privind cursurile pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie
Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte: +
Capitolul 1ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURSURILOR DE CALIFICARE ŞI DE PERFECŢIONARE A MUNCITORILOR ŞI A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE +
Articolul 1Cursurile pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie se organizează în întreprinderi şi celelalte organizaţii socialiste de stat, precum şi în centre pentru pregătirea personalului necesar mai multor organizaţii socialiste, în conformitate cu prevederile Legii privind învăţămîntul în Republica Socialistă România. +
Articolul 2Cursurile de calificare a muncitorilor se organizează în unul sau doua cicluri (grade), în funcţie de complexitatea meseriei, după cum urmează:– cursuri de calificare de gradul I, prin care se asigura cunoştinţele teoretice şi practice necesare executării lucrărilor prevăzute în indicatoarele tarifare de calificare;– cursuri de calificare de gradul II, prin care se asigura muncitorilor calificaţi prin cursuri de gradul I cunoştinţele teoretice şi practice necesare executării lucrărilor complexe prevăzute în indicatoarele tarifare de calificare la meseriile, specialitatile, funcţiile şi categoriile pentru care se prevede necesitatea absolvirii unor cursuri de gradul II.Meseriile, specialitatile, funcţiile şi categoriile pentru care este necesară pregătirea prin cursurile de gradul II se stabilesc prin indicatoarele tarifare de calificare, care vor fi completate în acest sens de Ministerul Muncii, pe baza propunerilor organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat. +
Articolul 3Cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie vor fi organizate şi vor funcţiona fără scoatere de la locul de muncă a celor care urmează aceste cursuri.În mod excepţional, pentru unele meserii (specialităţi sau funcţii), care necesita o pregătire complexa ce nu poate fi asigurata concomitent cu activitatea în producţie sau pentru întreprinderile şi secţiile noi, se vor putea organiza cursuri de calificare şi perfecţionare cu scoatere de la locul de muncă. Meseriile (specialitatile sau funcţiile) pentru care se vor putea organiza asemenea cursuri vor fi avizate de Ministerul Învăţămîntului şi Ministerul Muncii la propunerea organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat interesate. +
Articolul 4Organizarea cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie se aproba de către ministere, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.Pentru întreprinderile din subordinea centralelor industriale, organizarea cursurilor fără scoatere de la locul de muncă se aproba de către conducerea centralei industriale, respectiv a trustului, combinatului sau grupului de întreprinderi. +
Articolul 5Cursurile de calificare şi perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie se organizează pe baza planului de şcolarizare aprobat în conformitate cu prevederile Legii privind învăţămîntul în Republica Socialistă România, cu durata stabilită prin nomenclatorul de meserii şi în cadrul fondurilor alocate prin planul de stat. Unităţile în cadrul cărora se organizează cursuri de calificare sau perfecţionare răspund de buna funcţionare a acestora. +
Articolul 6Recrutarea şi selecţionarea candidaţilor pentru cursurile de calificare şi de perfecţionare se fac de către unităţile care organizează aceste cursuri, pe baza normelor stabilite de Ministerul Învăţămîntului şi Ministerul Muncii. În cazul în care recrutarea nu se poate asigura numai dintre angajaţii unităţii respective, pentru cursurile de calificare se pot recruta şi alte persoane, care, o dată cu admiterea la cursuri, devin angajaţi cu contract de muncă pe durata nedeterminată. +
Articolul 7Materialul didactic şi bibliografic necesar desfăşurării cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi personalului cu pregătire medie se asigura prin grija organelor prevăzute la art. 4. +
Articolul 8Certificatele care se eliberează absolvenţilor cursurilor de calificare şi celor de perfecţionare sînt următoarele:– certificat de absolvire a cursului de calificare de gradul I;– certificat de absolvire a cursului de calificare de gradul II;– certificat de absolvire a cursului de calificare pentru personalul mediu;– certificat de absolvire a cursului de perfecţionare.Certificatele de absolvire se eliberează de către organizaţiile socialiste sau centrele de calificare şi perfecţionare în care au funcţionat cursurile. Certificatele vor fi tipărite după modelele stabilite de Ministerul Învăţămîntului. +
