privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat(actualizată până la data de 22 aprilie 2016*)
–––-Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului european şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2014 privind nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Capitolul IObiect şi definiţii +
Articolul 1Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general privind depunerea, evaluarea, selecţia, contractarea, achiziţiile publice, plata, controlul şi monitorizarea, aferente proiectelor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, denumit în continuare FEADR, şi de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, denumit în continuare PNDR 2014-2020, pe întreaga perioadă de implementare a programului. +
Articolul 2(1) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: … a) angajament – reprezintă voinţa exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condiţiile generale şi specifice de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură/submăsură/pachet/varianta vizată, astfel cum sunt prevăzute în fişele măsurilor din PNDR 2014-2020 şi detaliate în legislaţia naţională; … –––-Lit. a) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.b) cheltuieli eligibile specifice – reprezintă cheltuielile privind realizarea de investiţii specifice fiecărei măsuri/submăsuri cuprinse în PNDR 2014-2020, care se detaliază în ghidurile solicitantului; … c) Comitet de monitorizare – reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea şi evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PNDR 2014-2020, în direcţia realizării obiectivelor acestuia, în condiţiile art. 74 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, denumit în continuare regulament; … d) cheltuieli eligibile generale – reprezintă cheltuielile care se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor măsurilor şi acoperă, parţial sau total, costurile necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor finanţate din FEADR şi de la bugetul de stat, în conformitate cu PNDR 2014-2020; … e) contract de finanţare sau decizia de finanţare – reprezintă documentul juridic încheiat în condiţiile legii între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, sau, după caz, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, şi beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEADR şi de la bugetul de stat, în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în PNDR 2014 – 2020; … –––-Lit. e) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.f) costuri generale ale proiectului – reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanţă, proiectare, monitorizare şi management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică şi de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, potrivit art. 45 din regulament, precum şi cele privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislaţia naţională; … g) grup de acţiune locală, denumit în continuare GAL – reprezintă un parteneriat local, alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale, ai sectorului privat şi ai societăţii civile, constituit potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare; … h) Ghidul solicitantului – reprezintă detalierea tehnică şi financiară ce cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură PNDR 2014-2020, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale; … i) PNDR 2014-2020 – reprezintă documentul programatic, în sensul art. 6 din regulament, în care sunt prevăzute măsurile şi sumele alocate României din FEADR care se aprobă de Comisia Europeană prin decizie; … j) proiect eligibil – reprezintă proiectul care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în fişa tehnică a măsurii/submăsurii/schema de ajutor de stat/schema de minimis conform criteriilor aprobate şi detaliate în manualele de proceduri şi în Ghidul solicitantului; … k) Registrul debitorilor – reprezintă o bază de date unică, în format electronic, la nivelul AFIR, permanent actualizată, care asigură evidenţa clară a tuturor debitelor financiare înregistrate, precum şi a tuturor operaţiunilor efectuate în legătură cu fiecare debit în parte, respectiv recuperare, modificare, anulare; … l) schemă de ajutor de stat/ajutor exceptat – seturi de măsuri/submăsuri aferente proiectelor depuse în cadrul programului care cad sub incidenţa aplicării art. 107-109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; … m) schema de minimis – include măsurile/submăsurile aferente proiectelor depuse în cadrul programului ale căror cheltuieli publice sunt limitate la un nivel care nu distorsionează concurenţa şi/sau comerţul cu statele membre şi care cad sub incidenţa Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; … n) submăsură – set de operaţiuni grupate sub un cod unic alocat în cadrul unei măsuri în conformitate cu anexa I partea 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR); … o) transfer de angajament pentru măsurile cu caracter compensatoriu – reprezintă preluarea voluntară de către cesionar a obligaţiilor şi drepturilor care decurg din angajamentele asumate de către cedent în legătură cu respectarea condiţiilor generale şi specifice, de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură/submăsură/pachet/variantă vizată, în condiţiile art. 47 din regulament. … p) derulare proiect – reprezintă totalitatea activităţilor efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanţare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului; … –––-Lit. p) a alin. (1) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.q) implementare proiect – reprezintă totalitatea activităţilor efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanţare până la data depunerii ultimei tranşe de plată. … –––-Lit. q) a alin. (1) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) Prevederile prezentului articol se completează cu definiţiile din: … a) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului; … b) Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului; … c) Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului; … d) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat; … e) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea; … f) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; … g) Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01); … h) Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; … i) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2013, cu modificările şi completările ulterioare; … j) Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. … +
