Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 11 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru aprobarea şi implementarea proiectului privind "Colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor urbane în municipiul Bucureşti"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (3) lit. d) şi al art. 10 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se aprobă proiectul "Colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor urbane în municipiul Bucureşti", prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … (2) Pentru susţinerea şi implementarea proiectului prevăzut la alin. (1) se alocă din Fondul pentru mediu următoarele sume: … a) 28.078 milioane lei sub formă de finanţare nerambursabilă; … b) 86.881 milioane lei sub formă de finanţare rambursabilă pe o durată de 24 de luni, cu o perioadă de graţie de 12 luni şi cu o dobândă egală cu 50% din media dobânzilor practicate de băncile comerciale la creditele pentru investiţii, la momentul acordării. … +
Articolul 2(1) Sumele prevăzute la art. 1 alin. (2) se acordă beneficiarului proiectului în vederea realizării şi implementării proiectului prevăzut la art. 1 alin. (1). … (2) Administraţia Fondului pentru Mediu împreună cu Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Bucureşti urmăresc şi controlează implementarea proiectului finanţat nerambursabil şi rambursabil potrivit prevederilor art. 1 alin. (2), precum şi gestionarea sumelor alocate din Fondul pentru mediu, prin monitorizarea modului de desfăşurare a proiectului. … +
Articolul 3(1) Societatea Comercială "Urban" – S.A., cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, bd. Carol I nr. 30, bl. D6, parter, judeţul Vâlcea, în calitate de beneficiar al proiectului, încasează sumele prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza cererii şi a contractului de finanţare, precum şi a documentelor corespunzătoare. … (2) Sumele alocate din Fondul pentru mediu pentru realizarea şi implementarea proiectului prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă beneficiarului în mod eşalonat, în baza cererii de tragere avizate de către Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Bucureşti, pe faze de execuţie. … –––––Notă …
*) Anexa se pune la dispoziţie celor interesaţi de către Administraţia Fondului pentru Mediu.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul mediuluişi gospodăririi apelor,Florin Stadiu,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 21 decembrie 2004.Nr. 2.428.–––-