Capitolul 2DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MUNCITORILOR ŞI ALE PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE CARE URMEAZĂ CURSURILE DE CALIFICARE SAU DE PERFECŢIONARE +
Articolul 9Muncitorii şi personalul cu pregătire medie care urmează cursurile de calificare sau de perfecţionare fără scoaterea lor de la locul de muncă beneficiază, în afară de retributia pentru munca prestată în producţie, de material bibliografic care se acordă în folosinţă pe durata cursurilor. +
Articolul 10Muncitorii şi personalul cu pregătire medie care urmează cursuri de calificare sau de perfecţionare cu scoaterea lor de la locul de muncă beneficiază pe durata cursurilor de:a) material bibliografic în folosinţă; … b) o indemnizaţie lunară egala cu media salariului realizat în ultimele 3 luni premergătoare admiterii lor la cursuri, dacă au avut calitatea de angajaţi în această perioadă; pentru muncitorii din construcţii, media salariului realizat se va calcula pe ultimele 12 luni. În calculul mediei salariului nu se includ sporurile şi adausurile la salarii care se acordă pentru condiţii deosebite la locul de muncă, dacă în perioada cursului condiţiile de muncă sînt diferite faţă de cele pentru care se acordă astfel de sporuri sau adausuri. Pentru cei admişi la cursuri după terminarea stagiului militar, dacă la data incorporarii aveau calitatea de angajaţi, indemnizaţia lunară este egala cu media salariului realizat în ultimele 3 luni premergătoare incorporarii; … c) o indemnizaţie de 400 de lei lunar în cazul cursurilor de calificare, dacă la data admiterii lor la cursuri nu au avut calitatea de angajaţi cu minimum 3 luni stagiu în munca. … +
Articolul 11Muncitorii şi personalul cu pregătire medie de la cursurile de calificare sau de perfecţionare care provin din organizaţii socialiste sau secţii ale acestora situate în alte localităţi decît aceea în care este organizat cursul mai beneficiază de:a) cazare gratuita, în cămine sau alte localuri amenajate în acest scop, asigurata de către unităţile care organizează astfel de cursuri. În cazul cînd nu se poate asigura cazarea gratuita, cu aprobarea organului central care a înfiinţat centrul de cursuri sau în subordinea căruia funcţionează organizaţia socialistă la care s-a organizat cursul, se vor putea deconta pentru fiecare cursant maximum 10 lei pe zi pentru cazarea în localităţi urbane şi 5 lei pe zi în localităţi rurale; … b) dreptul de a lua masa la cantina, contra cost, în condiţiile stabilite pentru angajaţi; … c) transportul gratuit dus şi întors cu tren de persoane clasa a II-a, autobuze ale întreprinderilor de transport sau vapoare NAVROM la începutul şi la sfîrşitul cursului, din localitatea în care se afla organizaţia socialistă sau secţia acesteia în care sînt angajaţi în localitatea unde este organizat cursul. … De drepturile prevăzute la literele a-c inclusiv din prezentul articol beneficiază şi muncitorii şi personalul cu pregătire medie admis la cursurile de calificare fără ca, la data admiterii, sa fi avut calitatea de angajaţi, dacă au domiciliul în alta localitate decît aceea în care este organizat cursul. +
Articolul 12Înainte de începerea cursurilor, persoanele admise la cursurile de calificare şi cele de perfecţionare cu scoatere de la locul de muncă încheie cu organizaţiile socialiste angajamente de şcolarizare, care au caracter de act adiţional la contractul de muncă, prin care îşi iau obligaţia:– să-şi însuşească temeinic cunoştinţele teoretice şi practice ale meseriei sau specialitatii;– să respecte programul de instruire teoretică şi practica stabilit;– să se încadreze în normele privind disciplina, atît în cadrul locului de muncă, cît şi în cadrul cursului;– sa lucreze după absolvirea cursului, timp de 3 ani, în cadrul organizaţiei socialiste care le-a şcolarizat sau la care vor fi repartizate.În cazul cînd se pregătesc cadre pentru unităţi socialiste noi ce urmează să între în funcţiune, contractele de muncă şi angajamentele de şcolarizare se vor încheia cu organizaţia socialistă care a primit sarcina pregătirii cadrelor pentru unitatea respectiva.Persoanele care nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate prin angajamentul de şcolarizare vor restitui sumele reprezentind contravaloarea drepturilor primite, cu excepţia celor cuvenite pentru munca prestată pe timpul pregătirii practice în producţie. Sumele ce se vor restitui se stabilesc proporţional cu perioada de muncă rămasă neprestata faţă de prevederile din angajamentul de şcolarizare ca urmare a încetării raporturilor de muncă pentru motive ce le sînt imputabile.Aceeaşi obligaţie de restituire a sumelor reprezentind contravaloarea drepturilor primite revine şi celor care au fost exmatriculati sau au părăsit cursul din motive ce le sînt imputabile.Restituirea sumelor va fi integrală şi se va realiza prin procedura prevăzută de Codul muncii.Modelul angajamentului-tip de şcolarizare se stabileşte de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Învăţămîntului. Dovada raporturilor de şcolarizare intervenite între angajat şi organizaţia socialistă se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege. +