Capitolul IIReguli de implementare +
Secţiunea 1Reguli privind măsurile de investiţii din PNDR 2014-2020 şi subprogramul pomicol +
Articolul 3(1) Un solicitant/beneficiar, după caz, poate obţine finanţare nerambursabilă din FEADR şi de la bugetul de stat pentru mai multe proiecte de investiţii depuse pentru măsuri/submăsuri din cadrul PNDR 2014-2020, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: … a) respectarea condiţiilor de eligibilitate ale acestuia şi a regulilor ajutoarelor de stat, respectiv a celor de minimis, după caz; … b) nu sunt create condiţiile pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 al Consiliului, în orice etapă de derulare a proiectului; … c) prezentarea dovezii cofinanţării private a investiţiei, prin extras de cont şi/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului, prin deschiderea unui cont special al proiectului în care se virează/depune minimum 50% din suma reprezentând cofinanţarea privată, disponibilul din acest cont fiind destinat plăţilor efectuate de solicitant în vederea implementării proiectului. Cheltuielile vor fi verificate la depunerea primei cereri de plată. La depunerea următoarelor cereri de plată, condiţia prezentării extrasului de cont, în vederea verificării operaţiunilor întreprinse, nu se mai aplică. … –––-Lit. c) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) În cazul depunerii unei solicitări pentru mai multe proiecte, solicitantul/beneficiarul, după caz, menţionat la alin. (1) trebuie să dovedească existenţa cofinanţării private pentru proiect sau, după caz, cumulat pentru toate proiectele. … 3) În cadrul aceleiaşi submăsuri, un beneficiar poate solicita finanţare pentru unul sau mai multe proiecte, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate. … –––-Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(4) În categoria beneficiarilor eligibili «fermieri» aferenţi submăsurii 4.1 «Investiţii în exploataţii agricole», denumită în continuare sM 4.1, şi ai submăsurii 4.1a «Investiţii în exploataţii pomicole», denumită în continuare sM 4.1a, se încadrează: … a) formele de organizare ale activităţilor economice desfăşurate de persoanele fizice, recunoscute potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare; … b) persoane juridice de drept privat; … c) persoane juridice de drept public, respectiv institute, staţiuni, unităţi de cercetare-dezvoltare şi didactice din domeniul agricol, inclusiv staţiuni de cercetare-dezvoltare şi didactice din domeniul agricol din subordinea universităţilor, definite potrivit legislaţiei naţionale în vigoare privind organizarea şi funcţionarea acestora. … –––-Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(5) Categoriile de potenţiali beneficiari ai măsurilor din PNDR 2014-2020 vor fi precizate în ghidurile solicitantului elaborate şi aprobate pentru fiecare măsură/submăsură. … –––-Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 4(1) Pentru proiectele selectate, care prevăd construcţii-montaj, proiectul tehnic şi toate documentele necesare pentru încheierea contractului de finanţare se depun în maximum 3 luni, respectiv în maximum 6 luni, pentru situaţiile în care există contestaţii sau litigii privind procedura de achiziţii publice pentru servicii de proiectare, de la data notificării AFIR. … (2) Prin notificarea prevăzută la alin. (1) solicitantul este informat asupra aprobării finanţării proiectului şi a termenului-limită de prezentare pentru încheierea contractului de finanţare. … (3) Pentru proiectele selectate, altele decât cele prevăzute la alin. (1), documentele necesare încheierii contractelor de finanţare se depun în termenul precizat în notificarea AFIR, prin care solicitantul este informat asupra aprobării finanţării proiectului şi a termenului-limită de prezentare pentru încheierea contractului de finanţare. … (4) Beneficiarii prezintă cererea pentru prima tranşă de plată şi documentele justificative în termen de cel mult 6 luni de la data semnării contractului de finanţare, în cazul proiectelor pentru investiţii în achiziţii simple, respectiv în termen de cel mult 12 luni în cazul proiectelor pentru investiţii ce presupun construcţii-montaj şi al proiectelor ce prevăd plantarea de specii perene agricole şi forestiere, de la data semnării contractului de finanţare. Aceste termene se pot prelungi cu cel mult 6 luni, cu plata penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare. … (5) Nedepunerea cererii de plată menţionate la alin. (4) are ca efect rezilierea contractului de finanţare. … (6) Condiţiile, modalitatea de solicitare şi acordare a avansului aferente contractului de finanţare se detaliază în Ghidul solicitantului. … (7) Pentru investiţiile care prevăd construcţii-montaj, proiectul tehnic de execuţie va fi avizat înainte de semnarea contractului de finanţare de către AFIR. … +
Articolul 5În condiţiile art. 86 din regulament, la sesizarea motivată şi susţinută cu dovezi a unui beneficiar/contractor al unui proiect cu finanţare din FEADR, cu privire la consultanţii/contractorii/beneficiarii acestuia care nu se achită de obligaţiile contractuale, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, AFIR/Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, în baza unui act administrativ, poate să includă şi să facă publice pe site-urile AFIR/MADR, într-o secţiune distinctă, informaţii despre nerespectarea obligaţiilor contractuale ale acestor consultanţi/contractori. +
