privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul întreţinerii şi folosirii drumurilor forestiere şi al transporturilor pe căile ferate forestiere şi cu funicularele fixe, precum şi în sectorul valorificării stufului
Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte: +
Capitolul 1Contravenţii în domeniul întreţinerii şi folosirii drumurilor forestiere +
Articolul 1Constituie contravenţie în domeniul întreţinerii şi folosirii drumurilor forestiere următoarele fapte: a) circulaţia autovehiculelor şi a vehiculelor cu tracţiune animala pe acostamentele, talazurile şi şanţurile drumurilor forestiere; … b) circulaţia autovehiculelor şi a vehiculelor cu tracţiune animala cu incarcaturi de materiale care, prin modul lor de aşezare sau remorcare, ar putea degrada drumul forestier, precum şi tirirea pe drum a oricăror obiecte care-l pot degrada; … c) circulaţia autovehiculelor şi a vehiculelor cu tracţiune animala, cu gabarite şi incarcaturi ce depăşesc pe cele stabilite de organul în a cărui administrare se afla drumul forestier şi aduse la cunoştinţa publică prin semne, instiintari sau orice alte indicatoare de circulaţie rutiera; … d) intrarea autovehiculelor şi a vehiculelor cu tracţiune animala pe drumurile forestiere de pe alte cai decât de pe drumurile de acces, sau prin alte locuri decât rampele de acces şi podetele de ieşire de la gospodăriile situate de o parte şi de alta a drumurilor forestiere; … e) trecerea cu vitele prin zona rambleelor şi debleelor, peste cavalierele, şanţurile şi talazurile drumurilor forestiere, afară de cazul cînd trecerea se face prin locuri anume destinate sau pe podeţe ori rampe de acces special construite în acest scop; … f) murdarirea platformei drumurilor forestiere, precum şi depozitarea de gunoaie, paie sau alte materiale pe platforma, talazurile sau şanţurile drumurilor forestiere; … g) necuratirea de gunoaie, paie ori alte asemenea materiale, a platformei acostamentelor, talazurilor şi santurilor drumurilor forestiere, de către cetăţenii care îşi au gospodăriile de-a lungul drumurilor forestiere, fiecare în dreptul gospodăriei sale. … În cazul cînd sînt gospodării de o parte şi de alta a drumului forestier, fiecăruia îi revine obligaţia de a asigura curăţenia în dreptul gospodăriei sale, pînă la mijlocul drumului; h) aşezarea de firme, reclame sau pancarte pe platforma drumurilor forestiere, pe cantoane şi pe orice alte construcţii sau lucrări aferente drumurilor, fără aprobarea organului în a cărui administrare se afla drumul forestier; … i) aruncarea de gunoaie sub poduri, podeţe sau alte lucrări de pe drumurile forestiere ori infundararea podurilor sau podetelor; … j) aruncarea materialelor inflamabile pe poduri sau pe podeţe de lemn ori sub acestea, precum şi aprinderea focului sub asemenea poduri sau podeţe; … k) pasunatul pe talazurile şi şanţurile drumurilor forestiere, fără aprobarea organului în a cărui administrare se afla drumul forestier; … l) doborarea arborilor, cioplirea, cojirea materialelor lemnoase şi depozitarea lor ori a altor materiale sau obiecte pe drumurile forestiere; … m) deschiderea, fără autorizaţie, a barierei care indica interzicerea circulaţiei pe drumul forestier, pătrunderea sau circulaţia pe drumurile forestiere care sînt marcate de organele drumurilor prin semne, instiintari sau orice alte indicatoare de circulaţie rutiera ca fiind închise circulaţiei sau accesibile unei circulatii cu tonaj ori frecventa limitată; … n) executarea în apropiere de poduri sau podeţe a unor lucrări hidrotehnice sau de exploatare care ar pune în pericol integritatea podurilor, podetelor, sau a accesoriilor drumurilor forestiere, fără aprobarea organului în a cărui administrare se afla drumul forestier; … o) executarea de săpături în platformele sau şanţurile drumurilor forestiere, fără aprobarea organului în a cărui administrare se afla drumul forestier, ori distrugerea din neglijenţa a plantaţiilor de pe talazurile drumurilor forestiere; … p) circulaţia pe drumurile forestiere cu îmbrăcăminte bituminoasa a autovehiculelor fără bandaje neelastice sau inguste de 5 cm, ori staţionarea vehiculelor pe drumurile forestiere cu banda simpla de circulaţie; … r) îndrumarea scurgerii apelor industriale insalubre către şanţurile drumurilor forestiere, precum