privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 7^5 din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, instituţie publică cu personalitate juridică, denumită în continuare Agenţia, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, finanţată integral de la bugetul de stat. … (2) Sediul Agenţiei este în municipiul Bucureşti, bd. Carol I nr. 24, sectorul 3. … +
Articolul 2Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de director general, numit prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. +
Articolul 3(1) Agenţia are responsabilitatea coordonării tehnice şi metodologice a activităţilor din domeniul pescuitului şi acvaculturii. … (2) Agenţia funcţionează cu un număr maxim de 40 de posturi, dintre care 16 posturi sunt preluate de la Direcţia de pescuit şi acvacultură din cadrul aparatului propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale şi 24 de posturi din cadrul instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat, care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. … (3) Structura organizatorică a Agenţiei este prevăzută în anexa nr. 1. Prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în cadrul structurii organizatorice se pot organiza servicii, birouri, compartimente şi colective temporare, în condiţiile legii. … (4) Personalul aferent celor 16 posturi de la Direcţia de pescuit şi acvacultură din cadrul aparatului propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se preia de Agenţie şi se consideră transferat. … +
Articolul 4(1) Pe lângă Agenţie funcţionează Consiliul consultativ, structură fără personalitate juridică, format din specialişti recunoscuţi în domeniul pescuitului şi acvaculturii, reprezentanţi ai autorităţilor publice cu responsabilităţi în domeniu, reprezentanţi ai proprietarilor/administratorilor resurselor acvatice vii şi/sau ai amenajărilor piscicole, ai organizaţiilor grupurilor de producători, asociaţiilor de pescari, asociaţiilor de pescuit sportiv, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile. … (2) Componenţa şi funcţionarea Consiliului consultativ se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, la propunerea preşedintelui Agenţiei. … (3) Consiliul consultativ este consultat cu privire la problemele ce ţin de conservarea şi gestionarea resurselor acvatice vii. … (4) Consiliul consultativ participă, la solicitarea Agenţiei, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative din domeniul său de activitate. … +
Articolul 5Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Agenţia exercită următoarele funcţii:a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului şi cu tendinţele pe plan internaţional, strategia de dezvoltare a pescuitului şi acvaculturii; … b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniul pescuitului şi acvaculturii; … c) de reprezentare, pe plan intern şi extern, în domeniul pescuitului şi acvaculturii; … d) de autoritate de stat, prin care se asigură implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul pescuitului şi acvaculturii. … +
Articolul 6Agenţia îndeplineşte atribuţiile stabilite de art. 7^3 din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 7Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. +
Articolul 8Agenţia se dotează cu două autoturisme pentru activităţi specifice, cu un consum lunar de carburanţi stabilit potrivit normativelor în vigoare. +
Articolul 9Hotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 1 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. – (1) Numărul maxim de posturi în aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este de 415, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului."2. Anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.3. La capitolul I "Instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat" din anexa nr. 2 "Unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" se introduce punctul 11 cu următorul cuprins:"11. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură."4. Nota de la capitolul I "Instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat" din anexa nr. 2 "Unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" va avea următorul cuprins:"Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat pentru instituţiile prevăzute la cap. I este de 6.257 pentru anul 2004 şi de 6.216 începând cu data de 1 ianuarie 2005." +
