Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 28 martie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind încetarea mandatului unui membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi renumirea în funcţie pe postul rămas vacant
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 26 alin. (7) şi alin. (16) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1La data de 7 aprilie 2014 încetează mandatul de membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor exercitat de domnul Aprodu Constantin Ilie, reprezentant al Curţii de Conturi a României, ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit. +
Articolul 2Începând cu data prevăzută la art. 1 se renumeşte în funcţia de membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor domnul Aprodu Constantin Ilie, reprezentant al Curţii de Conturi a României.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Secretarul general al Guvernului,Ion MoraruŞeful Cancelariei Primului-Ministru,Vlad Ştefan StoicaBucureşti, 26 martie 2014.Nr. 215.––-