinderile mici și mijlocii, finanțat din fonduri europene structurale și de investiții, denumit în continuare POIIMM, aferent lunii aprilie a anului 2017, se aprobă alocarea temporară din venituri din privatizare de către Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 19.038.000 euro, aferentă instrumentelor financiare finanțate din fonduri europene, în vederea efectuării plății solicitate de către Fondul European de Investiții prin cererea de plată.(2)Ordonatorul principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POIIMM, care beneficiază de prevederile alin. (1), este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.(3)Procentul de 90% din suma alocată Autorității de management pentru POIIMM din venituri din privatizare și utilizată, în valoarea de 17.134.200 euro, va fi rambursată Ministerului Finanțelor Publice, în euro, din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană, până la data de 29 noiembrie 2017.(4)Diferența de 10% din suma alocată Autorității de management pentru POIIMM din venituri din privatizare și utilizată, în valoarea de 1.903.800 euro, va fi rambursată Ministerului Finanțelor Publice, în euro, din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană, până la data de 30 iunie 2018. +
Articolul 2(1)Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală de trezorerie și datorie publică, efectuează transferul integral, în euro, al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) în termen de două zile lucrătoare de la data solicitării de către Autoritatea de certificare.(2)Suma în euro prevăzută la art. 1 alin. (1) se transferă din contul 3216800000EUR „Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO“, deschis la Banca Națională a României pe numele Ministerului Finanțelor Publice, în contul analitic denominat în euro 3216800815EUR „Disponibil din contribuția financiară a UE reprezentând fonduri europene structurale și de investiții (FESI) și fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) aferente politicii de coeziune pentru perioada de programare 2014-2020“, deschis la Banca Națională a României și administrat de Autoritatea de certificare.(3)Autoritatea de certificare efectuează transferul sumei în euro prevăzute la art. 1 alin. (1), în contul de disponibil deschis pe numele ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POIIMM, integral, pe baza solicitării de fonduri a autorității de management, cuprinzând cererea de plată înregistrată la autoritatea de management.(4)Autoritatea de management pentru POIIMM are obligația efectuării plății în contul Fondului European de Investiții, din suma transferată de Autoritatea de certificare conform alin. (3), în termen de 10 zile.(5)Ordonatorul principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POIIMM și Autoritatea de certificare restituie Ministerului Finanțelor Publice suma în euro neutilizată din venituri din privatizare în contul prevăzut la alin. (2), până la data de 15 mai 2017.(6)Autoritatea de management notifică Autoritatea de certificare cu privire la cheltuirea integrală a sumei transferate potrivit alin. (3) sau cu privire la restituirea sumei neutilizate, prevăzute la alin. (5), în termen de două zile lucrătoare de la efectuarea operațiunii. +
Articolul 3(1)Reconstituirea veniturilor din privatizare se realizează conform prevederilor art. 1 alin. (3) și (4) de ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management prin intermediul Autorității de certificare, din sumele primite de la Comisia Europeană, ca urmare a transmiterii către aceasta a aplicației de plată aferentă POIIMM. Autoritatea de management pentru POIIMM are obligația transmiterii la Autoritatea de certificare, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării privind desemnarea autorităților, a declarației de cheltuieli eligibile, potrivit prevederilor cadrului legal național și al Uniunii Europene, a cărei valoare totală aferentă finanțării din instrumente financiare să fie cel puțin egală cu valoarea sumei primite. Autoritatea de certificare va asigura procesarea și transmiterea declarației de cheltuieli către Comisia Europeană în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii acesteia de la autoritatea de management, în condițiile în care nu este necesară întreruperea termenului de procesare ca urmare a identificării unor deficiențe.(2)Reconstituirea sumei transferate potrivit art. 2 alin. (3) se va efectua prin transferarea sumei în euro din contul denominat în euro 3216800815EUR „Disponibil din contribuția financiară a UE reprezentând fonduri europene structurale și de investiții (FESI) și fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) aferente politicii de coeziune pentru perioada de programare 2014-2020“, deschis la Banca Națională a României pe numele Autorității de certificare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în contul „Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO“, deschis la Banca Națională a României pe numele Ministerului Finanțelor Publice, potrivit notificării autorității de management prevăzute la art. 2 alin. (6). +
Articolul 4Suma în euro încasată potrivit art. 2 alin. (5) și art. 3 alin. (2), până la concurența totală a sumei alocate de Ministerul Finanțelor Publice potrivit art. 1 alin. (1), se înregistrează ca venituri din privatizare în valută și se stinge obligația de restituire a sumei alocate din venituri din privatizare în euro a ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POIIMM.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
Sevil Shhaideh
Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Rovana Plumb
Ministrul finanțelor publice,
Viorel ȘtefanBucurești, 20 aprilie 2017.Nr. 233.–-