Capitolul 3PERSONALUL DE PREDARE ŞI DE INSTRUIRE PRACTICA DE LA CURSURILE DE CALIFICARE ŞI PERFECŢIONARE A MUNCITORILOR ŞI A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE +
Articolul 13Personalul care va preda obiectele de studiu la cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie va fi asigurat, din rindul celor mai buni specialişti din producţie sau al cadrelor didactice de specialitate cu pregătire superioară din unităţile de învăţămînt profesional şi tehnic prin grija organelor care înfiinţează cursurile. Cu aprobarea organelor centrale şi locale prevăzute la art. 4, pentru cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor va putea fi folosit şi personal cu pregătire medie de specialitate. +
Articolul 14Personalul care preda la cursurile pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie va fi retribuit cu ora, potrivit normelor legale, după nivelul de salarizare prevăzut pentru personalul didactic din şcolile profesionale în cazul cursurilor organizate pentru muncitori, şi respectiv din şcolile de specializare postliceala în cazul cursurilor organizate pentru personalul cu pregătire medie.În situaţii deosebite, cînd nivelul de predare cerut este superior celui din şcolile de specializare postliceala, cu aprobarea Ministerului Învăţămîntului şi cu avizul Ministerului Finanţelor, la anumite discipline, cadrele didactice care provin din instituţiile de învăţămînt superior vor putea fi plătite cu ora potrivit salariului corespunzător funcţiei didactice îndeplinite în învăţămîntul superior.La centrele de calificare şi perfecţionare care funcţionează continuu, personalul didactic de conducere şi de predare permanent va avea aceeaşi norma didactica şi salarizare ca şi personalul didactic de conducere şi de predare din învăţămîntul profesional şi învăţămîntul tehnic.Funcţiile, salariile tarifare şi normele didactice ale personalului didactic din centrele organizate pentru perfecţionarea personalului din aparatul consiliilor populare vor fi stabilite, în funcţie de nivelul cursurilor, de Ministerul Învăţămîntului, pe baza propunerilor Comitetului de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, cu avizul Ministerului Muncii. +
Articolul 15Persoanele admise la cursurile de calificare şi perfecţionare vor fi repartizate, în vederea instruirii lor practice, pe lîngă cei mai buni muncitori, maiştri, tehnicieni, ingineri şi alt personal cu studii superioare.Muncitorii care instruiesc pe cei care urmează cursurile de calificare vor putea fi premiati cu o sumă pînă la 500 de lei, în funcţie de durata instruirii, numărul persoanelor instruite şi rezultatele obţinute de acestea la absolvire, în cadrul fondului total de salarii planificat. +
Capitolul 4DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII +
Articolul 16Pentru muncitorii şi personalul cu pregătire medie care, datorită unor măsuri tehnico-organizatorice – schimbarea profilului sau reorganizarea unităţii, introducerea mecanizarii şi automatizarii, crearea unor noi ramuri şi subramuri industriale şi altor asemenea măsuri -, trebuie să se pregătească într-o alta meserie sau specialitate, se pot organiza cursuri de recalificare.Dispoziţiile din prezenta hotărîre referitoare la recalificarea muncitorilor şi personalului cu pregătire medie se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea cursurilor de recalificare.Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent drepturile de salarii sau indemnizaţia lunară pentru cei care se recalifica ca urmare a unor reorganizari prevăzute prin acte normative care menţionează în mod expres drepturile acestora. +
