HOTĂRÂRE nr. 2.257 din 9 decembrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.216 din 17 decembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 137 28/03/2002 ART. 15
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind transmiterea cu titlu gratuit a unor active cu caracter social, barajele Loranţa, Orvişele şi Corbeni, situate în judeţul Bihor, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. în domeniul public al comunelor Brusturi şi Derna şi în administrarea consiliilor locale ale comunelor Brusturi şi Derna, judeţul Bihor



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a barajelor Loranţa şi Orvişele, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. în domeniul public al comunei Brusturi şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brusturi, judeţul Bihor.
 + 
Articolul 2Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a barajului Corbeni, având datele de identificare prevăzute în anexă, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. în domeniul public al comunei Derna şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Derna, judeţul Bihor.
 + 
Articolul 3Capitalul social al Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" S.A. se va diminua cu valoarea corespunzătoare activelor prevăzute la art. 1 şi 2.
 + 
Articolul 4Predarea-preluarea activelor prevăzute la art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea înscrisă în contabilitate la data transmiterii, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:──────────────Ministru de stat,ministrul economiei şi comerţului,Dan Ioan Popescup. Ministrul de stat,ministrul administraţiei şi internelor,Toma Zaharia,secretar de statMinistrul delegat pentru administraţia publică,Gheorghe Emacup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 9 decembrie 2004.Nr. 2.257.
 + 
Anexa

               
  DATELE DE IDENTIFICARE  a barajelor Loranţa, Orvişele şi Corbeni care se transmit cu titlu gratuit din domeniul privat al  statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. în domeniul public al comunelor Brusturi şi Derna şi în administrarea  consiliilor locale ale comunelor Brusturi şi Derna, judeţul Bihor
  Denumirea activului Se transferă în domeniul public Nr. de inventar Descrierea tehnică Valoarea de inventar (lei) Valoarea rămasă de amortizat la 31 decembrie 2003 (lei) Anul P.I.F.
  1. baraj Loranţa al comunei Brusturi 260680 – volumul = 0,783 milioane m3 336.665.808 241.976.550 1989
    – h = 4 m      
        – lungimea coronamentului = 272 m      
        – golirea de fund: Φ = 1.200 mm      
  2. baraj Orvişele al comunei Brusturi 260690 – volumul = 0,960 milioane m3 188.133.352 135.219.731 1989
    – h = 4 m      
        – lungimea coronamentului = 152 m      
        – golirea de fund: Φ = 1.200 mm      
  3. baraj Corbeni al comunei Derna 260700 – volumul = 0,845 milioane m3 543.368.712 390.542.988 1989
    – h = 4 m      
        – lungimea coronamentului = 439 m      
        – golirea de fund: Φ = 1.200 mm    

______________________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x