şi executarea de lucrări sau baraje care împiedica scurgerea apelor pe şanţurile drumurilor forestiere sau produc inundarea platformelor acestora; … s) folosirea drumurilor forestiere după ploi care predispun platformele drumurilor la degradare, prin neconformare la semnele avertizoare existente la intrarea pe aceste drumuri; … s) necuratirea de resturi de exploatare a vailor din imediata apropiere a drumurilor forestiere; … t) distrugerea totală sau parţială din neglijenţa sau demontarea elementelor podurilor (parapete, mana curenta, buloane, captuseli etc. ), precum şi a semnelor indicatoare în legătură cu folosirea podului; … t) circulaţia autovehiculelor cu roti dintate sau senilate şi fără bandaje de protecţie, pe partea carosabilă, acostamente, santuri şi talazuri; fac excepţie numai autovehiculele senilate ale Ministerului Forţelor Armate, în cazul cînd nu exista posibilitatea evitării drumurilor forestiere; … u) nerespectarea şi degradarea totală sau parţială, din neglijenţa, a barierelor sau semnelor de avertizare de la punctele de lucru şi santiere; … v) degradarea totală sau parţială, din neglijenţa, a platformei, santurilor ori talazurilor drumurilor forestiere sau a accesoriilor drumurilor, cum sînt bornele apararoata, parapetele, bornele kilometrice şi hectometrice, parazapezile, zidurile de sprijin şi alte asemenea lucrări aflate pe drumuri sau în alte locuri dar în interesul drumurilor, precum şi a materialelor de construcţie necesare acestor drumuri, depozitate pe platforma sau în depozitele permanente sau provizorii aflate de-a lungul drumurilor forestiere; … z) degradarea totală sau parţială din neglijenţa ori demontarea tablelor indicatoare, semnelor tehnice, topografice ori a altor lucrări asemănătoare, amplasate pe drumurile forestiere sau în afară lor, dar pentru aceste drumuri. … +
Articolul 2Contravenţiile cuprinse în articolul 1 se sancţionează după cum urmează: – contravenţiile prevăzute la literele a, b, c, d, e, f, g, h, i şi j, cu amendă de la 50 la 200 lei; – contravenţiile prevăzute la literele k, l, m şi n, cu amendă de la 100 la 300 lei; – contravenţiile prevăzute la literele o, p, r, s şi s, cu amendă de la 150 la 400 lei; – contravenţiile prevăzute la literele t , t, u, v şi z, cu amendă de la 200 la 500 lei. +
Capitolul 2Contravenţii în domeniul transporturilor pe căile ferate forestiere şi cu funicularele fixe +
Articolul 3Constituie contravenţie domeniul transporturilor pe căile ferate forestiere şi cu funicularele fixe următoarele fapte: a) călătoria fără bilete sau legitimatii valabile de călătorie în vagoanele de persoane sau de marfa ale trenurilor căilor ferate forestiere; … b) urcarea şi coborârea din vagon în timpul mersului trenului; … c) trecerea peste liniile ferate forestiere cu orice fel de vehicule, prin alte locuri decât pasajele de nivel, precum şi circulaţia cu vehicule sau animale pe terasamente, de-a lungul căilor ferate forestiere; … d) manipularea franelor vagoanelor de cale ferată forestieră de către persoane care nu au calitatea să execute aceasta operaţie; … e) întrebuinţarea de către persoane neautorizate a vagoanelor sau platformelor aflate în staţiile sau pe liniile căilor ferate forestiere; … f) agatarea de carucioarele funiculare forestiere în timpul mersului; … g) scoaterea penelor, sabotilor sau a altor mijloace de franare a vagoanelor de cale ferată; … h) deteriorarea sau vătămarea din neglijenţa sau neatentie a vagoanelor, mobilierului sau a instalaţiilor din trenurile forestiere; … i) taierea copacilor sau a tufisurilor din zona caii ferate forestiere, scoaterea pietrei, nisipului sau lutului ori executarea altor asemenea lucrări care pot produce slabirea terasamentuluui caii ferate; … j) aruncarea de tigari sau chibrituri aprinse, din trenurile căilor ferate, forestiere, la trecerea acestora prin padure. … +
Articolul 4Contravenţiile cuprinse în articolul 3 se sancţionează după cum urmează: – contravenţiile prevăzute la literele a, b, c, d, e şi f, cu amendă de la 100 la 300 lei; – contravenţiile prevăzute la literele g, h, i, şi j, cu amendă de la 200 la 500 lei. +
Capitolul 3Contravenţii în sectorul valorificării stufului +