Articolul 17Calificarea muncitorilor în meserii simple sau în domenii restrînse ale unei meserii (specialitate sau funcţie), la care notiunile teoretice pot fi însuşite o dată cu deprinderile practice, în procesul muncii, se va putea face şi prin practica la locul de muncă fără cursuri teoretice. Meseriile şi domeniile restrînse ale unor meserii la care calificarea se va face prin practica la locul de muncă se vor stabili de organele prevăzute la art. 4.Muncitorii care se vor pregati pe aceasta cale vor primi, pe perioada pregătirii, retributia pentru munca prestată în producţie. Actul doveditor al calificării obţinute îl va constitui adeverinta eliberata de organizaţia socialistă în cadrul căreia s-au calificat, pe baza procesului-verbal al comisiei tehnice de încadrare a muncitorilor. +
Articolul 18Muncitorii care la data prezentei hotărîri sînt încadraţi ca muncitori calificaţi şi executa lucrări ce necesita o calificare vor putea fi promovati în categorii tarifare pentru care nu se prevede absolvirea unui curs de gradul II fără absolvirea unui curs de gradul I; promovarea în categoriile tarifare la care indicatorul de calitate prevede absolvirea cursurilor de gradul II se va putea face numai după absolvirea acestor cursuri, fără condiţia absolvirii prealabile a cursurilor de gradul I.Muncitorii calificaţi care la data prezentei hotărîri sînt încadraţi în categorii tarifare pentru care este prevăzută condiţia absolvirii cursurilor de calificare de gradul II vor putea fi promovati în categorii superioare de încadrare şi fără absolvirea cursurilor de calificare de gradul II.În întreprinderile la care nu sînt condiţii pentru organizarea cursurilor de gradul II, organele prevăzute la art. 4 pot aproba ca promovarea muncitorilor în categorii superioare de salarizare, în anumite meserii, să se poată face şi fără absolvirea cursului de calificare de gradul II. Aceasta aprobare este aplicabilă numai în cadrul întreprinderii respective. +
Articolul 19Organizaţiile cooperatiste pot înfiinţa cursuri de calificare şi cursuri de perfecţionare pentru pregătirea muncitorilor şi personalului cu pregătire medie de care au nevoie, precum şi cursuri de recalificare, aplicind în mod corespunzător prevederile prezentei hotărîri. +
Articolul 20Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat vor elabora, cu avizul Ministerului Învăţămîntului, regulamente pentru organizarea şi funcţionarea cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregătire medie din organizaţiile socialiste în subordine.Pentru cursurile din cadrul organizaţiilor socialiste subordonate consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti regulamentele se vor elabora, în condiţiile prevăzute la alineatul precedent, de Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală. +
Articolul 21La cursurile de calificare de gradul I, organizate în meserii de o complexitate mai redusă, pot fi admise, în funcţie de nevoi, şi persoane care nu au absolvit încă şcoala generală, dar au ca studii cel puţin patru clase ale şcolii generale. +
Articolul 22Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, se abroga:– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 4.319/1953 privind organizarea învăţămîntului pentru şcolarizarea cadrelor necesare gospodariilor agricole colective, publicată în Colecţia de Hotărîri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 1/1954;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 4.369/1953 privind unele măsuri pentru pregătirea activistilor sfaturilor populare;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1566/1956 privind „Nomenclatorul meseriilor care se pregătesc prin şcolile profesionale de ucenici, cursurile de calificare, cursurile de ridicare a calificării şi cursurile de specializare a muncitorilor”;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 36/1957 privind înfiinţarea unor cursuri de specializare pentru unele cadre de conducere şi administrative ale sfaturilor populare;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 626/1958 privind organizarea şcolilor de mineri în cadrul Ministerului Industriei Grele – Departamentul Cărbune şi Minereuri;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 129/1959 privind organizarea şi funcţionarea cursurilor de scurta durata pentru pregătirea muncitorilor şi a personalului tehnico-administrativ, cu excepţia art. 4 şi 11, care se vor aplica în continuare numai pentru cursurile de specializare a personalului tehnico-administrativ cu pregătire superioară;– dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. 119/1960 privind eliberarea salariilor unor categorii de muncitori din fondurile de investiţii;– Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 506/1962 pentru modificarea articolului 1 al Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 129/1959 privind organizarea şi funcţionarea cursurilor de scurta durata pentru pregătirea muncitorilor şi a personalului tehnico-administrativ.–––