HOTĂRÂRE nr. 208 din 12 aprilie 2018

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 13 aprilie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  + 
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidarea și modernizarea stadionului Giulești «Valentin Stănescu», situat în municipiul București, calea Giulești nr. 18, sectorul 6, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + 
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și bugetul Clubului Sportiv Rapid București, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul transporturilor,
Lucian Șova
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 12 aprilie 2018.Nr. 208. + 
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Consolidarea și modernizarea stadionului Giulești «Valentin Stănescu»“

Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Beneficiar: Compania Națională de Investiții „CNI“- SA, pe perioada realizării investiției; Ministerul Transporturilor (M.T.) prin Clubul Sportiv Rapid București, după realizarea investiției
Amplasament: calea Giulești nr. 18, sectorul 6, București
Indicatorii tehnico-economici:
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (prețuri la data de 12.03.2018, 1 euro = 4,6616 lei), mii lei 121.131
din care C+M mii lei 92.279
Valoare totală finanțată prin „CNI“- S.A. mii lei 120.086
Din care C+M mii lei 91.279
Valoarea finanțată prin M.T. mii lei 1.045
Din care C+M mii lei 1.000
Eșalonarea investiției:
Anul I INV mii lei 49.000
C+M mii lei 37.000
Anul II INV mii lei 72.131
C+M mii lei 55.279
Capacități:
• Capacitate totală spectatori nr. 14.000
• Suprafață desfășurată mp 40.491
• Durata de realizare a investiției: luni 21

 + 
Factori de riscObiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare. + 
Finanțarea investițieiFinanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și bugetul Clubului Sportiv Rapid București, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x