Articolul 6Următoarele categorii de solicitanţi/beneficiari pot depune proiecte aferente măsurilor/submăsurilor de investiţii derulate prin PNDR 2014-2020, cu respectarea următoarelor condiţii, după caz:a) solicitanţii/beneficiarii/membrii asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, înregistraţi în registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, care achită integral datoria faţă de AFIR, inclusiv dobânzile şi majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanţare; … b) solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie pe propria răspundere, la depunerea cererii de finanţare, că vor prezenta dovada cofinanţării private şi/sau proiectul tehnic la data semnării contractului şi nu prezintă aceste documente la data prevăzută în notificare, numai în cadrul sesiunii continue a anului următor. … –––-Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 7(1) Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt eligibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: … a) dacă respectă prevederile art. 45 din regulament; … b) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislaţiei în vederea obţinerii de avize, acorduri şi autorizaţii necesare implementării activităţilor eligibile ale operaţiunii ori din cerinţele minime impuse de PNDR 2014-2020; … c) sunt aferente, după caz: unor studii şi/sau analize privind durabilitatea economică şi de mediu, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, document de avizare a lucrărilor de intervenţie, întocmite în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; … d) sunt necesare în procesul de achiziţii publice pentru activităţile eligibile ale operaţiunii; … e) sunt aferente activităţilor de coordonare şi supervizare a execuţiei şi recepţiei lucrărilor de construcţii-montaj. … (2) Cheltuielile de consultanţă şi pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă prevederile alin. (1) şi vor fi decontate proporţional cu valoarea fiecărei tranşe de plată aferente proiectului. … (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cheltuielile de consultanţă pentru întocmirea dosarului cererii de finanţare se pot deconta integral în cadrul primei tranşe de plată. … (4) Costurile generale ale proiectului la care se referă alin. (1) trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcţii-montaj şi în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiţii în achiziţii, altele decât cele referitoare la construcţii-montaj. Aceste cheltuieli, precum şi cheltuielile de actualizare se detaliază pentru fiecare măsură în Ghidul solicitantului, iar procentul ce poate fi acordat se stabileşte în funcţie de tipul şi de complexitatea proiectului. … (5) Selecţia proiectelor se efectuează fără obligativitatea prezentării documentului care atestă evaluarea impactului preconizat asupra mediului, document obligatoriu a fi prezentat la momentul contractării. Termenul maxim de prezentare a documentului este de 3 luni de la notificarea solicitantului privind selecţia proiectului şi înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR sau, după caz, APIA. După expirarea termenului, contractul de finanţare nu mai poate fi semnat. … –––-Alin. (5) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(6) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (5), în cazul proiectelor care se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare adecvată sau doar de evaluare adecvată, acordul de mediu/avizul Natura 2000 se depun în termen de maximum 6 luni de la notificarea solicitantului privind selecţia proiectului şi înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR sau, după caz, APIA. După expirarea termenului, contractul de finanţare nu mai poate fi semnat. … –––-Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(7) Studiile de fezabilitate, proiectele tehnice şi/sau documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie, aferente cererilor de finanţare depuse de solicitanţii publici pentru măsuri/submăsuri din PNDR 2014-2020 sau scheme de ajutor, trebuie întocmite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 28/2008. … (8) În cazul proiectelor integrate, operaţiunile respectivelor proiecte trebuie să respecte regulile specifice aplicabile fiecărei submăsuri aparţinând unor măsuri diferite din PNDR 2014-2020, în mod obligatoriu una dintre măsuri fiind măsura 4 "Investiţii în active fizice". Sprijinul financiar se acordă din alocarea financiară a submăsurii din care face parte operaţiunea majoritară din punct de vedere financiar, potrivit precizărilor din Ghidul solicitantului. … +
Articolul 8(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 7 alin. (4), cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului sunt eligibile dacă: … a) sunt realizate efectiv după data semnării contractului de finanţare sau deciziei AFIR de finanţare şi sunt în legătură cu îndeplinirea obiectivelor investiţiei/investiţiilor fiecărei măsuri/submăsuri, cu excepţia: … (i) cheltuielilor necesare implementării proiectelor care presupun şi înfiinţare/reconversie plantaţii pomicole, realizate în cadrul submăsurii 4.1a "Investiţii în exploataţii pomicole", denumită în continuare submăsura 4.1a; şi(ii) cheltuielilor pentru activităţi pregătitoare aferente sub-măsurilor 16.1 "Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici şi tehnologii în sectoarele agricol, alimentar şi forestier", denumită în continuare submăsura 16.1; şi(iii) cheltuielilor pentru activităţi pregătitoare aferente submăsurii 16.1a "Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici şi tehnologii în sectorul pomicol", denumită în continuare submăsura 16.1a, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanţare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;b) sunt efectuate pentru realizarea investiţiei cu respectarea rezonabilităţii costurilor; … c) sunt efectuate cu respectarea prevederilor contractului de finanţare semnat cu AFIR; … d) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile, verificabile şi sunt susţinute de originalele documentelor justificative, în condiţiile legii. … (2) La solicitarea AFIR, beneficiarul este obligat să furnizeze toate informaţiile legate de contractori şi subcontractori, potrivit cerinţelor acesteia. … (3) În condiţiile art. 48 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 rezonabilitatea preţurilor este asigurată, după caz, prin: … a) respectarea limitelor de preţuri din baza de date a AFIR astfel cum este prevăzută la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015; … b) respectarea procedurilor privind achiziţiile publice prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare; … c) respectarea valorilor privind cheltuielile pentru investiţia de bază, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul beneficiarilor publici; … d) respectarea valorilor costurilor standard şi pentru contribuţia în natură, potrivit fişelor submăsurilor 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" şi 4.1a "Investiţii în exploataţii pomicole", respectiv anexelor Subprogramului tematic pomicol din PNDR 2014-2020. … +
