HOTĂRÂRE nr. 20 din 10 noiembrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.058 din 15 noiembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 94 08/09/1992 ART. 20
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 76
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind instituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2003



În temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 86 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1) Se instituie Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2003, formată din 9 membri, în următoarea componenţă:

       
  1. Ion Mihăilescu – senator – Grupul parlamentar al P.S.D.
  2. Ovidiu Tiberiu – deputat – Grupul parlamentar al P.S.D. Muşetescu
  3. Minică Boajă – deputat – Grupul parlamentar al P.S.D.
  4. Carol Dina – senator – Grupul parlamentar al P.R.M.
  5. Daniel Ionescu – deputat – Grupul parlamentar al P.R.M.
  6. Iuliu Păcurariu – senator – Grupul parlamentar al P.D.
  7. Paul Păcuraru – senator – Grupul parlamentar al P.N.L.
  8. Iuliu Winkler – deputat – Grupul parlamentar al U.D.M.R.
  9. Negiat Sali – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

(2) Biroul comisiei prevăzute la alin. (1) este format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, după cum urmează:

     
  Preşedinte – Ovidiu Tiberiu Muşetescu – P.S.D.
  Vicepreşedinte – Carol Dina – P.R.M.
  Secretar – Iuliu Winkler – U.D.M.R.

 + 
Articolul 2Raportul comisiei prevăzute la art. 1, întocmit ca urmare a controlului execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2003, va fi prezentat birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului până la data de 18 noiembrie 2004.Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 10 noiembrie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 10 noiembrie 2004.Nr. 20._____________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x