Articolul 10Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Nicolae Istudor,secretar de statp. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Valentin Mocanu,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 30 noiembrie 2004.Nr. 2.156. +
Anexa 1 Numărul maxim de posturi = 40 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură ┌──────────────────┐ ┌────────────────────┐ │ PREŞEDINTE – │ ┌────────────────────────┐ │Compartimentul audit├─────┤ DIRECTOR GENERAL │ ┌───┤Compartimentul juridic, │ └────────────────────┘ └────────┬──────┬──┘ │ │personal, administrativ │ │ │ │ └────────────────────────┘ │ └─────┤ │ │ ┌────────────────────────┐ │ └───┤ Compartimentul │ │ │financiar-contabilitate │ ┌─────────────┴────────────┐ └────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────┴─────────┐ ┌───────┴─────────────────┐ │ Direcţia de administrare │ │ Direcţia de monitorizare│ │ a resurselor acvatice vii│ │ a activităţii de control│ └──────────────────────────┘ │ şi inspecţie │ └─────────────────────────┘ +
Anexa 2(Anexa nr. 1 la HotărâreaGuvernului nr. 409/2004) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Număr maxim de posturi (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului = 416┌────────────────────┐│Corpul*) de control ├───┐ ┌───────────┐│al ministrului │ │ ┌───┤Purtător de│└────────────────────┘ │ │ │ cuvânt │┌────────────────────┐ │ │ └───────────┘│ Direcţia audit ├───┤ ┌──────────┐ ││ public intern │ ├────┬────┤ MINISTRU ├─────┬────┤└────────────────────┘ │ | └───┬──────┘ | │┌────────────────────┐ │ | │ | │ ┌───────────┐│ Biroul probleme │ │ | │ ┌────────┐ | └───┤Consilier ││ speciale ├───┘ | ├─┤Cabinet │ | │diplomatic │└────────────────────┘ | │ │ministru│ | └───────────┘ | │ └────────┘ | | │ | | │ | | │ | └–––│–––┬–┘ ┌─────────────┬──────────────────┼────────|──────┬─────────────┬────────┐ │ │ │ | │ │ │ │ │ │ | │ │ │ │ │ │ | │ │ │┌─────┴─────┐ ┌────┴──────┐ ┌─────┴─────┐ | ┌───┴────┐ ┌────┴──────┐ ││SECRETAR DE│ │SECRETAR DE│ ┌───┤SECRETAR DE├─┐| │SECRETAR│ │SECRETAR DE│ ││ STAT │ │ STAT │ │ │ STAT │ │| ┌┤GENERAL │ │ STAT │ │└───┬───────┘ └────┬──────┘ │ └──────┬────┘ │| │└─────┬──┘ └────┬──────┘ │ │ │ │ │ │| │ | │ │ │ │ │ │ │└-│––┌┐ │ │ │–––––│–––│–––-│––│–│––││––––│–––│ │ │–––│–––-│––│–│––││––––│ │ │ │ │–––-│––│–│––││ │ │ │ │ │ │––│–│––││ │ │ │ │ │ │ │ │––││ │ │ │ └─────┐ │ │ │ │ └┘ │ ┌──┐ │ ┌──┘ ┌─────┐ │ │ │ │ │ ├──┤M │ │ │ │B **)├──┤ │┌─────────┴─────┐│ │ │ └──┘ │ │ ┌─┐ └────┬┘ │ ││ DIRECTIA ││ │ │ ┌──┐ │ └─┤A│ b1 ─┤ │ ││ GENERALĂ DE ││ │ ├──┤N │ │ └┬┘ b2 ─┤ │ ││REGLEMENTARE ŞI││ │ │ └──┘ │ │ ┌──┐ b3 ─┘ │ ││IMPLEMENTARE ││ │ ┌──┐ │ ┌──┐ │ └─┤a1│ │ │└───────┬───────┘│ ├──┤J │ ├──┤O │ │ └──┘ ┌──┐ │ │ │ │ │ └┬─┘ │ └──┘ │ │C ├──┘ │ ┌───┴───┐ │ │ ├─j1 │ ┌──┐ │ └──┘ │ ├─F H─┤ │ │ │ └──┤P │ │ │ └─G I─┘ │ │ └─j2 └──┘ │ │ │ │ ┌───┐ │ │ ┌─┐ ┌─┐│ ├──┤K │ │ └─┤D│ │E├┘ │ └───┘ │ └─┘ └─┘ │ ┌───┐ │ └──┤L │ ┌──┐ │ └───┘ │Q ├───┤ └──┘ │ ┌──┐ │ │R ├───┘ └──┘ A = DIRECTIA GENERALĂ INTEGRARE EUROPEANA a1 = DIRECTIA INTEGRARE EUROPEANA ŞI RELATII INTERNATIONALE B = AUTORITATEA DE MANAGEMENT PROGRAM OPERATIONAL SECTORIAL PENTRU AGRICULTURA, DEZVOLTARE RURALA ŞI PESCUIT**) b1 = DIRECTIA PROGRAMARE b2 = DIRECTIA DE MANAGEMENT b3 = DIRECTIA DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE C = DIRECTIA DE DEZVOLTARE RURALA D = DIRECTIA DE FOND FUNCIAR ŞI IMBUNATATIRI FUNCIARE E = Serviciul Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Semintelor şi reglementarea pieţei semintelor F = DIRECTIA DE PRODUCTIE VEGETALA ŞI HORTICULTURA G = DIRECTIA DE POLITICI PENTRU CRESTEREA ANIMALELOR ŞI PRODUSE ALIMENTARE H = DIRECTIA FITOSANITARA I = DIRECTIA POLITICI DE PIATA ŞI MECANISME COMERCIALA J = DIRECTIA GENERALĂ BUGET FINANTE j1 = DIRECTIA BUGET FINANTE j2 = DIRECTIA DE DEZVOLTARE ECONOMICA ŞI ADMINISTRATIVA K = DIRECTIA RESURSE UMANE SALARIZARE INVATAMANT L = DIRECTIA JURIDICA M = DIRECTIA REGLEMENTARI SILVICE N = DIRECTIA DE REGIM SILVIC O = Biroul de regim cinegetic P = Serviciul de relatii cu Parlamentul şi organizaţii parlamentare Q = DIRECTIA DE INSPECŢII R = DIRECTIA DE INFORMARE ŞI RELATII PUBLICE–––– *) se organizeaza la nivel de direcţie **) se organizeaza la nivel de direcţie generală–––