Articolul 9(1) Activele corporale şi necorporale rezultate din implementarea proiectelor finanţate potrivit măsurilor/ submăsurilor PNDR 2014-2020, inclusiv prin schemele de ajutor, trebuie să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului şi să fie utilizate pentru activitatea care a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi. … (2) Contribuţia publică din PNDR 2014-2020 se recuperează în condiţiile art. 71 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în termen de 5 ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar. … (3) În acelaşi termen prevăzut la alin. (2) se recuperează contribuţia publică aferentă oricăror cheltuieli/activităţi neeligibile pentru măsura/submăsura în cadrul investiţiei finanţate din fonduri nerambursabile. … (4) În condiţiile art. 71 din regulament, în cazul unei operaţiuni constând în investiţii în infrastructură sau producţie, contribuţia din PNDR 2014-2020 se recuperează dacă, în termen de 10 ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar, activitatea de producţie în cauză este delocalizată în afara Uniunii Europene, cu excepţia situaţiei în care beneficiarul este un IMM, pentru care termenul de recuperare este de 7 ani. În cazul în care contribuţia prin PNDR 2014-2020 ia forma unui ajutor de stat, perioada de 10 ani se înlocuieşte cu termenul-limită aplicabil potrivit normelor privind ajutorul de stat. … +
Articolul 10Pentru categoriile de beneficiari ai finanţării din FEADR care, după selectarea/contractarea proiectului, precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanţare, în sensul trecerii de la categoria de microîntreprindere la categoria de mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi, cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. +
Articolul 11Cheltuielile eligibile finanţate din fonduri nerambursabile prin măsurile PNDR 2014-2020, precum şi cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fişele măsurilor/submăsurilor şi în schemele de ajutor de stat/de minimis şi sunt descrise în Ghidul solicitantului.–––-Art. 11 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 12(1) Durata de execuţie a investiţiei cofinanţate din FEADR este de 3 ani de la data semnării contractului de finanţare. … (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), durata de execuţie este de 2 ani pentru investiţiile în achiziţiile fără leasing financiar de utilaje, instalaţii, echipamente şi dotări noi, astfel cum sunt stabilite prin fişa măsurii/submăsurii. … (3) Durata de execuţie prevăzută la alin. (1) şi (2) poate fi prelungită cu maximum 6 luni, cu acordul prealabil al AFIR şi cu aplicarea penalităţilor specifice, prevăzute în contractul de finanţare, la valoarea rămasă, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele europene prevăzute în legislaţia europeană specifică, caz în care această prelungire nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde. … (4) Durata de execuţie prevăzută la alin. (1)-(3) se suspendă în situaţia în care pe parcursul implementării proiectului se impune obţinerea, din motive neimputabile beneficiarului, de avize/acorduri/autorizaţii, după caz, pentru perioada de timp necesară obţinerii acestora. … +
Articolul 13(1) În condiţiile legii, contractul de finanţare pentru proiectele finanţate din FEADR, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii, fără acordul expres şi prealabil al AFIR sau APIA, după caz. … –––-Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) Pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare derulării proiectului, beneficiarul finanţării din FEADR poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma ipotecării investiţiei care face obiectul contractului de finanţare, cu notificarea AFIR în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor contractului/deciziei de finanţare în cauză. Beneficiarul este obligat să transmită AFIR o copie a contractului de credit şi ipotecă, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia. … –––-Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(3) În condiţiile art. 63 din regulament, plata avansului aferent contractului de finanţare este condiţionată de constituirea unei garanţii eliberate de o instituţie financiară bancară sau nebancară înscrisă în registrul special al Băncii Naţionale a României, în procent de 100% din suma avansului. Cuantumul avansului este prevăzut în contractul de finanţare încheiat între beneficiar şi AFIR. Utilizarea avansului se justifică de către beneficiar pe bază de documente până la expirarea duratei de execuţie a contractului prevăzut în contractul de finanţare, respectiv la ultima tranşă de plată. … (4) Garanţia prevăzută la alin. (3) trebuie constituită la dispoziţia AFIR pentru o perioadă de timp egală cu durata de execuţie a contractului. … –––-Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(5) Garanţia prevăzută la alin. (3) este eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate, care corespund contribuţiei financiare a Uniunii Europene şi contribuţiei publice naţionale pentru investiţii, depăşeşte suma avansului. … (6) Garanţia prevăzută la alin. (3) poate fi prezentată de beneficiarii privaţi şi sub formă de poliţă de asigurare eliberată de o societate de asigurări, autorizată potrivit legislaţiei în vigoare. … (7) AFIR efectuează plata avansului în contul beneficiarilor, deschis la Trezoreria Statului sau la o instituţie bancară. … +
Articolul 14(1) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în contractele de finanţare, respectiv în cererile de ajutor, recuperarea sprijinului financiar se realizează în mod proporţional cu gradul de neîndeplinire a acestora. … (2) În situaţia în care neîndeplinirea obligaţiilor contractuale afectează eligibilitatea proiectului sau condiţiile de selectare care ar fi determinat nefinanţarea acestuia, recuperarea sprijinului financiar se realizează integral. … –––-Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 15(1) Ghidul solicitantului se elaborează pentru fiecare măsură şi submăsură din PNDR 2014-2020, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi se publică pe site-ul organismului de implementare a măsurii. … (2) Ghidul solicitantului specific fiecărei măsuri şi submăsuri cuprinde informaţii detaliate privind: depunerea proiectelor, selecţia, categoriile de beneficiari, costurile eligibile şi neeligibile, termene-limită şi condiţii pentru depunerea cererilor de plată a avansului şi a celor aferente tranşelor de plată, tipurile de documente, avize, autorizaţii sau studii, după caz, pe care solicitanţii sau beneficiarii trebuie să le prezinte la organismul de implementare a măsurii din PNDR 2014-2020. … (3) Modificările Ghidului solicitantului nu vor aduce atingere sesiunii aflate în curs de derulare, cu excepţia situaţiei în care intervin modificări ale legislaţiei europene sau naţionale care impun acest lucru. … (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (3), pentru ghidurile solicitantului elaborate de GAL, obligaţiile referitoare la aceste ghiduri vor fi reglementate în documentele specifice de implementare aferente submăsurii 19.2 «Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală», denumită în continuare sM 19.2, şi, respectiv, submăsurii 19.4 «Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare», denumită în continuare sM 19.4. … –––-Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Secţiunea a 2-aReguli privind măsurile de sprijin forfetar +
