Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind desemnarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile ca agenţie specializată de intervenţie
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2008,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se desemnează Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) ca agenţie specializată de intervenţie, care are obligaţia să acţioneze în cazul apelurilor de urgenţă, în situaţia unui accident sau incident aviatic civil. … (2) În cadrul CIAS se înfiinţează un dispecerat de urgenţă permanent cu atribuţii de preluare şi tratare a apelurilor de urgenţă primite prin centrul unic pentru apeluri de urgenţă – 112, potrivit legislaţiei în vigoare. … +
Articolul 2Prezenta hotărâre intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:─────────────────Ministrul transporturilor,Relu FenechiuViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul pentru societatea informaţională,Dan Nicap. Directorul Serviciuluide Telecomunicaţii Speciale,Ioan BalaureMinistrul sănătăţii,Gheorghe-Eugen NicolăescuBucureşti, 30 aprilie 2013.Nr. 228._______