Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 iunie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune
În temeiul prevederilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată,Parlamentul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe desemnează în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 9 iulie 2002, membrii titulari şi membrii supleanţi prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 20 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 64 din Constituţia României şi ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,ALEXANDRU ATHANASIU +
Anexa 1COMPONENTAConsiliului de administraţie al Societăţii Române de TeleviziuneI. Membri titulari: II. Membri supleanţi:1. Voicu Enachescu 1. Mircea Hamza2. Cristina Nichitus 2. Despina Neagoe3. Valentin Nicolau 3. Cornelius Rosiianu4. Gheorghe Tudor 4. Alexandru Valentin Tomescu5. Ioana Alexandra Taranu 5. Nedic Lemnaru6. Dan Grigore Mihaiescu 6. Ioan Pavelescu7. Corneliu Diaconu 7. Ion Monu8. Zsolt Galfalvi 8. Anton Niculescu9. Alexandru Mihai Lazescu 9. Cristina Vasiloiu10. Corina Creţu 10. Dorin Traian Suciu11. Cristian-Valeriu Hadji-Culea 11. Gheorghe-Florin Zamfirescu12. Constantina Tudor 12. Gheorghe-Viorel Neagoe13. Dani Constantin 13. Radu Toader–––