Articolul 16(1) Sprijinul sub formă de sumă forfetară se acordă potrivit prevederilor fişelor tehnice ale submăsurilor: 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare submăsura 6.1, 6.2 «Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale», denumită în continuare submăsura 6.2, 6.3 «Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici», denumită în continuare submăsura 6.3, 9.1 «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol», denumită în continuare submăsura 9.1, şi 9.1a «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol», denumită în continuare submăsura 9.1a, din PNDR 2014-2020. … –––-Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) Pentru submăsurile menţionate la alin. (1), cu excepţia submăsurii 6.2, potrivit fişelor tehnice din PNDR 2014-2020, valoarea economică a producţiei unei exploataţii agricole este măsurată în valoarea producţiei standard, astfel cum este definită la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploataţii agricole. Coeficienţii necesari stabilirii producţiei standard-S.O. se menţionează în Ghidul solicitantului specific măsurilor PNDR 2014-2020 în care se aplică. … +
Articolul 16^1(1) Categoriile de solicitanţi ai submăsurilor de sprijin forfetar derulate prin PNDR 2014-2020, restricţionate de la finanţare, sunt, după caz: … a) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.1: beneficiarii măsurii 112 «Instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare 112, beneficiarii măsurii 411-112 «Instalarea tinerilor fermieri» prin LEADER, denumită în continuare 411-112, beneficiarii măsurilor 141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă», denumită în continuare 141, şi 411-141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă» prin LEADER, denumită în continuare 411-141, din cadrul PNDR 2007-2013, precum şi beneficiarii submăsurii 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare sM 6.1, din cadrul PNDR 2014-2020, pentru depunerea proiectelor pentru sM 6.1; … b) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.2: beneficiarii de sprijin prin sM 6.2, precum şi beneficiarii măsurilor similare din cadrul SDL care au ca tip de sprijin sumă forfetară şi sunt finanţate prin sM 19.2; … c) beneficiarii sM 6.1 şi ai sM 6.3 care depun proiecte pentru oricare dintre celelalte măsuri care privesc activităţi agricole din cadrul PNDR 2014-2020, până la acordarea celei de-a doua tranşe de plată; … d) beneficiarii contractelor/deciziilor de finanţare aferente măsurilor 112, 411-112, 141, 411-141, aflate în implementare şi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum şi cei ai sM 6.1 şi sM 6.3, până la acordarea celei de-a doua tranşe de plată din cadrul PNDR 2014-2020, pentru sM 4.1, sM 4.1a, sM 4.2 «Investiţii pentru procesarea/marketingul produselor agricole», denumită în continuare sM 4.2, 4.2a «Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol», denumită în continuare sM 4.2.a, finanţate prin PNDR 2014-2020; … e) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.3: beneficiarii măsurii 112, beneficiarii măsurii 411-112, beneficiarii submăsurilor 6.1 şi 6.3 din cadrul PNDR 2014-2020. … (2) Prevederile alin. (1) se completează cu prevederile art. 6. … –––-Art. 16^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 16^2Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.2 şi 6.3 este de 3 ani, calculată de la data efectuării plăţii tranşei a doua de plată.–––-Art. 16^2 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Secţiunea a 3-aCriterii de selecţie +
Articolul 17(1) Pentru măsurile din PNDR 2014-2020, cu excepţia măsurilor 10 «Agromediu şi climă», denumită în continuare măsura 10, 11 «Agricultura ecologică», denumită în continuare măsura 11, 13 «Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice», denumită în continuare măsura 13, şi 17 «Gestionarea riscurilor», denumită în continuare măsura 17, precum şi submăsurilor 19.2 şi 19.4, criteriile de selecţie a proiectelor se stabilesc de către Autoritatea de management pentru PNDR, în consultare cu Comitetul de monitorizare şi sunt prevăzute în ghidul solicitantului. … –––-Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) Criteriile de selecţie rezultate în baza principiilor specifice fiecărei măsuri PNDR 2014-2020 respectă principiul proporţionalităţii în raport cu priorităţile programului şi cu obiectivele de etapă. … (3) Aplicarea, verificarea şi punctarea criteriilor de selecţie ţine seama de principiul proporţionalităţii şi nediscriminării, în ceea ce priveşte dimensiunea operaţiunii şi determină ierarhizarea proiectelor, inclusiv selectarea acestora pentru finanţare. … +
Secţiunea a 4-aReguli privind măsurile cu caracter compensatoriu +
Articolul 18În derularea angajamentului asumat, beneficiarul este obligat să respecte următoarele condiţii generale:a) informează APIA, oricând pe parcursul unui an de angajament, privind orice modificare a suprafeţelor exploataţiei, a pierderii sau dobândirii dreptului de utilizare a unor parcele agricole sau forestiere aferente angajamentelor asumate voluntar prin cererile de ajutor; … –––-Lit. a) a art. 18 a fost modificată de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.b) păstrează toate documentele aferente angajamentului pe toată perioada desfăşurării acestuia, precum şi în perioada de monitorizare ex-post de 3 ani, în condiţiile art. 136 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, şi le pune la dispoziţia agenţiilor de plăţi şi a altor organisme de control abilitate; … c) permite inspectarea exploataţiei de către reprezentanţi ai organismelor abilitate, pentru efectuarea controalelor prevăzute de legislaţia europeană şi naţională specifică