Articolul 5Constituie contravenţie în sectorul valorificării stufului următoarele fapte: a) pasunatul fără autorizaţie sau fără paza a animalelor, în zonele amenajate pentru recoltarea stufului; … b) construirea de colibe sau tirle în perimetrul incintelor amenajate pentru recoltarea stufului, fără aprobarea Trustului de amenajări şi valorificare a stufului Tulcea; … c) circulaţia vehiculelor pe digurile de apărare a zonelor amenajate pentru recoltarea stufului; … d) trecerea cu animale peste digul de protecţie sau peste platformele de depozitare, prin alte locuri decât cele amenajate pentru trecere (rampe şi trecere); … e) săparea de gropi în zonele dintre digurile de apărare şi maluri; … f) săparea de brazde pe digurile de apărare ori pe platformele zonelor amenajate pentru recoltarea stufului; … g) folosirea, pentru diferite culturi, a platformelor sau a marginilor de canale ori a incintelor amenajate; … h) fumatul în depozitele de stuf; … i) distrugerea stufului prin incendiere din neglijenţa; … j) degradarea din neglijenţa a mirelor şi a altor instalaţii. … +
Articolul 6Contravenţiile cuprinse în articolul 5 se sancţionează după cum urmează: – contravenţiile prevăzute la literele a, b, c, d, e, f, g şi h cu amendă de la 100 la 400 lei; – contravenţiile prevăzute la literele i şi j, cu amendă de la 200 la 500 lei. +
Capitolul 4Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor +
Articolul 7Contravenţiile prevăzute la articolul 1 se constata de cantonieri, picheri, şefi de coloane, şefi de districte, de personalul delegat în acest scop de combinatele de exploatare şi industrializare a lemnului, de directorul general şi directorii de la aceste combinate, precum şi de angajaţii din Ministerul Industriei şi Lemnului, cu delegaţii speciale. Contravenţiile prevăzute la articolul 3 se constata de şefii de tren, instructorii de personal şi responsabilii cu siguranţa circulaţiei, şeful sectorului de cai ferate forestiere, responsabilul cu transporturile forestiere, şeful serviciului exploatări, de personalul delegat în acest scop de combinatele de exploatare şi industrializare a lemnului, precum şi de directorul general şi directorii de la aceste combinate. Contravenţiile prevăzute la articolul 5 se constata de personalul delegat în acest scop de Trustul de amenajări şi valorificare a stufului Tulcea, precum şi de directorul general şi directorii de la aceste combinate. +
Articolul 8Amenda se aplică prin proces-verbal de constatare a contravenţiei, de agentul constatator, afară de cazurile în care procesul – verbal se încheie de cantonieri, pichieri, şefi de coloane şi şefi de districte, şefi de tren, instructori de personal şi responsabili de siguranţă circulaţiei. În aceste cazuri amenda se aplică prin rezoluţie pe procesul – verbal de constatare a contravenţiei, de către un director de la combinatul de exploatare şi industrializare a lemnului la care este angajat agentul constatator, împuternicit de directorul general al acestui combinat. +
Articolul 9Sînt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvîrşirea contravenţiei, dacă sînt ale contravenientului, precum şi lucrurile dobândite prin săvîrşirea unei contravenţii dintre cele prevăzute la articolului 3 lit. i şi articolul 5 lit. a şi b, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate. +
Articolul 10Împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia. Plângerea se depune la organul din care face parte agentul constatator şi va fi însoţită de copia procesului – verbal de constatarea contravenţiei. +
Articolul 11Dacă agentul constatator a aplicat amenda sau a dispus confiscarea, plângerea se soluţionează de către conducătorul organului din care face parte agentul constatator, sau de către un alt angajat ierarhic superior agentului constatator, împuternicit de conducătorul acestui organ. Dacă contravenţia a fost constatată de conducătorul organului, plângerea se soluţionează de către conducătorul organului ierarhic superior. Dacă un alt organ decât agentul constatator a aplicat amenda sau a dispus confiscarea, plângerea se soluţionează de organul ierarhic superior celui care a aplicat amenda. +
Articolul 12În măsura în care prezenta hotărîre nu dispune, contravenţiilor prevăzute în articolele 1, 3 şi 5 le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. PreşedinteleConsiliului de Miniştri,ION GHEORGHE MAURER─────────────────────