măsurilor cu caracter compensatoriu. … –––-Lit. c) a art. 18 a fost modificată de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 19În condiţiile art. 47 din regulament:a) transferul de angajament poate fi total sau parţial, cu excepţia măsurii 15 «Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor», pentru care transferul poate fi doar total; … –––-Lit. a) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.b) în cazul transferului de exploataţie, transferul de angajament este total şi este notificat APIA de către beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală în termen de maximum 15 zile de la data efectuării transferului; … c) transferul de exploataţie se poate realiza oricând pe parcursul anului de cerere, până la emiterea primei decizii de plată. Pe parcursul unui an de cerere de plată se poate efectua un singur transfer pentru aceeaşi exploataţie; … –––-Lit. c) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.d) transferul de angajament se poate face numai în perioada de depunere a cererilor de plată; … –––-Lit. d) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.e) abrogată; … –––-Lit. e) a art. 19 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.f) în cazul în care o suprafaţă aflată sub angajament face obiectul unui transfer de exploataţie sau de angajament, cedentul şi cesionarul sunt responsabili pentru neconformităţile săvârşite în perioada în care angajamentele asumate de aceştia au produs efecte, în condiţiile legii; … g) în cazul transferului de exploataţie sau al modificării dreptului de utilizare a unor parcele, beneficiarul cesionar este informat de APIA, în scris, asupra posibilităţii transferului de angajament şi a stadiului implementării angajamentului de către cedent pe suprafeţele vizate de transfer, până la acel moment; … –––-Lit. g) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.h) preluarea angajamentului în caz de deces se poate face: … (i) când decesul fermierului a survenit înainte de efectuarea plăţii pentru anul curent şi moştenitorul solicită plata şi dovedeşte dreptul de utilizare a suprafeţelor aflate sub angajament;(ii) când decesul fermierului a survenit după efectuarea plăţii pentru anul curent şi în campania următoare moştenitorul depune cerere de preluare în caz de deces şi dovedeşte dreptul de utilizare a suprafeţelor aflate sub angajament.–––-Lit. h) a art. 19 a fost introdusă de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 20(1) În cazul în care aplicarea pachetului 4 al măsurii 10 din PNDR 2014-2020 se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată, fermierul are obligaţia să notifice APIA în termen de 10 zile de la înfiinţarea culturii, dar nu mai târziu de 30 septembrie. În lipsa acestei notificări, suprafaţa respectivă este exclusă de la plată. Mutarea pachetului 4 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă, nu pe fracţiune de parcelă, şi nu este condiţionată de menţinerea suprafeţei iniţiale a parcelei, ci doar de cea a suprafeţei totale angajate. … (2) Angajamentele pentru suprafeţele care la data depunerii cererii de plată se aflau în unităţile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT, eligibile şi au trecut în UAT neeligibile, ca urmare a actualizării Sistemului de identificare a parcelelor, denumit LPIS, acestea încetează în condiţiile legii, fără recuperarea sumelor plătite fermierilor înainte de trecerea suprafeţelor din UAT eligibile în UAT neeligibile. … (3) Încadrarea în zonele eligibile pentru măsurile/pachetele/ variantele măsurilor 10, 11 şi 13, în baza cărora au fost acordate plăţi compensatorii, rămâne eligibilă indiferent de modificările intervenite în forma de organizare a UAT, cu respectarea prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. … +
Articolul 21(1) Extinderea suprafeţei parcelei aflate sub angajament, pentru angajamentele urmărite la nivel de parcelă agricolă sau a suprafeţei angajate, în cazul angajamentelor urmărite la nivelul suprafeţei totale angajate, este permisă cu până la 50% şi cel mult 1 ha din suprafaţa angajată în primul an de angajament. … (2) În cazul în care suprafaţa aflată sub angajament creşte peste limitele stabilite la alin. (1), este necesară înlocuirea angajamentului iniţial cu un nou angajament, care să acopere întreaga suprafaţă în cauză pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit. … +
Articolul 21^1Prevederile art. 7 alin. (5) şi (6) se aplică şi cererilor de sprijin aferente măsurii 8 – «Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi în îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor», în ceea ce priveşte proiectele tehnice de împăduriri.–––-Art. 21^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Secţiunea a 5-aReguli privind măsurile de formare profesională, consiliere, cooperare şi asistenţă tehnică +
Articolul 22(1) Autoritatea de management pentru PNDR şi AFIR asigură implementarea măsurilor «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei» şi «Asistenţă tehnică», cu respectarea prevederilor legale în vigoare. … –––-Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) Implementarea proiectelor finanţate din FEADR, prevăzute la alin. (1), se realizează după cum urmează: … a) pentru măsura «Asistenţă tehnică» din program: prin Autoritatea de management pentru PNDR, în ceea ce priveşte operaţiunile de asistenţă tehnică proprii, ale autorităţii competente şi organismului de coordonare a agenţiilor de plăţi, şi prin AFIR, respectiv APIA, pentru operaţiunile de asistenţă tehnică proprii acestora; … b) pentru măsurile «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei» din PNDR 2014-2020 – prin Autoritatea de management pentru PNDR, cu posibilitatea de delegare a implementării măsurii «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», în situaţia în care selecţia beneficiarilor constă în evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte. … –––-Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(3) Pentru implementarea măsurilor prevăzute la alin. (1) se elaborează proceduri specifice, detaliate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. … +
Articolul 23(1) Pentru măsura 16 «Cooperare», sprijinul financiar se acordă potrivit prevederilor din fişa tehnică menţionată în PNDR 2014-2020, detaliate în Ghidul solicitantului şi fără aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) în cazul proiectelor care prevăd şi investiţii. … (2) Intensitatea sprijinului nerambursabil se poate majora cu 20 de puncte procentuale în cazul operaţiunilor sprijinite în cadrul Parteneriatului european pentru inovare, denumit în continuare PEI, doar pentru acţiuni din cadrul proiectelor sprijinite prin submăsurile 16.1 şi 16.1a, specifice submăsurilor 4.1 «Investiţii în exploataţii agricole», 4.1a «Investiţii în exploataţii pomicole», 4.2 «Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole» şi 4.2a «Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol». … –––-Art. 23 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Secţiunea a 6-aReguli privind măsura 19 "Dezvoltarea locală LEADER" şi Reţeaua naţională de dezvoltare rurală +
Articolul 24(1) Verificarea implementării şi monitorizarea proiectelor cu finanţare din FEADR, în cadrul măsurii 19 «Dezvoltarea locală LEADER» din PNDR 2014-2020, se realizează potrivit competenţelor partajate între Autoritatea de management pentru PNDR, AFIR şi GAL, care se detaliază în Ghidul solicitantului. … –––-Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) În cazul în care Strategia de dezvoltare locală, denumită în continuare SDL, nu este depusă de GAL pentru evaluare şi selecţie, se procedează la recuperarea sprijinului financiar acordat pentru cheltuielile de animare în cadrul submăsurii 19.1 "Sprijin pregătitor", denumită în continuare submăsura 19.1. … (3) Se admit la plată pentru rambursarea cheltuielilor aferente elaborării SDL-urilor în cadrul submăsurii 19.1 doar pentru SDL-urile declarate eligibile. … (4) Pentru proiectele de investiţii finanţate în cadrul sM 19.2 şi sM 19.3 «Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupului de Acţiune Locală», denumită în continuare submăsura 19.3, se aplică regulile stabilite pentru măsurile de investiţii, potrivit art. 3-15, cu excepţia art. 7 alin. (8). … –––-Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(5) Un solicitant poate depune şi derula în acelaşi timp mai multe proiecte de servicii şi investiţii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2 şi 19.3, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: … a) să facă dovada, dacă este cazul, a existenţei cofinanţării private, cumulată pentru toate proiectele; … b) să respecte condiţiile generale de eligibilitate conform fişelor submăsurilor 19.2 şi 19.3; … c) să respecte regulile ajutoarelor de minimis; … d) nu creează artificial condiţiile necesare pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. … –––-Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(6) Pentru proiectele de servicii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2, 19.3 şi 19.4 se aplică dispoziţiile art. 3 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (3), art. 5, art. 6, art. 8, art. 9 alin. (2) şi (3), art. 13 alin. (1), art. 14 şi art. 15. … –––-Alin. (6) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(7) Cheltuielile eligibile finanţate din fonduri nerambursabile prin măsura 19, precum şi cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fişele submăsurilor măsurii 19 şi în schemele de minimis şi sunt descrise în Ghidurile solicitantului pentru submăsurile 19.1 şi 19.3 şi în documentele specifice de implementare pentru submăsurile 19.2 şi 19.4. … –––-Alin. (7) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(8) Pentru proiectele de cooperare aferente sM 19.3, costurile cu pregătirea proiectului efectuate anterior depunerii cererii de finanţare sunt eligibile. … –––-Alin. (8) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(9) Pentru proiectele din cadrul submăsurii 19.2 care au ca tip de sprijin suma forfetară se vor respecta limitele cuantumului prevăzute în PNDR 2014-2020 pentru aceleaşi tipuri de operaţiuni la care se aplică acest tip de sprijin. … –––-Alin. (9) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(10) Beneficiarii proiectelor de servicii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2 şi 19.3 prezintă cererea pentru prima tranşă de plată şi documentele justificative în termen de 6 luni de la data semnării angajamentului legal cu AFIR, sub sancţiunea rezilierii acestuia. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 6 luni, fără aplicarea de penalităţi, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR. … –––-Alin. (10) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(11) Pe parcursul implementării fiecărui angajament cu AFIR, beneficiarii sM 19.4 au obligaţia de a prezenta minimum o cerere de plată, însoţită de documente justificative, excluzând cererea de plată privind avansul, în termen de maximum 12 luni de la semnarea fiecărui angajament legal cu AFIR, sub sancţiunea rezilierii acestuia şi retragerii autorizaţiei de funcţionare a GAL. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 3 luni, fără aplicarea de penalităţi, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR. … –––-Alin. (11) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(12) Beneficiarii sM 19.4 pot beneficia de plata unui avans, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (6) şi art. 13 alin. (2)-(7). … –––-Alin. (12) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(13) În cazul în care în etapa de implementare a Strategiei de dezvoltare locală se constată nerespectarea a cel puţin unui criteriu de eligibilitate a acesteia, Autoritatea de management are posibilitatea de a retrage autorizaţia de funcţionare a Grupului de Acţiune Locală, în baza unor verificări efectuate în prealabil. Retragerea autorizaţiei de funcţionare conduce la rezilierea contractului de finanţare pe sM 19.4, cu recuperarea parţială/integrală a sumelor acordate, în funcţie de motivele retragerii autorizaţiei de funcţionare, ce vor fi detaliate în documentele specifice de implementare. … –––-Alin. (13) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 25(1) În perioada de derulare a PNDR 2014-2020, Autoritatea de management pentru PNDR, prin structura de specialitate, îndeplineşte, în condiţiile legii, rolul de Unitate de sprijin al reţelei naţionale de dezvoltare rurală, denumită în continuare USR, şi implementează Planul de acţiune multianual şi planurile de acţiune anuale, potrivit prevederilor cadrului de reglementare european şi naţional. … (2) Participarea şi responsabilităţile AFIR pentru activităţile în cadrul USR se stabilesc, în condiţiile legii, prin acord de delegare semnat între Autoritatea de management pentru PNDR şi AFIR. … +
Secţiunea a 7-aReguli pentru monitorizare, evaluare, verificare şi control +
Articolul 26(1) Pentru examinarea progresului înregistrat de PNDR 2014-2020, comparativ cu obiectivele propuse, instituţiile implicate în implementare desfăşoară activităţi de monitorizare şi evaluare, pe baza datelor colectate şi agregate potrivit Sistemului comun de monitorizare şi evaluare, prevăzut la art. 67 din regulament. … (2) Monitorizarea sprijinului acordat beneficiarilor prin scheme de ajutor de stat sau scheme de minimis se realizează distinct, potrivit regulilor specifice prevăzute în scheme. … +
Articolul 27Beneficiarii măsurilor de sprijin prevăzute în PNDR 2014-2020/scheme de ajutor de stat sau de minimis şi prestatorii de servicii în cadrul măsurii de asistenţă tehnică asigură accesul la locul de implementare a proiectelor, însoţesc echipele de control şi pun la dispoziţia acestora, în timp util, toate informaţiile şi documentele necesare solicitate, potrivit prevederilor procedurale specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituţii responsabile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. +
Secţiunea a 8-aReguli financiare +
Articolul 28(1) Potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi ale PNDR 2014-2020, completarea contribuţiei financiare acordate de Uniunea Europeană din FEADR se asigură anual de la bugetul de stat. … (1^1) Alocarea indicativă stabilită în euro prin PNDR 2014-2020, pentru măsurile de dezvoltare rurală, defalcată pe măsuri, se calculează în lei la cursul de schimb mediu stabilit în «Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici – Prognoza de toamnă» de către Comisia Naţională de Prognoză. Disponibilul alocării indicative în euro va fi reevaluat anual, în lei, la cursul de schimb mediu stabilit în «Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici – Prognoza de toamnă» de către Comisia Naţională de Prognoză.–––-Alin. (1^1) al art. 28 a fost introdus de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(2) AFIR poate angaja, în condiţiile legii, cheltuieli prin contractele de finanţare/cererile de ajutor numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură, conform planului financiar PNDR 2014-2020. Angajarea unor cheltuieli peste limitele stabilite prin planul financiar aferent programului se aprobă cu respectarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. … (3) Încheierea contractelor de finanţare de către AFIR se poate face începând cu data aprobării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene, iar în cazul unei modificări de program, încheierea contractelor de finanţare de către AFIR sau APIA, după caz, se poate face începând cu data aprobării modificării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene. … –––-Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.(4) Depunerea şi selecţia cererilor de finanţare din cadrul schemelor de ajutor de stat/ajutoare exceptate/ajutoare de minimis se poate face începând cu data aprobării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene şi cu respectarea prevederilor art. 107-109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. … (5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), proiectele necontractate şi selectate anterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a PNDR 2014-2020/aprobare modificare program, în situaţiile care impun corelarea cu programul aprobat, se adaptează, după caz, de către solicitanţi noilor prevederi cuprinse în programul aprobat, în vederea contractării, în condiţiile legii, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 7 alin. (4) şi evitarea dublei finanţări. … –––-Alin. (5) al art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. +
Articolul 29(1) Pentru beneficiarii care primesc finanţare pentru proiectele aferente măsurilor cuprinse în PNDR 2014-2020, potrivit regulii de minimis, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a verificărilor efectuate de AFIR, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.407/2014, nu depăşeşte 200.000 euro pe durata a 3 ani fiscali, perioadă evaluată pe o bază continuă, astfel încât pentru fiecare nouă solicitare a unui ajutor de minimis se determină suma totală a ajutorului de minimis acordat în anul fiscal în cauză, precum şi pe perioada ultimilor 2 ani fiscali. … (2) Beneficiarii care primesc finanţare pentru proiectele depuse în cadrul schemelor de ajutor de stat aferente unor submăsuri din cadrul PNDR 2014-2020 trebuie să respecte regulile de cumul specifice fiecărui tip de ajutor de stat, potrivit reglementărilor europene şi naţionale în vigoare. … +
Capitolul IIIDispoziţii finale +
Articolul 30Solicitantul/Beneficiarul trebuie să depună toate diligenţele pentru a lua cunoştinţă despre informaţiile publice referitoare la măsura/submăsura PNDR 2014-2020/schema de ajutor pentru care depune proiectul. +
Articolul 31(1) MADR, AFIR şi APIA sau alt organism cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020 elaborează, pentru fiecare măsură/submăsură/schemă de ajutor prevăzută în program, pentru care asigură implementarea, proceduri specifice pe care le publică pe site-urile proprii după avizarea de către Autoritatea de management pentru PNDR şi aprobarea prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. … (2) Sistemul de sancţiuni aferente măsurilor delegate de către AFIR, în baza acordurilor de delegare cu APIA şi/sau alte organisme, se elaborează de către AFIR, în colaborare cu aceste organisme, după caz. … (3) AFIR stabileşte un eşantion de supracontrol din totalul beneficiarilor/solicitanţilor declaraţi eligibili şi neeligibili, pentru M8 şi M15, de către organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative şi transmite la aceste organisme rezultatele supracontrolului. … (4) AFIR stabileşte un eşantion de supracontrol de minimum 1% din totalul beneficiarilor incluşi în eşantionul de control pe teren, stabilit de fiecare dintre organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative şi pe teren şi transmite acestor organisme rezultatele supracontrolului. … –––-Art. 31 a fost modificat de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
–––––
Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul fondurilor europene,
Marius Nica
Ministrul energiei,
întreprinderilor mici şi
mijlocii şi mediului de afaceri,
Andrei Dominic Gerea
Ministrul educaţiei şi
cercetării ştiinţifice,
Sorin Mihai Cîmpeanu
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de statBucureşti, 2 aprilie 2015.Nr. 226.––